795 matches
-
se permită deținerea capului retezat al unei colege de-a lor, așa, din amorul științei, pentru studiu. Au aruncat năvodul asupra lui mai mult pentru a-i da prilejul omului să se dezvinovățească. Pe de altă parte, nici faptul că țeasta descoperită aparținea Terezei Carcovachi nu era de natură să le limpezească judecata. Pe fata asta chiar că o văzuseră până azi dimineață, prea îi scosese pe mulți din sărite prin machiavalîcurile ei, turnîndu-i pe la șefi că n-ar fi fost
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
se joacă o farsă urâtă, examina pielea de elefant pictat a tabloului și o înjura printre dinți. Uite ce mustăți dușmănoase putuse avea și hibridul acesta, rezultat, într-adevăr, din amestecul trăsăturilor unui Robin, pleoștit și confuz, turnate pe o țeastă de Dali melodramatic. - Ce seară, domnule Floyd! Ce spirituală și rarisimă seară! Cât am fi vrut să se afle aici și Lavinia sau săracul de Patrick... Să ciocnească cu noi, să se împărtășească din adevărul muzicii dumneavoastră divine și să
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Scurmaseră, din răsputeri, după acest nou motiv de discuție și, mai ales, Cocondy tîrî o legătură de amintiri verzi și uscate, de-a lungul întregului teritoriu britanic. Cum a fost de s-a zbenguit ea pe acolo și cum crăpau țestele saxonilor precum coaja de pepene, întorcîndu-se după dânsa să o soarbă din priviri, când se plimba. Umbreluță, pantofiori, trăsurică, domenii regale ori numai de baroneți, escapade la Manchester, Russel Street și ce-o mai fi spus. Patricia mai mult asculta
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
băteau pas de defilare printre pârleazurile și ulucile satului Zgîndăreni, moșie unde, pe vremuri, tăiaseră și spânzuraseră cele două fete mofturoase și neîncepute ale bogătanului Iacovachi. Când îl adulmecau pe Rege, câinii nu mai lătrau, cățelele scânceau, zăvorii dădeau, din țestele lor pătrățoase, a înțelegere și resemnare. Treceau țicniții pe uliți, ca prin calupul de unt. Ultima porțiune, dinspre noul Zgîndăreni, către dărâmăturile vechiului conac, au parcurs-o strângând între pulpe niște diavoli de țapi, care, spre deosebire de cei blânzi și împăciuitori
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
locuințele în căutare de armament. Din apartamentul unui angajat al unei ambasade africane se făcură cu un revolver miniatural, de damă, placat cu fildeș, dar cu care n-ai fi putut nimeri elefantul, chiar dacă pachidermul s-ar fi lipit cu țeasta de țeava lui. La o legație capitalistă, în interiorul căreia se infiltrară escaladîndu-i zidurile dosnice dinspre grădina Ioanid, Regele căzu doar peste muniție răzlețită, fără armă și-o veche pereche de pistoale de duel, piese de muzeu, cu care nimeni nu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
unul cu vin celălalt cu țuică. Și de atunci ne dă să bem în fiecare zi cîte-un păhărel în cinstea ta. Și noi creștem voinici și frumoși. 316 DANIEL BĂNULESCU - Cum nu-i muiere? protestă grăsanul, sucindu-le tuturor înlemniților țestele, cu 30 de grade spre dreapta. Nu vezi ce îmbîrligătură de cordoaică scapără de la curul ei?!... Nu ești muiere, madam? - Îl cheamă Fisente, telegrafie străinul preocupat. - Poate s-o cheme și Soldatul Necunoscut. - Câte pițipoance cu nume nătânge n-am
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
de ascultător aș fi devenit în preajma ei, dacă aș fi purtat un asemenea nume. În rest, am petrecut o dimineață porcoasă. Am dormit ca un porc. Visam să-mi înjgheb o încălțăminte din lifturi și să-l calc direct pe țeastă pe oricine ar fi pretins că Jeff Beck nu este un muzician încîlcit. Jeff, consideram eu, locuia pe marginea unei farfurii murdare, de unde își bălăbănea picioarle și nu putea fi înțeles. Vine ea ora 13, zi scurtă, dacă nu l-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
când, după ce terminau cu partea cu poetizatul, o mai înșfăca pe vreuna de cîte-o ureche. O cârpea, dacă era s-o cârpească. Și-o potrivea, la loc, pe genunchi. Și-o descosea cu binișorul: - Spune, fă!... Că te dau cu țeasta de pereți, de uimire și de supărare!... Ce cauți tu la mine, fă, zăltato?! Făcea o pauză. Își mai scăpăra o țigare. Mai pipăia, pe tăblia noptierei, după un medicamentul de întremare. - Ce-am scris, fă, eu, pe pământul ăsta
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
