975 matches
-
întuneric beznă și mulți dintre soldați nu cunoșteau deloc zona. — Aici e o cărare care urcă. Nu, pe-acolo n-o poți lua. — Ba cred că se poate. — Nu e drumul cel bun. Deasupra noastră e un stei de stâncă. Șerpuind prin jurul poalelor muntelui, cu toții se grăbeau să găsească o potecă spre vârf. Drumul era abrupt și încă nu se luminase de ziuă. Știind că se aflau între aliați, oamenii urcau în șir, fără a ști cu care unitate sau companie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Mii, Hideyoshi își deplasă toată armata pe o flotă de corăbii militare, încărcând de toate, de la cai până la paravane aurite. Era a optsprezecea zi din lună, iar obiectivul era acela de a se muta la Azuchi. O altă forță militară șerpuia și ea spre răsărit, pe drumul de uscat. Convoiul navelor care traversau lacul era împins de briza care făcea steagurile să fluture și reflecta armata terestră în marș, înaintând de-a lungul coastei. Dar din Azuchi nu mai rămăsese decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
înălțime, ajunseră la un mic platou. Hideyoshi se opri privind în jur, cu vântul răcorindu-i sudoarea de pe frunte. Din locul acela, avea o vedere panoramică asupra regiunii dintre Yanagase și sudul Lacului Yogo. Drumul spre provinciile din miazănoapte, care șerpuia printre munți, făcând legătura între câteva sate, semăna cu o panglică. — Care e Muntele Nakao? — Cel de-acolo. Hideyoshi privi în direcția indicată de soldat. Acolo se afla tabăra principală a inamicului. Multe drapele urmau contururile muntelui, coborând până la poale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Genba chemă un paj pentru a-i aduce calul său favorit. Însoțit de zece luptători, porni imediat spre tabăra principală de pe Muntele Nakao. Drumul recent construit între Muntele Yukiichi și tabăra principală de la Nakao avea cam patru metri lățime și șerpuia pe o distanță de două leghe, de-a lungul lanțului muntos. Verdeața primăvăratică a munților umplea ochii războinicilor și, în timp ce-și îndemna calul înainte, până și Genba fu cuprins de o stare poetică. Tabăra principală de la Muntele Nakao
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Shizugatake, a doua zi dimineață, consta în a acționa împreună cu avangarda de la Iiurazaka și Shimizudani, spre nord-vest, izolând fortăreața inamică. Tot cerul era plin de stele. Munții, însă, acoperiți cu copaci și tufișuri, erau negri precum cerneala, iar cărarea care șerpuia printre ei nu era decât o potecă îngustă a tăietorilor de lemne. Unul dintre străjeri mormăi. — Ce este? întrebă altul. — Veniți aici s-aruncați o privire, strigă un alt om, de la o oarecare distanță. Se auzi foșnetul trecerii prin desișuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
fi fost amețit. Unul după altul, ceilalți se urcară până în locul unde stătea. Când ajunseră în vârf, îi apucă tremurul. Stând pe buza prăpastiei stâncoase, vedeau nu numai Lacul Yogo și Lacul Biwa, ci și drumul spre provinciile de miazănoapte, șerpuind de-a lungul lacului. Se vedea până și baza Muntelui Ibuki. Se înnoptase, așa că nu se putea vedea clar, dar părea să fie o singură linie de flăcări curgând ca un râu, tocmai de la Nagahama până la Kinomoto, lângă poala muntelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
începuse să urce spre vârful colinei Gifugadake, în căutarea unei poziții avantajoase. În fața lor, flutura stindardul cu evantai auriu al lui Ieyasu. Relieful era foarte întortocheat în așezare. În depărtare, calea spre o porțiune a câmpiei întinse din Higashi Kasugai șerpuia și cotea, când forfecată între munți, când îmbrățișând șesurile mai mici. Drumul Mikawa, care făcea legătura cu Okazaki, se vedea departe, spre miazăzi. Dar munții acopereau mai mult de jumătate din orizont. Nu existau prăpăstii abrupte sau steiuri înalte, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
motive florale și zoomorfe. Relieful plat al mobilierului din timpul lui Ștefan cel Mare și Petru Rareș de concepție geometrică este înlocuit în acest secol cu sculptură mai accentuată caracterizată prin vreji cu frunză de iederă și fructe de rodii șerpuind în jurul păsărilor. Și vița de vie apare în sculptura bisericească de pe catapetesme și icoanele împărătești, ca element decorativ. Frunzele și mlădițele împodobesc marginile icoanelor și ale bolților bisericilor, cât și icoana în sine, închipuindu-L pe Hristos. Vița de vie
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
