881 matches
-
lui Chaucer este pur senzual („lume a naturii și a simțurilor”570), încadrat în forme precise, bine definite; nimic din acest univers nu ne face să ne detașăm și să pătrundem într-o dimensiune elevată, a meditației gratuite sau a abstracțiunilor. Devine o lume a carnalului care se delectează în erotismul afișat, un fel de caricatură care deseori seamănă cu o bufonerie, este plebeie și arată cu degetul spre tot ceea ce reprezintă spiritual, abuz, falsitate, un univers care, totuși, mai păstrează
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
decât a-i scărpina călcâiul când pe ea o mânca capul>> IV, 85.”951 Arta portretului devine mult mai bine cizelată în această operă. „În Vânătoarea Dianei și în Filocolo [tot opere de tinerețe ale lui Boccaccio, n. n.] personajele erau abstracțiuni, asemănătoare cu personificările din alegorii. Aici, deși suntem departe de un portret psihologic complex, caracterizările sunt mult mai realiste, deoarece se mișcă doar pe tărâmul pasiunii mundane. Troiolo, ca și Florio, eroul din Filocolo, este tânăr, romantic și nobil în
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
catalogări nu era prea confortabilă, din punct de vedere veridic, deoarece nu se plia pe adevărata natură umană, ce nu cunoaște decât rar extremele, fiind, în general, un complex de calități și defecte. Personajele feminine chauceriene nu mai ilustrează însă abstracțiuni, portretul lor este făcut într-o manieră realistă, autorul englez „le conferă viață, le acordă luxul de a fi cât mai umane posibil”1010, le îndrăgește sau le ironizează fin, le compătimește statutul social, și îi determină și pe ceilalți
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
se hotărască să opereze o schimbare profundă, o transformare În plan mental sau cultural... Sens: Spiritul nostru trebuie să Învețe să-și găsească drumul prin tenebre. Compensare: Fiindcă sub acest aspect există o mare tentație de a ne rătăci În abstracțiuni intelectuale, ne-ar fi foarte util să ne confruntăm ideile și impresiile cu realitatea. d) Tranzitele lui Pluto la Venus Conjuncție Dispoziție: Maniera de a simți, de a pune la Încercare, și de a ne trăi sentimentele se transformă și
[Corola-publishinghouse/Science/1869_a_3194]
-
kilograme, adeseori nu pot să-mi controlez pofta de a mânca. Desigur, am felurile mele favorite, pe care îmi place să le și pregătesc. Numai că ele sunt, toate, tangibile, concrete. Nu mi-a trecut niciodată prin minte să mănânc abstracțiuni, cu atât mai puțin elemente morfologice. Sunt, se vede treaba, un caz izolat! În țara noastră, în care nimeni nu moare de foame, sunt totuși unii cărora alimentele comune li se par neîndestulătoare. Și atunci, ei halesc părți de vorbire
Trecute vieți de fanți și de birlici [Corola-publishinghouse/Science/2115_a_3440]
-
clasificare pentru domeniile cognitiv și afectiv. Domeniul cognitiv este prezentat În funcție de nivelele de Înțelegere, mergând de la cel mai simplu la cel mai complex: 1. Cunoaștere (cunoașterea datelor concrete; cunoașterea mijloacelor de tratare a datelor concrete; cunoașterea datelor universale și a abstracțiunilor Într-un 5 Bloom Benjamin S. et al. Taxonomy of educational objectives handbook 1: Cognitive domain (Taxonomia obiectivelor de Învățământ: domeniul cunoașterii), New York, N. Y. Longmans Green, 1956. 6 domeniu particular); 2. Înțelegerea (expresia; interpretarea; extrapolarea); 3. Aplicarea; 4. Analiza
Managementul calității În Învățământul superior by Valentin Ambăruş, Ciprian Rezuş, Gabriel Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/1697_a_2974]
-
sa referențială", trăirea sa delirantă se amplifică. 1.3. Căutarea distorsiunilor cognitive ce au precedat acceptarea convingerilor delirante: centrarea asupra sa însuși (atitudine referențială) și principalele sale reprezentări prin personalizare (abordarea problemelor dintr-un punct de vedere strict referit personal), abstracțiunea selectivă (abordarea lucrurilor ân afara contextului lor) și inferența arbitrară (a trage concluzii fără dovezi). 1.4. Contradicția ipotetică a credințelor constând a solicita pacientul până în ce punct un fapt ipotetic care ar intra în contradicție cu convingerile sale ar
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
reacție de apărare a poeticii s-a văzut imediat: a părăsit domeniul operei literare propriu-zise, refugiindu-se În spațiul discursului literar. Din prototip autarhic, ea devine doar una din variante. Singularitatea faptului literar se dezvăluie, abia În acest moment, ca abstracțiune, ca model nemărturisit spre care se Îndreaptă inconștient un anume tip de discurs. Literaritatea, proprietatea care conferă identitate oricărui gen literar, se transformă În instanță unificatoare a particularului și a generalului, printr-o descriere, printr-o Însumare de calități. Structurile
