KorAP: Find »[drukola/base=șovăi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...22 23 24 ...60 >

1,477 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910

da Costa, îmbrăcîndu-și uniforma de mare ținută, cu pieptul plin de decorații, aștepta din ceas în ceas să fie arestat. Cum se întîmplase și în precedentele încercări militare, o seamă de ofițeri care se angajaseră să ia parte la revoluție, șovăiseră și renunțaseră în ultimul moment. Dar, de data aceasta, intervin și alte forțe în luptă: centrele de revoluție civilă, nucleele camuflate în instituțiile Statului, care sabotează măsurile Guvernului, răspândesc informații false, anticipează adeziunile garnizoanelor, care încă nu știau dacă trebuie

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
al spiritualului, despre anumite nostalgii personale - ci se revendica tradiției spirituale a Portugaliei, care era creștină, latină și europeană. Educația religioasă nu-l îndepărtase de lume: dimpotrivă, îl ajutase să descopere valoarea sacră a vieții sociale. Structură antimistică, Salazar nu șovăise să afirme că și "Statul participă într-un anumit fel la absolut", iar mai târziu va defini Statul ca "o gândire în acțiune". Reintegrarea națiunii portugheze pe linia destinului său istoric implica nu numai reîntoarcerea la unitățile organice (familia) și

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
cu spiritul mai tânăr decât tinerii, adaugă cu bună dreptate Salazar. Nu putea uita că revoluția se datorește în parte generalului Carmona; nu numai pentru că a știut la vreme să-și asume toate răspunderile, ci mai ales pentru că n-a șovăit, când împrejurările au cerut-o, să încredințeze puterea lui Salazar. XIV. STATUL SALAZARIAN Căci acesta e adevărul: Salazar n-ar fi putut realiza nimic dacă n-ar fi avut sprijinul total al generalului Carmona. Întocmai după cum mișcarea de la 28 mai

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
ar fi putut exercita deplinele puteri care îi fuseseră încredințate, dacă n-ar fi fost generalul Carmona. Bătrânul Președinte al Republicii și-a legat destinul său și al mișcării de la 28 mai de succesul sau insuccesul lui Salazar. N-a șovăit să-l apere, întotdeauna, și împotriva oricui - chiar a celor care jucaseră roluri de frunte în instaurarea dictaturii militare. Evident, opoziția n-a dezarmat atât de ușor. Opoziția vechilor partide politice, care înțelegeau că prezența lui Salazar întărește primejdios de

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
după un anumit timp de măcel între frați, dispariția autonomiei portugheze, integrarea ei în republicile comuniste iberice. Niciodată Portugalia n-a fost mai aproape de prăpastie ca în vara anului 1936. Atunci ar fi putut dispărea ca țară. Dar Salazar nu șovăie o singură clipă. De la început, precizează că lupta spaniolă nu este un incident intern, ci un conflict internațional. "E noua formă a războaielor între popoare în prezent" (10 septembrie 1936). Doar câteva săptămâni după ce izbucnise conflictul în Spania, câteva echipaje

Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

buzele, agitată și întunecată la față, ținea puternic de hățuri caii înspumați. Imediat ce-l văzu, chipul ei cuprins de groază se lumină pentru o clipă: — Waltan! Trăiești! Și tata?... El îi răspunse cu greutate: — L-au ucis! Vino repede! Frediana șovăia; se uită în spate, către trupul neînsuflețit al slujitoarei sale, răsturnat într-un colț al carului, peste bagajele învălmășite, cu capul într-o poziție nefirească. Nu era vreme de pierdut. — Las-o! îi porunci Waltan, gâfâind. Are gâtul rupt... Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
fi un rahat de marcoman, observă comandantul gărzii. Continuând să-și palpeze maxilarul umflat, Audbert lăsă capul în jos și îl privi pieziș, cu o expresie întunecată și incertă, meditând la răspunsul ce-l avea de dat. Văzându-l că șovăie, Wolfhram înaintă iarăși un pas și îl pălmui. — N-ai auzit? Răspunde! Prefectul te-a întrebat ceva. Audbert se aplecă, lăsându-se în genunchi, până ajunse aproape între picioarele roibului. — îndurare, Eminentissime! Ai puțină îndurare pentru acest slujitor umil al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
cetate. Era riscant să faci comerț cu barbarii, fiindcă violența lor putea să explodeze dintr-o dată, fără ca cineva să o poată astâmpăra. Și nu era sigur că și-ar fi primit întotdeauna plata; cu toate acestea, mulți galo-romani întreprinzători nu șovăiau să se apropie de ei, oferindu-și produsele cu o insistență de multe ori sâcâitoare. Cei care erau trântiți de pereți nu se resemnau: adunându-și lucrurile de pe jos, se aruncau din nou în mijlocul vălmășagului, nerăbdători să-și adune în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
din mâini, încercând să atragă atenția auditoriului. Apropiindu-se de Sebastianus, fără să bată la ochi, Alpinianus arătă către acel războinic și îi șopti: Voiai să-l vezi pe Gualfard? Uite-l, e cel de colo. — Și Gundovek? Ce face? — Șovăie. Fără Waldomar, e ca fără o mână. Situația e cât se poate nesigură. Soarta acestei adunări stă în mâinile tale. 22 Umflându-și pieptul și trecând cu privirea peste chipurile celor ce se îngrămădeau să-l asculte, Gualfard ridică un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
mâna din nou pe mânerul săbiei, Sebastianus se întoarse spre Gundovek. — Eu ți-am făcut dovada celor spuse. Acum rămâne să hotărăști tu, dar nu am de gând să mă las insultat de acest ucigaș. Dezamăgit, îl văzu pe Gundovek șovăind iarăși; era încruntat și părea foarte concentrat pe un gând. Gualfard, spumegând de furie, se zbătea între gărzile lui Chilperic și continua să strige ocări către el. — Ordalia! strigă deodată. Cer ordalia! Proba armelor o să arate că acuzațiile romanului ăstuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
era de partea ta. — Aveai poate nevoie de acest duel ca să fii sigur! răspunse cu un accent polemic Sebastianus. Burgundul ridică din umeri și făcu semn către mulțime, care încă murmura: — Eu nu, dar ei da. Acum nu vor mai șovăi. Sebastianus se mulțumi să scuture din cap, renunțând să mai încerce să înțeleagă. Avea să se gândească la motivațiile lui Gundovek mai târziu. în mijlocul mulțimii în tumult, ochii săi o căutară, în schimb, pe Frediana. O văzu înaintând, la rândul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
intonând, acum urmați doar de câteva glasuri din mulțimea epuizată, psalmi ce implorau îndurarea divină. Cât despre nobilitas, se deplasau mai ales pe cai ori în care de călătorie și, de multe ori, ajutați de servitori și gărzi înarmate, nu șovăiau să-și facă loc cu forța. Cercetând de la înălțime, până acolo unde putea ajunge cu privirea, panglica vechiului drum, ce urmărea, cu cotituri largi, versanții înverziți ai văii, Sebastianus o vedea pretutindeni punctată de siluetele acelea mișcătoare, însă observase că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
îndepărtat se ridică în vale, răsunând straniu, ca un scrâșnet, sub cerul plumburiu. în depărtare, Sebastianus văzu niște oameni revărsându-se în număr tot mai mare dinspre albia secată a râului. întreaga coloană se opri dintr-o dată și păru să șovăie pentru câteva clipe lungi, apoi fu parcă străbătută de un fel de val, ce, venind din spate, o lăsă cu totul pradă dezordinii. Micile siluete, care, în grupuri mai mult sau mai puțin consistente, până atunci înaintaseră pe spațiul drumului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
să dau explicații. Cu voce șovăitoare, Vitalius întrebă: — Și... dacă învingem? Sebastianus se pomeni că surâde fără voie: Dacă învingem, atunci... ei bine, o să te întorci aici și o să bem împreună o cupă de vin. Acum du-te! Fugi! Tânărul șovăi o clipă: — Prefectule... eu... înțelegând că acel tânăr curajos era îndurerat fiindcă trebuia să se despartă de el și că îi era teamă că nu-l va mai revedea niciodată, îl bătu pe umăr cu afecțiune: — Adio, Vitalius, mult noroc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Canzianus încuviință. — Da, am înțeles. Khaba și cei patru războinici hiung-nu erau deja gata să se îndrepte către poartă. Cei doi călugări așteptau un ordin limpede din partea abatelui. — Mergeți. Mergeți cu ei, spuse acesta și, vorbind celui mai tânăr, care șovăia, adăugă: du-te Simplicius, nu te teme pentru mine. N-o să pățesc nimic. Fratele Gomerio făcu totuși un semn către Inisius, care încă zăcea fără cunoștință la marginea cărării. — Și el?... întrebă. — Bineînțeles! Trebuie să-l ducem înăuntru. Canzianus se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
