1,028 matches
-
-ți arăt cifrele alea. Încuviințează din cap pentru a da mai multă greutate cuvintelor. — Sunt foarte prinsă cu treaba, Katie ! Scot un zâmbet chinuit, Încercând să-i transmis telepatic „Taci !“ — Hai, că nu durează mult ! Terminăm imediat. Nu pot. Katie țopăie deja de nerăbdare de pe un picior pe celălalt. — Dar, Emma, sunt... niște cifre foarte importante. Trebuie neapărat... să le vezi... — Emma. La auzul glasului lui Jack Harper, tresar de parcă m-ar fi Înțepat cineva. Se apleacă spre mine confidențial. Poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
tip drăguț chiar diseară, la spectacolul de dans al lui Lissy. Vreun avocat Înalt și zdrobitor de frumos. Da. Și el va veni să mă ia de la serviciu cu mașina lui absolut superbă sport. Iar eu am să cobor treptele țopăind veselă, dându-mi părul spre spate, fără ca măcar să mă uit la Jack, care va sta În ușa biroul lui, negru de supărare... Nu. Nu. Jack n-o să fie nicăieri. L-am lăsat În urma mea pe Jack. Trebuie neapărat să țin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
pusese niște albituri peste salteaua în echilibru precar, ca o barcă pe râu. La un moment în noapte, sar din somn, invadat de o luminație ca la Auschwitz: Zina aprinsese toate cele opt brațe ale lampadarului din plafon. Sorry, chicotește, țopăind pe dușumea cu picioarele ei cărnoase acoperite numai până la genunchi. De data asta caută pe etajeră niște casete cu muzică. Mi-aduce un Bob Marley, mi-l pune în față, între cutele cearșafului: ăsta cum e? E vechi, mie-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
în vise și nu vor să mă părăsească dimineața. Nu văd nici un prilej să dau înapoi ceasul lui Mao. Mă duc să culeg mere pe Dealul Cărbunelui, îi zice Jiang Ching lui Mao. Vrei să vii și tu cu mine? Țopăi pe ultimul meu picior, tușește bătrânul de șaptezeci și nouă de ani. De ce nu-l chemi pe doctor? Nu! Pune telefonul jos. Un gândac poate fi un asasin în vremurile astea. Ea se holbează la el. El transpiră din abundență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
cale o trădare. Cu vorbe bălmăjite și pe jumătate înghițite, Mao ordonă înlăturarea lui Deng Xiaoping. Ordinul este imediat îndeplinit. Națiunea e nedumerită. Doamna Mao Jiang Ching nu pierde deloc timpul. Profită de situație și își face apariția în scenă țopăind. În numele lui Mao, ea îi promovează pe membrii viitorului ei cabinet: Chun-qiao ca premier, discipolul său Yiao ca vicepremier, Wang ca ministru al apărării naționale și Yu ca ministru al culturii și artelor. Yu vrea să-i înțeleg suferința. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de multe ori: un mare boier, un boier evghenit, de viță, nu trebuie să-și uite niciodată menirea de a fi în miezul evenimentelor, de a hotărî, de a impune ceea ce este mai bine pentru neamul său. Își zări feciorul țopăind într-un fel bizar, în încercarea disperată de a ajunge la paravanul din colțul odăii, mergând tot cu spatele spre ea și săltându-și din mers pantalonii care-i alunecau mereu. Simți cum o inundă iar valul râsului, dar se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
sfeșnic. Cugetă, dar nu prea mult. Băgă capul pe ușa dormitorului, se asigură că pe culoar nu era nimeni, alergă în vârful picioarelor până la ușa unei camere de serviciu și zâmbi mulțumită. Julien sforăia la intervale regulate. Și doamna contesă țopăi nerăbdătoare înapoi, în dormitor, apoi stinse lumânările, ca să le reaprindă după ce numără, cu ochii închiși, până la zece. ― Bună seara, Excelență! Femeia stătea în cadrul ușii, ținând într-o mână sfeșnicul pe care Ledoulx îl lăsase jos, la intrare. Mi se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
statice, răzlețe; rezonând Îndelung, Îndelat, la atingere, ca bronzul clopotului Începând să vuiască doar suflând mai tărișor asupra lui (ca, de-o pildă, arderea cărților În curte, dansul tatei, gol pân-la brâu, cu o sticlă de rachiu Într-o mână, țopăind În jurul rugului de pe zăpadă și urlând cu veselia Înspăimântatului: «Trăiască Gutenberg!» - știind el bine că viața Basarabeanului sub Rus e, ori: că-că, ori: că-că.) Din acea dimineață am Început să Înregistrez, ca oamenii, succesiv; să primesc, conștient și să depozitez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
