2,335 matches
-
de Partidul Național Democrat (ND, în ) al lui Roman Dmowski și nici de aripa „de stânga” (sau „de tineret”) a aceluiași Partid Socialist. Național-Democrații doreau cooperarea cu autoritățile ruse, în vreme ce stânga PPS dorea colaborarea cu revoluționarii ruși în vederea răsturnării regimului țarist și înființarea unei utopii socialiste, considerând acest deziderat mai important ca independența Poloniei. Războiul Ruso-Japonez produsese nemulțumiri crescânde în tot Imperiul Rus, inclusiv în provinciile poloneze. La 26 ianuarie 1905, circa 6.000 de muncitori din Łódź au luat parte
Insurecția din Łódź () [Corola-website/Science/328064_a_329393]
-
și cavaleriști, iar în strada Południowa, o unitate de jandarmi a fost înconjurată. În oraș au izbucnit mai multe incendii, muncitorii aprinzând prăvăliile de băuturi alcoolice, iar forțele guvernamentale au atacat primele baricade, la început fără prea mult succes. Reprezentanții țariști au cerut întăriri, care au sosit de la Częstochowa, Varșovia, și din taberele de instrucție. Mai multe regimente de infanterie au pătruns în oraș. În cele din urmă, forțele rusești trimise să suprime muncitorii numărau șase regimente de infanterie și mai
Insurecția din Łódź () [Corola-website/Science/328064_a_329393]
-
așa cum a fost denumită insurecția din Łódź în Polonia, s-a dus un mic război civil între PPS-ul lui Piłsudski și "endekii" lui Dmowski. Insurgenții erau prost înarmați și în cele din urmă au fost copleșiți de armata regulată țaristă. Majoritatea baricadelor au căzut înainte de 24 iunie; ultimele baricade (din parcul Źródliska și strada Wschodnia) au fost cucerite de ruși până la sfârșitul zilei de 24 iunie sau până la amiaza zilei de 25 iunie (sursele diferă), dar frământările—inclusiv focuri de
Insurecția din Łódź () [Corola-website/Science/328064_a_329393]
-
rândul prizonierilor să lupte alături de germani în Armata Vlasovistă, dar în lagăre au ajuns fără nici o excepție toți cei căzuți prizonieri. Încercările sovietice de consolidare a puterii în Europa Răsăriteană și de dominare a regiunii erau în conformitate cu mai vechile politici țariste. După cucerirea teritoriilor Poloniei interbelice, care nu fuseseră mai înainte cucerite militar (vezi și Războiul polono-sovietic), după ocuparea Statelor baltice, (vezi Pactul Molotov-Ribbentrop), Uniunea Sovietică a refuzat să cedeze ceva din acestea în cadrul aranjamente postbelice. Mai mult, țara s-a
Istoria Uniunii Sovietice (1927-1953) () [Corola-website/Science/299472_a_300801]
-
fața de cursul normal al relațiilor ruso-americane. Rivalitatea dintre cele două țări se poate considera că a devenit evidentă la sfârșitul secolului al XIX-lea, când, după un secol de prietenie, americanii și rușii au devenit rivali în Manciuria. Rusia țaristă, incapabilă să intra în competiție cu SUA datorită slabei dezvoltări industriale, a ales să închidă accesului străinilor Asia de est, în vreme ce americanii cereau o competiție deschisă pentru noile piețe din zonă. După 1917, rivalitatea a ajuns la cote nemaiîntâlnite. Americanii
Istoria Uniunii Sovietice (1927-1953) () [Corola-website/Science/299472_a_300801]
-
lui Stalin, când Partidul Comunist al Uniunii Sovietice a adoptat teoria acestuia de "socialism într-o singură țară" și a respins ideea lui Troțki de "revoluție mondială". Înainte de război, Stalin nu a încercat să împingă granițele sovietice dincolo de limitele Imperiului Țarist. În acest sens, scopurile Uniunii Sovietice puteau să nu fie acelea ale agresiunii expansioniste, ci mai degrabă cele de consolidare și securizare ale veșnicelor amenințate granițe de vest. Stalin, presupunând că Japonia și Germania puteau amenința din nou Uniunea Sovietică
Istoria Uniunii Sovietice (1927-1953) () [Corola-website/Science/299472_a_300801]
-
ajutorării refugiaților de peste Dunăre, iar după încheierea convenției cu Rusia aici au fost mutate, completate și instruite detașamentele de voluntari bulgari. Situația orașului a fost grea, deoarece era străbătut de două dintre cele trei drumuri pe care se concentrau trupele țariste pe Dunăre, impunând crearea unei importante etape cu tabără pentru trupă, cvartiruri pentru ofițeri, manutanță etc. Deși, în general, bunurile rechiziționate sau stricate au fost plătite, pentru ploieșteni prezența trupelor ruse a însemnat un sacrificiu greu. În schimb, s-a
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]
-
și Tătarii musulmani (în parte Nogai) au fost alungați de aici spre Dobrogea și răsăritul Bulgariei, fiind înlocuiți prin Găgăuzi și Bulgari, adică ortodocși, veniți din acele regiuni rămase otomane. Alți Tătari nogai din Bugeac au fost risipiți de guvernul țarist în regiunile Crimeea, Azov și Stavropol. Imigranții găgăuzi și bulgari au fost colonizați în șatrele (aulurile) părăsite de Nogai, în locul cărora ei au construit sate (Nogaii erau mai ales crescători de oi, capre și cai, în timp de Găgăuzii și
