1,220 matches
-
id="93">Cf. Martin Heidegger, Ce este metafizica?, în antologia Repere pe drumul gândirii, traducere de Thomas Kleininger și Gabriel Liiceanu, Editura Politică, București, 1988, p. 43.</ref>). Se oprește și înțelege că astfel de afirmații fac loc unor teribile absurdități. Pe de o parte, cuvântul „nimic“ este luat ilicit ca nume de obiect, iar pe de altă parte, se ajunge la o scandaloasă contra dicție în termeni. Se încalcă, pur și simplu, regulile unui limbaj corect din punct de vedere
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
nepotriviri care - deși stridente - sunt totuși previzibile. Poate chiar facile, precum secvența „idei verzi incolore“. Nu cred că e un exemplu prea convingător. Iar dacă va fi rostită cu o intenție anume, să zicem dea oferi celuilalt un exemplu de absurditate, nu mai apare lipsită de sens. Unele experimente literare, așa cum știm, au mers mult mai departe în această privință. Se pot întâlni ușor exemple asemănătoare sau, poate, mai inspirate. Revenind, de pildă, la proza literară, precum cea a lui Urmuz
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
și incolore dorm furios“), deși incongruente din punct de vedere elocuțional, „pot fi, totuși, adecvate: prima, ca glumă, a doua ca poezie“. Are loc, în acest fel, o neutralizare a incongruenței ca atare. Propoziția absurdă în privința desemnării poate fi acceptabilă, absurditatea ei fiind neutralizată la nivelul sem nificației. Actul de neutralizare survine exact atunci când incongruența capătă o anume semnificație. Câtă vreme semnificația e posibilă, o spusă absurdă este acceptabilă. Mergând mai departe, cele incorecte la nivelul semnificației pot fi totuși acceptabile
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ref> A fi rațional și a fi absurd apar acum ca mo duri exclusive prin înțelesul lor. Iar libertatea ajunge văzută „în sensul indiferenței de alegere“. Consecințele acestei idei pot contraria pe oricine: „pe planul existenței umane se ajunge la absurditatea ca omul să fie neutru între ființă și neființă, adică între sine, între singurul său sine posibil, și altceva“. În același timp, există riscul de a rămâne fixat întro anumită logică și a pierde sensul dialogic al filozofiei. E un
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
să credem acest lucru, de vreme ce credința caută incomprehensibilul, și tocmai de aceea este cert, de vreme ce credința este mai sigură decât rațiunea, Tertulian nu a spus nimic original. Dacă, dimpotrivă, înțelegem literal acest dublu quia, textul său va spune că tocmai absurditatea dogmei este cea care îndeamnă la acceptarea credinței, așa cum imposibilitatea îi garantează certitudinea. Oare așa a gândit Tertulian? Putea să PARADOX ȘI NONSENS 147 147. o facă. Dacă asta a vrut să spună, posteritatea nu la trădat când ia rezumat
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
trădat când ia rezumat poziția în formula lapidară pe care totuși nu a scriso: Credo quia absurdum. Gândire întru totul originală de astă dată, dar e greu de crezut că cineva, fie el și orator, a așezat criteriul adevărului pe absurditate.“ Cu aceste mențiuni, Gilson anunță deja două interpretări posibile ale acelui quia din enunțurile lui Tertulian. Să ne oprim puțin la fiecare dintre ele. Cea dintâi interpretare posibilă se sprijină pe teza că actul de credință, întrucât accede la cele
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ci ar fi reafirmat un contrast de limită între credință și rațiune. A doua interpretare pare ceva mai subtilă. Acel quia poate fi înțeles întrun sens cauzal tare: „tocmai deoarece“. În acest caz, textul lui Tertulian ne spune că „tocmai absurditatea dogmei este cea care îndeamnă la acceptarea credinței, așa cum imposibilitatea îi garantează certitudinea“. Criteriul adevărului lar oferi de această dată absurditatea însăși, ceva ce apare imposibil minții omenești. O astfel de interpretare, stranie și originală, nu ar fi exclusă pentru
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
poate fi înțeles întrun sens cauzal tare: „tocmai deoarece“. În acest caz, textul lui Tertulian ne spune că „tocmai absurditatea dogmei este cea care îndeamnă la acceptarea credinței, așa cum imposibilitatea îi garantează certitudinea“. Criteriul adevărului lar oferi de această dată absurditatea însăși, ceva ce apare imposibil minții omenești. O astfel de interpretare, stranie și originală, nu ar fi exclusă pentru vremea lui Tertulian. Numai că, adaugă Gilson, e greu de crezut că un învățat creștin, deși orator admirabil, ar fi asumat
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
