647 matches
-
potrivit moment al vieții, în care omul poate și trebuie să se preocupe de el însuși, este abia atunci când se simte nefericit. De aceea, analizându-se atent pe sine însăși, femeia își zicea cu regret: „Sunt din ce în ce mai tristă și mai abătută. Simt că-mi lipsește ceva și nu știu ce. Nu-mi este bine deloc. Ciudat lucru! Zac, văd, de o boală fără nume și la care nu mă pricep nici cât negrul de sub unghie; este ceva nedeslușit, dar dureros. Parcă m-am
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
șoptit aceste cuvinte la final, nemaicontând deloc că Luiza nu se mai afla, de câteva clipe deja, acolo, lângă ea: - M-ai prăfuit... Ei bine, de ținut minte este că, dacă înainte de discuția cu vecina sa, Adriana era tristă și abătută, dar, totodată, oarecum optimistă în inimă, cu eterna speranță că cineva sau ceva, o persoană hărăzită sau o întâmplare fericită, o vor salva din amestecul tulbure de stări sufletești, pe care le încerca tot mai des, iată că acum, ascultând
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
în vedetă. Aici până și zădărnicia poate să devină, uneori, rentabilă. După masă, stau, o vreme, la televizor. Mă joc schimbând canalele. Sunt vreo optzeci. Și, exceptând filmele, pe nici unul nu zăresc o figură posomorâtă, o persoană prost dispusă ori abătută. Volubilitatea agresiv voioasă le place americanilor, cum le plăcea grecilor antici tragedia. Pe unul din canale, se transmite un miting religios. Mitingul are loc pe un stadion, plin până la refuz. Pentru amplificare se folosește aceeași aparatură ca la concertele rock
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
zise Leej. Se aștepta la mai mult, dar această cifră redusă nu-l liniștea defel. Cinci milioane, era suficient pentru dominarea galaxiei. - Dar, zise Gosseyn, formulându-și speranța cu glas tare, nu vor pleca toți. - Eu am refuzat, zise Leej abătută. Nu sunt singura, cred, dar timp de cinci ani m-am împotrivit Discipolului și trebuie să fiu un exemplu. Părea obosită. - Majoritatea se duce. Gosseyn calculă că patru din cele zece minute se scurseseră, își șterse fruntea umedă și insistă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
de naștere Wilvry, insula Blove. Deci acesta era procedeul. Gosseyn manevră cablul încă odată, și spuse curtenitor: - Dumneata ești hărăzit într-adevăr cu darul anticipării. N-am mai întâlnit ceva asemănător. - Nu-i bun de nimic împotriva dumitale, zise Yanar abătut. Interesant de știut, deși această afirmație nu era suficientă pentru a garanta sinceritatea. Din fericire, mai erau și alte mijloace pentru control. De altfel, nu avea ce face decât să continue, socotind că Yanar era incapabil să prevadă întrebările. Dialogul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
este o confuzie în care apare... - Zeul Adormit? întrebă Gosseyn. - Da, și totuși, nu. Gosseyn reveni la Enro. - Câte revoluții aveți de combătut, întrebă, pe planetele Celui Mai Mare Imperiu unde se fabrică material de război esențial? Dictatorul îl privi, abătut, și zise în sfârșit. - Peste două mii. - Asta înseamnă doar trei la sută. Ce vă necăjește? - Unele, zise Enro cu franchețe, au o importanță tehnică mult mai mare decât cea reală. Asta și voise să audă. Gosseyn spuse: - În schimbul celor pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
îl sâcâiau niște întrebări. Spuse: - Erai la bordul navei lui Leej, în calitate de agent al Discipolului? - Firește, zise Yanar, dând din umeri. - Presupun că vrei să spui că, altfel, nava n-ar fi fost acolo pentru a ne aștepta? Yanar încuviință, abătut, cu ochii la pândă. - Dar de ce mi-ați lăsat un mijloc de a fugi? - Discipolul vă considera prea periculos pentru a vă menține aici. Ai fi putut să-i faci praf refugiul. - Atunci de ce m-au adus pe Yalerta? - Dorea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
În această clipă, gândurile se întrerupseră. Tresări văzând numele înscris pe foaie, scutură din cap și puse cartea la loc pe etajeră. Alte cinci volume alesepurtau același nume. Numele lui Eldred Crang. Gosseyn porni încet spre dormitor, năucit, dar nu abătut. Când intră, sesiză prezența unor oameni în camera alăturată. Deschise puțin ușa. Un culoar. Împinse mai mult ușa, se strecură afară și închise. Dacă era nevoie putea să bată în retragere cu iuțeala similarizării. Dar încă nu se hotărâse care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
