874 matches
-
a mea. Dac-aș încerca s-o iau acum, probabil că m-ar împușca în spate. Îți vine să crezi că m-au mințit? Oricine-o fi fost ăla pe care-l vânam cu toții în noaptea aia, sigur i-a aburit. I-a făcut să se dea cu el. Acum n-o să aflu niciodată ce s-a întâmplat. Pescuiau pe îndelete, aruncând undița și învârtind de mulinetă fără convingere. Weber nu prinse nimic. Lui Mark îi făcea mare plăcere să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cafea ? — N-am timp. Va trebui să-i dau lu’ ăsta micu’ să sugă, că uite : s-a trezit. Tu l-ai trezit. — Mi-o fac singur... Un sfert de oră mai târziu apare în dormitor, cu ceașca de cafea aburindu-i între palme. Are mâinile mari și unghiile murdare. Se așază pe pat lângă mine. Copilul mi se desprinde de la sân și începe să scâncească. Îi înfig sfârcul la loc între buzișoare. Știu că n-o să meargă. Din nou n-
100 de zile. In: Poveşti cu scriitoare şi copii by Ioana Morpurgo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1775]
-
calului, cu chipul aspru și brăzdat, specific orășeanului, s-a apropiat de cal cu o găleată plină cu apă pe care i-a deșertat-o pe spinare. Timp de o clipă spinarea mare se Înfioră de recunoștință și Începu să aburească, iar stăpînul se Întoarse pe trotuar de unde privea animalul cu un ochi atent și plin de interes; băiatul rămăsese acolo mîngîind botul calului și vorbindu-i Întruna cu blîndețe. Apoi Îți amintești cum un copac, care se arcuia peste străduța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
vîrful degetelor bronzate, Într-un echilibru miraculos. Iar peste mirosul amețitor al mîncării hrănitoare și suculente plutea veșnic mirosul fierbinte și ademenitor - care parcă adăuga savoare și prospețime pulsației dimineții, pline de forță și de fior - al cafelei fierbinți, care aburea Într-un uriaș cazan nichelat, iar artiștii circului o Înghițeau bînd ceașcă după ceașcă. Iar artiștii Înșiși, atît femeile cît și bărbații, marile stele, erau oameni atît de minunați, puternici și frumoși, care totuși se mișcau cu atîta demnitate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
flușturau pe dinaintea apoticarilor neîncrezători. Adevărul e că nu știu dacă așa o fi fost să fie în Chicago, în prohibiție; fizica prezentului s-a învăluit în metafizica trecutului, povestea s-a încețoșat prin trecerea anilor, tot așa cam cum se aburea sticla geamului când stăteam eu iarna, la vremea de grădiniță (căruia i se spunea ghindăgartă sau obodă), gripat eram și în casă mă nevoiam și mă bleojdeam în curte ca să văd cum anume ninge peste brad și peste straturile de
Comisia de împăciuire: marafeturi epice, tăieturi din ziare by Daniel Vighi [Corola-publishinghouse/Imaginative/917_a_2425]
-
unde ai dispărut atâta vreme ?“. „Am fost la țară“, i-am spus, „am dus-o bine acolo“. „Ai slăbit“, mi-a spus ea, apoi s-a uitat la Zenobia, a măsurat-o din creștet până în tălpi, a văzut că ies aburi din ea, că fumegă, pe Dragoș părea că nu-l vede. „și acum unde te duci ?“, m-a întrebat. „Habar n-am“, i-am răspuns. și am adăugat : „La revedere, Maria“. „Vino să stai la mine“, a propus ea, „am
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Am întors capul fără să-l ridic și nu mi-a venit să cred. Nu încăpea nici o îndoială: lângă mine era un cal care dăduse drumul unui jet teribil de puternic de urină, ca o coloană. În jurul coloanei se încolăceau aburi. Părea că nu se mai oprește, iar jos, în zăpadă, se făcuse o adâncitură rotundă. Calul era înhămat la o sanie încărcată cu bucăți mari de gheață și câțiva butuci. Totul era liniștit, încremenit chiar, albul din jur, soarele, o
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
urle cu toate că-l durea, mai ales că-i dăduseră lacrimile de-a binelea. Însă, pentru că tramvaiul abia plecase, nu mai era nimeni în stație, ca să-l apere. Pungașul se apucă de căutat, cu multe pauze și la întâmplare, suflându-i aburii de țuică în nas, Nicu credea că scapă, dar nu, iată că a dat peste Fira. A privit-o fără interes și-a aruncat-o în „groapa cârtiței“, apoi imediat a găsit în buzunarul stâng al surtucului și plicul. Nu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