n-o trezesc, să n-o sperii - Îmi bătea inima-n piept ca nebuna și nu știam cum, dar nu puteam s-o mângâi, ca s-o liniștesc (dacă mi-o auzea, doaga?), fiindcă aveam mâinile ocupate... Moș Iacob, tiptil, țopăind aerian, cocostârcos, venea cu a doua doagă - o stăpâneam și pe aceea. Începând de la a treia, lucrurile se complicau, n-aveam decât două mâini (dac-aș fi avut, nu paisprezece, măcar patru...) - dar te pui cu Moș Iacob? El avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
se cutremura într-un haos groaznic de crengi și frunze. În el, Sampath era aruncat de colo-colo și cu susul în jos. Ce se întâmpla? Totul se petrecea prea repede ca să priceapă. Inima îi sălta în sus și-n jos, țopăia și dansa, mintea i se-nvârtejea și era sigur că, dacă-și dădea drumul, avea să zboare clătinându-se prin aer direct spre pământ și să se zdruncine la aterizare. În fața ochilor săi se mișca și tremura o ceață amețitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
himalaiană, un papagal... Gătise o veveriță, un porc spinos, o mangustă, toate păsările sălbatice pe care le putuse găsi în zona aceea, peștii cei mici din pârâu, melcii cu cochilie rotundă care dungau cu argintiu frunzele, cosașii care săreau și țopăiau, aterizând cu bufnituri în frunziș, asemeni picăturilor de ploaie. Neobosită, căuta o nouă plantă, un nou fruct de pădure, o nouă ciupercă sau lichen, mucegai sau floare, dar totul în jur i se părea familiar și tern. Nici o aromă nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
optsprezece litri de băuturi gazoase, s-a răsturnat, proiectând o sticlă de doi litri de Cola dietetică peste unul dintre picioarele încălțate în sandale ale femeii. — Doamne Dumnezeule, la dracu! Piciorul i-a țâșnit involuntar în sus, iar Susan a țopăit de mai multe ori pe loc, așteptând ca durerea să i se diminueze. Sunetul unui țâțâit din buze i-a distras atenția, așa că Susan a întors capul numai ca să dea cu nasul de doamna Tufnel, o vecină obsedată de Biblie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
peste o oră. Julia s-a aplecat și l-a sărutat pe James pe obraz. El nu a reacționat în nici un fel, părând să fie profund adormit. Ieșind din apartament, Julia a închis ușa fără zgomot și-a prins să țopăie pe coridor, înspre lift. Ușile ascensorului s-au deschis, iar femeia era pe cale să pășească înăuntru, când și-a adus aminte de ceva. — Fir-ar al dracului! Julia a lăsat liftul să plece și s-a întors către apartament, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
Te-ai simțit bine? a întrebat-o ea pe Susan, după ce bărbații au dispărut. Femeia a clătinat din cap. Probabil chiar prea bine. Capul mi se învârte și știu că..., s-a uitat la ceas, ...peste câteva ore Milly o să țopăie direct pe el. Alison a zâmbit, după care s-a strâmbat în semn de „Offf!“, dar, în interior se că gândea nimic nu i-ar fi plăcut mai mult decât să aibă și ea un copil care s-o trezească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
într-un soi de cizmuliță de casă, de un roșu întunecat. Îmi pare rău, draga mea, dar n-o să dai tonul modei cu chestia aia roșie, a rânjit Julia dând din cap înspre piciorul lui Susan, în vreme ce aceasta continua să țopăie către masă. Roz n-ai găsit? —Du-te dracului! Zâmbitoare, Susan s-a așezat pe scaunul liber dintre Fiona și Alison. — Îmi cer scuze c-am întârziat, dar traficul a fost așa de-aglomerat c-aș fi putut să schimb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
la gură și-a început s-o acopere cu o ploaie de sărutări. Sigur, gestul era făcut cu umor, numai că tot era teribil de necaracteristic pentru vechiul Nick, cel din urmă cu câteva luni. Milly a revenit în cameră țopăind. Cămășuța de noapte i se prinsese la spate, în chiloței. Fetița târa după ea și „păturica“ cea mult iubită. De fapt, aceea era păturica numărul doi, pentru că prima fusese uitată, din greșeală, într-o vacanță în Cornwall, așa că Nick pornise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
mai ceva ca într-o căsnicie. Își vărsau năduful și-și scoteau ochii unul altuia. Velicu se aprindea și se învinețea la față și i se bulbucau ochii-n cap cât cepele. Arăta mai mult ca oricând ca un cocoș țopăind și umflându-se-n pene pe o grămadă de bălegar. Pleca de la ea zbierând și înjurând și trântind ușa-n urmă, ca și cum s-ar fi scuturat de blesteme, de duhurile rele care-și fac de lucru-n femeie. I se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
