2,199 matches
-
n?zuin?? nu c?tre acest bun sau pentru altul, ci c?tre « o Împlinire », pe care noi o c?ut?m aici pe ??mânt, f??? a ajunge vreodat? la ea, c?ci a o atinge ar Însemna a realiza Absolutul. Este aceea?i dorin?? care Îl apleac? pe Dumnezeu asupra f? pturii sale ?i care se nume?te ?i ea iubire”, este ultimul dor al fiin?ei poetului : „Mai am un singur dor: În lini?tea serii ?? m? l?să
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
f??? corp) Că ?i steaua din crea?iile folclorice, floarea albastr? Încununeaz? fiin?ele alese; devine astfel simbol al transcenderii, prin iubire pur?, a „cercului strâmt" al realului. Purtând o, fiin?ele obi?nuite se Înal?? În sfera superioar? a absolutului. „Polisemia" de accep? îi a acestui topos poetic iubire, aspiră?ie metafizic?, fabulos folcloric d? poeziei eminesciene o frumuse?e aparte, o str?lucire simpl?, adâncime filozofic?. În „Miradoniz", florile sunt „gânduri de aur" d?ruite p?mântului: zână rupe
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
florile sunt simboluri ale frumuse?îi neînchipuite, ale sensibilit??îi ?i ging??iei, Întruchipând metafizic gândurile „de aur" d? ruite oamenilor de c?tre zâne, albastrul petalelor, oglindind În limpezimea ?i str?lucirea lor infinitul cerului, reprezint? o sugestie a absolutului, a aspiră?iei fiin?ei umane spre „cerul rece al imperiului ideilor", opus lumii reale, „calde", a contingentului: „ Iar te-ai cufundat În stele ?i În nori ?i-n ceruri nalte? De nu m-ai uită Încal?e Sufletul vie
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
cranii cu cari Radu și Dragoș au cuprins câmpiile Moldovei și ale Țării Românești. O serioasă reorganizare socială și apărarea meserielor de concurența articolelor gata importate din străinătate, așadară măsuri interne, combinate cu alte vederi de politică economică decât ale absolutului liber schimb cari au domnit pân - acuma ar fi poate în stare de-a ocupa brațele și inteligențele celei mai nouă imigrațiuni cu o lucrare mai folositoare și mai spornică decât precupețirea spirtului, care-n ultima linie nu se poate
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
omul modern, căruia Îi revelează adevăratul chip al lui Dumnezeu, prea multă vreme ascunsă de mistificările artei religioase antropomorfe. În avalanșa de reprezentări vizuale ce Îl asaltează, icoana, echivalentul vizual al Evangheliei, este alternativa ce Îl deschide pe om spre absolut și Îi amintește frumusețea paradisului din care a plecat, dar În care poate și este chemat să revină, precum și calea spre acesta. Ignorată, combătută sau venerată de-a lungul existenței milenare, suscitând pasiuni violente sau apărată cu prețul vieții, icoana
BISERICILE DIN SATUL FRENCIUGI, COMUNA DRĂGUŞENI, JUDEŢUL IAŞI by COSTIN CLIT, IONUŢ ALEXANDRU FIGHER () [Corola-publishinghouse/Memoirs/392_a_1315]
-
din ea, după modelele culturale, mod de cunoaștere și de autocunoaștere: "Anticiparea unei forme superioare a unei fericiri erotice posibile revine mereu cu încăpățânată insistență în cugetul nostru picurând exasperare și speranța de a deveni conform imaginilor promise de chemarea absolutului. Ceea ce suntem însă ne exasperează la gândul de a rămâne în aceeași situație veșnic. E poate chiar izvorul evoluției noastre latente. Ne descoperim doar în clipele unor zguduitoare procese de conștiință. Probabil, singura modalitate concretă de a ne realiza sufletește
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
individualului, el nu a putut nesocoti legile generalului, cunoașterea universului în mecanismul său intim. Omul faustic eminescian se simte bine atât în ansamblul Fauștilor secolului său, cât și în cercul Fauștilor mai școliți, mai știutori și mai relativiști în căutarea Absolutului. De aceea, Theodor Codreanu se vede îndreptățit să-l proiecteze pe Eminescu, fără ezitări deosebite, în lumina rezultatelor științifice ale secolului nostru. Meritul eminescologului de formație nouă, "scientistă", este acela de a vedea un Eminescu dincolo de romantism, ceea ce-l determină
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
metaforică, totuși: "În vreme ce Carol I era regele politic al românilor, mai dedat cu abilitățile marilor dinastii europene, dar adesea dispus să facă concesii intereselor străine, să instaureze chiar o dinastie catolică, Eminescu era regele neîncoronat al geniului național, el întruchipa absolutul, arheul românității. Numai așa trebuie înțeleasă fermitatea existențială a tot ce a făcut Eminescu, acea impersonalitate pe care i-a lăudat-o T. Maiorescu, neavând nimic comun cu ura, intoleranța, care i-au fost uneori atribuite. Carol Îngăduitorul trebuia "silit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