și domnul primar se piaptănă!“ — Obișnuitele neadevăruri de la Adevĕrul! Procopiu și Pavel Mirto veniseră la redacție, prin viscol, să pregătească, în linii mari, numărul de Anul Nou. Acum își făceau curaj cu un ceai cu rom, Pavel, căruia i se aburiseră ochelarii, își încălzea mâinile pe porțelanul ceștii, iar Neculai Procopiu se încingea citind cu glas tare din gazeta concurenței. Deși primul redactor i-a semnalat lui Pavel fragmentul doar ca să râdă de colegii din strada Sărindar, puțină invidie tot avea
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
casei. Bătrânica îi sărută pe Florence și Șerbănică, obosiți și apatici, apoi întinse mâna locotenentului Azimioară. ― Vă aștept negreșit într-o seară împreună cu domnul maior. Și-i zâmbi cum știa ea că-i stă bine, ca o fetiță cu privirea aburită de timiditate, neîndrăznind să se uite în ochii celuilalt. Înăuntru zâmbetul se șterse. Închise ușa împingînd-o cu piciorul apoi începu să se dezbrace. Avea mișcări mașinale din care dispăruse vioiciunea, nu mai fredona cu ochii în oglindă și nu mai
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
citească. Dacă vrei să prinzi puteri, nu cunosc nimic mai indicat decât o bomboană gustoasă..." Bucătăria cu compartimentele ei i se păru tulburător de pustie. Valerica, Paveleștii, Doru... Curând, paravanele de carton presat vor dispărea și, gând neașteptat care-i aburi privirea, între aceiași pereți vor răsuna alte glasuri. ----------------------------------------
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Imediat, discuția se concentra asupra lui. Intervenise ceva nou? Se mai aflase ceva? De obicei se repetau lucruri vechi. Domnul Andrei se mai jura o dată că dăduse cândva mâna cu Bătrânul. "Ehe, e mult de-atunci", ofta el cu ochii aburiți de amintiri nebuloase pe care nimeni nu le putea confirma, nici dezminți. Aproape sigur venea iarăși vorba despre faptul că Bătrânul ar fi fost în tinerețe căpitan de vapor și că, într-una din călătorii, contractase boala deșertului, o boală
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
amăgesc și deodată îmi pleznea auzul cu o emisiune sonoră la care colaborau gâtul, buzele, nasul și chiar măruntaiele. Din când în când deschidea ochii, ca pisicile, în plin somn. Se uita la mine, fără să miște capul, cu ochii aburiți de somn, rece, absent, poate nici nu mă vedea, și se culca la loc. În ziua următoare umblam amețit pe coridoare ori pe țărm, cu cearcăne la ochi, istovit de nesomn. Când mă întîlnea, Moașa îmi azvârlea câte o remarcă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
că nu le mai puteau fi de nici un ajutor, numai ca să le întrețină iluziile de care aveau nevoie. După plecarea Tuberculosului m-am simțit mai puțin indispus din pricina ploii. Încă nu mă apropiam de starea acelor bieți bătrâni cu privirea aburită de vârstă, eram încă relativ tânăr, nu mă rodea nici o boală vizibilă și încă puteam face dragoste! Comparația cu ei îmi dădea curaj. Asta fiindcă eram destul de orb ca să nu văd că aveam și motive să fiu mai puțin mândru
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
cu o spaimă voluptuoasă, am descoperit că era goală pe dedesubt. Ca să mă ajute să-mi înving o eventuală timiditate, făcu și o mișcare greșită, lăsîndu-mă să-i văd coapsele grase și albe până sus. Mă privea cu ochi galeși, aburiți de așteptare și câteva clipe n-a vorbit în mine decât instinctul. Mușcat de dorință, hipnotizat de pulpele albe revărsate în despicătura halatului, eram gata să cad în păcat, când diavolul, tot diavolul, mi-a șoptit că poate și cu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
nu bolise înainte. Nici nu vroia să audă că un om în agonie nu mai putea să aibă grija unei păsări. Tuberculosul nu-și luase ochii de la Prințul, pretindea el. Se îneca în accese de tuse, scuipa sânge, avea ochii aburiți de febră, dar privea cu răutate spre colivie. Că nu se putea ridica din pat? Dar ce importanță avea? Tuberculosul putea ucide și cu ochii. "Un om rău poate orice, domnule scluptor. Orice". " Lăsați-l în pace, nu-i dați
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și bunul simț și că în fața lui Dumnezeu onoarea nu înseamnă nimic. Acum mă convingeam că asta nu fusese o simplă butadă. Avea un tremur nervos în tot corpul și ceva gelatinos în slăbiciunea lui; o frică moale care îi aburea privirea, dîndu-i o nesiguranță de miop. Ceva mai devreme îl zărisem pe coridor, ridicând brațele afectuos și slugarnic spre Aristide. Dacă n-aș fi știut cât îl disprețuia, aș fi putut crede că-l bântuiau cine știe ce porniri rușinoase. În realitate
