7,862 matches
-
e puțin, când deodată din urmă s-a auzit un șuierat care creștea venind de pe Doctor Felix. O pală de praf înecăcios m-a împins de la spate și coloana de aer greu a trecut lăsând pe bulevard o pâclă din adâncul scâr nav al timpului pe care îl trăiam. În lumina plăpândă, blocurile sprijinite unul într-altul păreau decorurile dintr-un studiou de filme de groază. Nu-mi aduc aminte cum am ajuns acasă, săltând sacul mai bine pe umăr și
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
cred. Dimineață, în zori, înainte de răsăritul soarelui., încălecam pe spinarea cerbului și mă plimbam călare cât era plaja de lungă. Închidea ochii când spunea asta și vedea fuga cerbului și fuga valurilor pe linia orizontului, pescărușii țipând, și-n povârnișul adâncurilor cuibarul de foc al soarelui, ca un cap de cerb, înaintând și rispindu-se fragmentat în unde orbitoare spre picioarele ei. La urma urmelor, e singura mea bucurie. Îmi alungă urâtul, șoptea deschizând larg ochii. De ce mă privești așa? Cum te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
o tavă enormă cu halbe. Ameți. Nu mai pusese nimic în gură nici apă, nici mâncare dinainte de-a urca pe locomotivă. Tot drumul cât fugise până-n oraș, ceea ce-l chinuise cel mai înverșunat fusese setea. Chelnerul, citindu-i în adâncul ochilor dorința, se opri în fața lui și așteptă, privindu-l c-un fel de înțelegere secretă și chiar de simpatie. Bitte, bitte! Danke schön! Poftește, poftește, tacă toriți! Nein! clătină el din cap, arătând spre gură. Jawohl! Jawohl! Roti capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
niciodată. Dacă ar fi putut ar fi rămas acolo, neclintită, până i s-ar fi desprins carnea de pe oase, numai să simtă plăcerea aceea ciudată, ca o amețeală care i se urca din stomac, să-i descopere, uitându-se în adâncurile din ea, trădarea și mișelia. Să descopere că de fapt nici nu se află acolo, cum nici nu se afla, cu siguranță, căci cine știe pe unde călătorea sufletul ei și pentru cine bătea, chiar în clipa aceea, sub ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
loc și se apropie, în grabă, de ea. Nemaipomenit! Dora-Tudora! Cerboaica! După cum vezi! zâmbi ea. Iată cum ne-a fost dat să ne ne-ntâlnim. Își îndreptă pieptul, încordându-și trupul străbătut de-un zvâcnet lung și-l privi în adâncul ochilor, buimăcită de apropierea lui, tulburată și ea și încurcată de prezența soacrei. Nemaipomenit! repetă el. Își freca palmele, parcă-l scutura frigul. Nu știa cum să se stăpânească. Eram convins că ești refugiată cine știe unde în țară. Nici Tom nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
câmpiei, pădurilor, apelor și munților de misterele și osteneala orașului, cu orizonturile lui închise între ziduri, cu speranțe strivite și vieți croite alandala, cu străzile, străduțele și bulevardele lui largi și drepte tăiate geometric. Se mângâia cu amăgirea că-n adâncul acela de junglă împietrită o aștepta cineva și avea cu cine se-ntîlni, către cine-și grăbi pașii. Cât vedea cu ochii, pământul era pustiu, toropit, și cufundat, biruit de arșița de peste zi. Se aplecă îngenunchind în ierburile răscoapte sunând metalic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
că-n ea se petrecuse ceva fundamental și simțurile ca și mintea ei luaseră alt curs. Îi era numai teamă de ce avea și de ce putea pierde. Fața îi era arsă mistuită, fruntea rece și ochii înroșiți încercând să ascundă în adâncul lor adevărul acelei nopți și neputând, convinsă că procedase cum trebuie și poate înfrunta liniștită, chiar c-un fel de demnitate, indignarea, furia și oprobriul bătrânei cu care nu mai avea nimic, pe care o înțelegea, era dispusă chiar s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
un ceas ca acela. Conștiința sau înțelegerea conștiinței acestor clipe ireversibile o făcea și pe ea ca și pe alții poate mai intransigentă și mai pură, ca și cum însăși viața și răspunderea faptelor trăite până atunci ar fi rămas acolo în adâncul gangului, îngropate în beznă. "Numai Tudor... Să nu i se întâmple ceva lui Tudor!" își spuse năpădită de groază și-o luă la fugă prin mulțimea răscolită, înfierbântată și străină. CAPITOLUL 17 După atâtea nopți de nesomn, bătrâna, moartă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
