1,110 matches
-
O altă ipoteză asupra originii construcției ergative este formulată de Creissels (2006). Acesta susține că, în limbile predominant ergative, construcțiile intranzitive cu tipar acuzativ se pot dezvolta ca rezultat al coalescenței componentelor verbelor "ușoare". În limbile ergative și în limbile acuzative, construcțiile deviante de la modelul tipic își pot avea originea în variantele eliptice ale construcțiilor tranzitive. Schimbările de tipar (acuzativ > ergativ; ergativ > acuzativ) pot apărea ca o consecință a gramaticalizării perifrazelor de timp−aspect−mod. Frecvența partiției determinate de timp−aspect
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
construcțiile intranzitive cu tipar acuzativ se pot dezvolta ca rezultat al coalescenței componentelor verbelor "ușoare". În limbile ergative și în limbile acuzative, construcțiile deviante de la modelul tipic își pot avea originea în variantele eliptice ale construcțiilor tranzitive. Schimbările de tipar (acuzativ > ergativ; ergativ > acuzativ) pot apărea ca o consecință a gramaticalizării perifrazelor de timp−aspect−mod. Frecvența partiției determinate de timp−aspect, deci folosirea tiparului ergativ la timpul trecut și la aspectul perfectiv, a fost explicată prin ipoteza că tiparul ergativ
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
tipar acuzativ se pot dezvolta ca rezultat al coalescenței componentelor verbelor "ușoare". În limbile ergative și în limbile acuzative, construcțiile deviante de la modelul tipic își pot avea originea în variantele eliptice ale construcțiilor tranzitive. Schimbările de tipar (acuzativ > ergativ; ergativ > acuzativ) pot apărea ca o consecință a gramaticalizării perifrazelor de timp−aspect−mod. Frecvența partiției determinate de timp−aspect, deci folosirea tiparului ergativ la timpul trecut și la aspectul perfectiv, a fost explicată prin ipoteza că tiparul ergativ își are originea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
că tiparul ergativ își are originea în construcția pasivă. Creissels (2006) susține însă că partiția determinată de timp−aspect−mod (ergativul folosit la trecut/perfectiv) se poate să se fi dezvoltat ca o consecință a evoluției perifrazelor posesiv-rezultative, în limbile acuzative având predicații posesive în care posesorul e codat ca oblic. În limbile ergative, dezvoltarea acestor perifraze a dus la partiție: folosirea acuzativului la prezent (vezi tendința perifrazelor de a evolua spre un sens mai general la prezent). Mecanismele dau seamă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
la trecut/perfectiv) se poate să se fi dezvoltat ca o consecință a evoluției perifrazelor posesiv-rezultative, în limbile acuzative având predicații posesive în care posesorul e codat ca oblic. În limbile ergative, dezvoltarea acestor perifraze a dus la partiție: folosirea acuzativului la prezent (vezi tendința perifrazelor de a evolua spre un sens mai general la prezent). Mecanismele dau seamă de modificările (tipologice) care apar în diverse limbi, dar nu explică și cauza, mai bine zis cauzele, acestor modificări. O cauză frecvent
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cauza, mai bine zis cauzele, acestor modificări. O cauză frecvent invocată este contactul între limbi. Tchekhoff (1979: 252) arată că limba tongană din Caucaz, sub influența englezei (în condiții de bilingvism), este pe cale să treacă de la sistemul ergativ la cel acuzativ 86. Influența englezei însă se suprapune peste tendința sistemelor lingvistice de a evolua de la aspect la gramaticalizarea timpurilor: în tongană, numai construcțiile la aspectul perfectiv, atras către timp, tind către sistemul acuzativ. Pentru o altă zonă geografică și pentru alt
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pe cale să treacă de la sistemul ergativ la cel acuzativ 86. Influența englezei însă se suprapune peste tendința sistemelor lingvistice de a evolua de la aspect la gramaticalizarea timpurilor: în tongană, numai construcțiile la aspectul perfectiv, atras către timp, tind către sistemul acuzativ. Pentru o altă zonă geografică și pentru alt tip de contact, direct, Dixon (1994: 228) susține ideea că limbile învecinate se influențează prin faptul că limbile indiene moderne au astăzi caracteristici ergative ca urmare a influenței limbilor vecine, tibeto-birmane. Deși
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
contact, direct, Dixon (1994: 228) susține ideea că limbile învecinate se influențează prin faptul că limbile indiene moderne au astăzi caracteristici ergative ca urmare a influenței limbilor vecine, tibeto-birmane. Deși sursele diacronice din care se pot dezvolta tipare ergative sau acuzative au fost cercetate destul de mult, Mithun (2005) afirmă că se știe încă foarte puțin despre răspândirea tiparului ergativ prin contact lingvistic. Autoarea citează studiul lui Fortescue (1997)87, care demonstrează că, în ciukotă, construcția ergativă a apărut ca urmare a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sau propozițiile relative, modificări în semantica verbelor, gramaticalizarea unor mărci aspectuale. Toate aceste transformări determinate de contactul lingvistic au făcut ca basca să piardă ceva din specificul tipologic, dar să câștige în ușurința traducerii. Oscilațiile dintre sistemul ergativ și cel acuzativ au fost invocate pentru numeroase limbi sau grupuri de limbi. Această situație, prezentă în toate limbile care cunosc un anumit tip de partiție (vezi supra, 3.1.3.), poate fi descrisă în termenii lui Kroch (1989)88 ca "gramatici în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