am culcat cu gândul la cele citite peste zi...Ca și cum locul ar fi vrăjit, am adormit pe dată...Ori de câte ori când adorm în așternutul aspru al laiței din chilie, visul nu întârzie nici o clipită...Mă văd umblând pe niște ulițe ce șerpuiesc colburos printre casele de pe margine...Puține din acestea sunt văruite, restul sunt din lemn. Unele sunt despărțite de uliță prin garduri de nuiele sau pari înfipți la rând ca la paradă...Plin de curiozitate, cu privirea alergând cu nesaț peste
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
întâi instrumentele tac maestoso Instrumentiștii se retrag în partitura nocturnei Soliștii își demachiazå chipul și rolul atârnå pe umeraș ca o hainå de galå de searå de serviciu Pianissimo trotuarele se întind obosite de pașii cadențat trecåtori peste trupurile lor Șerpuind prin oraș andante încep umbrele så danseze pe stråzi luminate de spoturi ritmate-n ferestre În garå se-aude torsul recitant al motorului de locomotivå Zeița Bastet adormitå sub spectrul turnului de control în timp ce-o suratå rinforzando își
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1644]
-
ai pus în postura să-i spun mamei tale că nu putem să luăm cina cu ei! Randall și-a ținut neabătut ochii la drumul care se întindea în față. Preț de-un minut, am mers într-o tăcere clocotitoare, șerpuind pe alee, cu un sfert de lună deasupra capului. — Îmi pare rău, iubito. Nu știu unde mi-a fost capul, a zis el într-un final, sărutându-mi mâna. Dar din nu știu ce motiv (probabil din cauza paharelor cu vodkă), capitularea lui în genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
Privește stânga dreapta, traversează. TUTUNGERIE, LAPTE, CROITORIE. Sunt toate aici, alături. „Ca la începutul lumii. Dacă ne-am putea privi cu detașare, istoric...“ Cotește după colț, trece de stația de tramvai, se depărtează, intră pe o străduță laterală. Liniște pitică, șerpuind prin curți oblice, orientale. Peste garduri clipește, rar, geana lungă și verde a crengilor. Grădinițe rotunjite, lângă mormane de gunoaie. Tufe țepoase de trandafiri roșii lângă grămezi de cârpe, cutii, pungi. Pitoresc patriarhal, anulând delimitările. Aleea se deschide, în stânga, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
machiajul și mă uit puțin la Trisha, mă duc la recepție și, după ce întreb fără nici un rezultat despre pachetul meu (pe bune, am să‑i dau în judecată), îmi comand un taxi care să mă ducă la St. Winifred. Mașina șerpuiește pe drumurile de țară, iar eu mă uit la peisajul mirific și mă întreb ce fel de afacere o fi asta a lui Luke. Ce o fi chestia asta „pe care și‑a dorit‑o dintotdeauna“? Un client nou? Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
cu tine pe Cele Nouă Pâraie, Cu vântul avântându-se liber și valurile care se agită, În căruțe de apă cu coviltire de lotus... Mintea lui e acum un cal împiedicat de glezne, care aleargă împotriva vântului puternic, biciuit, lovit, șerpuind spre vârful unui munte învăluit în ceață densă. Urc pe stâncile Quen-Rung să mă uit împrejur Îmi simt inima schimbătoare și deloc înțeleaptă. Amugul coboară Mă simt pierdută și oropsită. Gândindu-mă la țărmuri îndepărtate Mă fac bine... El miroase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ceva pe deasupra, la nevoie. (Strânse mai tare mâna pictorului.) Doar ca să mă pot bucura de... „capcana” ta. (Trei zâmbete îi dansară deodată în colțul gurii.) Hai să plecăm de aici. Vino! Prințul pornise deja spre trăsură, când leneșa întrebare veni șerpuind pe urmele lui. ― Și dacă... totuși... te voi ucide în cele din urmă? Manuc se opri. Știa că micul pumnal de Toledo era ușor, subțire, deosebit de eficient. Sesisaze și nuanța de cruzime voluptoasă din vocea celuilalt. Se răsuci, veni încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
așa cum îi plăceau lui. Nu. La ce se gândea? Își aminti cum îl așteptau toate surorile și mătușile. De fapt, nu i se-ntâmpla niciodată nici măcar să-și mănânce liniștit micul dejun. Pinky zări dubița apărând la cotitura drumului, care șerpuia în jos pe panta dealului și ridică de jos pachețelul cu lucrurile pe care le luase cu ea. — În sfârșit! Dar apoi, o văzu cotind din nou, în mod misterios, pe un drum de fermă neasfaltat și dispărând iarăși. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
un palat, după cum era cazul tatălui lui Fazel, caută arareori să-l arate oaspeților, Îl lasă deoparte În favoarea grădinii, unicul său subiect de mândrie. Pe măsură ce soseau, invitații apucau cupele și se așezau În preajma cursurilor de apă, naturale sau artificiale, care șerpuiau printre plopi. Servitorii se grăbeau să le aștearnă Îndată covorul sau perna pe locul ales, dar unii dintre oaspeți se mulțumeau să șadă pe un bolovan sau chiar pe pământul gol; grădinile Persiei nu au gazon, ceea ce, În ochii unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
