1,555 matches
-
cineva mîinile! Brancarda a fost lăsată din nou pe ciment, un polițist a Îngenuncheat lîngă ea și a scos repede cravata mortului de sub gulerul pe care i-l desfăcuse doctorul și care rămăsese descheiat, dînd la iveală un buton de alamă prins de guler și urma rotundă, verzuie, lăsată de buton pe pielea Îngălbenită și moartă a gîtului. Polițistul a luat cravata mortului - o fîșie soioasă În dungi albe și roșii - și i-a legat cu ea repede mîinile ca să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
labirintul nopții pe tot țărmul continentului. Într-o fundătură Îmbîcsită, prin ferestrele camuflate, Încadrate Într-un perete vechi de cărămidă măcinată: Înăuntru, o tejghea de bar cu suprafața umedă și netedă, presărată de urme ude de pahar; o bară de alamă cam strîmbă și nu foarte curată; lumină palidă și obositoare; Leo, barmanul gușat și negricios ca noaptea, plin de solicitudine profesională; iar În fund, chipurile pierite, pecetluite de noapte, scrîșnetul aspru al vocilor de bețivi, fluturi de noapte cu coatele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
straniu și curat, pierdut și Îndepărtat. În clipa aceasta Îmi amintesc atît de bine cum arăta mașina veche, Încît aș putea să-nchid ochii și s-o desenez, Îmi amintesc culoarea sa de vin roșu, farurile mari și strălucitoare din alamă, ușa care se deschidea din trupul gras și rotunjit și toate aromele minunate și amețitoare - mirosul puternic și odihnitor de pielărie, mirosul de benzină, de ulei și de vaselină, care era atît de puternic, de cald și de pătrunzător, Încît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mult decît atît, poate un prieten. Ne-am antrenat din greu. Sub soarele necruțător, sub cerul fără nor, am vîslit cît de repede am putut de-a lungul rîului. Puțin mai jos de ponton se află barca goală, suporturile de alamă aruncă scîntei, vîslele sînt încrucișate. Ridicăm barca din apă. Ștergem cu o cîrpă învelișul de lemn de cedru, îl uscăm, îl băgăm înăuntru și mergem să luăm vîslele. Și atunci, în vreme ce ne îndreptăm împreună spre șopron, fiecare cu o vîslă
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
să privesc în jos. Văzută de atît de aproape, apa nu era argintie, ci de un albastru-gri și verde. În clipa în care m-am înclinat înapoi și tatăl meu a încercat să mă apuce de subsuori, un ascuțiș de alamă se ivi sclipind de sub bolta podului, urmat de un aproape la fel de suplu arc acoperit cu un material alb-argintiu. Pînă a ne dezmetici, pînza a fost urmată de un om, de doi, de trei pînă la opt oameni cîți erau cu toții
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
spre dreapta, spre stînga după cum tăiau apa cu vîslele lor lungi, îndepărtînd-o, apoi lăsînd-o în voie din nou, opt oameni în cămăși albe într-o cadență perfectă, urmați de un mic cîrmaci într-o jachetă albastră cu un megafon de alamă la gură, ca un punct sub un lung semn de exclamare. Totul s-a întîmplat preț de cîteva secunde, dar atîta timp cît am putut, am privit nu doar după vîslași, dar și spre urma pe care o trăgeau după
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
greu de nori, frămîntînd apa și tușind. Nu m-a surprins că am pierdut. De data asta, instructorul cedase locul de cîrmaci unuia de vîrsta noastră, un băiat mic și plinuț care a fost încîntat să țină un megafon de alamă în dreptul gurii și să contorizeze fiecare dintre loviturile noastre în parte. Acum mergea alături de noi, pe bicicletă, de-a lungul cheiului. Fără jachetă, îmbrăcat numai într-o haină. Apoi, într-o altă zi, numai în cămașă cu mînecile suflecate. Țin
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
dorinței sale de a da ce avea mai bun. Era un gest sportiv. Pe debarcader era așezată o barcă incredibil de suplă pentru doi fără cîrmaci. Doctor Schneiderhahn o coborîse pentru noi dintr-unul din rastelurile de sus. Greementul de alamă scînteia cu o strălucire mată în soare, vîslele erau încrucișate peste șine și scaune. Schneiderhahn a așezat mai întîi barca pe capre și a verificat-o. Cu o batistă mare, albă realmente, tot ce era legat de omul acesta era
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
