891 matches
-
adoarmă, tremurând, cu dinții clănțănind, Încercând să-și imagineze o plajă Însorită din Tahiti. Pe la patru dimineața auzi vocea unui bărbat și a unei femei din ce În ce mai aproape de rulotă. Pedro descuie ușa. Desert Rose Îi ură noapte bună și intră, ușor amețită, cu respirația fierbinte duhnind a alcool. — Vino mai aproape, Îi zise Kitty. Am Înghețat, ia-mă În brațe. Desert Rose se urcă În pat lângă Kitty și o Îmbrățișă. — Da’ e frig rău aici! Parcă suntem În Alaska! Credeam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
care o urzise și fericit că găsise o soluție pentru dilema lui: putea merge să-și vadă prietena, așa cum plănuise, apoi putea să-și continue aventura cu Kitty, care era mai frumoasă, mai tânără și mai interesantă. Kitty Îl privi amețită. — M-am Îndrăgostit de tine. Nu pot să mă duc acolo cu un alt bărbat și la mijlocul drumului să schimb caii. Oare lua ceva În serios? Vorbea de parcă dragostea era un soi de emisiune de divertisment, pe care o puteai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
perfect. Faptele oamenilor aveau atât de multe substraturi, puteau exista atât de multe explicații. Nu exista act pur, de nici un fel, nu exista dragoste pură, așa cum nu exista nici trădare pură. Totul se amestecase. Totuși, Kitty era profund rănită. Coborî amețită. Suzanne veni și-i spuse că Desert Rose o rugase să o ducă cu mașina până la cel mai apropiat magazin de electronice din lanțul Circuit City. Deși Îi displăcea ideea, Kitty se hotărî să meargă și ea cu Desert Rose
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Desert Rose și că l-ar fi primit Înapoi imediat ce-ar fi plătit taxa scadentă pentru vizionări și transferuri. Desert Rose Își trase sufletul, Încercând să se calmeze. Nu avea constituția necesară ca să adăpostească atâta furie. Se simțea slabă, amețită, avea temperatură. Se uitase la ceasul de pe peretele mansardei, un Starbust 1946 de George Nelson, o piesă veche. Era 5:05 după-amiază și nu primise nici o felicitare, nici un e-mail de la Charlie. Și nici un telefon. Cu un an În urmă, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
și mister în atitudine, de parcă ar fi înfățișat un simbol. Se întrebă ce simbol putea înfățișa o femeie stând pe trepte, în umbră, și ascultând o muzică îndepărtată“. Femeia înfățișa moartea. Încercați să vă imaginați sfârșitul petrecerii: toată lumea ghiftuită, toată lumea amețită, îmbujorată, prin ușa întredeschisă frigul se insinuează punând culoare în obraji celor Trei Grații... brusc, lumina se stinge, un singur reflector luminează o femeie stând pe treptele scării, de undeva, de departe, răzbește o voce răgușită, cântând stângaci. Gabriel le
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2170_a_3495]
-
seara aceea am rămas singur în dormitor, cu o carte în 32 mână, încercînd să mă acomodez cu becul chior din tavan. De undeva, din altă încăpere, am auzit, pe când zăceam în pat cu ochii pe șirurile de litere, dar amețit și neatent, explozia bruscă a muzicii. Se dăduse drumul la discotecă. Ceilalți țipi cu care împărțeam dormitorul se aranjaseră pentru asta. Pe atunci blugii erau încă o raritate, dar se purtau deja raiații foarte evazați, precum și niște ciudați nădragi "din
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
ceva, câteva vorbe oarecare. Hm răspuns și, ca și când asta ar fi așteptat, s-a așezat la masa mea "să mai răsufle". Am băut câte o sticlă de bere, sporovăind indiferenți. După un timp însă, mi-am dat seama că sânt amețit și excitat. Conversația noastră a început să-și plimbe mâinile pe corpuri, să pătrundă încet pe sub haine, să strângă și să mângâie. Știam că nu trebuie, știam că asta mă va slăbi în lupta cu himera mea, și totuși am
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
al unui elev mai mare, care înfigea bucăți de slănină într-o creangă ascuțită și le prăjea în foc, la marginea plină de spuză a rugului. Aproape că mă confundasem cu ei. Focul îmi topise cristalul cortical și rătăceam acum, amețit, expansiv, înfrățit în închipuire cu toți și cu toate, prin noaptea plină de grupuri susurătoare. Mai toți își întinseseră canadienele sau puloverele pe asfalt, pe iarbă sau pe băncile tribunei și pălăvrăgeau, cu câte o sticlă de bere în mâini
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