i-a dat toți banii, până la ultimu’ sfanț... Cinci sute de parai, da, plus dobânda de o sută, cum au stabilit din capul locului. La termen, da, ca la bancă. Mărgărit s-a achitat. Blondul sări atunci de pe scaun și țopăi, în jurul lui ca un hopa-mitică, preț de câteva secunde, și-i șterse o pălmuță. Mărgărit încasă cu stoicism și tăcu, lăsând capul în piept, ca și cum n-ar mai fi avut nimic de spus. Rafael îl văzu de-acum convins și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
așază pe creștet căpățâna tăiată a unei oi, Întoarsă În așa fel Încât gâtlejul sângerând să fie Îndreptat În sus, și totul se acoperă cu o pânză albă, găurită În locul potrivit. După cum vedeți, efectul este impresionant. Trage din pipă. Decapitatul țopăie și se Învârte pe scenă, minute În șir. Înainte de a-și ceda locul unui personaj straniu, În lacrimi. Baskerville! Din nou, Îl din priviri pe reverend; se mulțumește să ridice enigmatic din sprâncene. Faptul cel mai ieșit din comun este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
atunci un turc sau un persan cu tenul deschis. Dar, de când se află Baskerville la Tabriz, s-a apelat constant la el pentru acest rol. Îl joacă de minune. Și plânge de-adevăratelea! În acel moment, bărbatul cu sabie revine, țopăie zgomotos În jurul lui Baskerville. Ultimul Încremenește, cu un bobârnac face să-i cadă pălăria, descoperindu-și părul blond, despicat cu grijă, pe partea stângă, de o cărare, apoi, cu o Încetineală de automat, cade În genunchi, se Întinde la pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
albe, cu fețe rigide, ea îmi spune, ieșiți, vă rog, dar eu mă opun, vreau să știu ce se întâmplă aici, de ce nu îmi explică nimeni, este soțul meu, sunt soția lui, adaug eu, iar cuvintele se strivesc de podea, țopăie la picioarele medicilor ca niște puișori abia ieșiți din găoace, fără să fie încă în stare să zboare, ei se adună în jurul lui ignorându-mă, doar cel mai tânăr dintre ei, cel care a intrat ultimul, îmi spune, așteptați afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
cu abur a lui Cugnot, imensă, cât un cazan sau o marmită. Făcea să vezi, pe dreapta, unde stăteau puse la perete velocipedele cu roți mari, florale, draisienne-le cu cadru plat, gen trotinetă, evocare a celor gentilomi cu joben care țopăie prin Bois de Boulogne, cavaleri ai progresului. În fața velocipedelor, caroserii zdravene, receptacule lacome. Poate că nu Panhard Dynavia asta din ’45, prea transparentă și strâmtă cu forma ei aerodinamică, dar sigur e de luat În serios Peugeot-ul Înalt tip 1909
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
ușile, o lume coboară, altă lume urcă. Găliganului îi curg balele în fața fetei. În ultimul moment se îndreaptă și face un salt afară din vagon îmbrâncind o bătrână. Acrobația îl costă câteva monede. Nu-i pare rău - rânjește. E vesel, țopăie pe peron, ne face semne cu mâna. De la Victoriei până la Romană spectacolul e oferit de un puradel la vreo patru anișori. De gât îi atârnă o bucată mare de carton. Pe măsură ce înaintează spre mijlocul vagonului, lumea izbucnește în râs. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
nu-mi vine să mă întorc acasă, să înfrunt reproșurile Sabinei. Iau autobuzul 104, cobor în apropierea Cișmigiului și mă strecor pe străduțe până în parc. Mă hotărăsc pentru o bancă în rondoul scriitorilor, lângă bustul lui Vlahuță. E soare, vrăbiuțe țopăie și cârâie, trandafirii cu capetele grele ca după o beție răstoarnă în aer miresme de săpun palmolive. Din tufișurile de la spatele meu se aud pensionarii: amestecă piesele de rummy, aruncă zarurile în cutiile de table, îl laudă pe Hagi, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
bandajul cu leucoplast, când pune ochiul în portofel, să nu-l piardă. Urcăm cu greu într-un 205 aglomerat. Șoferul pornește înainte să urce toată lumea. Partea din spate a căruțului și o bătrână intrată doar pe jumătate, rămân afară. Femeia țopăie pe piciorul pe care nu a mai reușit să-l aducă înăuntru. Țipă. Lumea din autobuz se agită: oprește, domle, o omori, nu vezi? hoo! Șoferul ascultă muzică populară cu volumul la maximum. Privește sictirit în oglinda retrovizoare. Urlă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]