locașuri, ne așezam și ne fixam clapele pe picioare, o injectam cu știința noastră reunită, așa cum o baterie este încăractă prin poli, pozitiv și negativ, care pot furniza energie numai împreună. Dar am abandonat ideea, în cele din urmă. Lemnul, alama și metalul conduceau puterea noastră, altminteri nu am fi putut dovedi apa. Dar m-a izbit improbabilitatea ca barca să contribuie cu ceva, era doar purtătoarea abilităților noastre reunite. Trebuia să fie ceva ce intervenea direct, între noi. Uneori, era
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
propriul meu sînge, propria noastră suflare? Nu-l puteam auzi pe David gîfîind în spatele meu. Asta trebuia să însemne că respirația noastră avea aceeași cadență, că bătăile inimii lui erau sincronizate cu ale mele. Îmi imaginam cum punctul acoperit cu alamă de la prora străpungea apa, coborînd pentru o clipă cînd angajam ramele și apoi înaintînd, într-o diagonală ascendentă, scufundîndu-se, accelerînd. Depășită iarba, depășit stufărișul, ca o știucă tînără care urmărește o pradă care nu-i mai poate scăpa, chiar sub
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
așezat o mînă pe piatra caldă, tocită a scării care conducea spre ușă. Trei scări, el le urca și le cobora în fiecare seară și în fiecare dimineață. Am privit tăblița cu numele, strălucitoare și lustruită și la mînerul de alamă al clopoțelului, la clapeta pentru discuțiile cu comis-voiajorii necunoscuți; printre gratiile ușii chiar am surprins o fărîmă din marmura albă din hol. Atunci, stînd aproape de casă, am privit drept în sus de-a lungul fațadei, dincolo de obiectele de folosit pe
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
Cînd am primit mai multe, a trebuit să le mut pe rama de deasupra patului pliant. Atrăgeau mai puțin atenția și-mi plăcea asta. Din cînd în cînd, le ridicam și le lăsam să-mi alerge prin palmă, discuri de alamă și din metal cu imagini impunătoare, panoplii cu arme și simboluri, și data la care au fost obținute. Era una cu un șiret roșu. Ai crede că fiecare dintre medalii ar putea reînvia amintirea unui eveniment important. Dar nu sînt
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
atîrnă o placă numerotată. Are înscrisă distanța. Cinci sute de metri. Un sfert e parcurs. Scările nu mai sînt acolo, dar în mintea mea încă le mai văd conducînd la ușile duble decorate cu valuri de lemn. Mînerul rotund de alamă. În spatele lui, coridorul cu ușa spre vestiar. Bănci din lemn neșlefuit, care au fost, de o mie de ori, udate și uscate la loc. O cămașă aruncată, murdară, măturată într-un colț. O bucată de săpun uscat. Abur strecurîndu-se prin
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
nu are nimic caracteristic; pe deasupra însă țăranii români poartă bondița, cojocul sau sumanul iar nu mantaua dacă. Căciula nu seamănă pe de altă parte întru nimic cu acel fes fără ciucur al Dacilor. Brâul de curea lat și împodobit cu alămuri este pe de altă parte străin îmbrăcămintei străbunilor noștri, precum nu se află la ei cămașa cu altițe nici fotele reținute de un brâu, părțile cele mai osebitoare ale vestmântului femeilor romane. Portul național al Românilor nu este nici roman
ISTORIA ROMÂNILOR DIN DACIA TRAIANĂ ISTORIA MEDIE, Partea I De la întemeierea Ţărilor Române până la (cu o hartă) by A. D. XENOPOL () [Corola-publishinghouse/Science/101022_a_102314]
-
acolo o să-și potrivească mereu ceasul după el. O să facă parte din existența lor. Ajunse la o fabrică - un cub imens din cărămidă la intersecția a două străzi. își îndreptă cravata, strînse mai bine mapa și împinse ușile turnante din alamă, sticlă și mahon sculptat. Holul de la intrare era un spațiu gol, cu o ușă mică inscripționată INFORMAȚII. Răsuci mînerul și intră într-o încăpere îngustă ca o pană, cu un pupitru și o bătrînă blocată într-un colț de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
se holbă cu groază la ea. Spre sfîrșitul săptămînii, intră prin portalul de marmură al Bibliotecii Mitchell. Venise deseori aici să vadă facsimilele cărților profetice ale lui Blake, și în timp ce un tip grăsuliu, îmbrăcat într-o haină cu nasturi de alamă îl conducea la etaj, aerul de calm scolastic și atenție politicoasă îi făcu spiritul să se simtă mai ușor. Poate că n-ar fi rău să lucreze într-un asemenea loc. Fu însoțit pînă la o ușă de la capătul coridorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
