676 matches
-
20 Cu cari m-ai biruit. Căci ei sunt pricina toată Focului celui aprins, Ei simțirea mea și mintea Și viața mi-au cuprins. 25 Îmi spunea gura iubirii, Cu un glas mîngîietor: " Nu te-ncrede fericirii Că e vis amăgitor". Vis îmi pare fericirea 30 La trecut când mă gândesc Căci o clipă a fost ceasul Pentru care pătimesc. Fericirilor trecute, Ce ca flori vă scuturați, 35 De ce gândurile mele În zadar le turburați? Liră jalnică, duioasă, Ce suspini tu
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
abundă (...) Ulise al dlui Voronca va scăpa cu siguranță de tentațiile modelor actuale (dintre cari lipsa de capitale și a punctuației, atenuate chiar la francezi, nu sînt dintre cele mai ambarasante). Legat de catarg și astupîndu-și urechile, surd la sirenele amăgitoare, va debarca cu bine în Itaca de totdeauna a poeziei” (ibid., p. 167). Comentariile despre următoarele două volume (Brățara nopților, 1929, Zodiac, 1930) prelungesc și nuanțează aprecierile anterioare. Spre deosebire de Colomba și chiar de Plante și animale, care „duceau prea departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
folclor absurd” culese de G.Dem Teodorescu, criticul vede în autorul Paginilor bizare o variantă cultă și modernă a „nebunului satului”. O opinie la fel de interesantă este cea a lui Gelu Ionescu din Romanul lecturii, Ed. Cartea Românească, București, 1976 („Urmuz, amăgitorul”, pp. 63-73. Titlul parodiază titlul hagiografic al lui Geo Bogza din 1930, „Urmuz premergătorul”), conform căruia „Scrierile lui Urmuz tind, fiind scurte, puține și memorabile, către oralitate” (motiv pentru care autorul propune chiar un „spectacol Urmuz”, altminteri ele putînd fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Rochița colorată n-o mai recunoaște în sclipirea zorilor însă ei nu-i pasă, îl consideră un sacrificiu minor. Sunt atât de multe scări până sus! Contează fiecare pas. Când au coborât considerau că nu se vor mai întoarce vreodată! Amăgitor de unde atâta voință că vor fi mai fericiți altă dată? Ce îi mână, ce-i îndeamnă să continue să spere că se vor întâlni din nou? O patrulă de miliție, surprinsă de apariția lor printre trepte, se uită cu invidie
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
nori. Poate știi... Poate știi că tot ce am avut se va prăbuși în lacrimi de copii. Poate știi că tot ce ne desparte e inima ce-n două se împarte. Poate știi că totu-i trecător iubirea are final amăgitor. Speranțe Fiecare cuvânt e o speranță, Fiecare speranță e un vis, Fiecare vis e o iubire, Fiecare iubire e o-nfrânare, O-nfrânare e un plâns, Un plâns e un râs stins, Iar eu tot plâng, sper, visez. Gagea Petruța, clasa a
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
zadar Iar ora lui de noapte nu ne minte Că moare visul pe pragul de hotar în așteptarea mută și cuminte Și azi când clipa trece șovăielnic Iar tăcerea în suflet se împlântă Apune-încet pe lacul de-ntuneric O rătăcire amăgitor de sfântă în liniștea ce acum se scurge Ca o lumină prin umbrele subțiri Nu mint ochii când sufletul mai plânge Atâtea gânduri foșnind de amintiri Când e durerea un soare scăpătat Ca o enigmă sufletul pătrunde Nu mint ochii
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Adun un zvon Pe fruntea mea o noapte se coboară Desprinsă parcă din limpede amurg Căințe gem în fiecare seară Sub punți de ape ecou de vise scurg Mă arde-un gând ca cel din urmă vaier A beznelor tăcere amăgitor zgârind Cununi de vise suspinând prin aer îmi poartă umbra de presimțiri fugind Adun un zvon cântat în alte vremuri De peste veacuri uitatele greșeli Și-un foc defunct ce-n inimă mi-l tremuri Și resemnarea și-atâtea îndoieli M-ajunge-un
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
nu au să mai fie Și somnul lung ce și-a făcut popas Pe locul însemnat pentru vecie Uitat de toți, de tine deopotrivă Cu ochii orbi tinzând spre zări prin bezne O resemnare ispită milostivă îmi intră-n suflet amăgitor de lesne Să opresc din umblet visul e-n zadar Gonind din urma gândurile nude Sufletu-mi epavă mai tânjește doar Lumina ce în ochii tăi se-ascunde Mai caut visul, gândul și chemarea Prin noaptea ce în starea ta
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