în crucea amiezii când se dezbrăca pe malul înalt și se arunca în apele reci, limpezi și sifonate ce-i lăsau bășicuțe mici pe piele, ca o spuză de diamante, cuibarul soarelui deasupra și-un cuibar de foc țâșnit din adâncuri. Adâncurile spre care cobora ca o vidră cu capu-n jos să muște din șuvoiul de gheață și să urce la suprafață să respire sub ochii frumoși ai cerbului. Acasă venea numai când n-o găsea în pădure și-avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
crucea amiezii când se dezbrăca pe malul înalt și se arunca în apele reci, limpezi și sifonate ce-i lăsau bășicuțe mici pe piele, ca o spuză de diamante, cuibarul soarelui deasupra și-un cuibar de foc țâșnit din adâncuri. Adâncurile spre care cobora ca o vidră cu capu-n jos să muște din șuvoiul de gheață și să urce la suprafață să respire sub ochii frumoși ai cerbului. Acasă venea numai când n-o găsea în pădure și-avea poftă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
gheață de pe malurile gârlei și pârâului. Un gând zănatec o îmboldea să-și lepede șuba de lup și tot ce-avea pe ea, și, goală, ca-n toiul verii, să se arunce în copca desferecată, să se închine izvoarelor din adâncul altarelor de gheață, dar chemarea cerbului o zorea. Dincolo de poiană se-ntâlni cu pădurarul Ghiță. Aide repede, doamnă! Știați? Ce să știu? Atunci de ce veniți încoace? A fost Tudor și m-a chemat! M-a scos din casă. Nu știu ce vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
bine făcut. Câte din instituțiile și întreprinderile țării pot spera ori se pot lăuda cu o astfel de carte pentru minte și inimă, precum cea de față? Îmi înclin fruntea cu stimă și admirație în fața acestui Om, îi doresc din adâncul inimii sănătate, ani mulți, bucurii și fericire, fiindcă tot ce poate rămâne din viață și strădaniile noastre sînt bucuriile și gândurile bune ce le putem lăsa semenilor și urmașilor. Prof. univ. dr. Mihai Iacobescu Universitatea ,,Ștefan cel Mare” Suceava Suceava
Poşta şi telecomunicaţiile în zona Fălticenilor : (1780-2000) by Dumitru Neculăeasa () [Corola-publishinghouse/Administrative/91562_a_93226]
-
lume este sursa de hrană a viețuitoarelor, în condițiile în care nu există infiltrații ale apelor de suprafață care să transporte substanțe organice. Specialiștii au constatat că doar apa sulfuroasă și termală în același timp (21°C) ce provine din adâncuri, conținând mici cantități de hidrogen sulfurat și metan, constituie sursa primară de hrană ce sta la baza unui ecosistem subteran, independent de energia solară. Chiar dacă peștera nu este deschisă circuitului turistic, pentru a proteja mediul special, informarea este accesibilă pe
România : patrimoniu turistic by Viorel Rîmboi () [Corola-publishinghouse/Administrative/91702_a_93090]
-
sesizabilă. Și iar îmi agățam ochii de cer. Mă întrebam adeseori cum e să fii îndrăgostit. Îți simți inima bătând nebunește, un gol în stomac sau un fior nemaiîntâlnit, străbătându-ți trupul? Dragostea înseamnă vorbe frumoase, izvorâte de undeva din adâncul tău și spuse cu glas abia șoptit ca o adiere, la ureche? O atingere a mâinii celuilalt, poposind gingaș în palma ta? Înseamnă să simți prezența celuilalt permanent, chiar dacă nu e mereu lângă tine? Da, cred că așa trebuie să
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
de el, realizând cât era de inutil. Sunt așa cum sunt, îmi exprim sentimentele, da, mai ales sentimentele, exact așa cum le dezvolt. Și chiar atunci când le simt, nu mai târziu. Știi ce mult contează asta? Un gest simplu, dar pornit din adâncul inimii, te poate ridica atunci când e pe cale să-ți fugă pământul de sub picioare! Ignorăm însă de multe ori toate acestea, dând altora o importanță nemeritată. - Așa o fi, nu te contrazic. - Ana, ești încă tânără, cu trecerea timpului vei percepe
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
așa trebuie. Unii o fac mereu. Este un fel al lor de a fi. Alții - doar din când în când. Mihu o făcea tot timpul. Cel puțin cu mine. Lângă el am învățat că fără aceste gesturi simple, născute din adâncul sufletului, nu ar exista de fapt ...iubirea. XXV. 25 ianuarie Astăzi m-am trezit cu un puternic sentiment de neliniște. De fapt, starea asta mă stăpânește de câteva zile, de când Mihu nu mi-a mai răspuns la telefon. De obicei
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
mă aflu de ceva timp, ei bine, toate acestea își au izvorul într-un trecut căruia nu-i mai deschisesem ușa de foarte mulți ani. Nu i-am negat existența, doar l-am ferecat o perioadă destul de lungă, undeva în adâncul meu, într-o încercare oarecum disperată, dar în final, inutilă, de a tempera durerea unei iubiri zbuciumate... Dar atât de frumoase, dincolo de tiparele unei lumi nepregătite să accepte un Ceva diferit. Cred că îți amintești, am spus la un moment
