78,666 matches
-
vioaie ca o vrabie. A alergat în bucătărie, a pus ceaiul, a prăjit șunca, i-a surâs bărbatului ei, așezându-și cu degetele delicate șuvițele de păr lucitor, ca păstăile coapte. Și cum s-a crăpat ochiul cerului, prin ceața albă, de aprilie, a și luat-o spre biserică. Înainta drept, înfășurată în tartanul moale, prelins pe spate ca o pastă de ciocolată pe toată lățimea limbii. În spatele bisericii, sub salcia ca un clopot, o aștepta celălalt. Cum să spun, băiatul
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
în timp ce doi băieți se ridică în același timp din scaunele negre de plastic, părând adormiți, învăluiți în indiferență, inofensivi, doi băieți care se îndreaptă alene spre camera lor întunecată și caldă ca un cuib. Iar deasupra lor plutește destins zeul alb, fericit c-a rupt în sfârșit blestemul eredității.
Examen la istorie by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/8241_a_9566]
-
prin buzunare de mărunțiș pentru o cerșetoare. În spatele acestui rond care inundă luminos ilustrata colorată, strada Lipscani se retrage într-un refugiu de case, storurile librăriei au dungi roșii împotriva soarelui năprasnic și sunt coborâte în fața vitrinei, vânzătorii cu șorțuri albe își expun marfa pe trotuar și domnul S., care tocmai s-a hotărât să traverseze piața, ca să caute o carte poștală pentru soția lui, va arunca o privire înspre tovarășii mătăhăloși care stau aplecați laolaltă, de parcă acolo tocmai ar fi
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
pai trase pe ochi, treceau în timpul prânzului pe trotuarele încinse, folosind umbrele înguste și aspre ca resturile unui tipar printre tălpi și tocuri. Și totuși, în colțul trăsurii puteai sta ușor înălțat, sprijinit comod, când aceasta o coti în zona albă a bulevardului, un curent ușor de aer aduse o adiere răcoroasă, o suflare dinspre șirurile de ferestre ascunse în spatele teilor, o boare de pământ umed. O să vedeți, domnule S., în București se poate trăi excelent... Și Leo Schachter amintea, prin
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
dinspre șirurile de ferestre ascunse în spatele teilor, o boare de pământ umed. O să vedeți, domnule S., în București se poate trăi excelent... Și Leo Schachter amintea, prin statura lui de om bine hrănit și prin aspectul exterior foarte îngrijit, obrazul alb și prietenos, cravata cu ac de aur și lanțul de la ceas de care atârnau două medalioane peste vesta de stofă englezească, da, Herr Schachter amintea, prin siguranța de sine, de prestanța lui Gustav Wilhelm S., care privea din rama portretului
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
care nu priesc investițiilor. Dar au nevoie de noi, vedeți, au nevoie de noi. Și parola liberalilor, „prin noi înșine“, e în acest sens doar o dorință. În sufrageria mai luminoasă, legată de salon printr-un vestibul, curentul umfla perdelele albe ale ușii dinspre terasă. Herr Schachter îl servi pe tata-mare cu țigări dintr-o tabacheră de argint, el însuși își luă un trabuc dintr-un etui și-i tăie capul cu un cuțitaș. Se pălăvrăgește întruna, se iscă zvonuri oribile
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
Boston crede că duce acasă, din Chinatown, un cățeluș jigărit, dar a doua zi observă că s-a procopsit cu un șobolan chinezesc. O americancă din nord, plecată peste iarnă în Florida, lasă vorbă unei prietene să îi hrănească iepurele alb, dar uită să îi spună acesteia, înainte de plecare, că iepurele tocmai a murit. O medicinistă din Seul care se blochează, peste noapte, în sala de disecție este găsită moartă în dimineața următoare. Flamingii de plastic care decorează gazonul unei bătrâne
Povestiri de astă-dată by Otilia He () [Corola-journal/Journalistic/13133_a_14458]
-
febril, și expoziția închinată unui alt tip de madonă, vulgarizată - Marlene Dietrich, a cărei melodie a cucerit încazarmații ultimului război. De fapt, o trecere în revistă a garderobei femeii fatale a secolului 20, de la articolele cele mai intime până la rochia albă somptuoasă având linia unei lebede pe care erau prinse laolaltă, în devălmășie, toate bijuteriile și decorațiile primite înainte și după cel de al doilea conflict mondial, între care și una sovietică... La intrare, la Botticelli, citesc pe un perete un
Botticelli by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/13162_a_14487]
-
nu fi părtaș la înșelarea unui potențial cititor de bună credință care, cumpărînd un astfel de deșeu editorial, ar putea pune pe socoteala nefericitului autor impardonabilele greșeli de editare. Pagini lipsă (textul de la pagina 91 nu mai continuă nicăieri), spații albe plasate aberant (vezi pagina 99), corectura neglijentă, au transformat într-un mic coșmar pentru autor ceea ce ar fi trebuit să fie bucuria apariției unei noi cărți. Nu știu dacă asemenea „dezastre” editoriale au la bază o lipsă de respect a