pe una dintre pietre, fiți puternici, credincioși părinți, nu există om mai presus de moarte. Când ajungem în nord, lumina devine tot mai delicată, pare că soarele vrea să apună înainte de venirea amiezii, ceața densă ne îngreunează drumul, iar noi șerpuim pe șoseaua îngustă, printre munții ascunși în norii ce coboară asupra noastră ostili și stranii la curbele cele mai strânse, lipsiți de tandrețea la care ne-am fi așteptat. Udi conduce cu mare dificultate, aproape atingând parbrizul cu capul, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
murit pisica, pe vremea când eram copil, am plâns toată noaptea. De unde atâta fum? gândii eu. Nu se vedeau flăcări și nici nu mi se părea că focul s-ar extinde, dar se vedea o dâră groasă de fum care șerpuia spre cer. Ciudat, foarte ciudat. Oare ce-ar putea să ardă atâta vreme? — Nu sunt doar eu de vină, continuă Midori. E adevărat că am și eu cusururile mele, recunosc, dar dacă indivizii - adică tata și mama - m-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
am dat brusc seama că probabil așa ar fi arătat o versiune animată a picturilor lui Munch, realizată de Walt Disney. Toate casele aveau aceeași formă și culoare, aproape cubice, perfect simetrice, cu uși mari și cu numeroase ferestre. Drumul șerpuia printre case asemenea pistelor de la școlile de șoferi. În fața fiecărei case se aflau tufișuri cu flori frumos îngrijite, iar la ferestre erau perdele. Nu era Țipenie de om. — Zona aceasta se cheamă zona C, a spus Reiko. Aici locuiesc femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Nick vedea farurile altor mașini care veneau din față, le pierdea din vedere, apoi era orbit de ele cînd urcau dealul, clipea des cînd se apropiau și apoi se pierdeau Încet În Întuneric după ce Bill le depășea. Șoseaua era Înaltă, șerpuind pe lîngă malul rîului. Mașinile mari din Charlevoix, mașini de bogătani care stăteau pe bancheta din spatele șoferului, veneau din față, ocupînd tot drumul și fărĂ să-și reducă farurile. Treceau ca niște trenuri. Bill Își aprindea farurile spre mașinile parcate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
s-a înscris în vreun concurs secret „Cel mai tare iubit al anului“ și există camere ascunse peste tot. Dacă-i așa, sper că le-a plăcut zbenguiala noastră de dimineață. Plimbarea până la plajă e minunată. Parcurgem niște poteci care șerpuiesc printre căsuțele din apropierea plajei, după care traversăm o linie ferată. (Îmi place să trec peste linii de tren, mă simt ca-n anii ’50). Printr-o poartă ruginită se ajunge la o cărare pierdută în tufișuri decorative și iarbă înaltă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
treabă. Salopeta e unsuroasă, grea. O descheie și sare din ea ca un șarpe tânăr. La opt jumătate pedalează încă pe lângă zidul roșu al fabricii. Nici o grabă. Însă la nouă descălecă în fața porții. Poarta scârțâie parola de întâmpinare. Aleea îngustă șerpuie printre daliile unse de soarele roșu. Cel de la capătul uliței. Lângă zid, sub fereastra scundă străjuie trandafirii. Cu securea în mâna e sclipitor. Fără ea rămâne maroniu-roșcat și neras. Fără pușca de lemn, crăpată și lucioasă de mângâieri, e un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
astea: moarte. Își umple gura cu țărână la repezeală. Nu, n-o să țipe decât în apropierea redutei - un spin îi intrase tare în fund. Carnea unui luptător nu moare însă atât de ușor. Din ce în ce mai agitată, mierla aproape că țipă. Leonard șerpuie cu aglitatea unei fiare. O fiară feroce. Începe să tragă încă din mers. E numai acoperirea însă, căci imediat se oprește și ochește precis, nemilos. Ce să facă el cu prizonierii!? Abia dacă îi mai rămâne o țigară lui. Aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
însă, cărora vântul ne sângera nările țipetele ne zgârâiau ochii, cenușiul ne liniștea creierul revigorându-ne singurătatea și miracolul poftei. Capre și cerboaice ni se răsturnau sub zâmbetul pur îmbătat de viteză și tăios ca o lampă cu horbota iezilor șerpuind peste zările de-acum apuse ale spitalului, când de fapt fleacul plăcerii nu făcea decât să ne-ascută dorința de a susține până la capăt soarele cartierului în vârful unui piept prea îngust pentru spinarea noastră de zdrențe și oase. Suntem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]