diferite tipuri de partiție, studiul diacronic al unor limbi supuse anumitor schimbări tipologice, precum și cauzele diferite care determină apariția schimbării lingvistice conduc către un răspuns negativ la întrebarea " Există o direcție unică a schimbării?", trecerile de la sistemul ergativ la cel acuzativ, precum și trecerile de la sistemul acuzativ la cel ergativ fiind deopotrivă posibile 89. Manning (1996: 184) subliniază actualitatea fenomenului : limbile nu sunt strict ergative sau acuzative, există schimbări în ambele sensuri. 7.2. Limbile primitive erau limbi ergative? În încercarea de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
diacronic al unor limbi supuse anumitor schimbări tipologice, precum și cauzele diferite care determină apariția schimbării lingvistice conduc către un răspuns negativ la întrebarea " Există o direcție unică a schimbării?", trecerile de la sistemul ergativ la cel acuzativ, precum și trecerile de la sistemul acuzativ la cel ergativ fiind deopotrivă posibile 89. Manning (1996: 184) subliniază actualitatea fenomenului : limbile nu sunt strict ergative sau acuzative, există schimbări în ambele sensuri. 7.2. Limbile primitive erau limbi ergative? În încercarea de reconstrucție sintactică a limbii proto-indo-europene
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
negativ la întrebarea " Există o direcție unică a schimbării?", trecerile de la sistemul ergativ la cel acuzativ, precum și trecerile de la sistemul acuzativ la cel ergativ fiind deopotrivă posibile 89. Manning (1996: 184) subliniază actualitatea fenomenului : limbile nu sunt strict ergative sau acuzative, există schimbări în ambele sensuri. 7.2. Limbile primitive erau limbi ergative? În încercarea de reconstrucție sintactică a limbii proto-indo-europene a apărut ideea − cu destul de mulți susținători − că aceasta a fost o limbă cu marcare cazuală de tip ergativ. Problema
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
marcare cazuală de tip ergativ. Problema este reanalizată critic de Rumsey (1987), care prezintă cele două tipuri de abordări. (a) Conform abordării clasice − Uhlenbech (1901)90, Vaillant (1936)91 −, într-un stadiu vechi al proto-indo-europenei nu existau cazurile nominativ și acuzativ, ci activ (în termenii de astăzi, ergativ) și pasiv (în termenii de astăzi, absolutiv). Flexiunea de tip ergativ− absolutiv caracteriza însă toate pronumele și numele animate, dar nu și numele neutre. (b) În abordarea nonclasică, ilustrată de Kuryłowicz (1935)92
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
caracteriza însă toate pronumele și numele animate, dar nu și numele neutre. (b) În abordarea nonclasică, ilustrată de Kuryłowicz (1935)92, cazul ergativ (oblic) a evoluat istoric în genitiv, iar absolutivul este la originea atât a nominativului, cât și a acuzativului (identice formal, așa cum sunt și astăzi în foarte multe limbi indo-europene), formele distincte pentru aceste două cazuri fiind o inovație. Mai recent, Shields 93 a arătat că în proto-indo-europeană exista o clasă de nume inanimate care nu apăreau niciodată în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
dar și o clasă de "agenți naturali" inanimați (de exemplu, vântul), care puteau apărea în cazul ergativ, ca și substantivele animate. Niciunul dintre cei doi exponenți ai acestei abordări nu spune însă explicit că pronumele aveau marcare de tip nominativ−acuzativ (Rumsey 1987: 311). Rumsey (1987), folosind ierarhia lui Silverstein (1976), relevantă pentru morfologie, nu și pentru sintaxă, conciliază abordarea clasică (centrată pe partiția animat/inanimat) și abordarea nonclasică (centrată pe distincția nume/pronume), arătând că, încă din cel mai vechi
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
1976), relevantă pentru morfologie, nu și pentru sintaxă, conciliază abordarea clasică (centrată pe partiția animat/inanimat) și abordarea nonclasică (centrată pe distincția nume/pronume), arătând că, încă din cel mai vechi stadiu al proto-indo-europenei, pronumele personale erau marcate după tiparul acuzativ, iar substantivele neutre, după cel ergativ (dovadă fiind situația din limba hittită). Dacă limba proto-indo-europeană va fi fost vreodată exclusiv ergativă, atunci acest stadiu a fost precedat de unul în care numai numele inanimate erau marcate ergativ. Problema încadrării tipologice
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în limbile semitice târzii. În akkadian, există un rest al morfemului ergativ final în morfemul locativ-terminativ -u(m), utilizarea acestuia fiind restrânsă la situația în care agentul este impersonal (Müler 1995: 263). Numele din akkadian și amorite au forme de acuzativ acolo unde este de așteptat forma de nominativ. O veche funcție a ergativului a fost deci înlocuită printr-o funcție a nominativ−acuzativului, așa-numitul pacient al propozițiilor ergative devenind obiect în propozițiile de tip nominativ−acuzativ. Multe apariții ale