a fi singurea... sunam la ușa ei, echipat doar în chiloți. Șpreiat... C-o sticlă de vin și c-o sticlă de țuică, poreclită "Pensionarii dă să fugă!" Atîta-i de dăunătoare la etică și echitate... - Cum te cheamă, prietene? întrebă Amăgitorul, înfrînîndu- se să fredoneze. - Genel. Dacă nu deranjează clientul... Genel, dacă nu provocăm suferințe... - Auzi-i țațo: Genel!... Bagă mai departe, Genele! - Deschide ușa bărbatul lui Neta. Dar scăparea mea a fost că-n secundele alea, a început să se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mai uriașe și de nestăpânit căni de NESS care existase vreodată pe lume și deasupra căreia, mustăcind, has-Satan, în norișorul lui, se legăna precum o linguriță cu frișcă. Pe la 1 și 15 din noapte, prin albia acelorași nesfârșite coridoare, Marele Amăgitor al lumii se strecură înapoi în coșconeața sa. Miorlăind și chemîndu-și pe nume fiecare unghie de la picioare. Frecîndu-se și alintîndu-se de fiecare bulbucătură din zid. Iar când, în sfârșit, se vîrî în pat, pregătindu-se să se înalțe ca o
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Ce-a fost frumos e azi numai părere - Când nu mai crezi, să cânți mai ai putere? Și dacă nu-i nimic de cât părere Tot ce suspină inimei amor, Istoria cu lungile ei ere Un vis au fost amar - amăgitor; Tot ce-aspirarăm, toat-acea putere Care-am robit-o falnicului dor Am cheltuit-o ca niște nebuni Pe visuri, pe nimicuri, pe minciuni. Sunt nențelese literele vremii Oricât ai adânci semnul lor șters? Suntem plecați sub greul anatemii De-a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu mare pompă să reînnoiască promisiunile de pace și de prietenie, sugerând, o dată în plus, o alianță împotriva ereticilor și necredincioșilor. O asemenea așteptare, dublată de nesiguranță, slăbea combativitatea armatei și desigur că asta urmărea Marele Turc prin vorbele lui amăgitoare. Era așadar important ca o mărturie venită de la Constantinopol să le deschidă ochii celor responsabili. Și, pe deasupra, mai trebuia ca acest lucru să fie transmis într-un mod care să inspire încredere, fără ca sursa să fie dezvăluită. Lui Nur i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
doar când acesta a venit să ne deschidă poarta, Hans ne-a părăsit. Am fost gata-gata să-i exprim dorința mea de a-l revedea într-o bună zi, undeva în lumea largă, dar nu voiam să stric prin formule amăgitoare sincera recunoștință pe care o simțeam față de acest om. M-am mulțumit doar să-l strâng cu putere la piept, apoi să-l privesc cum pleacă, nu fără o părintească afecțiune. A fost rândul celui din Sousa să mă îmbrățișeze
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
infinitate de asemenea imagini imperfecte, schematice, umbre palide cum zice Platon - ale Dumnezeirii, oferindu-le ca ofrande succesive celui care, de fapt, pe El Îl vânează de-o eternitate. Oamenii sunt nesfârșite contingente de sosii ale divinității, azvârlite ca pradă amăgitoare Vânătorului, pentru ca acesta să nu poată ajunge niciodată la adevărata țintă. Dar dacă omenirea nu a fost doar destinată unui cosmic și pervers joc cinegetic, ci creată chiar cu această searbădă menire, de alibi perpetuu al unui Dumnezeu care știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ale creionului ținut elegant În mână și incredibil de bine ascuțit, făceau ca liniile camerei pe care o crea din nimic (pereți abstracți, tavan și podea pierzându-se În depărtare) să se unească Într-un punct ipotetic, cu o precizie amăgitoare și sterilă. Amăgitoare pentru că mă ducea cu gândul la șinele de cale ferată, ce convergeau simetric și Înșelător În fața ochilor injectați ai măștii mele preferate, un mecanic de locomotivă plin de funingine; sterilă pentru că odaia aceea rămâne nemobilată și pustie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
elegant În mână și incredibil de bine ascuțit, făceau ca liniile camerei pe care o crea din nimic (pereți abstracți, tavan și podea pierzându-se În depărtare) să se unească Într-un punct ipotetic, cu o precizie amăgitoare și sterilă. Amăgitoare pentru că mă ducea cu gândul la șinele de cale ferată, ce convergeau simetric și Înșelător În fața ochilor injectați ai măștii mele preferate, un mecanic de locomotivă plin de funingine; sterilă pentru că odaia aceea rămâne nemobilată și pustie, lipsită chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Pușkin În Crimeea, cu un secol În urmă), Lidia și cu mine practicam un joc de oază născocit de noi. Ideea care stătea la baza lui era parodierea unei abordări biografice, proiectată - ca să zicem așa - În viitor, transformând astfel prezentul amăgitor Într-un fel de trecut Încremenit, așa cum ar fi el văzut de un memorialist senil care Își amintește, ca printr-o ceață neputincioasă, cum a cunoscut un mare scriitor când amândoi erau tineri. De pildă, ori Lidia, ori eu (care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