Găgăuzi () [Corola-website/Science/298061_a_299390]
-
a fost impus alfabetul chirilic rusesc adaptat la fonetica limbii. Cu excepția a cinci zile de revoltă, din iarna anului 1906, când în timpul unei răscoale țărănești a fost proclamată o republică autonomă la Comrat, găgăuzii basarabeni au fost guvernați de Imperiul Țarist, Regatul României și Uniunea Sovietică, fără a avea o formațiune statală proprie, dar având reprezentanți în diferitele instanțe administrative succesive precum kraiurile, județele, comunele sau sovietele sătești. În perioada sovietică, populația găgăuză, ca și cea moldovenească și multe altele, a
Găgăuzi () [Corola-website/Science/298061_a_299390]
-
cu Republica Saha (nord), Ținutul Habarovsk (est), Republica Populară Chineză (sud) și Regiunea Cita (vest). Ținutul Amur ori Priamurie (Transamuria) (în limba rusă: Аму́рский край, Приаму́рье) au fost numele neoficiale sub care au fost cunoscute teritoriile țariste din regiunea râului Amur, care corespund cu oarecare aproximație cu din zilele noastre. Priamuria a fost, până la cucerirea teritoriul populație seminomade manciu. Regiunea a fost ocupată de China, iar în 1858 a fost anexată de Rusia în urma semnării Tratatului de la
Regiunea Amur () [Corola-website/Science/305652_a_306981]
-
40.000 de oameni în Principatele Dunărene. Ca răspuns imediat, turcii au blocat traficul navelor rusești prin strâmtori și au declarat război Rusiei. La începutul conflictului, țarul nu s-a grăbit să implice masiv armata rusă împotriva turcilor, de vreme ce armata țaristă era implicată în luptele din Prusia cu forțele lui Bonaparte. În Muntenia, atacul masiv otoman care viza ocuparea Bucureștiului a fost oprit la Obilești de Mihail Miloradovici și cei numai 4.500 de soldați (2 iunie 1807). În Armenia, contele
Războiul Ruso-Turc (1806–1812) () [Corola-website/Science/306304_a_307633]
-
de la Silistra, dar temându-se de înaintarea unei armate turcești de 50.000 de oameni venită în sprijinul asediaților, a evacuat Dobrogea și s-a retras pe pozițiile de plecare din Basarabia. În 1810, luptele au fost reluate de armatele țariste aflate sub comanda fraților Kamenski au atacat cu vigoare și au distrus forțele otomane din Pazardjik (22 mai). Fortăreața de la Silistra a fost izolată, iar garnizoana turcă s-a predat pe 30 mai. Încurajați de acest succes, frații Kamenski au
Războiul Ruso-Turc (1806–1812) () [Corola-website/Science/306304_a_307633]
-
iar garnizoana turcă s-a predat pe 30 mai. Încurajați de acest succes, frații Kamenski au asediat zece zile mai târziu puternica fortăreață de la Șumla. Aici, turcii au respins atacul rușilor, provocându-le pierderi importante, rezultate la fel de proaste obținând armata țaristă și în cazul asaltului fortăreței de la Ruse de pe 22 iulie. Fortăreața de la Ruse a fost cucerită de ruși pe 9 septembrie. După ce comandantul rus Kamenski a fost ucis în luptă, noul comandant Mihail Kutuzov a acționat cu multă prudență și
Războiul Ruso-Turc (1806–1812) () [Corola-website/Science/306304_a_307633]
-
Este, în același timp autorul unui volum de poezii. Prezent în numeroase expoziții personale și colective. 1897 10 mai (27 aprilie stil vechi) 1897 - Se naște, în Sankt-Petersburg, George, primul fiu al lui Laurențiu II baron Löwendal, ofițer în armata țaristă. Conform scurtei informări genealogice incluse în blazonul familiei, baronii Löwendal erau descendenți din Ulrich Frederick Gyldenløve, născut în 1638, fiul regelui Frederic al III-lea al Danemarcei și Norvegiei. Mama lui George, Liubov Gavrișova, era fiica lui Lev Osipovici Gavrișov
George Löwendal () [Corola-website/Science/321554_a_322883]
-
1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Mlinchi făcea parte din Ocolul Rașcovului a Ținutului Hotin . După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Mlinchi a făcut parte din componența României, în Plasa Clișcăuți a județului Hotin. Pe atunci, majoritatea populației
Mlinchi, Hotin () [Corola-website/Science/315817_a_317146]
-
1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Serbiceni (denumirea rusificată a localității Sărbiceni) făcea parte din Ocolul Nistrului de jos a Ținutului Hotin . În a doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost construită aici o biserică de lemn . După Unirea Basarabiei
Serbiceni, Secureni () [Corola-website/Science/315975_a_317304]
-