iute și imprecis, din craniu. Se forță să-și închipuie că este întrebat dacă o antipatizează sau nu, pe doamna Sapiența Celenterache. Da, o antipatizează absolut, își imagină el că împărtășește o destăinuire jenantă. Da, și își mai clătină o dată țeasta. La ora aceea, Alcibiade Adrian Nicolici era de mult mort și dizolvat în neființă, cu trupul împrăștiat prin viroagele munților și ale Crematoriului, cu spiritul stins și absorbit într-una dintre bulboanele neantului. Alcibiade Adrian Nicolici nu mai exista. Sub
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
punct al operațiunii, nu apăruse, vezi, nici vârf din necesitatea inspirației tale. Nici pericolul capetelor noastre de a fi pisate ca boabele de piper... - Da, dar până la urmă, un rahat de tovărășel de la municipiu și-a vârât coada. Și pericolul țestelor noastre de-a fi fărâmițate a apărut... - O eroare regretabilă... Dar deloc o eroare voluntară. - S-a produs o fugară disfuncționalitate de comunicare între două niveluri de bază ale Partidului... Un tovarăș secretar de la Comitetul Municipal, cu atenția împăienjenită de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
e suportabilă când te apasă până la înăbușire. Suferința nu e dulce decât sub forma chinului. Priveghindu-ți nimicnicia, eul se volatilizează cu aburii dezolării. Și atunci ce mai rămâne din întîmplarea individualizării tale? O substanță de amărăciune, răspândită într-o țeastă de drac părăsit. Mâhnirea este veghea la nivelul unei inimi de diavol. Nevoia apăsătoare de a te ruga și neputința de a te adresa totuși cuiva... Și apoi cealaltă nevoie: de a te trânti la pământ, mușcîndu-l înfuriat și vărsîndu-ți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
care contrasta foarte mult cu hainele sale mai mult unse și rupte. Cărțile aurite și legate stăteau în șir pe-o masă acoperită cu roșu, pe care stăteau risipite creioane, pensule, palete și colori în cutii mari sau unse pe țeste de scoici marine. Mă trântii pe-un scaun, aruncând o ochire numai indiferentă pe toate aceste obiecte ce-ntr-al [t]fel de dispozițiune mi-ar fi părut poate stranii. De-o lature - a pănurei negre spânzura un canaf alb
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
capului meu. Cu cealaltă mână i-apucă gâtul. Maghiarul se pregătise să-l muște-n creștet, și cine știe dacă cu dantura nu i-ar fi zdrobit oasele capului, însă Ioan, ridicând pumnalul ce lucea, i-l înfipse drept în țeasta capului, astfel încît cuțitul fugi adânc în creieri. Un urlet înfricoșat, iată tot. Ușa se deschise și înăuntru intrară, de-ai noștri cu torțe aprinse. Ioan căzuse peste maghiar, de care mă apropiai cu una din torțe. Mortul prezinta un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
și smaragde într-alta... și o ladă plină de cele mai frumoase mărgăritare... Atotputernicia omenească era strînsă[-n] suterană... Mai deschise o ușă și... și găsi un sicriu acoperit c-o pânză albă... El dete pânza într-o parte. O țeastă goală cu gura rânjită se strâmba parecă la el.. "Ce te strâmbi, gândi el mânios. Ca și când eu nu știu că ăsta-i sfârșitul omnipotenței omenești? -- Simțiri întunecate îi turburau pieptul... O imensitate de dorințe îi mișca inima și toate... toate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de gală”, „Ca la o horă chiuie joagărele”, „Munții stau neclintiți /.../ Și eșarfele vietăților se desfășoară În măruntaie / Lampioanele păsărilor Îi Împodobesc ca sălile de bal”, „Și furtunile: ce pene strălucitoare În pletele munților”, „Plecarea aprinde focuri de artificii sub țeastă”, „Spaimele te Întîmpină precum În carnaval măștile” (Brățara nopților). Două versuri din Plante și animale rostesc cuvîntul esențial pentru calificarea acestei viziuni: sărbătoarea: „și iată că trăsura somnului sărbătorească / intră pe potecile privirii” (Mai tîrziu); iar un poem precum Cocoșul
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
dor de tăcere. Curgerea sângelui prin vine rămăsese singurul loc unde mai exista tăcere, și nici acolo întotdeauna. Când degetele ne înghețau prea tare, le țineam pe cap, lipindu-le de creștet, unde părul, până la prima despăduchere, adică rasul pe țeastă, creștea de doi-trei centi metri. Tot așa, când zgomotele te copleșeau, îți venea să te afunzi în propriul sânge. Numai că regulile închisorii erau în așa fel întocmite, încât să-ți zădărnicească orice întâlnire cu sângele tău. Atunci când nu auzeai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Într-adevăr, așteptarea. Partea cea mai grea. Polițistul se ridică din spatele pupitrului pe care nu se afla decât un registru în care scria stângace, cu un creion chimic, litere de tipar. Își trânti pe birou chipiul, ștergând