s-ar putea să ignore cu totul poanta problemei și să descopere soluția ei „tetică“, foarte simplă, fără a trece prin chinurile plăcute pregătite pentru persoana sofisticată. Aceasta din urmă va cădea la Început În cursa unei scheme de joc amăgitoare, bazate pe o temă de avangardă la modă (expunând regele albului la șahuri), pe care creatorul problemei s-a străduit mult s-o „planteze“ (ea putând fi dejucată doar de o mică și nesemnificativă mutare a unui pion discret). După ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
știută, habar n-aveam de înșelătoarele profunzimi temporale ale spațiului și multe altele. Nici acum nu am habar de ele. Doar că le simt. Știu acum că temporalitatea este însăși esența vieții. Că sunt făcut nu din această carne bolnavă, amăgitoare, plină de ciudățenii și de contradicții. Știu că sunt alcătuit numai și numai din timp. Un timp unic, dat numai mie și care mă adună, doar mă adună, odată cu ceea ce, îndeobște, îi spun trecerea anilor. Timpul nu trece, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
poticnit mereu pe drumul spre tatăl meu, vipia depărtării dintre noi mi-a zburătăcit gândurile, risipindu-le în jocul nepăsător al clipelor care tot veneau, și veneau, și veneau, încărcate întruna de minunile zădărniciei. Abia acum, când coborârea îngheață jocul amăgitoarei vipii, când în depărtarea drumului nu se mai văd nălucile jucându-și chemările, când crivățul doar flutură în fața mea albe marame, gândul că acolo, pe banca din fața băncii mele din parcul prin care trec aproape zilnic, a rămas și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
spaima mea de pe acel pat de spital. Acum, când vede că îmi revin biruitor prin text, se retrage, amânându-și pentru altă dată clipa izbânzii depline. Știe că tot mă va lua, dar mă mai lasă să-mi savurez această amăgitoare victorie asupra ei prin povestire, prin text. Povestindu-i acelui bătrân, din spaimă de Moarte, textul m-a izbăvit de teamă, m-a redat vieții, deschizându-mi alte frumuseți și lumea prin care până atunci trecusem și orb fusesem, neștiutor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de mândrie. Multe nu erau în ordine pe străzile acelea, în viețile acelea, în Țara mea, în multilateral dezvoltata noastră tot mai peticită. Preferam să beau, să nu văd, să hălăduiesc în căutarea bucuriei din fiecare clipă, atâta câtă era, amăgitoare bucurie, chiar dacă, mai apoi, tot șirul acela de clipe, de zile, de luni sau de ani, adunate, nu lăsa decât amăreala unei poșirci din care tot ai băut, cu disperare ai băut, crezând că ți se oferă întruna paharul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de noapte, la stopul de la „Gambrinus“, stăteam doar buimac, nehotărât ce să fac. Nu treceau autobuze, nu se zăreau taxiuri, nici o mașină particulară. Mersesem mult pe jos. Obosisem și, în ger, mă moleșeam tot mai mult, un fel de somn amăgitor cu care te-ademenește înghețul. O Dacie neagră a trecut zvâcnit pe lângă mine. S-a oprit puțin mai în sus, în dreptul cofetăriei, și apoi s-a întors, cu spatele. Șoferul mi-a deschis portiera și mi-a făcut semn să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
străine. Pot sta, ca în astfel de clipe, în fața vitrinei, privindu-mi ultima carte. O carte între alte cărți. Un semn între alte semne. O ieșire din textul meu cartea aceea, ca un țipăt poate, ca o fulgerare, dar trecătoare, amăgitoare. Scrierea ei nu a făcut, aceasta prea bine o știu, decât să-mi mai curețe puțin drumul meu spre text, întru text. E ca și cum îmi măturam cu târn de vorbe calea coborârii mele în text. Un Kerim al cuvintelor, însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în mâinile îngerilor luminoși.” Nu putem să nu reținem și această adâncă rostire: „Atunci când prin vene îți curge durerea, înveți Adevărul vieții.”. „Deșteptare” este o viziune, construită pe tema primenirii sau curățirii casei sufletului, în calea căreia, cel rău, și amăgitor, pune „rușinea”. În acest text cu valențe de parabolă, găsim o rugăciune adevărată, rostită din inimă: „- Doamne, nu pleca de la mine, nu mă lăsa așa! Dă-mi cele de trebuință, Te rog, că Tu ești vistieria cea nesecată și neîmpuținată
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]