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
copilărie. Pasionat din fire de muzică și extrem de conștiincios, Grig a învățat singur să cânte, mama nepermițând-și să-i plătească nici câteva ore cu un profesor. Pentru Tudor era o adevărată încântare să-și asculte prietenul, improvizând. Spera, în adâncul sufletului, ca, într-o bună zi, muzica să-i dea satisfacții și să-l ducă departe. Anii au trecut, Tudor a plecat la facultate, iar Grig a mai rămas o vreme în orașul natal. Vorbeau din când în când la
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
E adevărat, nu sunt perfecți, nici pe departe. Dar cine crezi că este, pe lumea asta? Nici măcar tu. Uită-te bine în urmă. Dacă ai fi fost așa ...n-am fi ajuns aici. Erau momentele în care o ura din adâncul sufletului. Îi venea să urle și s-o strivească, dintr-o singură mișcare. Dar nu i-ar mai fi rămas nimic! Atunci își arunca o haină pe umeri și pleca până la magazinul de la colț. Mergea încet, uitându-se doar înainte
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
și modul meu de a le exprima . Încă nu sunt pregătită să înfrunt eventualele „răutăcisme”, acidități și alte asemenea și pe tema asta. Mă ating, indirect, destule. Deși la o primă vedere par a nu le da mare importanță, în adâncul sufletului meu, ele capătă, aproape de fiecare dată, dimensiunile unui cataclism. În general, bine ascuns în interior. De ce... de ce... E mai sănătos așa. Nu te expui. În ultimul timp cel puțin am evitat să mă dezvălui în acest sens, chiar și
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
nostalgie când realizez că, până nu demult, oamenii aveau vreme și pentru activități culturale și artistice. Împreună cu familia ori cu prietenii, mergeau să vizioneze o piesă de teatru, în care actorii își pun și ultima picătură de talent, ascunsă în adâncul lor. O galerie de artă sau un muzeu erau, de asemenea, spații în care fiecare reușea să se simtă mai bogat, o bogăție ce ține de spirit și de care, indiferent ce s-ar întâmpla, nu putem fi jefuiți. Dar
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
ceea ce e un lucru serios sau, dimpotrivă, o frivolitate dusă la extrem: Orice destin se poate ajusta. (Antipod) "Moartea repetată" îl reprezintă pe cabotinul Emil Botta. Damnatul este cel pierdut "în ochii Himerei": M-am pierdut în ochii Himerei, în adâncul himeric al ochilor săi, într-un complicat labirint (Memorial) Dar până și acești ochi, fascinanți, atoate-văzători, sunt văzuți în oglindă! Există numai în oglindă: Și, pierdut în oglindă, mă înfioară ochii pe care-i zăresc. (Egalii cu zero) Dramatic este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
Textele lui Emil Botta tind spre un vid interior, "posedă o capacitate fără pereche de a sugera sentimentul abisului care soarbe o existență inutilă. Viața devine în ele un vârtej de ape repezi, rotitoare, cu o fantastică putere atractivă spre adâncuri. Textele stau sub simbolul poesc al genunii amețitoare în care se scufundă corabia lui Arthur Gordon Pym"38. Botta este un poet al stridențelor: la nivel verbal, ca și la nivel gestual. Cuvintele din diferite domenii (popular, argotic, livresc etc.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
închipuire poartă oglinda astăzi, ce închegare gata să se spargă, ce risipire prin ani! Ce distrugere cumplită, și nesăbuință? Treci neobservat de nimeni care să te oprească. Treci mai departe, obsedat de punțile tot mai subțiri; nu mai privi, în adâncul oglinzii au rămas doar grinzi. Portret Aș chema un gest, să mă înțelegi mai bine, l-aș rotunji după grumaz, sau după umerii aplecați și ei, de atâta oboseală. Acesta-i cuvântul! Tot mai aproape de mine, de voi toți din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
un joc trist. Prin apele de venin a rămas inelul cu piatră de ametist. Agenda a trăit goală ca vremea în sine: nici o întâmplare nu mai revine, niciun arcuș nu mai taie aerul, auzit cândva... Acum tac toate: spulberate în adâncul unui lac, sub pământ s-au frânt: umbra, sfânta undă s-a încrețit în veșnicii să se ascundă măcar un semn colorat să-mi arate fața lunii, să destrame lent ceața groasă a nopții, tristețile lăutelor să mă mai cheme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]