1,931 matches
-
mitologie și respinge lectura Pentateuhului ca ansamblu de mituri: „în Sfînta Scriptură inspirată de Dumnezeu nu este nimic fabulos (mythikon), ci totul e pe deplin adevărat” (III: PG 76, 632B). Fie că rămîne la sensul literal, fie că recurge la alegorie, Chiril propune o lectură accentuat teologică a Pentateuhului, în care este revelată natura Dumnezeului trinitar și a raportului său cu ființele umane. Chiril acordă mare atenție negării tezei lui Iulian privitoare la ruptura dintre creștinism și tradiția religioasă iudaică: Vechiul Testament
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
aceasta Biserica provenită dintre „neamuri”, devenită mireasă a lui Cristos; însă în comentariu ea reprezintă și sufletul. De fapt, deși declarațiile de principiu par să-l apropie pe Nilus de alegorismul lui Origen, autorul nu-și fondează niciodată recurgerea la alegorie pe dificultățile textului biblic. Preferă mai degrabă să cumuleze interpretările, oarecum dezorganizat, pentru a extrage din fiecare element al textului o cît mai mare bogăție de semnificații. Cîntarea, în care mirele e, firește, Cristos, este o profeție a istoriei mîntuirii
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
spre contemplarea lui Dumnezeu, punctul de vedere fiind cel al ascezei monastice. Această concepție asigură unitatea operei, care nu se poate înscrie nici într-o tradiție exegetică bazată pe litera textului (de tip antiohian) și nici într-una bazată pe alegorie (de tip alexandrin). Am semnalat faptul că acest Comentariu poate să aparțină foarte bine autorului care a scris și Peristeria. Unele fragmente atribuite lui Nilus se găsesc și în catenarii consacrate Ecclesiastului, Ieșirii și Cărților Regilor. Din corpusul lui Nilus
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
acestea, Pe falezele de marmură, în cunoscuta traducere a lui Ion Roman. Considerată unanim de citici drept cartea cea mai profetică despre Germania care a fost scrisă în chiar timpul nazismului (în 1940 circulau vreo 35000 de exemplare, până la interzicere), alegoria întoarcerii din război a povestitorului și a fratelui său Otto și stabilirea lor într-o sihăstrie (schitul de la Rauten) e o apologie a vieții intelectuale, a biruinței spiritului asupra forțelor iraționale. Lângă ținutul Marina, cu vinuri minunate, librării, turnuri de
Pe falezele sihăstriei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14984_a_16309]
-
puterea să te ia” (Du-te-vino liniștit). Dar călătorul-poet nu poate decât aproxima inexprimabilul, iar cititorul este chemat să se asocieze călătoriei (o tema frecventă în poezia lui S.), să lase frâu liber imaginației, jocului neîngrădit de vreo regulă. Visul, amintirea, alegoria creează o realitate fantasmagorică insolit criptată. Poemele din Simetria fierbinte (1994) induc impresia de coregrafie, în sensul că oniricul, mijloacele avangardiste par asamblate pentru a da rigoare construcției, chiar dacă adesea într-un stil ce ține de un „suprarealism de operetă
STANCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289866_a_291195]
-
bună tradiție structuralistă, cu abordări specifice psihocriticii, S. începe prin a fixa saltul înfăptuit de Dimitrie Cantemir de la proza cronicărească la cea artistică, într-un roman autobiografic în care realitatea este revelată după datele imaginarului și cu sensul încifrat prin alegorie și limbaj. Un studiu comparatist temeinic și nuanțat stabilește înrudirile operei în epocă, punând în lumină originalitatea lui Cantemir în seria autorilor de povestiri alegorice cu semnificație satirică. Exegeta subliniază faptul că scriitorul a ales alegoria nu atât din prudență
SOROHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
cu sensul încifrat prin alegorie și limbaj. Un studiu comparatist temeinic și nuanțat stabilește înrudirile operei în epocă, punând în lumină originalitatea lui Cantemir în seria autorilor de povestiri alegorice cu semnificație satirică. Exegeta subliniază faptul că scriitorul a ales alegoria nu atât din prudență socială, ci mai curând din plăcerea de a provoca perspicacitatea cititorului prin substituiri simbolice, caracterul ludic al operei fiind sporit și de limbajul cifrat, pentru care Cantemir a avut grijă să dea un glosar cu cheia
SOROHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
încă”. Se evidențiază, de asemenea, spiritul și ideile iluministe în textul scris de Cantemir în 1705, cât și inovațiile în plan literar, de la artificiile manieriste la deformarea programatică a realității. Un capitol aparte este dedicat construcției narative, urmărindu-se consecințele alegoriei în redimensionarea subiectivă a evenimentelor și în modificarea ordinii narative. Referitor la tipul de povestire, S. crede că poate fi definit prin „intriga apologetică”, dictată de existența ideală a Inorogului, și demonstrează că romanul este conceput ca o dezbatere reprezentată
SOROHAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289804_a_291133]
-
de negustorul Arapache sau de Constantin Ipsilanti - ilustrează drama individului într-o lume în declin. Elenco (1979), alt roman al lui S., așază față în față destinul unui medic și soarta unei întregi generații - tinerii revoluționari de la 1848. Într-o „alegorie a unui ciclu autumnal” (Valeriu Cristea), îmbinând documentul cu ficțiunea și folosind procedeul romantic al descoperirii unui manuscris, scriitorul radiografiază, cu instrumentele romanului balzacian, o epocă tumultuoasă, dominată de mari personalități. Nicolae Bălcescu (imaginat ca prieten al naratorului-personaj), generalul Gheorghe
STANCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289870_a_291199]
-
o strategie coerentă și abil manevrată de deturnare/subminare ironică a intrigii mitologice, care există doar ca pistă falsă și superficial, supusă din interior deriziunii: „nicăieri aproape spiritul «demistificator» nu este mai acid, mai dur decât în această așa-numită alegorie”. Trecerea criticului la „Scânteia” (prin excelență un spațiu rigid, ideologizat și controlat) nu rămâne fără urmări. Seria Jurnal de lectură marchează pe ansamblu o involuție a scrisului lui S. Conformismele ideologice, pozitivările unor cărți pe linie sau pledoariile în procese
STANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289872_a_291201]
-
sunt tot atâtea „introduceri” în opera fiecărui scriitor. Cu deosebire remarcabile sunt eseurile consacrate lui Dino Buzzati, maestru al „alegorismului filosofic modern”, a cărui proză e caracterizată și prin comparația cu Franz Kafka și ale cărui modalități de a utiliza alegoria fantastică pentru a „propune contemporanilor teme importante ale meditației existențiale” sunt definite prin referire analitică la scrierile sale, în particular la romanul-alegorie Il deserto dei Tartari, ori cele privindu-l pe Italo Calvino, părinte al unei literaturi fantastice de calitate
STATI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289886_a_291215]
-
mai puțin lupta împotriva lui Dumnezeu, cât efortul pentru a‑l egala. Deși termenul nu este biblic, el trimite la Gen. 3,6, Is. 14,14. Tema rivalității lui Faraon cu puterea lui Dumnezeu, constantă în Exod, este dusă până la alegorie de Philon. Acesta vede în Faraon spiritul care își arogă puterea sau independența sau se vede dobândindu‑le prin Egipt, trupul”. Creștinismul va merge încă și mai departe stabilind o echivalență, cu bază teologică, între <ϑ∴2γ≅Η și <ϑ