însăși, ceva ce apare imposibil minții omenești. O astfel de interpretare, stranie și originală, nu ar fi exclusă pentru vremea lui Tertulian. Numai că, adaugă Gilson, e greu de crezut că un învățat creștin, deși orator admirabil, ar fi asumat absurditatea drept criteriu al adevărului.<ref id="148">Cf. Pierre Bühler, „Tertullian: the Teacher of the «credo quia absurdum»“, în Jon Stewart, Kierkegaard and the patristic and medieval traditions, Ashgate Publishing, Aldershot, 2008, pp. 131-142.</ref> E greu de crezut, întradevăr
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
PARADOX ȘI NONSENS 153 152. 153. de moarte. În această privință, nu laș urma pe Étienne Gilson, dator unei maniere prea moderne de a privi lucrurile. Tertulian nu spune că actul de credință lasă departe orice rațiune. Nici că tocmai absurditatea dogmei îți cere să crezi în ea. Pur și simplu, readuce în față cuvântul Crucii și nebunia lui cu totul aparte, urmând ceea ce spune Apostolul. Cei trei termeni decisivi - pudendum, ineptum și impossibile, din V, 4 - își au locul de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ușa legii“. O distinge totuși prin întuneric, cu puțin timp înainte de ași da sufletul. Aș crede, din aceste motive, că povestirea este asemeni unei pilde vechi, precum cele orientale sau precum cele rămase de la părinții pustiei. 24. Un exemplu de absurditate minunată Reiau ceea ce am spus cu alt prilej, anume că lumea celor pe care le socotim absurde ar trebui văzută ca fiind la fel de eterogenă ca și geografia pe care o explorăm la nesfârșit. Sau 190 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
este în sine incomprehensibil, eventual mirabil, minunat. Nu ar trebui confundate aceste accepțiuni, mai ales că ele pot privi atât unele moduri omenești de expresie, cât și ceea ce este străin acestora. Aș dori să aduc în atenție un exemplu de absurditate minunată, chiar strălucitoare. Îl găsim într un excelent eseu, Limba analitică a lui John Wilkins, de Jorge Luís Borges. Cu privire la un fragment din aceste pagini, expresia „absurditate minunată“ cade firesc, întrucât realmente te minunezi de cele spuse acolo. Invocând o
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ceea ce este străin acestora. Aș dori să aduc în atenție un exemplu de absurditate minunată, chiar strălucitoare. Îl găsim într un excelent eseu, Limba analitică a lui John Wilkins, de Jorge Luís Borges. Cu privire la un fragment din aceste pagini, expresia „absurditate minunată“ cade firesc, întrucât realmente te minunezi de cele spuse acolo. Invocând o presupusă enciclopedie chineză, Empo riu ceresc de cunoștințe binefăcătoare, Borges reia o enumerare absolut ciudată a viețuitoarelor: „În străvechilei pagini stă scris că animalele se împart în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
146- 164 rațiune ~ 85-88, 140-141 reducere la ~ 56-62 reducția celor ~ 79 refugiu ~ 40-45, 74 reprezentare ~ 31, 37, 40, 45-47, 48-54, 73, 75, 95, 117, 192-194 sens ~ 87, 129 sentimentul celor ~ 92, 94, 148-149 voce ~ 9, 21, 145 voință ~ (vezi „voință“) absurditate ~ a celor naturale 127-129 ~ a celor mirabile 35-37, 42- 46, 53, 64-65, 74, 141, 142, 160, 191 ~ a unor credințe 74, 90-94, 116, 119, 158 ~ a dogmei 147-148, 154 ~ a intelectului 164- 175 ~ a misterului 145, 193 (n. 199) INDEX
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
137, 141, 142 ~ speculativă 67 C coincidentia oppositorum 66 contemplație 48, 67, 114, 126 (n. 123), 127, 130 204 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE contingență 62, 63 (n. 51), 123, 124, 143, 162, 196 contradicție acceptarea aletică a ~ 56 ~ ca absurditate 51, 55-60, 76-84, 101 (n. 92), 137, 177 ~ logică 55-61, 76-84, 137, 141 ~ ontologică 50-51, 61-63, 178, „statutul civil“ al ~ 62 (n. 49) excederea logicii non~ (vezi „ex cedere“) principiul non~ (vezi „princi piu“) cunoaștere ~ analogică 84, 169 ~ apofatică 19
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
absurdul ~ omenești (vezi „absurd“) caracter indeterminat și inepuizabil al ~ 67, 81, 83, 97, 105, 124, 163 indiferență de ~ ființă (vezi „in diferență“) logica ~ 58, 193 Marele Lanț al ~ 48 posibilități de ~ 122-129 sensul ~ 65, 130 semnificații multiple ale ~ 23 filozofie absurditatea unor enunțuri ale ~ 18-19, 21, 30, 60, 68- 76, 82, 85-86, 90, 92- 95 aporii și limite ale ~ 64-67, 70-76, 82-83, 102- 106, 113- 114, 151-158, 161, 164, 178-180 argumentul sceptic al ~ 15-16, 34, 166 atitudini ~ excentrice 30, 34- 35
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
simplu, naiv, logic: ca universul întreg să se comporte astfel, încît să le fie bine lor - și le e necaz dacă cumva universul, la începutul lui, a apucat pe o altă cale decât în vederea acestui scop. Cineva spunea: Prostiile și absurditățile celor de aproape mă înfurie. Ale celorlalți mă amuză. Nu te lăsa ofensat din bunătate, căci devii rău. Dacă ai făcut-o până acuma, ofensează și tu pe nedrept, ca să redevii bun. Nici o durere nu e mai mare decât gelozia
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