întîmpla, o umileam, o disprețuiam. Găseam cuvinte savant combinate care s-o doară. De la tatăl meu, care înjura birjărește, și până la mine, care căutam și în mânie să mă exprim interesant, era un progres mare. Când o vedeam așa de abătută, mă cuprindea mila, și o târam cu aceeași frenezie spre camera unde ne întîlneam de obicei, și acolo ne grăbeam sa ne îmbrățișăm pătimaș, ca să nu mai avem vreme să ne gândim la ceea ce a fost. La urmă plângeam încetișor
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
alt procedeu, care astfel avea să mă copleșească mai sigur. Dar contase prea puțin pe nevoi și pe sînge: întîi doar câteva vagi tresăriri, apoi respirația tot mai apăsată și mai inegală, și la urmă zbuciumul complect. Ne-am regăsit abătuți, stânjeniți unul față de altul. Am spus ca să încep într-un fel: - S-a făcut frig în odaie! M-am dus să mai pun lemne pe foc, apoi am reîncălzit apa de ceai și am reumplut paharul cu un capăt de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
un banchet care sărbătorea victoria. Stăpânul său ar fi trebuit să călărească spre casă într-un mod triumfal, legănându-se elegant în șa, îmbătat împreună cu însoțitorii săi de sake-ul oferit în acea zi. Dar Mitsuhide mergea pe jos, părând abătut. Un vasal îi ducea de căpăstru calul, care mergea fără chef, în timp ce ajutoarele veneau în tăcere pe urma lor, cu aceeași stare de spirit. — V-am ieșit în întâmpinare. Pesemne sunteți obosit. Când Toshimitsu se înclină în fața lui, Mitsuhide păru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ce nu se puteau deosebi de ploaie, lumea părea a fi de un alb pur. Drumul era extraordinar de noroios, iar caii se stropiseră până la urechi. Sfidând, în tăcere, ploaia din noaptea trecută și starea drumului, întreaga armată se târa abătută, spre Sakamoto. În dreapta se afla țărmul lacului, în stânga, Muntele Hiei. Vântul, care sufla în jos de pe munte, zburlea pelerinele de paie ale oamenilor, făcându-i să arate ca niște arici țepoși. — Ia priviți acolo, stăpâne. Seniorul Mitsuharu v-a ieșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
comandanți de pe colină îi urmară. Dar, întocmai cum spusese Tatewaki, nu depășeau cinci sute de oameni. Miyake Tobei era comandantul Castelului Shoryuji. Nici aici nu se vedeau decât semne de rău augur ale înfrângerii, iar în castel domnea un sentiment abătut, de osândă. Înconjurați de lampioane ce pâlpâiau slab, toți cei prezenți căutau o cale de a se salva. În timp ce căutau o concluzie rațională, până și Mitsuhide își dădu seama că nu mai era nimic de făcut. Santinelele din afara castelului raportaseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un sens senzației cumplite de frică pe care o aduce presimțirea morții. Vaiere sfâșietoare spintecă aceste tărâmuri colosale, al căror judecător este atât de mare, încât îi poate fi simțită prezența pretutindeni, în orice clipă, peste tot și nicăieri. Teroarea abătută asupra celor de aici, înainte de a mă speria, mă intrigă. Ceva îmi scapă. Nu înțeleg și din acest motiv încontrări fioroase îndreptate împotriva acestei proiecții nesfârșite de lumină izvorâtă de nicăieri, datorită căreia a fost posibilă viața, îmi bântuie imaginația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ei toată grosolănia individului. A zâmbit Însă și gândindu-se la punga de cireșe pe care o găsise dimineață În frigider, alături de un bilet pe care scria caligrafic: „De la colegul tău Vasile“. 2 Parolică s-a Întors acasă și mai abătut decât plecase, deși cu portbagajul plin și cu două mătănii mari, din sâmburi de măsline, pe care Ghenadie, după a doua bărdacă de vin, i le spânzurase de gât ca să-l Încurajeze. Și le-a smuls nervos și le-a
Tratament împotriva revoltei by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1326_a_2709]
-
petrecută împreună cu Vaughan e inseparabilă, în mintea mea, de exaltarea pe care o simțeam când mă gândeam la aceste morți imaginare, euforia de a fi aproape de Vaughan și de a-i accepta pe deplin logica. În mod ciudat, Vaughan rămase abătut și deprimat, indiferent la reușita sa de-a mă converti într-un discipol zelos. Pe când luam prânzul într-o cantină de pe marginea autostrăzii, el își hrănea gura înconjurată de cicatrice cu tablete de amfetamină, însă aceste stimulente nu făceau decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
Prietenii din Italia pleacă înapoi și sunt liberă, vreau să ne întâlnim! Deci i-a fost simpatic și ei, își spunea cu ciudă, numai pe Gabriela nu a putut să o impresioneze cu nimic toată viața și iarăși a devenit abătut. Nu își mai aducea aminte exact, însă în seara aceea posibil să-i fi mărturisit Țiganului, prietenul lui cel mai bun că în realitate este un amărât. S- ar putea să îi fi povestit ceva deși nu era omul să
