6,661 matches
-
Aștepta ploaia. Aștepta vântul. Aștepta noaptea. Răcoarea și acalmia din zorii de cenușă o linișteau. Vântul se pornea să sufle, răcorind valurile de uscăciune. Extenuată de așteptare, extenuată de lume, aștepta. Sângele ei se aprindea, mistuindu-i carnea. Uneori, la amiază, când văpaia topea asfaltul și făcea să tremure ape de fum deasupra acoperișurilor, sufletul ei părea că se desprinde din carne, din trup, și fuge din nou ca o cerboaică adăpostindu-se în singurătatea pădurii. Se apuca de-o treabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
ieșea în cale-n pădure sau o pândea mirosindu-i pântecul gol la bulboana frământată mărunt de vâna izvoarelor din adânc. Bulboana lui Tudor, cum îi spunea și cerbului, cum o botezase ea în dorul bărbatului plecat. Avea, în crucea amiezii când se dezbrăca pe malul înalt și se arunca în apele reci, limpezi și sifonate ce-i lăsau bășicuțe mici pe piele, ca o spuză de diamante, cuibarul soarelui deasupra și-un cuibar de foc țâșnit din adâncuri. Adâncurile spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
-se sub apăsarea pulpelor ei, călărind pe deșelate, aplecată pe coama lui stufoasă, fără frâu și fără bici, dirijându-l numai din strânsoarea palmelor și a picioarelor. O dată pe zi, din primăvară până toamna târziu la căderea brumei, în crucea amiezii când, dincolo de-mpărăția codrului, soarele pârjolea câmpul, toropea drumurile, usca albia apelor și umfla asfaltul orașelor, despicând pietrele, Cerboaica, ocrotită-n cercul ei magic, se dezbrăca fără sfială în umbra pipărată a cedrului ce-și juca zdrențele de lumină pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
din țară. Cu toată perfecțiunea ei, legea a trebuit să fie îmbunătățită în anii următori. Până în anul 1893, personalul de la ghișeele poștale primea recomandate și mandate toată ziua, în toate zilele săptămânii. Din luna ianuarie, s-a suspendat programul de după amiază în zilele de duminică și sărbători legale, completându-se astfel o măsură luată în acest sens, mai înainte, în 14 iulie 1889, pentru serviciul de mesagerii prezentate. Volumul de lucru redus, la telegraful din Fălticeni, nu mai justifica un serviciu
Poşta şi telecomunicaţiile în zona Fălticenilor : (1780-2000) by Dumitru Neculăeasa () [Corola-publishinghouse/Administrative/91562_a_93226]
-
în câteva zile. Povești de dragoste. Din viață? Se adunaseră în mine multe întrebări fără răspuns. Era într-o joi, când am sunat-o. - Gând la gând, Ana. Ai citit? - Pe nerăsuflate. - Îți voi mai da ceva... Te aștept după amiază, la mine. Cu adresa bine întipărită în minte, am ajuns în fața ușii. M-a poftit înăuntru. Pe o măsuță rotundă, în sufragerie, două cești aburinde. - Cum a fost lectura? Ca o poveste. - Chiar așa, Maria (îmi ceruse să-i spun
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
zăpadă. Eram încă la serviciu, într-una din sălile de lectură, când, aruncându-mi privirea pe fereastră, am văzut fulgii pufoși așternându-se peste tot. M-am bucurat ca un copil și mi-am schițat fulgerător în minte planul după amiezii. Imediat după ce am lăsat-o pe Eva la cerc, am urcat Copoul pe jos, până în Parcul Expoziției. Nimeni pe alei, ceea ce nu a putut decât să mă bucure. O liniște desăvârșită, albă. Și totuși, în această liniște imaculată, fulgii mari
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Uite că mi se întâmplă și mie să am zile grele. Sigur, le avem toți. Suntem fragili, sufletește. Viața însăși e fragilă. Ca un fir de păpădie... Maria XVI. Astăzi este aniversarea ei. Aflasem de ceva vreme, însă ieri după amiază, Maria m-a invitat în oraș. Am intrat în panică, pentru că nu știam ce cadou i-aș fi putut duce. O cunoșteam de puțin timp, e adevărat, dar suficient încât să-mi dau seama că îi plăceau nu chestiile prețioase
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
să nu-ți mai aduci aminte. Formezi numărul de telefon și îi urezi din inimă toate cele bune. Discutați câteva minute și apoi închizi. Zâmbești. Ți-a făcut plăcere să-l auzi, să știi că nu te-a uitat. După amiază. Drumul spre casă. Două stații cu tramvaiul, două pe jos, pentru relaxare. Craterele din asfalt n-au dispărut. Din fața magazinului de pâine unde te-ai oprit, te fixează o pisică neagră. Parcă ar fi o statuie. Intri, cumperi două franzele