meditație, până la capăt, oricare ar fi el, orice ar aduce, oroare sau beatitudine. Dar să fie, în sfârșit, adevărul... Ne-au sculat a doua zi foarte devreme și ne-au gonit la înviorare. Alergam prin dimineața veselă și înghețată, încă amețiți, dar recunoscători pentru soarele ușor, orbitor, care țâșnea prin frunziș. Lulu era iarăși insul zălud de pe terenul de baschet, ridicol de scund și cu umeri prea largi, alergând pe lângă Fii și făcînd-o mereu să râdă. Imediat cum deschisesem ochii îl
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
S-a fumat în fața sălii și s-a băut în holul mare, în pauze. Măsura a stârnit unele nemulțumiri. Atmosfera a fost mult mai liniștită ca la alte ediții, dar au fost și excepții. În ultima seară, niște spectatori bine amețiți și înnebuniți de farmecele solistei nigeriene au dat chiar ei un adevărat spectacol. Enciclopedia Kronos Quartet Luiza Vasiliu Duminică, 11 mai, Kronos Quartet (David Harrington - vioară, John Sherba - vioară, Hank Dutt - violă, Jeffrey Zeigler - violoncel) au cântat pentru prima dată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
nimicuri până ne-am terminat și vinul, apoi am rămas tăcuți, înghițind în sec și privindu-ne. Creștea între noi o tensiune care curând ajunse de nesuportat. Ea cedă prima, lăsîndu-se pe spare între pernele de pluș. Am îmbrățișat-o amețit, i-am ridicat tricoul până la subțiori și mi-am lipit obrajii de sânii goi, cu bănuți arămii. Ne-am mângâiat multă vreme, până când i-am descheiat nasturele metalic de la blugi și i-am tras fermoarul. Zgomotul acela ne-a trezit
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
seama că m-au adus la neurologie. Fetele au tot soiul de nevroze, pareze și isterii. Aici ne aflam, mi-am zis, într-un fel de limb luminat până la transparență de auriul autumnal de afară... Am ieșit din camera Ginei amețit, incapabil de vreun gând. În holul apartamentului era întuneric, bătrânii ei plecaseră de mult la culcare, iar televizorul din colț era înghițit de penumbră. Singura lucire metalică, unsuroasă, rembrandtiană, venea de la marginea unei mari tăvi de aramă de pe măsuță. Am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
covor viu de oroare. La fiecare pas striveam cu zecile. Viermii se târau la un loc cu cobrele, pitonul începuse să-și desfacă inelele de pe trunchiul lui de copac, iar crotalul clinchetea amenințător din coadă. Toate aceste ființe păreau încă amețite, dar își reveneau văzând cu ochii. Ca niște inimi leneșe, meduzele pulsau în spirt, iar peștii grei, de poate zece kilograme, se zbătuseră până răsturnaseră cilindrii și acum izbeau cu cozile ude dalele podelei, căscând din fălcile dințate. Gâfâind, am
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o iubesc, aș fi vrut s-o strâng în brațe și să rămânem așa, să nu ne mai ducem acasă. Am mers de mână până la ea. Nu ne-am spus decât câte un "pa" la despărțire. M-am întors singură, amețită. Vedeam și am văzut toată seara în fața ochilor (sau îndărătul lor), trupul roșu-portocaliu al Esterei, obrajii ei plini, ultimul ei zâmbet care-i dădea expresia amară, exotică, a africanelor. Când mai aveam nu mai mult de douăzeci de pași până la
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
lumina, și "citesc" cu ochii închiși ziarul. Literele peste care-mi trec degetele îmi apar în minte ca luminate de o mica lanternă de buzunar. În acea noapte am visat că mergeam pe cărare, în mijlocul pădurii, din ce în ce mai îngrețoșată și mai amețită. Priveam în pământ, și amestecul acela de lăstari, omizi, frunze moarte, ciuperci ude - îmi tremura în fața ochilor. Pădurea nu avea limite, nu avea sens, ea era singura lume pe care ți-o puteai imagina. Un lătrat de vulpe undeva mai
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
cea mai mică n-am mai găsit-o, chiar eu am oferit-o ca acuzată pe Zizi, pe care-o lăsasem pe o bancă. Jocul mă furase și mă entuziasmase așa de tare, și de altfel eram oricum atât de amețită și apăsată de un rău interior, încît nu mi-am dat seama decât a doua zi de ticăloșia pe care-o făcusem. Dar atunci am plâns degeaba. Cu mâinile îndoite la spate și legate cu un fir de ață, Zizi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
de lilieci, care s-au rotit după noi până la colțul străzii noastre. Ne-am oprit fiecare la casa ei. Chombie alergă spre mine șchiopătând și mârâind, dar mă recunoscu și se potoli imediat. M-am strecurat în camera mea, complet amețită, incapabilă de orice gând, cu o oboseală teribilă în oase. Putea să se întîmple orice, chiar să nu mai intru în REM niciodată, dar simțeam că n-aș fi suportat să visez în noaptea aceea. Totul mă durea, totul mă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