rămășițele aurei de pe țeasta cheală și ducându-și o șuviță umedă dintr-o parte în alta. Nu zâmbea, dar pe figura lui era ceva amuzant, poate pentru că, pe cât îi erau de apropiați ochii, pe atât îi erau fălcile de dolofane și lătărețe. Și, ca să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ați chemat... — Știm, nu-i așa ? întrebă bărbatul, ridicându-și cu două degete cozorocul deasupra frunții. Nu se ivi nicio șuviță, probabil că tot părul era adunat, ghemotoc, spre urechea stângă și urma, scoțându-și chipiul, să-l netezească peste țeastă, cu podul palmei : Sau, adăugă, ar trebui să știm. Da’ tot e nevoie de o declarație din partea cuiva care să spună că e adevărat. Și cum dumneavoastră ne-ați chemat mai întâi... — De fapt, nu eu... Administratoarea, doamna Gavrilescu. Ea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Ba da“, spunea Rada, ca-n vis, „pe mine m-au adus în dubă cu unul pe care l-au lăsat la spital“. Nu le mai spuse că era, săracu’, mai mult mort decât viu, vânăt ca ciuma și cu țeasta crăpată. Și că ar fi fost o minune să mai apuce dimineața. Acum era deja spre prânz, prin geamurile groase pătrundea o lumină gălbuie care lăsa o năclăială mălăioasă pe părul smucit al bărbatului. El ridică din umeri, nu era
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de culoarea mătăsii porumbului, fața prelungă și ochii îngropați în găvane. Chipul avea o paloare de parcă zugrăveala nu adăugase nimic, iar de sub pomeții care înce peau să se albăs trească, sângele părea că plecase de mult. Îi cursese gros din țeasta crăpată, părul se năclăise, contrastul dintre fața curată și palidă, ca spălată cu năframa, și sângele lipit ca nămolul pe creștet și coborându-i după urechi, spre umeri, îi dădea aerul unui martir, căci părea întru totul nepăsător cu sine
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nu mai știa care e trupul ei și care ale celorlalți, încât, atunci când a vrut să iasă, nu a putut găsi marginile trupului ei, pentru a-l face să se miște. Poate că abia vederea bărbatului blond și slab, cu țeasta despicată și sângele uscându-i-se ca o glugă peste urechi, îi dăduse prima stare de luciditate. „Eu nu pot fi el !“, îi trecuse prin minte. Mai târziu a aflat cine este, nu-și putea explica ce forță țâșnise din
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai departe cu palma pavăză peste sprâncene și minunându-se. — Păi, ca să duc în spinare sacu’ ăsta cu ruginituri. Ce mai întrebi atuncea ? se întoarse Pârnaie, trăgându-i una după ceafă. Iadeș ! spuse acela, mai iute chiar decât plesnitura de pe țeastă. — Nu te-a întrebat cum te cheamă, prostovane ! sări Chisăliță, cam de la înălțimea buricului lunganului de Pârnaie. — Așa zic io de câte ori mă pocnește careva... — Și ți se întâmplă des ? ! se minună piticul. — Păi, dacă așa mi-a rămas numele... Pârnaie
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de câte ori mă pocnește careva... — Și ți se întâmplă des ? ! se minună piticul. — Păi, dacă așa mi-a rămas numele... Pârnaie abia dacă îl mai învrednici c-o privire, în timp ce Iadeș își culegea de pe jos fesul care sărise odată cu pleasna de pe țeasta cheală. Apoi se întoarse la mormanul care se ridica, în toată măreția lui. — E ceva de lucru aicea... — Vai de capul meu, se tângui chelul iar, trăgându-și fesul țuguiat ca pe un ciorap întors. Pârnaie se întoarse și ridică
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
tu unul la întâmplare. — Și dacă răspunde altcineva ? — Ceri scuze, nu știi, mă iertați, am greșit numărul. Bagă și tu degetul mai cu grijă... Nu înțelegi, se oțărî ciucurele, că toate numerele sunt greșite ? Și repede, preîntâmpinând riposta celuilalt peste țeastă : Iadeș ! Chisăliță luă, cu un aer melancolic, partea bună a lucrurilor : — Eu n-am vorbit niciodată la telefon... Iadeș, aflat încă sub protecția numelui său, ca sub un clopot de sticlă, se întoarse, întinzându-i receptorul. Dar Chisăliță nu se
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
întotdeauna când venea vorba de el, Mierlă ugui, întinzând brațele și rotindu-se. — Păi, dăm un telefon... încercă Iadeș. Am unu’ aicea... — Și poate-ți bagi și firu’ în cur, să aibă curent... spuse Pârnaie, trăgându-i o scatoalcă peste țeasta deja pregătită. Iadeș... suspină, tardiv și înfrânt, cheliosul. Calu, care nu știa de monologurile lor telefonice, se trase îndărăt, pentru a nu lăsa urme de potcoave pe pământul afânat. — Și, dacă chemi Poliția, ce-i spui ? Ce-i arăți mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]