complexe de cultură", ca și Dumitru Micu, descrierea lui Cezar Ivănescu din Dicționarul scriitorilor români, Ediția Mircea Zaciu, din 1998, este "un fel de bâlbâială impresionistă bine diriguită" (p. 77) unde se vorbește de principalele direcții tematice: exorcismul iubirii, moartea, absolutul etc. Alex. Ștefănescu stăruie mai mult asupra poetului incomod, decât asupra operei acestuia, observațiile fiind exacte, atât tematic cât și stilistic, unde, în descindere bacoviană, Cezar Ivănescu "se dovedește a fi poetul înzestrat cu cea mai mare capacitate de a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
lui Lamparia se numește aquafonul "un soi de melc nemaivăzut, semănând a minilabirint". Câteodată, totuși, autorul sare dincolo de adevăr: "Filosofii ar fi trebuit să nu caute cauza mișcării, ci ceea ce i se opune". Dar au făcut-o presocraticii prin existentul absolut! Fragmentele din finalul volumului, aduse la zi, cu unele frământări social-politice, deși interesante, scad în intensitate și concentrare ideatică, apropiindu-se vădit de stilul jurnalistic. În orice caz, nu știrbesc prea mult din valoarea veritabilă a cărții. Diamantul maximei taie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sunt raportate toate aventurile cuvântului în încercarea lui de a propune o lume paralelă cu cea a lui Dumnezeu. Este arta, și literatura, în special, în măsură să zidească aceasta lume și să rostească adevărul absolut? "Marii artiștii sunt creația absolutului", zice autorul. Într-o manieră tăioasă, cu trepidații de bisturiu pe-o operație de cord, talentul lui Theodor Codreanu așază pe-o masă corpul spiritului uman și, la lumina incandescentă a reflectoarelor măsurii și bunului simț, decelează, identifică și separă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
vechi, domnule!"), un "clasic", totuși începător de vreme literară nouă (cf. Modernitatea clasicului Caragiale, Caragiale și începuturile literaturii europene moderne, Caragiale și vârsta modernă a literaturii etc.). Cât despre Bacovia, el se afla la început de veac XX, un singuratic absolut, parcă rătăcit în vâltoarea unei lumi în schimbare. Mai mult, vorba lui Theodor Codreanu, el și-a făcut din categoria cronotopică a târziului stâlpul de susținere a lumii sale. După 1900, vremurile capătă o altă turnură, mai agitată, fapt observat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
în trecut și astăzi, G. Călinescu, hotărându-l poet național, l-a fixat în ipostaza de canon, mai exact de normă axiologică în lirica românească. Felurimea expresiei lirice a multor veacuri s-a concentrat, la Eminescu, în una din expresiile absolutului. De aici senzația de aer tare de înălțimi, care arde plămânii sensibili ai gândirii, senzație pe care o descoperim și în poezia lui Ion Barbu, mai bine încopciată în nasturii cuirasei canonice decât poezia lui Eminescu, noblețea acesteia din urmă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
opoziție directă Între ele”. Sistemul de organizări juridice, devenit preponderent față de altele, este sistemul juridic ce are cel mai Înalt grad de pozitivitate. Acesta dobândește cu adevărat, caracterele Statului, subliniază filosoful neokantian. Statul are, În același timp, un caracter de absolut și un caracter de relativitate, ca expresii diferite ale faptului că Statul este sistemul juridic preponderent pentru un mediu dat, În mod formal exclusiv, În rațiunea logicii propriei sale construcții interne; ceea ce nu Împiedică, totodată, ca alte organizații juridice, mai
Giorgio del Vecchio – filosof al justiţiei by Vanda VLASOV () [Corola-publishinghouse/Law/1275_a_2210]
-
teren gata a intra pe șantierul de lucru. - Deșteptarea etc. - drumul la șantier vor fi bine calculate astfel ca să nu depășească ora 7,15. - 7,15 - 7,30 repaus în preajma șantierului. - 7,30 - 18,30 lucru intens pe șantier. - Repaus absolut 10′ din 2 în 2 ore. - În cazul când nu se dă randamentul și nu s’a executat complect programul ordonat se lucrează și peste ora 18,30 noaptea până ce se termină lucrul prevăzut pentru acea zi. - Deasemeni când nu
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
să refuze să-și vândă marfa prea repede de teamă că nu va mai avea ce face până la sfârșitul zilei. Renunțând la pasiunile lui, ar semăna cu vulcanii care dormitează și cu dragostea care decade în rutină după ce a visat absolutul. Excesul nu e neapărat indecent și măsura nu e totdeauna admirabilă.,, A abuza" înseamnă uneori, dimpotrivă, a avea curajul să scandalizezi mediocritatea dispusă să nu iubească nimic, decât să iubească prea mult. În Mexic, toate acestea se văd mai bine
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
și sfârșitul relațiilor cu domnul Hanway. Unica legătură dintre ei, unicul plan comun era muzica. Și era necesar să nu-l mai vadă niciodată pe domnul Hanway? Da. Nu-și mai putea împărți viața și timpul. Se afla între două absoluturi și știa care dintre ele îl atrăgea cel mai mult. Profesorul lui de istorie, domnul Winstock, care nu se sinchisea de muzică, nu putea înțelege ezitarea lui Emma de a renunța la cântat. Și când se afla cu domnul Winstock