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Înscrisă În susul paginii atrage atenția că te afli, totodată, În fața unui timp: timpul vieții unui om, al unei ființe. Adică elementele de care facem de obicei abstracție. Dar timpul marcat, ca o socoteală finală, mereu repetată, nu e timpul unei abstracțiuni: e Însuși timpul realității, apăsător, vorace, timpul care nu se poate răscumpăra decât sacrificând o existență umană. O existență răscumpărată, la rândul ei, prin supunerea oarbă la presiunea acestuia, prin asumarea deliberată a unei fatalități. Discontinuitatea jurnalului intim provine și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
care l-a făcut prizonier. Iar una din legile fundamentale ale jurnalului literar cere ca unei investiții de timp să-i corespundă o investiție egală de semnificație. Dar legile, codurile interpretative alcătuite ad-hoc refuză, câteodată, să se aplice până și abstracțiunilor. Mizând pe libertatea ambiguității, eul care scrie nu respectă invitația identificării cu un eu real al autorului. Cele mai multe jurnale alternează - și În scrierea, și În comentarea propriului conținut - trei modalități temporale. Cea dintâi, dictată, parcă, pentru a sfida definiția genului
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
vorba. Finalul povestirii păstrează accentul pe mustrările de conștiință ale personajului principal: Și niciodată mai târziu, toată viața lui, Zotov n-a putut să-l uite pe omul acela..."204. Atenția concentrată exclusiv pe "datorie" duce la înțelegerea omului ca abstracțiune, fără a ține seama de omul viu, adevărat și tocmai sentimentul datoriei prost înțeles duce la deznodământul tragic. Tot o întâlnire semnificativă se află în centrul unei alte povestiri, Mâna dreaptă. Incipitul îndreaptă atenția spre personajul-narator și plasează acțiunea într-
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
a se referi la lumea reală, cu procedee specifice. Așadar, problema rămâne în mare parte deschisă. 43 P. Cornea, Introducere în teoria lecturii, ed. cit., p. 52. 44 Alte accepții ale acestui termen sunt: ficțiunea ca non-adevăr (minciună), ficțiunea ca abstracțiune conceptuală (în filosofie), ficțiunea echivalentă cu literatură, ficțiunea echivalentă cu povestirea. În ultimele decenii, aplicarea termenului la discursul narativ în general (istoric, jurnalistic sau autobiografic) în același timp cu aplicarea la discursul imaginativ a constituit folosirea cea mai răspândită și
Proza lui Alexandr Soljenițin. Un document artistic al Gulagului by Cecilia Maticiuc () [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
Secunditatea: "modul de a fi a ceea ce este așa cum este în raport cu un secund, dar fără referire la vreun terț" (8.328). Se manifestă prin acțiune, relație, reacție, cauzalitate, realitate, actualitate sau factualitate. Nivelul meta-metaformei: conectori între metaforme deja existente și abstracțiuni. Trebuie activate moduri culturale specifice, care implică, prin referință, indexicalitatea. Terțitatea: "modul de a fi a ceea ce este așa cum este prin faptul că pune în relație reciprocă un secund și un terț" (8.328). Se manifestă prin reprezentare, gândire, ordine
Semiotici textuale by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
amintirile involuntare ar aparține fluxului duratei (aici are dreptate), pe când memoria voluntară "ne dă numai abstracții" și "nu poate să constituie obiectul artei" (aici nu mai are dreptate). Or, numai Bergson (nu și Proust) vede în memoria voluntară o "simplă abstracțiune", ce "nu se leagă organic mai de nimic" decât de "actul prezentării de periferia eului"25. În opinia lui Proust, în schimb, memoria voluntară e "o memorie a inteligenței și a ochilor", fiind legată așadar de "imagine", și nu de
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ce "nu se leagă organic mai de nimic" decât de "actul prezentării de periferia eului"25. În opinia lui Proust, în schimb, memoria voluntară e "o memorie a inteligenței și a ochilor", fiind legată așadar de "imagine", și nu de abstracțiunea goală! Și tocmai pentru că se axează pe imagine acest gen de "memorie" a constituit mereu și constituie încă obiectul artei, chiar dacă e vorba de o artă cam învechită, ce se referă doar la "fațete lipsite de adevăr ale trecutului". Citându
Scriitorul si umbra sa. Volumul 1 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
descopere o lume nouă, tot așa nici orice orgolios al scrisului nu poate deveni filozof sau poet. Cel care reușește însă să descopere o astfel de lume nu rămîne numai o individualitate care se exprimă pe sine, ci devine o abstracțiune a unicului reprezentativ, a omului în general. În această postură, individul creator poate fi din punct de vedere psihologic extravertit sau introvertit, fără ca aceasta să condiționeze valoarea realizărilor, deoarece forța de atracție a rezultatului activității modelează receptorul în sensul operei
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
gest liric de frondă, de orice tentativă eretică de experiment. Rigoarea formală era singura strălucire pe care o percepeam în această artă a cuvântului inspirat, obscuritatea ei mi se părea o axiomă. Veneam, fără îndoială complexat, de la țară, fascinat de abstracțiunile încifrate ale lui Mallarmé și Valéry, descoperind abia acum tonul oracular al lui Hölderlin și "măsurile de aur" ale lui Goethe: cum aș fi putut să nu reacționez extrem de contrariat de această spectaculoasă dar și jignitoare "coborâre" a temelor poetice
