566 matches
-
un număr. A doua formă este denumirea cifrei sau a numărului respectiv. Gramaticile maghiare includ în categoria numeralului și așa-numitele „numerale nehotărâte”, cum sunt "sok" „mult(ă)”, "kevés" „puțin(ă)”, "számos" „numeros(oasă)” etc. Numeralul poate lua și forme adverbiale dacă i se adaugă anumite sufixe: "öten" „cinci” (numărul de persoane participante la o acțiune), "kettesben" „în doi” (intimitatea unor persoane limitată la numărul respectiv). Ca trăsătură specifică a adverbului maghiar față de cel din română, este de menționat caracterizarea adverbelor
Limba maghiară () [Corola-website/Science/297059_a_298388]
-
deosebite de pronumele corespunzătoare. Aproape toate părțile de vorbire nominale din franceză se regăsesc și în română. Este vorba de substantiv, de adjectivul calificativ, de numeral în general și de pronume: personal, posesiv, demonstrativ, interogativ, relativ și nehotărât. Doar pronumele adverbial nu are corespondent exact în română. Ca în limbile romanice în general, majoritatea cuvintelor din aceste categorii gramaticale se caracterizează prin gen gramatical (masculin și feminin), precum și prin număr (singular și plural), deși aceste trăsături nu sunt totdeauna reprezentate de
Limba franceză () [Corola-website/Science/296698_a_298027]
-
fonetice cauzate de sufixe sunt în general aceleași ca la substantive, la fel ca regulile de adăugare a vocalelor de legătură. Observații: În gramaticile limbii maghiare se tratează numeralul cardinal, numeralul ordinal, numeralul nehotărât, numeralul fracționar, exprimarea înmulțitorului și formele adverbiale ale numeralului. În general, numeralele cardinale au două forme, de exemplu "három" și "hármas" „trei”. Prima formă se folosește când se numără, ca atribut pe lângă un substantiv (három szoba" „trei camere”) sau atunci când substantivul este subînțeles ("Hány szobájuk van? — Három
Substantivul, adjectivul și numeralul în limba maghiară () [Corola-website/Science/316238_a_317567]
-
desfășurare simultană cu acțiunea verbului regent (a se vedea exemplele de mai sus). Valorile verbale ale gerunziului nu sunt concurate de valori nominale. El poate primi toate complinirile verbului: Pe lângă valoarea verbală ca element regent, gerunziul are mai ales valoare adverbială ca parte de propoziție, exprimând diferite complemente circumstanțiale: Mai rar, gerunziul poate îndeplini și alte funcții sintactice:
Gerunziu () [Corola-website/Science/316324_a_317653]
-
în care privește propriul său enunț”. În sens larg, poate fi orice mijloc morfologic, lexical, sintactic sau intonativ prin care apare atitudinea vorbitorului față de ceea ce spune. În sens restrâns, modalizatorul este un cuvânt sau un grup de cuvinte adverb/locuțiune adverbială la origine, adică putând îndeplini o funcție sintactică specifică adverbului, dar care în anumite cazuri nu îndeplinește o asemenea funcție, ci una de exprimare a subiectivității vorbitorului, a atitudinii sale, a raportării sale cognitive, afective, volitive la ceea ce spune. Astfel
Modalizator () [Corola-website/Science/316380_a_317709]
-
hui" „în ziua de azi”). Adverbe de acest fel cu elementele mai puțin sudate se scriu cu cratima: "avant-hier" „alaltăieri”, "après-demain" „poimâine”, "peut-être" „poate”, "sur-le-champ" „îndată” (sensul originar „pe câmp”), "là-bas" „acolo” (la origine „acolo jos”). Sunt și multe locuțiuni adverbiale, de exemplu "à peu près" „cam”, "en même temps" „în același timp”, "par hasard" „din întâmplare”, "à moitié" „pe jumătate”, "d’ores et déjà" „de-acum, deja”, "en vain" „degeaba”, "tout de suite" „imediat, îndată”, "tout à coup" „deodată”. Spre deosebire de
Părțile de vorbire neflexibile în limba franceză () [Corola-website/Science/330310_a_331639]
-
Că în română, există și în franceză prepoziții și adverbe cu același sens. În unele asemenea perechi, cuvintele au aceeași formă. Exemple: În cele mai multe perechi, diferența dintre prepoziție și adverbul corespunzător este că prepoziția este formată din adverb sau locuțiunea adverbiala și prepoziția "de", astfel fiind vorba totdeauna de o locuțiune prepoziționala. Exemple: Sunt prepoziții formate dintr-un singur cuvânt (de exemplu "dans" „în”) și locuțiuni prepoziționale. Acestea s-au format în următoarele moduri: Un caz mai deosebit este cel al
Părțile de vorbire neflexibile în limba franceză () [Corola-website/Science/330310_a_331639]
-
acest fenomen" / "fenomenul acesta, această zi" / "ziua aceasta, acel ceas" / "ceasul acela. Exemple în registrul familiar: "omului ăluia, "ziua aia, "ceasul ăla". Formele familiare antepuse sunt de folosință limitată. Se utilizează mai mult forma "astă", în adverbe compuse și îmbinări adverbiale temporale cu sensul „această” (astăzi", astă seară") și în altele cu sensul „precedentă, trecută” (astă-noapte", astă-vară", "aseară"), în care își pierd caracterul familiar. Acest adjectiv nu are forme familiare aparte și se folosește identic și ca pronume: Acest adjectiv este