Tranziție fără Dumnezeu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13156_a_14481]
-
stil baroc industrial, cu mult lemn întunecat și cu un mare ceas de gară. De curând a fost amenajat ca sală de concerte de avangardă. În această seară, publicul se află așezat în jurul unei mese rotunde, acoperită cu o pânză albă, ca o imensă cămașă funebră. Asist la o reprezentare scenico-muzicală dintr-un ciclu numit „Vanitas”, dedicat unui dialog între concepția barocă a morții și aceea contemporană. O mică orchestră, dirijată de Knut Jensen, execută o cantată de Buxtehude despre cele
Un spectacol ciudat by Matei Chihaia () [Corola-journal/Journalistic/13172_a_14497]
-
Abordare filologica de bun simț I. Cum a murit Eminescu Ultimele lui ceasuri, povestite de un martor ocular „Un modest cetățean, mic de stat și cu o barbuta albă, a suit alaltăieri scările redacției noastre, voind să ne facă o comunicare. Din ziare, știa că se va face un serviciu divin de pomenire a lui Eminescu, si venea să ne spună și el ce știa, personal, despre pomenitul de
Boala și moartea lui Eminescu. In: Editura Destine Literare by Nicolae Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/75_a_295]
-
a risipit, persoanele au început să dispară. Fundalul: un colț de grădină cu un zid de piatră, câteva pete întunecate ce mi se par a fi arbuști sau arbori, parcă și niște flori, ceva mai aproape, în stânga, cândva probabil în alb și negru, acum, în cafeniu și cenușiu. Persoanele: bunica mea la cinci sau șase ani, ținută în brațe de tatăl ei, mama ei în picioare, aplecată asupra lor. Bunica mea pare blondă, are ochii umezi, o rochiță albă, stă în
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
probabil în alb și negru, acum, în cafeniu și cenușiu. Persoanele: bunica mea la cinci sau șase ani, ținută în brațe de tatăl ei, mama ei în picioare, aplecată asupra lor. Bunica mea pare blondă, are ochii umezi, o rochiță albă, stă în brațele tatălui ei, care la rândul lui se sprijină, cu guler tare și mustață, de zidul de piatră. Se vede că începe să chelească, se văd câteva riduri. Mama bunicii poartă părul strâns într-un fel de coc
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
părând mai degrabă o siluetă dintr-un vis. Îi lipsește siguranța amabilă pe care o au de obicei copiii binecrescuți și personajele lui Henry James, și îi mai lipsește jumătate din mâna dreaptă și o parte din braț. Gulerul rochiei albe trebuie să fi fost de dantelă. Pe umăr se văd degetele tatălui ei. Când am cunoscut-o, era singura supraviețuitoare a portretului și nu-i lipsea nici o mână. Părinții ei mă priveau din două tablouri cu rame negre, gravi, intransigenți
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
unde nu le mai pot ajunge. Zidul de piatră pesemne că s-a risipit și el, casa din care făcea parte zidul s-a năruit, ba chiar și strada a dispărut. Dar fetița rămâne blondă, cu ochii umezi și rochița albă. Nici unul dintre ei nu zâmbește, nu se aud bile de biliard la catul de sus, nu mai sunt cadeți sub fereastră, nici tacul nu mai dă perdeaua la o parte. Îmi vine greu să mi-l închipui pe bunicul spunându
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
se estompează. Peste câteva luni, probabil, nu se va mai distinge nici măcar conturul. Și într-o zi nici eu n-o să mai fiu: când n-o să mai existe nimeni care să se intereseze de ea, fotografia va muri. Gulerul rochiței albe, care probabil era de dantelă, degetele care se sprijină pe umărul ei. Un bărbat a adus aparatul de fotografiat pe un trepied până în acel colț al grădinii, și-a acoperit capul cu o pânză neagră, a apăsat pe buton. Este
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
de cărți și lucrări de artă, între care, în mod simbolic, arzătoare de tămâie indiene, din argint: par niște sarcofage ale poemelor, menite “scrumului” poeziei (versurile fiind „dricurile vreunui vis care s-a stins de îndată ce a fost așternut pe coala albă de hârtie” - cum spune în Caetera desunt). Pare la prima vedere ciudat că un om care a trăit atât de implicat în istorie, ca acest fost ambasador al Greciei la Consiliul Europei, la ONU, în SUA și în alte câteva
Vassilis Vitsaxis și echilibrul lumilor poeziei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/13176_a_14501]
-
Clipe în gust transformate. Toate laolaltă de-a valma și toate În plin soare ca și în amurg La fel de străine. Santorini Insulă-a Greciei! Mi-aduc aminte Morile-arginte Din tinerețe Rotind semețe Mâini înainte -n sărat-fierbinte Vânt dând binețe Cu albe vele Sub multe stele De cer senin Nave-ale terrei Lângă cratérul Din Santorin...