aceste lucruri doar în clipa asta. — Dar ce te îndeamnă spre ele? — E simplu. Nu-mi trebuie un psihiatru care să-mi spună asta. Frustrarea. Dacă un bărbat este onest și inteligent dar n-are sex appeal, atunci e ca alămurile dintr-o fanfară sau un talger țuitor. — Vorbești isteric. — Da. E un ghinion, nu-i așa? — Du-te la culcare, Duncan, și-o să-ți aduc un grog cald. Se așeză în pat proptit în perne ca să facă somnul mai anevoios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pună în biserică o nouă masă de comuniune, o orgă și ferestre colorate. Dar el era fierar industrial cu o familie mare. Nu și-a permis să dea bani, așa că a lucrat zece ani pe gratis, măturînd, ștergînd praful, lustruind alămurile și trăgînd clopotul pentru slujbă. La turnătorie era plătit tot mai puțin pe măsură ce îmbătrînea, dar mama ajuta familia brodînd fețe de masă și șervețele. Ambiția ei era să strîngă o sută de lire. Era o cusătoreasă pricepută, dar n-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
erau înghesuiți unii în alții. Șambelanul lor îi fotografia. Rima continua să treacă pe lîngă Lanark fără țintă și visătoare, pînă cînd el îi spuse brusc: — Impresionant, desigur, dar nu-i frumos. Uită-te la candelabre! Sute de tone de alamă și sticlă care vor să dea impresia că sînt de aur și diamant, și nici măcar nu luminează spațiul. Lumina reală vine din spatele coloanelor din jurul pereților. Pariez că-s neoane. — Ești gelos pentru că nu faci parte din acest loc. Adevărul îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cum două prințese, o regină și-o mamă, fuse seră onorate de Alexandru Cuceritorul, care nu le mișcase un fir de păr! Omar, care atunci avea douăzeci de ani, fusese impresionat de frumusețea detaliilor, de fidelitatea cutelor pe mătase, a alămurilor și broderiei. Oricum, lui îi plăcea Veronese mai mult chiar decât Tițian și decât alți maeștri europeni, pe care îi știa cu ochii închiși, deși nu-i văzuse în muzee, iar el nu era decât un student în inginerie al
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
gingaș ca o floare Și isteț era cu duhul, Cum a toate-s știutoare Doară luna și văzduhul. Într-o zi văzu pe-o rablă Un tobaș ce lumea chiamă, Cu musteața ca o greablă Și c-o trâmbiță de - alamă: Împăratul Pre-nnălțatul M-a trimis s-adun tot satul, Să dau știre tuturor, Că el caută în latul Lumi - aceștei pe-un ficior, Ce din toți va fi mai tare, Mai frumos și mai cuminte. Deci vă strângeți mic și
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
tîrî pe la toți doctorii, că oricum o să mor", după care a îngenuncheat teatral în fața sicriului strigând " Voi îndeplini tot ce mi-ai spus tu", în timp ce afară, fanfara, în mod expres nedorită de răposat, își continua marșul funerar făcând să geamă alămurile. Apoi, fără nici o noimă mi-au venit în minte vrăbiile care se jucau în praful cald de pe uliță în cătun, câinele care se oprise și urina pe trunchiul gutuiului de la poarta Martei. "Îți împute gardul", îi spusesem, iar ea izbucnise
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Dar mâna de profesionist a unui decorator gonise orice urmă de stafie a burgheziei franceze care mai bântuise poate zidurile groase de cărămidă ale clădirii. Exteriorul era vopsit într-un galben vesel, flăcările de gaze din cele două felinare de alamă, reconstituite, tremurau ușor de fiecare parte a aleii care ducea spre casă, reflexele luminii lor de chihlimbar unduind în emailul negru al porții și al obloanelor. Sub ambele felinare, pe dalele cu care era pavată aleea, se vedeau ghivece vechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
nou? Pariase la jocurile sportive, doar ca să piardă din ce În ce mai mult de fiecare dată. Dacă tatăl ar mai fi trăit, i-ar fi tras o mamă de bătaie, orice vârstă ar fi avut. Cu cureaua din piele roșcată cu cataramă de alamă. Exista oare o rațiune pentru care una dintre curele ustura mai tare decât altele sau totul era În imaginația lui care se concentra doar pe o anumită curea și astfel Îi permitea să creadă că nu avea să-l usture
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
că aveți autoritatea să îl amendați ca magistrat investigator... În acel moment, spre ușurarea lui Porfiri, un tânăr roșu la față își făcu apariția în hangar împingând un cărucior cu două roți pe care era așezat un cufăr mare din alamă. Noul venit nu purta pălărie, iar părul îi era ridicat în smocuri rebele. Purta o manta veche, cu modelul demult șters. În multe privințe, aparența sa dezordonată și ponosită era în contrast cu cea a lui Liputin. ă Scuze, scuze, domnilor, strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]