60,912 matches
-
de unde veneau. Le-a oferit să ia loc pe o banchetă, după ce a șters-o repede de praf cu poala șorțului. S-a dus să le aducă pâine și brânză și câte un pahar cu vin fiecăruia, și s-a așezat de cealaltă parte a mesei, privindu-i. Îngerii mâncau satisfăcuți, apucau pâinea cu mâinile lor bătătorite și-și dădeau din ochi părul rar, pe care sudoarea li-l lipea de frunte. - Sunteți g-gata? a întrebat în cele din urmă unul
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
Ea a dat din cap în semn că da. Își va pune hainele cele mai bune, și-a spus dintr-o străfulgerare, și-și va prinde părul la ceafă cu o agrafă. Îi vor lăsa timp pentru asta. Și ca să așeze chiar ea două vaze cu flori în ambele părți, la cap și la picioare. - E o călătorie lungă, au spus. - Perfect, a spus bătrâna. N-am călătorit niciodată în viața mea. Sincer vorbind, sunt foarte curioasă să știu ce e
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
că de acolo dinăuntru n-o să văd nimic, a spus bătrâna, reflectând puțin. Aș prefera să mă luați împreună cu casa și cu toate obiectele... - Nu e p-posibil, a spus unul dintre îngeri. - Dar, dacă preferați, putem să vă luăm așezată pe scaun, a spus celălalt. Și deodată se afla deja afară din casă, pe acoperiș, așezată pe scaun, cu îngerii care împingeau, fiecare dintr-o parte, putea vedea acoperișurile celorlalte case, străzile care deveneau tot mai mici, ca și cum s-ar
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
mă luați împreună cu casa și cu toate obiectele... - Nu e p-posibil, a spus unul dintre îngeri. - Dar, dacă preferați, putem să vă luăm așezată pe scaun, a spus celălalt. Și deodată se afla deja afară din casă, pe acoperiș, așezată pe scaun, cu îngerii care împingeau, fiecare dintr-o parte, putea vedea acoperișurile celorlalte case, străzile care deveneau tot mai mici, ca și cum s-ar fi aflat în avion, își imagina că așa trebuie să fie când zbori cu avionul, luând
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
nord”), situat la frontiera germano-franco-elvețiană, un fost restaurant în stil baroc industrial, cu mult lemn întunecat și cu un mare ceas de gară. De curând a fost amenajat ca sală de concerte de avangardă. În această seară, publicul se află așezat în jurul unei mese rotunde, acoperită cu o pânză albă, ca o imensă cămașă funebră. Asist la o reprezentare scenico-muzicală dintr-un ciclu numit „Vanitas”, dedicat unui dialog între concepția barocă a morții și aceea contemporană. O mică orchestră, dirijată de
Un spectacol ciudat by Matei Chihaia () [Corola-journal/Journalistic/13172_a_14497]
-
aduci urna acasă, s-o răspândești în grădină sau în alt loc (peisaj) preferat al decedatului. Este, desigur, mai puțin complicat decât să urmezi altă tradiție elvețiană, aceea de a urca coșciugul pe un vârf de munte unde să-l așezi vertical, pentru ca defunctul să poată contempla încă o dată valea în care a trăit, pădurile și câmpiile: o lume reală privită cu ochi de mort.
Un spectacol ciudat by Matei Chihaia () [Corola-journal/Journalistic/13172_a_14497]
-
capul cu o pânză neagră, a apăsat pe buton. Este singurul lucru care nu apare în portret, singurul lucru despre care nu știu cum a fost. I-a încadrat pe clienți, le-a cerut - Stați așa, nu mișcați probabil că i-a așezat de câteva ori în cadru, a verificat luminozitatea, a potrivit în partea cealaltă a aparatului un clișeu răsturnat, și-a făcut apariția de după pânza neagră - Nu mișcați și nici măcar nu și-a semnat opera. Și-a strâns apoi trepiedul, a
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
capabil să inspire coșmaruri fizice ori metafizice. Dimpotrivă, este un tip simpatic și chiar puțin populist în comportament: descinde fără pic de morgă într-o berărie oarecare, „se apropie cu bunăvoință” de cei trei amploiați, cere voie, civilizat, să se așeze la masa lor și face glume aluziv-politice cu schepsis: „Ei! dacă ar fi toți mânuitorii de bani publici ca Anghelache (...) n-ar mai trebui inspectori finanțiari! Tot vrea guvernul să facă economii - ne-ar putea suprima pe toți...”. Merge cu
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
să-l deruteze și să-l împingă pe cititor pe felurite piste false. Caragiale face asta începând cu titlul și stratagema reușește: nu doar lecturanții neatenți, ci și câțiva comentatori redutabili, dar neglijenți cu litera textului, cad în capcană și așază „inspecțiunea” de a doua zi și frica de ea la temelia comportării de neînțeles și a morții consternante a casierului, ignorând faptul elementar că Anghelache habar n-are de controlul preconizat, el părăsind berăria înainte ca inspectorul din minister să
