839 matches
-
Domnișorule, te‐ndură! Vreau să‐ l văd numai cum moare... CÂNTEC DE LEAGĂN Corinei Hai, odor, hai păsărică Dormi, o, dormi, fără de frică, Să te‐alinte Moș cuminte și să‐ți cânte‐ncetinel: „Mugur, mugur, mugurel...” Îngeri vin tiptil ți‐alene și te mângâie pe gene. și mi‐ți leagă‐n Dulce leagăn Fraged trupușor de crin, Ca s‐ adormi frumos și lin... Ce tresari?... Nu‐ i nime, nime... Liniște și‐ntunecime. Doar zefirul, Musafirul Cel șăgalnic și pribeag, A trecut
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
sunt niște tulburări, i se spusese lui Nagato, când fusese trezit. Nu avea idee de amplitudinea evenimentelor. — O fi vreo încăierare, cine știe. Du-te și te uită, îi ordonă el unui vasal. Apoi, în timp ce se dădea jos din pat alene, îl auzi pe unul dintre slujitori strigând de pe acoperișul porții cu ziduri de pământ: — Iese fum din Nishikikoji! Nagato țistui din limbă, bodogănind: — Iar s-o fi aprins ceva pe Strada Scursurilor. Se înșela crezând că era pace și uitase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
seară să-i fie adusă imediat. Hideyoshi nu uita niciodată să mănânce. Chiar și în timp ce mânca, însă, mesagerii continuară să circule între Gakuden și Inuyama. Apoi, sosi ultimul mesager, cu un raport de la Shonyu. Mormăind în sinea lui, Hideyoshi bău alene supa de pe fundul castronului. În seara aceea, focuri de muschete se auziră, de departe, din spatele taberei principale. Împușcăturile răsunaseră, ici și colo, din primele linii, încă de la ivirea zorilor și continuară până a doua zi. Chiar și în acel moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ea cu o anume ciudă...Mă arunc înaintea celor doi și înaintăm în șir.Am ajuns. Le-am zis să-l prindă de păr, iar eu o să-l împing de picioare. Timpul parcă a încetat să curgă și noi înaintăm alene, într-un cortegiu mortuar conturat ca într-un tablou macabru. Mă uit. Îi văd chipul chircit spasmodic, dar fața e nemaipomenit de senină și frumoasă. Și-mi zâmbesc, ca pe o încurajare: uite un mort fumos...Înotăm tăcuți în acest
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
coboare înspre apă. Gaskell le trase înapoi de sfoară și mai încercă o dată. Balonașele plutiră iar încet în jos, spre apă. — O să aștept până se mai întețește vântul, zise el, după care legă funia de balustradă, unde balonașele atârnate săltară alene în sus și-n jos. Bărbatul coborî în cabină și se întinse pe pat. — Și ce-ai de gând să faci acum? îl întrebă Sally. — Să dorm. Trezește-mă când bate vântul. Gaskell își scoase ochelarii și se înveli cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
furioase, gonind pe cerul nopții, cu norii în urma ei, venind de peste tot, acoperind marea nocturnă. Și undeva, cândva, fantoma tatălui ucis, în urmă cu 40 de ani. Mâna tremura pe conturul de smalț al ceștii. Tolea apucase toarta, o ridicase alene, sorbi. Cafeaua rece, ca de obicei, lăsată să zacă în cană, pentru când o fi să fie. Parcă nu era singur, simțea, în jur, prezența lui Marcu Vancea, ucis sau sinucis în urmă cu 40 de ani. I se întâmplase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
sub stăpânirea acestei calme forțe domestice. Uimiți la început, agasați, batjocoritori, tot mai atenți, însă, supuși, gata să se confeseze acestui oracol casnic, funcționând imperturbabil. Mărturisiri dezlânate, fragmentare, de o intimitate abruptă. Mătușica își făcea de lucru la bufet, șchiopătând alene printre scaune, ca și cum n-ar fi bănuit că studentul mai întârzie în cameră. Peste mai multe săptămâni, gazda readucea însă discuția chiar la subiectul acela confuz, despre care nimeni n-ar fi spus că are habar... și asta înmijlocul unei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Bâzâitul unei muște verzi pe la ureche. Mirosul de iarbă. Mirosul tufelor de caprifoi și liliac. Lalelele de un roșu aprins, plantate de jur-împrejurul casei. Aerul începe să vibreze și, o clipă mai târziu, peste chip îmi trece un vânticel ușor. Înaintez alene împreună cu cei trei însoțitori și cu câinele, nutrind gânduri absurde. Stanley ne informează că proprietatea se întinde pe mai bine de o sută de acri și mă gândesc ce simplu ar fi de adăugat alte clădiri, dacă populația de la hotelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