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
bărbați venind și fugise în josul dealului, probabil între copaci. Ce mai era și nebunia asta cu camera și cu internetul? Să vorbești aiurea ca să treci de fata de la PR de la ușa unui muzeu era un lucru. Dar să încerci să aburești un agent al președintelui american era pură nebunie. Apoi își aminti de întâmplările de pe șosea, de fracțiunea de secundă în care trebuise să decidă dacă să aibă încredere în Uri sau nu. Avusese încredere în el - și nu se înșelase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
multe planuri în legătură cu sectorul meu de registre și mi-am ales — dintre numeroasele birouri goale — unul lângă fereastră. Am stat acolo întreaga după-amiază, cu radiatorul meu cu gaz deschis la maximum, privind cum vapoarele venite din multe porturi exotice scoteau aburi pe apele reci și întunecate ale portului. Sforăitul domol al domnișoarei Trixie și scrisul furios la mașină al domnului Gonzalez ofereau un contrapunct agreabil gândurilor mele. Domnul Levy nu a apărut astăzi. Mi s-a dat de înțeles că vizitează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Da. — Gata, băieți, zise Josh. Fiți cuminței, pentru tati. Deschise prima cușcă și prinse rapid șobolanul dinăuntru. Ținu animalul de corp, prinzându-l expert cu degetele de gât, și prinse rapid micul con de plastic peste botul șobolanului. Respirația animalului aburi conul. Un șuierat scurt, la eliberarea virusului. Josh ținu masca fixă timp de zece secunde, în timp ce șobolanul inhala. Apoi puse animalul înapoi în cușcă. — Unul e gata. Tom Weller apăsă cu stilusul pe PDA, apoi trecu la cușca următoare. Retrovirusul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Imediat, discuția se concentra asupra lui. Intervenise ceva nou? Se mai aflase ceva? De obicei se repetau lucruri vechi. Domnul Andrei se mai jura o dată că dăduse cândva mâna cu Bătrânul. „Ehe, e mult de-atunci”, ofta el cu ochii aburiți de amintiri nebuloase pe care nimeni nu le putea confirma, nici dezminți. Aproape sigur venea iarăși vorba despre faptul că Bătrânul ar fi fost în tinerețe căpitan de vapor și că, într-una din călătorii, contractase boala deșertului, o boală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
amăgesc și deodată îmi pleznea auzul cu o emisiune sonoră la care colaborau gâtul, buzele, nasul și chiar măruntaiele. Din când în când deschidea ochii, ca pisicile, în plin somn. Se uita la mine, fără să miște capul, cu ochii aburiți de somn, rece, absent, poate nici nu mă vedea, și se culca la loc. În ziua următoare umblam amețit pe coridoare ori pe țărm, cu cearcăne la ochi, istovit de nesomn. Când mă întâlnea, Moașa îmi azvârlea câte o remarcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
că nu le mai puteau fi de nici un ajutor, numai ca să le întrețină iluziile de care aveau nevoie. După plecarea Tuberculosului m-am simțit mai puțin indispus din pricina ploii. Încă nu mă apropiam de starea acelor bieți bătrâni cu privirea aburită de vârstă, eram încă relativ tânăr, nu mă rodea nici o boală vizibilă și încă puteam face dragoste! Comparația cu ei îmi dădea curaj. Asta fiindcă eram destul de orb ca să nu văd că aveam și motive să fiu mai puțin mândru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o spaimă voluptuoasă, am descoperit că era goală pe dedesubt. Ca să mă ajute să-mi înving o eventuală timiditate, făcu și o mișcare greșită, lăsându-mă să-i văd coapsele grase și albe până sus. Mă privea cu ochi galeși, aburiți de așteptare și câteva clipe n-a vorbit în mine decât instinctul. Mușcat de dorință, hipnotizat de pulpele albe revărsate în despicătura halatului, eram gata să cad în păcat, când diavolul, tot diavolul, mi-a șoptit că poate și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu bolise înainte. Nici nu vroia să audă că un om în agonie nu mai putea să aibă grija unei păsări. Tuberculosul nu-și luase ochii de la Prințul, pretindea el. Se îneca în accese de tuse, scuipa sânge, avea ochii aburiți de febră, dar privea cu răutate spre colivie. Că nu se putea ridica din pat? Dar ce importanță avea? Tuberculosul putea ucide și cu ochii. „Un om rău poate orice, domnule scluptor. Orice”. „Lăsați-l în pace, nu-i dați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]