decât cu corpul și cu mintea. Eram torturată, martirizată de acel limbaj care mă visa. Am deschis ochii după un timp (cît de lung, mi-ar fi fost greu să spun) și m-am ridicat în capul oaselor. Eram încă amețită, dar distingeam de-acum culorile aurii ale după-amiezii. M-a fulgerat gândul că trebuie să ajung la REM. Ba chiar am avut sentimentul acut că am întîrziat, de parcă mi s-ar fi dat (cînd?) o indicație precisă privind secunda în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fi așteptat. Când zâmbea era copilăros și aproape drăguț. A ridicat mâna stânga și m-a mângâiat pe păr. Apoi a luat teancul de foi scrise la mașină și le-a pus pe pat, făcîndu-mi semn să citesc. Eram prea amețită și tulburată ca să citesc tot manuscrisul, de altfel nici nu l-aș fi isprăvit decât în câteva zile. La început n-am priceput nimic, era un fel de povestire încîlcită. Am sărit vreo douăzeci de pagini și am rămas uimită
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
spusese părintele să-i ceară iertare Clotildei"? Ce știa, ce-i spusese despre el? Ciudat om, avea dreptate Costel de la Miorița! Am făcut-o și pe asta, își zise, acum pot să plec! Intrat în casă spre seară, o porni amețit, ca și cum luase o hotărâre, pe coridor, încet, urcă treaptă cu treaptă până ajunse la etaj. Auzea, în surdină, pianul. Să se fi întors Mihai? Deschise ușa încetișor, pentru a nu deranja. Nu era nimeni în acea cameră mare, spațioasă, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
alte case până acolo, dar pe poarta celei de pe colină era un carton pe care scria "De vânzare". Uite ce noroc pe mine! Parcă mașina, deschise portița și intră. Îl întâmpină, în prag, o bătrânică. I se păru puțin cam amețită, căci toată zona era de pomi fructiferi, majoritatea pruni, meri și viță de vie. Ajunse repede cu bătrâna la o învoială, la un preț convenabil ce cuprindea casa, livada și ceva pământ în spatele casei. Iacătă-mă acum și proprietar! Stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
în miniatură și totul e dezlănțuit.” Personajul nu are nimic spectaculos, în afara nesățioasei sale senzualități care o transformă într-o femeie care în timpul războiului avea o singură preocupare:” să-și scoată hainele, goală să se încolăcească frenetic de iubit și amețită să-și dea tot corpul, tot sufletul.” Nuvela Desirée prezintă o egală a naratorului care o anunță pe Ioana cea inteligentă de mai târziu. Fata, colegă de bancă în școala primară și apoi camaradă în timpul studenției trăiește prin portret:”era
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
personalități marcante, cu acces pe o poartă specială. La casieriile de la tribune se cumpără biletele și se plătesc pariurile câștigătoare în pauza dintre curse. Cei mai siguri și dezinteresați dintre spectatori par englezii care se plimbă de ici colo, puțin amețiți, cu sticla de bere în mână, strigându-se unii pe alții și comentând evenimentele. De altfel aici jos, lângă tribune, stăm alături de micii pariori și de consumatorii de bere. Avantajul constă în faptul că ești mai aproape de cai și le
Impresii de călătorie by Victor Geangalău () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1217_a_1939]
-
ceilalți o fată voinică, mai degrabă doamnă, cu ochi îndrăzneți. Mai erau, în odaia astfel arhiplină, încă o doamnă în vârstă, cu pălărie plină de pene pe cap, și doi tineri. Sohațchi îl purtă pe Titi prin fața tuturor, și astfel, amețit puțin, acesta află că doi din bărbații de pe canapea erau frații lui, că fata îi era soră, iar bătrânii, părinți. Deși toți erau îmbrăcați civil, se vorbea de lucruri militare, și chiar intrase în odaie o ordonanță. - Mă, zicea domnul
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu alarmară pe Aglae, care credea orbește în cumințenia lui Titi. Acesta deveni mire și, ca să nu deștepte bănuieli, fu adus de întreaga lui familie, nu fără râsete, până în poarta casei. (Sohațchi privi chiar în casă, pe fereastră.) Titi, puțin amețit, spuse că a petrecut cu niște prieteni, și dormi tun prima lui noapte de soț. Nevasta și restul nuntașilor chefuiră fără mire și făcură glume pe care Titi nu le află niciodată. Socoteala adevărată a acestei farse nu putu fi
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]