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
adresează (ca odinioară Vinea, Emil Botta, Tonegaru, Roll) unei Doamne -, fantomă mută, simbolizare spectrală a feminității. "Cel singur, Doamnă, intră pe străzi / Ca soarele-n nouri" (Dialectica străzilor). Se înțelege, această Doamnă, o privitoare ascultând fără să întrerupă, e o abstracțiune, o "Persona" cum se numea în retorica tradițională un astfel de receptor convențional. Din nou, monologul despre alchimia cuvintelor vizează inexprimatul și inexprimabilul; "cuvinte dezlănțuite se sparg în țăndări"; "țipătul vorbelor" și "cenușa cuvintelor" marchează stări-limită; a recurge la cuvinte
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
gîndesc și se zămislesc unele pe altele și astfel se continuă, independent de indivizi. Viul se naște și din nimic, atotbiruitor, spre deosebire de ceea ce se întîmplă în visele cărnii, încărcate de sexualitate. Cu cît urcăm, structurile viului devin tot mai purificate abstracțiuni, visele devin colective, lăsînd locul unei matematici a imaginarului colectiv, care ne indică clar faptul că suntem Unu. Invers, cu cît pătrundem în concret, în detalii scatologice sau microscopice, vedem aceeași organizare structurală care ne permite "să le sesizăm pertinența
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
epocii, producînd un val contestatar. Părintele lor inspirator pare să fie Thorstein Veblen, autor al unei filosofii sociale aparte, critice la adresa capitalismului. Veblen are o adevărată aversiune față de fundamentele psihologice ale marginalismului și critică analiza echilibrului economic. Acești autori resping abstracțiunile și recurg la pragma tism, la observații și experiență drept criterii principale de analiză. Mișcarea lor s-a numit Instituționalism și încearcă să lege relațiile economice de cele instituționale. Unii îl urmează pe Veblen, care insistă asupra "caracterului ritual" ca
[Corola-publishinghouse/Science/1563_a_2861]
-
cu religiozitate neomonetariștii, ci adaugă la ingredientele esențiale ceea ce vechiul concept a exclus, iar economia de piață a fost explicată după modelul ceteris paribus. Adică readuce în conținutul conceptului de piață ceea ce în realitate este determinant: factorul antropic. Piața ca abstracțiune, ba chiar ca secularizare a principiului creator, nu poate avea capacitatea de a regla, bunăoară, diversitatea naturii umane, pentru că aceasta din urmă nu este pur și simplu un mecanism, iar ființa umană nu este unidimen sională sau, mai trist, o
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
În construcțiile societale de tip orizontal, în privința dependențelor se marchează triumful mental al omului de a-și regla propria condiție umană și de a încheia contracte de cooperare cu alți oameni la fel de concreți ca și el, iar nu cu o abstracțiune ca homo œconomicus. Coordonarea pieței nu înseamnă limitarea libertății pieței, ci chiar împlinirea ei prin faptul că și aceasta se va manifesta prin ceea ce este în esență, adică o expresie a libertății de acțiune a oamenilor. Amestecul vinovat de sensuri
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
suprasolicitarea principiului parcimoniei, până la suficiența monadelor), Modelul (idealitatea Formei platoniene și echilibrul formelor perfecte), Mecanismul (universul ca ceasornic a cărui înțelegere oferă posibilitatea ocolirii răspunsului dramatic despre cine a creat ceasornicul) și Sinteza (saltul calitativ al înțelegerii formei ideale, ca abstracțiune) sunt trepte ale instrumentării cunoașterii și ale edificării modelelor explicative în care natura este egală cu ea însăși, ca existență care decurge din tiparul eternității. Lumea este, în viziunea celor trei căi de cogniție, o exprimare a formei ideale, date
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
aventurii spirituale în lumea imaginarului (Patapievici, 2004). Prin inversiune categoriile apar într-o altă perspectivă, relațiile dintre ele semnifică diferit, trec din zona difuză în cea clară, de la condiția de concepte vagi la aceea de concepte în sine, în care abstracțiunea este explicită, degajă sens și semnalizează direcția gândului. Inversiunile în stările mentale sunt multiple și cu conținut diferit, descrise ca iluminare interioară, (de Hegel), străfulgerare (de iluminiștii mistici), inspirație (de poeți), transă (de magicieni), dicteu (de inițiați), toate fiind însă
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
autonomă. Desigur că Economia nu are cum să nu se uite la consistența altor științe, la orientarea lor de a avea șansa pisicii (nu a lui Schrodinger!) de a cădea oricând de pe creanga cea mai înaltă și fragilă a arborelui abstracțiunii în picioare pe suprafața contondentă și accidentată a realității. Înapoi la uneltele specifice și la proba faptelor! Obsesia Economiei de a conceptualiza până la regularitatea legilor naturale - a entropiei, între altele - este fascinantă din punctul de vedere al entuziasmului participării la
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]