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
moment, el a fost protejat de ignoranța sa vanitoasă. Această ignoranță a fost de altfel întreținută de „codul”, greu descifrabil, întrebuințat de profeți în transmiterea mesajelor divine. Într‑adevăr, toți marii profeți ai Vechiului Testament au vorbit „în parabole și alegorii” (in parabolis et allegoriis), pentru ca adevăratul conținut al mesajelor lor să nu ajungă la urechile profane (26, 2). Primul care a vorbit explicit și public a fost Isus însuși: „După venirea Domnului însă, el a aflat în mod clar (discens
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cu o uimitoare măiestrie. O analizează sub toate aspectele sale, scrutând textul. Origen este fondatorul exegezei științifice. El se apleacă cu precădere asupra sensului Scripturii, întâi de toate asupra sensului literal. Moștenește însă din tradiția bisericească teoria «chipurilor», de la Philon alegoria morală, de la Clement din Alexandria theoria gnostică”. Acest scurt fragment are meritul de a face o excelentă sinteză a „cazului Origen”. Imensa bibliografie secundară care acoperă practic toate aspectele operei lui Origen ne‑a determinat să examinăm numai pasajele care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cetatea însăși este din aur; noul Ierusalim este iluminat de slava lui Dumnezeu, fără să aibă nevoie de soare. O atare descriere nu suportă o exegeză literală. M. Simonetti face această remarcă: dacă întreaga Apocalipsă nu este decât simbol și alegorie, de ce ar face autorul o excepție în cazul împărăției de o mie de ani? De ce numai pasajul care se referă la domnia sfinților trebuie interpretat literal? În capitolele 20 și 21 nu există absolut nici un element care să ne facă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Tradiția targumică vorbește și ea despre soarta celor drepți și a celor răi (apud Orbe, Teología..., p. 102). . Potrivit lui Ioan al Antiohiei (Otto, Corpus Apolog. II2 248 apud Orbe, Teología... p. 99), Iustin vedea în Is. 14,12 sq. o alegorie a destinului lui Satan (Satan este prefigurat de regele Babilonului): „Cum ai căzut din cer, o, luceafăr care răsai în zori de zi? Ai fost azvârlit pe pământ, tu, care porunceai tuturor națiilor? Căci ți‑ai spus în gândul tău
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
șarpe încolăcit și‑l va ucide pe el, monstrul mării” (Dial. cu Trifon 91, 4; 112, 2). Probabil, Origen va fi avut la dispoziție o culegere de testimonia despre soarta diavolului. În opinia lui Orbe (Teología..., p. 100), „parabolele și alegoriile profeților referitoare la destinul Satanei trebuie să se fi întocmit foarte devreme. Erau anumite clișee, ca locuri comune ale învățăturii creștine. Rabinii nu par să fi descoperit condamnarea definitivă a diavolului în cărțile VT. Și dacă nici rabinii, reprezentanți oficiali
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în mod obligatoriu un sens alegoric (metaforic), sensul literal fiind superfluu, Theodoret consideră că trebuie luat în considerație mai întâi sensul literal (așadar, el există întotdeauna) și, pornind de la acesta, se poate ajunge mai departe către sensul metaforic. Acceptând practica alegoriei, într‑o doză rezonabilă, și fără a pierde vreo clipă din vedere primul sens, literal (kata léxin), episcopul Cyrului realizează un echilibru perfect între „tendințele extreme ale exegezei antiohiene și alexandrine” (J.‑N. Guinot, „Un évêque exégète...”, p. 336). Cf.