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
situația în care agentul este impersonal (Müler 1995: 263). Numele din akkadian și amorite au forme de acuzativ acolo unde este de așteptat forma de nominativ. O veche funcție a ergativului a fost deci înlocuită printr-o funcție a nominativ−acuzativului, așa-numitul pacient al propozițiilor ergative devenind obiect în propozițiile de tip nominativ−acuzativ. Multe apariții ale acuzativului (obiect sau complement adverbial) pot fi explicate printr-o structură ergativă în vechile limbi semitice, în care acuzativul, în locul absolutivului, a fost
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
au forme de acuzativ acolo unde este de așteptat forma de nominativ. O veche funcție a ergativului a fost deci înlocuită printr-o funcție a nominativ−acuzativului, așa-numitul pacient al propozițiilor ergative devenind obiect în propozițiile de tip nominativ−acuzativ. Multe apariții ale acuzativului (obiect sau complement adverbial) pot fi explicate printr-o structură ergativă în vechile limbi semitice, în care acuzativul, în locul absolutivului, a fost forma nemarcată (Müler 1995: 264). Trecerea de la morfosintaxa acuzativă la cea ergativă este strâns
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
acolo unde este de așteptat forma de nominativ. O veche funcție a ergativului a fost deci înlocuită printr-o funcție a nominativ−acuzativului, așa-numitul pacient al propozițiilor ergative devenind obiect în propozițiile de tip nominativ−acuzativ. Multe apariții ale acuzativului (obiect sau complement adverbial) pot fi explicate printr-o structură ergativă în vechile limbi semitice, în care acuzativul, în locul absolutivului, a fost forma nemarcată (Müler 1995: 264). Trecerea de la morfosintaxa acuzativă la cea ergativă este strâns legată de dualismul sensurilor
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
o funcție a nominativ−acuzativului, așa-numitul pacient al propozițiilor ergative devenind obiect în propozițiile de tip nominativ−acuzativ. Multe apariții ale acuzativului (obiect sau complement adverbial) pot fi explicate printr-o structură ergativă în vechile limbi semitice, în care acuzativul, în locul absolutivului, a fost forma nemarcată (Müler 1995: 264). Trecerea de la morfosintaxa acuzativă la cea ergativă este strâns legată de dualismul sensurilor verbale; nu se știe dacă morfosintaxa a determinat schimbările semantice sau invers (Müler 1995: 267). Când construcția ergativă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în limbile semitice a fost nevoie de o diateză pasivă (Müler 1995: 268). Limbile semitice vechi aveau o substructură de ergativitate a cărei origine este necunoscută; limba proto-semitică nu era uniformă, omogenă; avea trăsături contradictorii, poate și de tip nominativ−acuzativ, și de tip ergativ−absolutiv, o anumită redundanță, o logică instabilă (Müler 1995: 271). 7.3. Există o motivație cognitivă pentru ergativitate? Problema pe care o ridică această întrebare privește (a) existența unei relații directe între ergativitate și tipul cognitiv
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
preluat, în această lucrare, definiția lui Dixon (1979, 1994 − vezi supra, 2.1.), dar am prezentat și alte definiții care pot evidenția anumite trăsături ale fenomenului (vezi supra, 4.1.). Am arătat că nu toate limbile se supun clasificării tipologice acuzativ/ergativ, ci numai cele a căror marcare are bază sintactică (vezi supra, 2.2.). În ceea ce privește nivelurile lingvistice la care se manifestă ergativitatea (vezi supra, 3.), în literatura de specialitate se vorbește de ergativitate morfologică (intrapropozițională), de ergativitate sintactică (interpropozițională), de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și prin posibilitatea ca ergativul să fie, diacronic, rezultatul gramaticalizării pasivului. Spre sfârșitul secțiunii (5.3.) am arătat că pasivul poate să apară și în limbile ergative, dar nu reprezintă un mecanism la fel de sistematic și de productiv ca în limbile acuzative. În secțiunea 6. am prezentat definițiile și funcțiile antipasivului, un termen destul de recent în lingvistică, considerat frecvent ca fiind "imaginea în oglindă a pasivului". Am oferit un spațiu mai larg acestui concept atât ca urmare a absenței sale din bibliografia
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
complementar antipasivului este aplicativul (vezi supra, 6.2.), prin care se poate introduce un complement în structura sintactică, modificându-se totodată și forma verbului. Se poate vorbi de existența antipasivului în accepția "tare" a termenului numai pentru foarte puține limbi acuzative, de cele mai multe ori mecanismele asemănătoare antipasivului (ștergerea obiectelor nespecifice și variația complement direct/complement prepozițional) nefiind asociate cu o schimbare în forma verbului. În ultima secțiune (7.) am avut în vedere tipurile de schimbări lingvistice care implică ergativitatea. Am subliniat
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]