vai - mie, de fiecare dată perfectarea formelor de angajare urma neapărat să fie perfectată unde crezi...? Desigur, În așternutul unui bărbat...!! Cum e posibil Într’o epocă a culturii, a civilizației avansate să se procedeze cu o asemenea brutalitate...!? Câtă absurditate, lipsă de respect pentru noi oamenii...!! Întradevăr, sunt o fată săracă dar mândră! Niciodată nu am putut suporta ideia convertirii mele Într-o prostituată care poate fi confundată cu un aparat de produs plăceri sexuale, bărbaților...!! Dacă am venit În
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
nebun prezidând asupra morții a jumătate de milion de oameni. Poate socoteala lui ascunsă era să salveze o rămășiță. Poate că jocul lui nebun era menit să-i amuze sau să-i distragă pe nemți. Aceste giumbușlucuri de individualitate ratată, absurdități dictatoriale sau de grand seigneur - această ranchiună ciudată Împotriva evoluției conștientului uman, scoțând la iveală aceste firi agitate, clovni oribili, de prin toate găurile și colțurile. Da, asta i-ar fi atras pe acei oameni. Umorul rar Întârzia să apară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
doar o dată. Când Îl lovești, trebuie să-l lovești bine. Altfel, te omoară. Știi bine. Amândoi am luptat În război. Tu ai fost partizan. Ai avut o armă. Așa că nu știi? Hohotele de râs, logica sa, râzând și raționând În fața absurdităților lui Sammler, Îl făcură să repete până Începu să se bâlbâie. Dacă te bagi - te bagi. Nu? Dacă nu - nu. Da? Nu? Răspundeți. Raționamentul lui fu cel care Îl descurajă complet pe Sammler. „Unde e Feffer?“, Întrebă și se Întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
că nu găsește ce căuta. Dar nu era cine știe ce diferență Între noi doi. Un doctor ar fi susținut că eu mi-am pierdut memoria și nu ceva existent dincolo de curbă. Cine ar fi fost În stare să creadă o asemenea absurditate ? Imposibil ca un om normal să știe ceva despre un loc necunoscut! Asta se putea Întîmpla numai unuia Închis ca mine În lumea sa mică, familiară. Dar triunghiul format de spațiul dinaintea curbei, intrarea la metrou și cafenea nu avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
decență sau din întâmplare. Toată învălmășeala de gânduri se destrămă, eram acum stăpânit de unul singur, nou, care se instala obsesiv, doream să știu cine este, de unde vine, încotro merge, ce preocupări are. Înțelegeam însă (un al doilea gând, suprapus) absurditatea acestei fixații: o femeie necunoscută cu care călătoream întâmplător într-un tren și pe care cu câteva minute înainte nici nu o luasem în seamă ajunsese, fără motiv, să-mi devină centrul preocupării. Gândul se înfundă. Când m-am așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
dintr-o gaură a scoarței chiar sub nasul lui. Înveșmântat într-o armură verzuie, strălucitoare, cu antenele ridicate, cu mănunchiuri de aripi ca niște jupoane transparente ițindu-se ridicol de sub carcasa lui dură ca o scoică; părea o dovadă vizuală a absurdității propunerii tatălui său. Treptat, se calmă. Cât erau de frumoase insectele acestea din jurul lui, cât de incredibil de frumoase: fluturi uriași, împodobiți cu generozitate, albine cu limbi lungi și subțiri, pe care le putea vedea atârnând din gurile lor, cărăbuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
nu doreau acest lucru, ei nu doreau o sacralizare a realității ce ar fi fost determinată de plasarea producțiilor lor în cadrul artei. Realitatea trebuia să rămână în accidentalitatea ei, în lipsa ei de artă. Dada era în fapt realitatea fără sens, absurditatea în forma ei naturală fără nici o prelucrare. Realitatea însăși e văzută ca o înșiruire de spontaneități, ceva care nu poate fi niciodată calculat. Fiecare sunet, fiecare mișcare e determinată de anumite cauze mai mult sau mai puțin determinate logic. Rațiunea
Mişcarea dada şi influenţa asupra artei contemporane. Conceptul de urât la dadaişti. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Oana-Maria Nicuţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_944]
-
istorici francezi consideră că principiile de bază ale cultului ortodox sunt responsabile de o imprimare excesivă a unei spiritualități eronate la nivel comportamental și își permit să catalogheze anumite tradiții și obiceiuri ale poporului român la capitolul „maligne spirituale”, adică absurdități. Cronicari străini precum Wilkinson trec în revistă o parte din argumentele pe care cei de mai sus își bazează afirmațiile: „Absurditățile și superstiția, care alcătuiesc o parte atât de mare din principiile fundamentale ale religiei grecești... au mare putere atât
Religia creştină şi spiritualitatea ortodoxă în spaţiul mioritic. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Maria Asaftei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_947]