Anghelache și dublul său by Gelu Negrea () [Corola-journal/Journalistic/13139_a_14464]
-
sistem totalitar (acțiunea e localizată antedecembrist), soldații ispășesc pedeapsa de a exista și de a avea „priviri inteligente”. Piesa se încheie simbolic cu o nuntă grotescă între doi soldați, o nuntă batjocoritoare regizată și urmărită îndeaproape de sergentul beat care așază pe capul „miresei” o coroniță de spini. Stagiul militar se încheie, însă soldații rămân și în civilie închiși în dormitoarele unității ascultând zgomotele lumii de afară strecurându-se, probabil, prin canalele de aerisire. Piesa are, după părerea mea, două handicapuri
Viața cu amănuntul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13183_a_14508]
-
vorbesc. Dar plăcerea mea este să stau în fața foii de hârtie, să-mi storc mintea și să scot ceva. Nu este genul meu să mă exprim prin interviu. Din când în când, însă, cedez. - Vorbeați de plăcerea cu care vă așezați în fața foii de hârtie și pe care o ghicește, desigur, și cititorul. Poate un istoric să fie valoros, fără să fie și un bun scriitor ? - Cred că istoria se poate face în foarte multe feluri. Eu am formula mea de
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
istorie, întotdeauna s-a râs și s-a plâns. De fapt, asta e viața noastră. Râdem și plângem fără încetare. - Și de multe ori, în același timp. - Poate de cele mai multe ori. Acum, în legătură cu construcția europeană, este vizibilă dificultatea de a așeza Europa pe anumite baze istorice. Nu că bazele acestea nu ar exista, dar sunt mai greu de identificat decât, să zicem, identitățile naționale. În cazul Europei, lucrurile sunt mai complicate, cu atâtea națiuni, atâtea istorii, atâta diversitate culturală, religioasă. Mai
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
pentru că așa-i e datul. Fiindcă portretul sau fotografia imortalizează cu adevărat. Cu cît mai multe fapte memorabile ai făcut, cu atît ai fost mai des reprezentat. Iar asta, după moarte, îți conferă libertate de mișcare. Fiindcă portretele-ți sînt așezate, evident, în locuri diferite, depărtate în spațiu. Astfel încît subiecții portretelor din Harry Potter (volumul al cincilea) au posibilitatea și permisiunea să călătorească dintr-o ramă într-alta, să-ți înlocuiască propriul eu dintr-un alt cadru și astfel să
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
Anonim se exersează, încercând să se recunoască în materia pe care a creat-o... Un cusur al firii umane e să vâneze și uneori să și găsească, fie și într-o capodoperă, ceva anormal... Cum mi se întâmplă mie acum, așezat pe etrava Corăbiei, privind de jos în sus, de sub Fustele Victoriei din Samotracia. Contemplând buricul ei de marmoră desvelit din cauza vitezei, picioarele de marmoră, pulpele puternice reliefate de vălurile agitate, încremenite de însăși iuțeala atinsă a Sborului informațional... Cum mi
Informarea by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13192_a_14517]
-
din fiecare detaliu) și înduioșarea cea mai dezarmată (în fața derizoriului condiției umane). Culmea grotescului: cineamatorul familiei, care se erijează în regizor al înmormîntării, filmează cu sîrg, în buza gropii, drept care, ca să prindă cît mai bine scena, capacul sicriului va fi așezat și ridicat de trei ori la rînd! (microcosmosul reproduce macrocosmosul: aceeași e relația dintre televiziune și evenimentele planetare) A doua zi Înainte de Înviere. Cuscrul diabolic îi ia pe tineri la mare; “vă urez la amîndoi un Christos a-nviat anticipat”, le
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
pe care îl va pocni de patru ori, calm, precis, determinat, cu acel ciocan. A făcut o treabă bună. Este, după acumularea subterană a întregului film, un gest logic și necesar. După care, colonelul în rezervă se întoarce acasă, se așează la o masă și privește în gol, cu fața înroșită de sînge, ca un clovn înmărmurit de propriul curaj... În ciuda a ceea ce se vede pe ecran, filmul analizează nu fizica, ci metafizica faptului divers. Diagnosticul cel mai exact îi aparține
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]
-
care legea o face Dionissos. O lege dură, care îi “îmbolnăvește” pe cei ce nu o execută de bunăvoie. Ideea de spațiu a lui Mihai Măniuțiu și a scenografului Valentin Codoiu, după cea cu înfățișarea Zeului, mi se pare că așează montarea într-o dimensiune ce, cultural, îmi dă de gîndit, mă preocupă. Cred însă, că tinerețea și lipsa de experiență a trupei, aflată, aproape în întregime, la început de drum, nu a putut încărca emoțional, cu carne, cum se spune
Furioasele by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13196_a_14521]
-