din Transilvania și din Ungaria, a promovat înfrățirea româno-maghiară, dar, îndată după capitularea de la Șiria, Arad a revoluționarilor maghiari kossuthiști, l-a sprijinit, în mod public, pe Francisc Iosif I, împăratul Imperiului Habsburgic. În toiul luptelor dintre trupele de intervenție țariste cu revoluționarii maghiari conduși de Lajos Kossuth, l-a găzduit, în mod călduros, pe generalul țarist Erivan Paskievici, la Beiuș. În anul 1849 i-a fost prezentat de acesta împăratului, care l-a decorat și făcut baron, ca și pe
Vasile Erdeli () [Corola-website/Science/308196_a_309525]
-
a revoluționarilor maghiari kossuthiști, l-a sprijinit, în mod public, pe Francisc Iosif I, împăratul Imperiului Habsburgic. În toiul luptelor dintre trupele de intervenție țariste cu revoluționarii maghiari conduși de Lajos Kossuth, l-a găzduit, în mod călduros, pe generalul țarist Erivan Paskievici, la Beiuș. În anul 1849 i-a fost prezentat de acesta împăratului, care l-a decorat și făcut baron, ca și pe Andrei Șaguna, de altfel, și pentru aceleași motive. În ianuarie 1850, într-o petiție adresată împăratului
Vasile Erdeli () [Corola-website/Science/308196_a_309525]
-
(în ; n. 1804 - d. 1887) a fost un diplomat și general rus. El a fost un locotenent-general al Statului Major al armatei țariste și, între 1857 - 1862, guvernatorul Basarabiei. De Verrayon s-a născut în anul 1804, el era urmașul unei vechi familii franceze care s-a mutat în Rusia în timpul Revoluției franceze. După terminarea studiilor de la a început serviciul în 1821, în
Michel Fanton de Verrayon () [Corola-website/Science/318848_a_320177]
-
XVIII-lea și al XIX-lea. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea, date fiind prosperitatea economică a cazacilor, statutului privilegiat de care se bucura casta lor militară și a conservatorismul lor politic, regimul țarist i-a folosit ca forțe polițienești și pentru suprimarea mișcărilor revoluționare, în special în perioada 1905 - 1907. După izbucnirea revoluției din Rusia din 1917, elitele cazacilor au adoptat o politică ostilă sovietelor muncitorilor, țăranilor și soldaților, în vreme ce cazacii săraci au
Descazacizare () [Corola-website/Science/318134_a_319463]
-
de 48 de ani nu mai purtase nici un război, să facă o declarație de război statului vecin din sud-est, ceea ce s-a și întâmplat în 28 iulie. Această decizie a determinat Rusia să anunțe mobilizarea generală, deoarece, în virtutea panslavismului, imperiul țarist se vedea ocrotitorul popoarelor slave și privea Balcanii drept propriul spațiu de influență. Imperiul Rus a declarat război Austro-Ungariei. Ca urmare, pentru Imperiul German s-au activat prevederile tratatului de alianță. Acesta a intrat în război de partea Austro-Ungariei. Cum
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
au activat prevederile tratatului de alianță. Acesta a intrat în război de partea Austro-Ungariei. Cum Rusia era aliată cu A Treia Republică Franceză și cu Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei (Antanta), ambele aceste state i-au venit Rusiei țariste în ajutor, ceea ce făcea ca „Marele Război” - numit mai târziu Primul Război Mondial - să nu mai poată fi oprit. Austro-Ungaria era, în special din punct de vedere economic, chiar mai puțin pregătită decât Germania pentru un război de lungă durată
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
puternice și i-a silit în cele din urmă pe ruși să se retragă din Galiția și să predea Polonia Congresului. Cu toate acestea, situația s-a acutizat din nou în vara lui 1916, când Armata Comună a înfruntat forțele țariste reîntărite în cadrul Ofensivei Brusilov. Încă o dată Imperiul German și-a sprijinit aliatul aflat la mare nevoie, astfel încât o spargere a frontului austro-ungar de căre ruși a putut fi împiedicată. În 1916/1917, Vechiul Regat al României, un adversar nou intrat
Austro-Ungaria () [Corola-website/Science/297468_a_298797]
-
în Imperiul Rus. Mama sa, Vera sau Dvora, născută Schneier, era medic, originară din Mohilev, în Belarus. Bunicul patern Mordehai Scheinerman a fost fiul unui „cantonist”, adică al unui evreu luat la oaste, care a slujit 25 ani în armata țaristă, pentru care a dobândit un lot de pământ la eliberarea din serviciul militar. Mordehai Scheinerman a devenit un sionist înflăcărat, unul din fondatorii organizației sioniste locale din orașul Brest Litovsk. El a fost bun prieten cu coorășeanul Zeev Begin, tatăl
Ariel Șaron () [Corola-website/Science/304393_a_305722]
-
1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Darabani (denumirea rusificată a satului Dărăbani) făcea parte din Ocolul Hilavățului a Ținutului Hotin . După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Darabani a făcut parte din componența României, în Plasa Clișcăuți a județului
Darabani, Hotin () [Corola-website/Science/315832_a_317161]