Vassilis Vitsaxis și echilibrul lumilor poeziei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/13176_a_14501]
-
Postfață sau despre distanța iluzorie dintre ficțiune și realitate. Povestirile sunt în mare parte, așa cum s-a spus deja, antologabile. Remarc și eu, extrem de selectiv, De-a întunericul, Cinci, cinci și jumătate sau Ca de fiecare dată. Deși par scrise alb, direct, la prima mână, de fapt se poate ghici travaliul mult mai mare din spatele lor și gândirea producătoare pretențioasă. Dar Dan Lungu scrie și teatru, iar Nuntă la parter nu este primul lui text dramatic. Această scurtă piesă, în linia
Viața cu amănuntul by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13183_a_14508]
-
pagini. Acestea sunt piesele de rezistență ale operei lui Teodor Scorțescu, operă ce mai cuprinde poezii și teatru, publicate numai în paginile unor reviste literare. Acestora, Editura „Jurnalul literar”, coordonată de Nicolae Florescu, i-a adăugat reeditarea unei nuvele, Magie albă, în îngrijirea Mihaelei Constantinescu. Micul volum era ca și necunoscut, neînregistrat în nici o bibliotecă din țară, pentru că a apărut numai într-o ediție, în mod sigur cu un extrem de mic tiraj, în Argentina, în 1952, la Editura „Cartea Pribegiei”, care
Un scriitor pierdut în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13190_a_14515]
-
ultimelor detalii biografice legate de un scriitor care s-a pierdut în mod misterios în exil, fără a da nici un fel de semn de participarea la viața politică sau literară a diasporei românești, în afara derutantei apariții a micii nuvele Magie albă în 1952, tocmai în Argentina. M-am ocupat de activitatea lui Teodor Scorțescu atât pentru realizarea unei ediții noi a celor două romane în colecția „Restituiri” de la Editura Dacia, cât și pentru redactarea articolului pentru Dicționarul scriitorilor români și știu
Un scriitor pierdut în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13190_a_14515]
-
aceea referentul simbolic (spargerea unui grup bazat pe o convenție) nu e clar, cu atât mai puțin transparent pentru cititorii de azi. Desuetudinea, romanțiozitatea și parfumul exotic intră, în mod voit, în compoziția frazei și în macrostructura narațiunii. Nuvela Magie albă nu aduce, din păcate, nimic nou, decât eventual la nivelul subiectului. Apropierile cele mai numeroase par să fie de micul roman Popi, în primul rând prin atmosfera orientală comună. Aici fundalul îl constituie Istanbulul, unde revine Ștefan, care tocmai a
Un scriitor pierdut în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13190_a_14515]
-
am vorbi de două personaje din Noaptea de Sânziene, dar e o falsă impresie!) se lărgește din ce în ce mai mult o prăpastie, care îi va înstrăina unul de altul: Ioana crede, se roagă, pare să practice în secret un fel de „magie albă” care o spiritualizează, pe când Ștefan trece printr-o criză metafizică, nu poate crede în nimic și, ceea ce e mai rău, se îndoiește de capacitatea sa de a mai putea iubi. Minunea se produce și exaltarea Ioanei are drept rezultat însănătoșirea
Un scriitor pierdut în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13190_a_14515]
-
obosit se află dezarmat în fața unei tinere înzestrate cu puteri miraculoase. Dar narațiune se rezolvă simplist, incapabil să dezvolte atât resurse metafizice, cât și vectori mitologici. Deși se dovedește, în cele din urmă, ratată și insuficientă ca realizare, nuvele Magie albă merita să fie restituită, pentru a completa dosarul creației lui Teodor Scorțescu. Nici un efort documentar nu e zadarnic. O scriere minoră nu poate aduce schimbări de perspectivă sau de judecată. Dar nu e onest să lucrezi cu simple presupuneri despre
Un scriitor pierdut în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13190_a_14515]
-
Teodor Scorțescu. Nici un efort documentar nu e zadarnic. O scriere minoră nu poate aduce schimbări de perspectivă sau de judecată. Dar nu e onest să lucrezi cu simple presupuneri despre valoarea unui text. Trebuie să te convingi. Teodor Scorțescu, Magie albă, ediție îngrijită de Mihaela Constantinescu, Ed. „Jurnalul literar”, București, 2000, 128 p.
Un scriitor pierdut în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13190_a_14515]