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
percep cu versul/ Versul fiind subiectivitatea mea/Cea obiectivă/ Nu alerg să mai alerg/ Trăiesc înapoi până la strămoși”. O trilogie dramatică intitulată Metaistorie (1993) și compusă din piesele Formarea omului nou, O lume întoarsă pe dos și Patria de animale, alegorii experimentale paradoxiste, abordează ravagiile produse de comunism în timpul istoric contemporan. SCRIERI: Formule pentru spirit, București, 1981; Culegere de exerciții poetice, Fès (Maroc), 1982; ed. Craiova, 2000; Sentimente fabricate în laborator, Fès, 1982; Legi de compoziție internă (poeme cu... probleme), Fès
SMARANDACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289731_a_291060]
-
Există și versiunea-colindă a acestui tip. Dintre baladele aparținând tipului Fratele și sora, cele mai realizate au fost culese de Miron Pompiliu, S. Fl. Marian, Enea Hodoș. Numeroase variante ale baladei Soarele și Luna sunt realizate cu mijloace artistice superioare. Alegoria și metafora abundă. În rai Soarele vede „pomi înfloriți” (oameni buni), „dalbe păsărele” (copii creștinați), în iad - „pomi negri și pârliți” (oameni păcătoși), „negre păsărele” (copii nebotezați) ș.a. Într-o variantă se spune că, pentru a ajunge la cer, eroului
SOARELE SI LUNA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289739_a_291068]
-
sunt manevrate cu relativă ușurință. Uneori simbolul este folosit doar ca „semnal” („[...] cu fața cătră răsărit îl îngropăm de sămnăm învierea, că cum apune sorele și iară răsare, așé și mortul apune în pământul și iară să vor scula”), tâlcuirea alegoriei (soarele ca simbol al perpetuei „învieri”) urmând a o face ascultătorii - presupun - avizați în materie și familiarizați cu asemenea decriptări. Teza „egalității în fața morții”, sesizabilă în „definiția” citată mai sus, este - adevărat - un topos precreștin 623, dar prelucrarea pe care
Văduvele sau despre istorie la feminin by Dan Horia Mazilu () [Corola-publishinghouse/Science/2282_a_3607]
-
la Tananți) sau nepublicate (Mircea Horia Simionescu, Cartea despre femeia esențială și lumile anexe), iar alteori cărți reale sunt recenzate fantezist (George Bacovia, Plumb, prezentat ca un volum de metalurgie). Textul din alt volum, Breviarul, e „o scriere de speța alegoriei și a parabolei, o «utopie» satirică în formulă inedită” (Dumitru Micu) și are două mari secțiuni: o serie de discursuri ale unor personaje ciudate (animale, păsări, obiecte etc., foste cândva oameni și care, în urma „deconspirării” din final, se vădesc a
SIMIONESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289687_a_291016]
-
în Vameșul ploilor personajele sunt distribuite în jurul protagonistului, care le implică în realizarea sa socială. Dar spre deosebire de Valeriu Petran din Căderea, cel de acum este cel mai fantomatic dintre personaje, o voce a unei conștiințe care capătă un nume dispus alegoriei (Vameșul ploilor). Privind performanța atinsă aici, s-a observat că la S. „nu contează epicul, ci discursul onirosimil, scriitura care se deșiră, reîntorcându-se în trecut, fixându-ne în spațiul amintirii. Instalat în fantezie, scriitorul nu mai are nevoie de
SOLCAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289778_a_291107]
-
sinelui. Preocuparea de structurare a universului romanesc este și mai vizibilă în Strigătul (1997), în ciuda revărsării abundente a materiei ficționale. Condamnatul inocent, a cărui execuție e inclusă într-un nucleu epic aparținând trecutului, se instituie ca personaj central într-o alegorie ce își extinde sensul asupra lumii din întreaga ficțiune. Prin consonanță, prăbușirea blocului bucureștean Belvedere, care reprezintă prosperitatea orașului și un axis mundi modern, contribuie la crearea corespondențelor decisive în organizarea imaginarului; în tradiția biblică, trupul soldatului prăbușit sub gloanțe
SOLCAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289778_a_291107]
-
plecare pentru dezbateri interioare, în tensiunea unei analize neliniștite, bazată pe conexiuni și emanând straniul. În romanele lui S. exacerbarea tehnicilor de investigație și analiză constituie o dantelărie creată cu bună știință, de-a lungul unei evoluții de la realism spre alegorie și oniric, pentru a sugera ideea că viața rămâne permanent o enigmă, un secret prețios. SCRIERI: Căderea, București, 1980; Umbra, București, 1982; Jocul, București, 1984; Nostalgia, București, 1987; Vameșul ploilor, București, 1987; Nu faceți case mai înalte ca arborii, București
SOLCAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289778_a_291107]