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
ceva: Hai spune< Dar ea îl sărută răvășită și nu le mai arde de conversație. Curând se pierd în întunericul împestrițat cu melancolie al parcului de castani. Când se întorc ea se întristează motivat: iar se despart. Intră în curte abătută, lui îi pare și mai rău însă n-o arată. Niciodată nu o va arăta! În ziua următoare s-a trezit la 6 a.m. însă a mai lenevit în pat; vorbește cu tatăl său îi spune ce dorește unchiul Titi
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
DRAGOMIRESCU Daniel Dragomirescu Întunecatul noiembrie EDITURA JUNIMEA IAȘI, 2005 PARTEA ÎNTÂI CAPITOLUL I 1 Când Virgil se trezi întro dimineață, la secția financiară, cu Mitică al lui Caloianu intrândui pe ușa biroului, cu pălăria în mâini și cu o figură abătută, el își dădu dintr-o singură privire seama că omul acela, care își petrecuse aproape toată viața în satul lui, nu bătuse drumul de la Vărăști și până la Brănești decât pentru a-i aduce vestea că mama sa, atât de greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
Unchiul Virgil, a venit unchiul Virgil!... Da mari v-ați mai făcut! îi lăudă Virgil și le dădu câte cutiuță cu bomboane. Copiii luară bomboanele și se apucară să țopăie prin casă în culmea bucuriei. Norica avea, însă, o figură abătută și, după ce schimbă cu sora sa câteva cuvinte de complezență, Virgil vru să afle ce se întâmplase. Norica, de felul ei o persoană care știa să-și țină cumpătul în aproape orice fel de împrejurare, fără să verse lacrimi ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
aripi de secunde irosite fără rost. Zburam singură peste nemărginita furtună a timpului văzând că metafora îl făcuse pe timp, lingușindu-l, prizonierul său. Ea fura anii trudiți, iar în cântecul lor ultimele îmbrățișări se închideau fără milă. Glasul tăcerii, abătut, simțea și el durerea timpului. Trecând din ținut în ținut, simțeam ca am aripi din povești fără sfârșit. Le împleteam firul de poveste cu zâmbete senine și speranța în cosițe aurii ale nemărginitului. Nu aruncam nimic în uitare, în neant
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
peste uscat, ajungînd să inunde terenurile situate abia un pic mai sus de nivelul mării. Acum, ele luară pe sus mobilierul de grădină pe care nimeni nu se mai gîndise să-l aducă Înăuntru. Așezat Într-un colț al spălătoriei, abătut și cu cătușe la mîini, Loïc Îl privea posac pe Lucas Fersen care, cu mîinile vîrÎte În mănuși de latex, strecura hainele pe jumătate arse Într-o pungă mare de plastic pe care i-o Întinse lui Leroux, unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
condus de skipperul Christian Bréhat, tocmai Își pierduse catargul la vînt de cincizeci de noduri și valuri de șapte metri. Toți văzuseră În asta un semn rău. Zorii se ridicau cînd traulerele se Întoarseră În port, unele după altele. Marinarii abătuți și istoviți debarcară și se Îndreptară spre bistroul unde Anne Îi aștepta cu cîte ceva care să le umple stomacul, În lipsa moralului căzut În bernă. Majoritatea insularilor erau pe punctul să se Împrăștie cînd vedeta jandarmeriei se Îndreptă țintă spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cine se jucau frații mei cînd erau mici. O Întrebare atît de simplă te poate face să fii atît de agresivă cu mine? Marie aproape că țipase, Într-atît o rănea atitudinea mamei ei. Jeanne se Întoarse și Își reluă treaba, abătută. - Nu-mi mai aduc aminte... - Pe 20 mai 1968, Loïc și Gildas au fost cît pe ce să se Înece În grotă, aveau vreo zece ani, o mamă nu uită genul ăsta de lucruri! - Nu știu despre ce Îmi vorbești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
greutate inversă, te apasă precum forța lui Arhimede, de jos în sus, contra firii, de aceea este atât de greu de suportat. "I don't know why nobody told you how to unfold your love." ............................................................................................................... În capul aleii stă Licornul abătut, sprijinit în corn; privirea tristă, ochii plânși, forează asfaltul cu cornul în căutarea unei soluții. Îl evit. Astăzi nu am răbdare pentru el. Mă urmărește de la distanță cu ochii lui melancolici. N-aș ști ce să-i spun, întrebările lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]