Bitte den Fahrscheine! Îți pipăi buzunarele de parcă ai vrea să ieși pe culoar să fumezi, cei din compartiment stau cu ochii țintă la tine, se uită? Nu se uită? — Bonjour, mesdames, messieurs! Vos billets, s’il vous plaît! Te ridici alene de pe banchetă, Îți supraveghezi fața Încremenită care fulgeră În golul unei oglinzi, e fața ta? Parcă nu e. — Your ticket, please! Te strecori pe lângă pardesie, sacouri, pălării, pe lângă pantofi lustruiți lună pe care te străduiești să nu-i calci, te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
dar vocea soției îl pătrundea ca o frază muzicală îndepărtată, deosebit de melodioasă. O simțea trecându-i ușor prin sânge, ca o mângâiere fără sfârșit. Și sunetele acelea reușeau să deseneze în el imaginea trupului gol, cu picăturile de apă alunecând alene peste umeri, brațe, sâni. Căsătoria lor își dovedea trăinicia prin numărul și vârstele copiilor. Aveau șase copii, patru fete și doi băieți. Cel mai mare, Grigore-Feirat, împlinise deja douăzeci și unu de ani, iar cel mai mic, Ioan-Murad, numai un an și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
poate aduce în rezolvarea unor mari necazuri din dragoste. La lumina unei lumânări, Guibert curăța un pistol cu meticulozitatea de care poate fi capabil doar un medic. Dante Negro stătea pe masa lui de laborator și îl urmărea, legănându-și alene piciorul. ― Și... cu cât ziceai că ai cumpărat informația asta? ― Nu m-a costat nici un ban. ― Haida-de! Chiar vrei să te cred? ― Să zicem că am aflat-o... printre altele... ― Chiar așa? ― Păi, nu mai departe decât ieri, a intrat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pe copii. îi plăceau prăjiturile acelea și ducea dorul ceasurilor din amurg, când mesteca o bucată, privind soarele ce se ascundea și sorbea ceaiul fierbinte la intrarea cortului său. Apoi, pe când femeile mulgeau cămilele ori flăcăii adunau caprele, se plimba alene până la ghizdul puțului, să vadă până unde ajunge apa, și refuza să admită că totul se sfârșise și că nu se va mai întoarce niciodată la fântâna și la palmierii lui sau alături de familia și animalele sale, pentru simplul fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
de divan Înălțat, acoperit cu un covor de culoare Închisă, În preajma căruia un sclav ține un taler cu petale de trandafir zaharisite. Suveranul alege una, o așază pe limbă, o lasă să se topească pe cerul gurii, Înainte de a Întinde alene mâna către un alt sclav, care Îi stropește degetele cu apă parfumată și i le șterge cu zel. Ritualul se repetă de douăzeci, de treizeci de ori, În timp ce delegațiile defilează prin fața lui. Ele reprezintă cartierele orașului, printre care Asfizar, Panjkhin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
aflau cărți. Covorul era presărat cu firimituri de pâine, bunica le mătura mereu de pe masă cu palma. „De când nu mai văd bine, am devenit și eu mai îngăduitoare”, se scuza ea oarecum. M-am ridicat și am făcut câțiva pași alene prin cameră. Ceșcuțele de porțelan ale bunicii stăteau de ani de zile în același loc, ca și farfuria cu chipul Madonnei, cumpărată de tata la Roma. Ea se rezema de câteva cărți, în stânga o proptea Zweig, iar Dostoievski în dreapta. Deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
era lene să mai cerșească. Studenții și elevii plecaseră la țară sau la mare și toți ceilalți se ascundeau în locuri mai răcoroase. Curțile din spatele blocurilor stăteau goale și asfaltul era încins. După vizita la bunica, mi-am purtat pașii alene prin piața principală a orașului - într-o parte opera unde mama cânta la vioară, în cealaltă catedrala. Am luat-o de-a dreptul prin piață și am intrat în Parcul Central. Îmi rămânea destul timp până la întâlnirea cu Ariana. De la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
pahare. — Naoko e bine acum, a spus ea, atingându-mi genunchiul. Nu te îngrijora, nu are nevoie decât de puțină odihnă și se liniștește. S-a necăjit puțin. Ce-ar fi să ne plimbăm între timp? — De acord. Am pornit, alene, pe aleea luminată de felinare. Când am ajuns în apropierea terenurilor de tenis și de baschet, ne-am așezat pe o bancă. Ea a luat o minge de baschet portocalie de sub bancă și a învârtit-o în mâini de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
la culcare devreme, dar fără să ne fie somn. Amparo se culcușise pe o pernă În poziție fetală și se prefăcea că citește printre genunchii ușor depărtați unul dintre micile mele manuale despre ritul umbanda. Când și când se Întindea alene pe spate, cu picioarele depărtate și cu cartea pe burtă, și rămânea să mă asculte pe mine, care citeam cartea despre rozacruceeni și Încercam s-o atrag În descoperirile mele. Seara era plăcută, dar, cum ar fi scris Belbo În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