se înmoaie... Văd Victoria aproape a zecea oară. În orice caz, în ultimul octombrie 2003 - trei zile la rând. Ce mă frapează pe mine acum, privind-o de dedesubt cum se înalță Grecoaica divină pe etrava de marmoră a corăbiei așezată pe patul masiv de granit, gros, greu, singurul capabil să sprijine, să susțină efortul, tăria sborului, decolarea tumultuoasă ca de pe un portavion extraterestru; ce-mi trece mie acum prin minte, privind atâta oară Victoria anonimă, e că Ea, fără cap
Samothrakia by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13217_a_14542]
-
singurătății, al morții. Obiectele trăiau, ca și accesoriile, decorul însuși se însuflețea, neliniștitor, așa cum își imagina teatrul Ionesco... Toate trei, căci al treilea este chiar premiera despre care vreau să vă povestesc, Jacques sau supunerea, aduc publicul pe scenă, îl așează pe gradene, foarte aproape de actori și de tensiunea de acolo. Spectacole mari, artiști mari. După ceva mai bine de zece ani, Tompa Gabor se apropie din nou de lumea lui Eugène Ionesco. În preajma Sărbătorilor din 2003, am ajuns la Cluj
Nu-mi plac cartofii cu slănină by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/13244_a_14569]
-
un aer comun, inconfundabil, amestec de aroganță, cinism și odioșenie. Îi recunoști ușor după felul în care-și micșorează amenințător ochii atunci când sunt puși în dificultate. Dar îi recunoști mai ales după vocea lătrată ce rostește noua parolă ce-i așază deasupra vulgului: . Dezinvoltura de mahala a acaparat întreaga plajă a Puterii. Pentru ei, nu există chestiuni nerezolvate, ci doar penibile interpelări ale unor terchea-berchea, scamele sonore ale nepricepuților și obrăznicia celor care îndrăznesc să le vorbească de respectarea legii. Îi
„Care e problema?” by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13253_a_14578]
-
distanța dintre rânduri și mărimea literei! Un „Care e problema?” sictirit printre dinții care-au mușcat de-atâtea ori turul pantalonilor lui Nea Ceașcă, va pune, desigur, capăt discuției. Dar nu va rezolva și problema, oricâte semne de întrebare vor așeza pesedeii după ea. Tonul căznit-superior prin care potentații zilei se stropșesc la tine e menit, firește, să te facă una cu pământul. „Adică cum, tu, un neica-nimeni, te-ai trezit să ne contrezi? Tu nu vezi c-o ducem din
„Care e problema?” by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13253_a_14578]
-
a fi intrat definitiv în dizgrația scritorului. Revanșa peste timp a prozatorului (e drept, una doar livrescă) este și ea una demnă de ținut minte: „Ce mă frapează întîi și întîi e că Ana Blandiana, ostentativ, nu vrea să se așeze alături de mine. Luase pe cont propriu conducerea ședinței la masa prezidiului, instalîndu-se în față, fără să se consulte cu nimeni. Gesticula enervată cu dicția ei anevoioasă, cu acel ăăăăă insuportabil dintre cuvintele greu nimerite... Înțelesesem că ar fi fost o
Caietele lui Țoiu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13233_a_14558]
-
splendide (Jardins du Palais Royal sau cel din Place de Vosges) și cantități agricole de mizerii de la câinii de companie; * dacă cumva îți trece prin cap să mănânci un sandviș în Jardin du Luxembourg, trebuie să accepți că se vor așeza pe tine, se vor găinată colorat și îți vor ciuguli din pâine zeci de porumbei, vrăbii și chiar pescăruși; vei fi însă fotografiat de un japonez surâzător; * am văzut gări (Montparnase sau St. Lazaire) care seamănă cu niste muzee de
Parisul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13243_a_14568]
-
dat întotdeauna același răspuns: „Nu-i aici”. Ce s-a-ntâmplat? Ți-ai găsit alți prieteni, mai buni, în Varșovia? - Doctore Feitelzohn, luați loc, îi spuse Betty. De ce stați în piciaore? - Nu încape îndoială că aveți secrete, de vreme ce v-ați așezat într-un ungher. Totuși, îmi permit să vă dau bună ziua. - Nu avem secrete. Am discutat chestiuni de afaceri și am terminat. Luați loc. - Nu știu ce să spun, am început eu să mă bâlbâi. - Dacă nu știi ce să spui, atunci nu
Isaac Bashevis-Singer: Șoșa by Anton Celaru () [Corola-journal/Journalistic/13270_a_14595]
-
este atât de consecvent cu sine și cu ideile sale ca el. Obsesiile și credințele lui pot fi urmărite pe degetele celor două mâini. În spațiul utopiei litarare pe care o scrie de la prima povestire la ultimul interviu, Borges a așezat temeinic ideile cu care a jonglat permanent fie ca simple aluzii fie ca adevărate metafore epistemologice: cantitatea limitată a metaforelor sau legendelor de care e capabilă imaginația umană, totala depersonalizare a autorului și iluzia oricărei paternități literare, varietatea infinită a
Creatorul în oglinda lui Borges by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13289_a_14614]