încruntându-se o împinse cu brutalitate și o reduse la tăcere cu un gest scurt și furios al brațului. Cu un zâmbet dezarmant, Balamber liniști apele. Făcu un semn către carnea de pe proțap și-l întrebă: — Ai mâncat deja? Sebastianus șovăi un moment înainte de a răspunde. Zilele acelea mâncase foarte puțin, iar mirosul de friptură îi pătrundea irezistibil nările. Balamber insistă: — Servește-te, te rog! Cu gesturi grăitoare, un războinic bătrân cu înfățișare severă, ce se găsea în dreapta lui Sebastianus, îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
atitudinilor sale care îl distingea între burgunzi și care îl făcuse să primească acea poreclă. Așadar, motivul trădării sale nu trebuia căutat în ambiții de putere ori în aurul lui Atila - oricum, nu doar în ele. — în fine, Atila nu șovăie să se folosească de trădare, îi atrase el atenția, pe un ton provocator, interlocutorului său. Și din nou Balamber își strânse buzele sub mustățile lungi și ridică din umeri. — Miza era prea mare ca să-și facă... scrupule, așa ziceți voi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
zis că sunt scutierul tău, astfel că mi-au dat și mie unul. în timp ce încăleca, Sebastianus întinse mâna Lidaniei: — Vino lângă mine. Imediat ce găsesc un cal, o să-l iau pentru tine. în loc să urce pe cal după obiceiul femeilor, ea nu șovăi să-și ridice tunica până deasupra genunchilor, după ce o sfâșie în grabă și cu hotărâre pe unde era nevoie, apoi, dintr-un salt, încălecă în spatele său. O clipă mai târziu, părăsiră luminișul și se pierdură în pădure. 37 Mica armată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
prin care se auzea gâlgâitul unui curs de apă. Puteai coborî acolo, aventurându-te pe o cărare abruptă și abia vizibilă ce putea fi străbătută numai în șir indian și nu fără a pune caii în primejdie, însă Frediana nu șovăi să-l îndemne pe al său într-acolo; Sebastianus fu obligat să o imite și își îndreptă pentru prima oară un gând către Lidania, întrebându-se dacă ajutorul lui Maliban îi va fi de ajuns ca să reușească și ea. în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
în câteva secunde, întregul detașament îl urmă, galopând în jos, de-a lungul cărării ce se pierdea în câmp. Traversară iute ca vântul șirurile de mesteceni, însă hunii le simțiră îndată prezența și grăbiră pasul, lăsând în urmă fără să șovăie cireada de vite pe care o luaseră. Cu gesturi grăitoare, romanul porunci oamenilor săi să se răsfire pe câmpie. Distanța dintre urmăriți și urmăritori rămase pentru multă vreme aceeași, căci caii mici, dar rezistenți ai hunilor încă nu voiau să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
degetul spre cei patru care se apropiau: — Uite! îi strigă. Curând ai mei o să fie aici. Dacă te prind, n-o să-i pot împiedica să te ucidă. O să mori în chinuri. Ținându-și calul, tânăra privi spre cei patru huni. Șovăia. Balamber înțelese că era prea curajoasă sau, oricum, prea încăpățânată și că nu ar fi reușit să o convingă făcând apel la frică, astfel că încercă altă cale de a o face să fugă. — Du-te! îi spuse. Dacă o să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
mai ales din pricina numeroșilor fugari, a căror mizerie, și aici, ca și în Sapaudia, dădea mărturii grăitoare despre cataclismul ce se abătuse asupra Galiilor: disperați, nu puțini, printre ei chiar femei, care, prin aspect și veșminte, păreau de rang, nu șovăiră să-i oprească, cerșind de mâncare; copile cu chipul îmbătrânit înainte de vreme rătăceau cu privirea pierdură și inexpresivă ori trăgând cu ochiul fără pic de decență; capi de familie în vârstă ședeau amărâți cu capul în mâini pe treptele cădirilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
poate de dur. Misiunea noastră e prea importantă ca să ne permitem să ne certăm între noi, și cu atât mai puțin pentru niște prostii. Aici nu ne îndoim de nimeni și nu jignim pe nimeni, e limpede? Metronius păru să șovăie pentru un moment; părea muncit de impulsuri felurite și contradictorii; apoi ridică din umeri. — Ei bine, da, sigur! exclamă. Pe urmă, întorcându-se spre soldat, desfăcu brațele împăciuitor: — Hai, Maliban, spuneam numai așa, glumeam doar. Nu m-aș îndoi niciodată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
manevre aici; iar tu începi să devii plictisitor. Metronius înghiți. Susținu privirea bagaudului, dar citi în ea liniștea rece, neînduplecată, a unei brute. înțelegea perfect că la prima mișcare nechibzuită, la primul cuvânt prost ales, omul acela nu ar fi șovăit nici o clipă să-i taie gâtul. Frumoasă moarte ar fi fost aceea pentru ultimul descendent al familiei Metronius: aici, într-un luminiș neștiut de nimeni, departe de marile bătălii ce se dădeau pentru salvarea Galiilor și a Imperiului, ucis de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
demon, comentă Rutilis pe un ton îndurerat. Trebuie neapărat să-l prindem. — Desigur. Dar acum nu de asta trebuie să mă ocup, și nici tu: trebuie să mă însoțești la Sangiban, la bastionul de miazănoapte, îți amintești? Nu fără să șovăie, Rutilius consimți. Lăsând câtorva milițieni ce se opriseră în piață sarcina de a lua de acolo și de a duce apoi în biserică trupul lui Etbinus, se îngriji să întărească paza la reședința episcopului, apoi se îndreptă către ziduri, deschizând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]