curând va trebui să renunțe, și cât de dragi îi erau aceste fuste! — Ia du-te, fă Rusaldo și fă-ne ceva de-ale gurii că mă roade pe la lingurea. Pă voi nu? — Of! Of! Mă duc, se scoală Rusalda alene și cu durere în suflet îndreptându-se spre cort. Copiii care trec repede de la o stare la alta, încep să alerge să se joace antrenând-o și pe Prințesa. Ea era în centrul atenției acum, de aceea toți o lasă
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
Eu ca un sol al acestuia venerez două dintre fiicele lui. Iarna cu o caleașcă de omăt într-o rochie cu diamante, cu pantofiori de cleștar, ne aduce Nașterea Domnului, sărbătorile, distracția și multă lumină. Și ce mai case! Dorm alene sub plapuma de nea. Pădurile suferă crivațul inedit de gheață al iernii, toată natura își permite haine grele de omăt... totul pare învăluit în magie. Când toate aceste minuni vor evada, casele se vor freca la ochi după atâta somn
Doua fiice ale batranului an. In: FASCINAŢIA ANOTIMPURILOR ÎN LITERATURĂ ŞI ARTĂ. Concurs naţional by Bianca Bolum () [Corola-publishinghouse/Science/1123_a_2326]
-
superior de comunicare, tocmai s-a închis. De tot! Îngerul se reașează resemnat pe scaun, lângă Apostat și se scufundă iar în muțenie. BEELZEBUB III La masă, revenise întrucâtva buna-dispoziție. Cu irascibilul de Cezărică continuînd să doarmă și să sforăie alene, scos momentan din schema jocului, cu toată acea ultimă stranie manifestare, restul amicilor priveghetori, căpătase iarăși chef de flecăreală. Of, noroc că s-a culcat Aligatorul, cu muștele și cu aiurelile lui! oftase Buletin. Tonul antrenului, ca de obicei, îl
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
brusc în sala încinsă de căldură și de miros de oameni mulți. Câteva minute urmară rechemările actorilor, apoi lumea se liniști și intrară în funcție binoclurile. Nadina trona în loja ei ca un idol satisfăcut de adorația credincioșilor. Își aluneca alene ochii peste parter, schimba saluturi cu câte o lojă. După primul examen sumar, spuse încet lui Grigore: ― Ai văzut? Până și Predelenii sunt toți în păr... Ce-o fi pățit zgârcitul de-a cheltuit atâția bani? ― Și nici măcar n-am
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
era milă de extenuarea ei vădită. Îi șopti blînd: ― Ai dansat prea mult... Ce are a face! Bine că ești mulțumită... Eu te las, inima mea! Noapte bună! O strânse în brațe și-i sărută buzele fierbinți ca flăcările. Desfăcîndu-se alene din strânsoarea lui, Nadina zîmbi: ― Cât ești de drăguț că nu... Noapte bună, Grig drag! Grigore rămase o clipă în fața ușii ce se închise. Auzi de jos șoapte și pași, servitorii care făceau puțină ordine înainte de-a se duce
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ei obișnuită: ― Oamenii au înnebunit de tot și umblă după cai verzi pe pereți de o să rămână cu toții muritori de foame! Uite așa are să fie! ― Mai rău e că nu se alege nici așa, nici altfel! făcu Filip, morfolindu-și alene cuvintele. Ca să știm ce facem... ― Împotriva oamenilor nu ne putem pune, zise preotul strângând în palme ulcica cu lapte, ca să-și încălzească mâinile. Ce face toată lumea vom face și noi, că n-avem încotro... ― Apoi dacă lumea s-o apuca
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Ileana!... Peste câteva secunde capul fetei apăru în crăpătura ușii de la vestibul, încetinel, ca și când n-ar fi fost sigură dacă a auzit aievea glasul cucoanei sau numai i s-a părut. ― Hai, fetițo, intră!... Te-ai sculat? zise Nadina întinzîndu-se alene sub plapumă și răsfățîndu-se ca o pisică la căldură. Rudolf a scos mașina? Ileana, frumușică și curățică, avea veșnic un râs zglobiu, care-i plăcea Nadinei, încît o și întrebase dacă n-ar vrea să meargă cu ea la București
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
fructele și dulciurile pe care mi le adusese un frate. Nu am mai luat drumul întoarcerii, ci am pornit mai departe, pe aceeași șosea, spre Ranaghat. Ajung în Bally aproape de apusul soarelui. Caut și aci Gangele, îl privesc lung, fumând alene, îl privesc cum curge lin și vast către orașul nostru. Stau pe o piatră, înconjurat de câțiva copii, care la început îmi strigă într-o engleză stropșită: "Maimuță albă!", apoi, văzând că nu mă supăr, ci îi privesc îngîndurat, cu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]