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
comunistă. Dan Naidin este același personaj din Caietele lui Ozias, fiul lui Laban și al Măriei din Sâmbăta, care povestește despre perioada comunistă, folosindu-se de foile volante ale medicului psihiatru Vasiliu, un personaj ciudat, un bătrân stalinist („Stalin e absolutul“, spune el) care încearcă să se „regăsească“ într-un azil psihiatric, la Răstoaca Melcilor. Răstoaca Melcilor este și un loc al evadării, un refugiu. În spitalul de la Melcești, Vasiliu dorește să realizeze o „Sistematică a nebuniei“. Ion Vianu vorbește chiar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2215_a_3540]
-
domnilor! Nu în cinci ore, cum hulea ironicul ex-meridional, nu în trei, ci într-o oră și-un sfert. Era curat, drept, strălucitor ca un înger: avea o vestă verde reflectorizantă pe care, în momentele acelea dramatice, o echivalam cu Absolutul. Utilajele de care dispunea nu mă învrednicesc să le descriu. Tot ce pot spune, vibrând încă de emoție, e că domnul Leo, regele șoselelor, a intrat în benzinăria prăpădită ca într-un teren de joacă, uitându-se amuzat-politicos la noi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2200_a_3525]
-
realității sau, mai precis, ceea ce e foarte important pentru noi, convertirea realității la o viziune suprareală, ținând de puritate, adică de absolut. - Credeți? - Da. Pentru că dragostea nu este - nu poate fi - o relativitate, ea se justifică numai în absolut, iar absolutul este zona purității, poate chiar cea inițială după care tânjim de la Facerea Lumii. Dragostea vine de la Dumnezeu, e poate chiar esența Lui, de aceea e absolută, nu poate fi relativă, cum nu se poate imagina un Dumnezeu relativ. - Aproape că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
comutatorul. „Cum ai putut să spui că nu știi dacă ai iubit vreodată cu adevărat? Dacă e așa, ce-a fost atunci, în 1941? Și tu și eu știam. Cum nu știi?” - „Mă gândeam la Ana”. - „Da, dar noi, suntem absolutul, știai foarte bine. Dragostea nu poate exista decât în absolut. Acesta e oxigenul ei. Nu există dragoste relativă. Ana, cum bine știi, e numai mirajul a ceea ce aș fi fost eu dacă trăiam, deci înșelarea ideii.” Și mă sărută iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
transformă pustiul în haos: „Vântul în valuri/ șiroaie de ploaie / învăluie dealuri / codrii despoaie”. Haosul e cutreierat de „un dor fără sațiu” („În haos se plimbă / un dor fără sațiu / ce soarbe și schimbă / spațiu cu spațiu”), însă obiectul dorului, absolutul, rămâne cufundat în tenebre: „În tot mai rotund / se-nvăluie totul / și nopți fără fund / ascund Sabaotul”. În viziunea poetului, omenirea străbate un timp în care „istoria moare de lingoare”, pe cer răsare „soarele cel negru” al păsărilor de pradă, generatorul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289850_a_291179]
-
aptitudini distincte ținând de constituția anatomică sau fiziologică a negrilor, galbenilor sau albilor"294. Hinduismul, este o ,,religie fără un întemeietor uman, se bazează pe mai multe ansambluri de texte, considerate toate, într-un fel sau altul, ca provenind de la absolutul divin aflat în legătură directă cu omul"295. Hinduismul este o religie a ascetismului și renunțării.,, Cele mai înalte valori recunoscute de hinduism sunt de fapt legate de comportamentul ascetic și de depășirea condiției umane urmată de acesta. Dar renunțarea
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
s-a perpetuat și răspândit prin literatură și moravuri în toată civilizația europeană, până în zilele noastre, e de origine cathară. În acel "trobar clus" al provensalilor și în conceptul erotic cavaleresc, femeia iubită e un simbol pentru a exprima atracția Absolutului, adică o nostalgie a dispariției, o sete de contopire, de pierdere în divinitate. Catharii nu iubeau creatura, ci principiul increat. De aceea, eros-ul lor e un dor de moarte."126 (s. n.) Cel puțin trei poezii din subsolul romanului (Cer
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
personaj ideal, din paradigma lui Hyperion, în vreme ce Fred Vasilescu nu e altceva decât rivalul său terestru, care reușește să se înalțe și fizic, și spiritual, la înălțimea mentorului său. Cătălina ni se înfățișează sub două ipostaze (ingenua cu aspirații spre absolutul celest vs. femeia carnală, <<chipul de lut>>), având drept personaje simetrice pe D-na T. și Emilia.263 Din perspectiva interpretărilor noastre, Ladima este "pământeanul", în sensul imaginarului bachelardian, și prima personae a Autorului, în vreme ce Fred întrupează a doua personae
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]