Adjectiv demonstrativ () [Corola-website/Science/335353_a_336682]
-
mod. "j’ai mangé du pain" „am mâncat pâine”. Tot în latina populară, forma de pasiv cu valoare de trecut „am fost iubit” ia valoare de pasiv prezent, de unde fr. mod. "je suis aimé" „sunt iubit”. Unele sintagme devin locuțiuni adverbiale care vor evolua în adverbe propriu-zise, de exemplu fr. mod. "encore" „încă”. Totodată apare procedeul de derivare a adverbelor din adjective, cu cuvântul (ablativul lui „minte”) devenit sufix: „în mod individual, izolat” > fr. mod. "seulement" „numai”. Din cauza reducerii numărului de
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
limbi romanice în afară de română, nu cunoaște declinarea, ci doar câteva vestigii ale ei în domeniul pronumelui personal. Nu toți determinanții abstracți și toate părțile de vorbire nominale din franceză au corespondenți exacți în română. Astfel sunt articolul partitiv și pronumele adverbiale. Spre deosebire de cele din română, adjectivele pronominale posesive și demonstrative franceze au forme cu totul deosebite de pronumele corespunzătoare. Substantivele sunt în general precedate de un determinant abstract. În franceză sunt cinci categorii de cuvinte folosite aproape exclusiv că determinanți abstracți
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
iar cealaltă cuprinde pronume numite conjuncte, care formează un singur cuvânt prozodic cu verbul, adică cu un singur accent, si sunt în majoritatea cazurilor neaccentuate. Cele conjuncte mai pot fi împărțite în alte două clase: pronume personale propriu-zise și pronume adverbiale. Cele disjuncte sunt toate personale propriu-zise. Pronumele "je, me, te, le" și "la" au și forma cu elidare: "j’, m’, ț’, l’": "J’écris" „(Eu) scriu”, "Îl m’a vu" „M-a văzut”, "Je ț’écoute" „Te ascult”, "Je l
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
este prezentat în secțiunile Propoziția afirmativa ce conține și părți de vorbire neaccentuate și Propoziția imperativa ale articolului Sintaxa limbii franceze. Sunt în general considerate tot pronume personale două pronume conjuncte care nu au corespondențe exacte în română, numite pronume adverbiale. Sunt două asemenea pronume, "y" și "en". Al doilea este omonim cu prepoziția "en". Sunt cuvinte cel mai adesea neaccentuate, în afară de cazul când sunt subordonate unui verb la imperativ, forma pozitivă. Pronumele "y" poate avea două funcții sintactice. Complement circumstanțial
Determinanții și părțile de vorbire nominale în limba franceză () [Corola-website/Science/332580_a_333909]
-
frumoasă dintre toate”. Și adjectivul poate avea mai multe complemente: "C’est très difficile à comprendre" „E foarte greu de înțeles”. Și un adverb poate avea complement exprimat prin adverb ori prin substantiv sau pronume cu prepoziție, iar construcțiile grupului adverbial se aseamănă și ele cu ale grupului adjectival: trop vite" „prea repede”, "indépendamment des circonstances „independent de împrejurări”, "contrairement à țoi" „spre deosebire de tine”. În câteva cazuri, complementul exprimat prin adverb urmează adverbul care îl subordonează: surtout aujourd’hui" „mai ales
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
acestora unul față de celălalt depinde de felul pronumelor și, în cazul celor personale, de persoana lor. Dacă este vorba de două pronume personale, unul este complement direct, celălat - complement indirect: Un pronume personal poate fi asociat și cu un pronume adverbial. În acest caz, pronumele personal este totdeauna pe primul loc: Într-o asemenea propoziție, locul complementului exprimat printr-un adverb poate fi între verbul auxiliar și forma de participiu trecut, sau după acesta. Există mai mulți factori care determină una
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
pozitive a imperativului, complementele exprimate prin pronume neaccentuate stau după predicat (în scris cu cratima între cuvinte), iar pronumele personal de persoana I singular complement indirect ia forma "moi". Topica cu pronume personale: Topica cu pronume personal și cu pronume adverbial: Dacă predicatul la imperativ pozitiv are și alt fel de complement, acesta se plasează după pronumele atașate de predicat: "Parle-moi franchement !" „Vorbește sincer cu mine!” Ordinul și interdicția la adresa subiectului de persoana a III-a se fac cu modul subjonctiv
Sintaxa limbii franceze () [Corola-website/Science/332563_a_333892]
-
r s ś t u ŭ v z ź. În această etapă "v" îl înlocuise pe "w" pentru sunetul [v]; inflexiunea verbală pentru persoană și număr a fost abandonată; pluralul la nominativ era "-oj" în loc de "-es" (precum și adjectivalul "-o" și adverbialul "-e"); iar cazurile substantivale au fost reduse la două (deși genitivul "-es" există încă și astăzi în corelativele posesive). Sufixul din cazul acuzativ a fost "-l", dar în multe cazuri el a fost folosit doar la pronume: În afară de forma de
Proto-esperanto () [Corola-website/Science/336048_a_337377]