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
lor, asprite de trecerea timpului, se simțea disprețul mai ceva ca lama unui cuțit. Scena ce mi se desfășura în fața ochilor părea desprinsă dintr-o sală de tribunal. „Completul”: câteva femei trecute de 60 de ani ce-și petreceau după amiezile în parc, zilnic în același mod, făcând schimb de rețete, văitându-se de greutățile inerente vârstei și, inevitabil, discutând ultimele știri mondene de pretutindeni. Inclusiv pe cele din cartier. „Acuzata”- mult mai tânără, blondă, cu niște ochi absolut minunați, de
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
o luați în nume de rău... Venisem cu intenția de a picta această bancă veche, de care mă leagă niște amintiri de tinerețe. Ați apărut de undeva, nici eu nu știu de unde și privindu-vă în lumina asta blândă de după amiază, am simțit că trebuie să vă imortalizez în culori, așa cum erați, gânditoare... sau tristă... nu știu... Vă rog să-mi iertați îndrăzneala... - Nu am pentru ce să vă iert. Pictura este un fel de poezie tăcută. Cine s-ar supăra
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
multă filosofie, pentru o zi de duminică. Nici n-am observat când au trecut orele și că afară s-a înnorat promițător. Aleg repede o rochie răcoroasă, îmi arunc geanta pe umăr și pe aici ți-e drumul. Deși după amiază, piața geme de lume. Pasămite cele câteva grade în minus din termometre, i-au încurajat pe cei mai mulți să-și părăsească locuința. Pe tarabe, o abundență de fructe atrăgătoare. Cireșe, căpșuni, afine și alte delicatese de vară îmi fac cu ochiul
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
Rarița lui i-au pus 39 Leonorei o furcă cu un caier și un fus ca să toarcă, să o vadă vecina torcând, nicidecum plângând. După ce a plecat femeia aceea, au luat-o iar la ucis pe Leonora. Ziua era în amiaza mare și cum Dumnezeu nu stă degeaba, i-a trimis acasă pe cei doi copii mai mari ai lui Chimircan, pe Ion și Silică. Ion a urcat primul în cerdac ca să intre în casă, dar ușa era încuiată. Ei, auzind vaiete
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
sărbători. Nici nuntă să ne învăluie mireasma credinței, nici cucernica îngenunchere în fața morții. Este și acesta un portret a trecut ca o ironie ca frunza a apărat floarea de ploaie și furtuni, de soarele pătimaș, ce ne adoarme obosiți la amiază, de iarna aceasta cu veselia pierdută pe drum, acoperind frunzele, galbene și ele, mediocre în ambițiile lor, au rămas în hora cu iele. Senzualism suav Așa spunea un critic despre poetul Emil Brumaru! Este un fel de a te apropia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
de neîmplinire. Sub bagheta cărui regizor căutam o altă realitate, străină de inima mea, de inima reginei care aștepta? Femeia avea gleznele legate" Efecte de regie au fost în dezmățul de dimineață, desenat într-o vibrație nervoasă de nerăbdare. La amiază era obosit de marginile amenințătoare în care a intrat năuc. Soarele arde, mici ventuze ciupeau de-a lungul umerilor încovoiați de greutatea aripilor care au uitat să zboare. În amurg, un cer desprins din Chagall dezvăluie lumini roșii dintr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
fals pe sticla înghețată și rece. Statuile mor sufocate de obiectele din jur: ca lumânările stinse ușor de o mână nevăzută dispărută și ea, undeva, cândva, vărsată în aerul apăsător și galben, în irizări de toamnă târzie, vie, doar în amiaza mea. Alături de femeia frumoasă din piatră, stă o mască, care niciodată n-a zâmbit. Ce idee s-o pui în tablou cu ramă prețioasă de aramă, filigranată. Statuile au rămas în tipare și timpul lor moare; altfel ar sta într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
cel de foc. Uneori întârziem să intrăm în moarte, nu se știe de ce, poate de teamă, nu prea avem ce să mai spunem sub clopotul greu de aramă. Stare în timpuri căzute simultan peste noi în salt, înalt acoperă talerul amiezii liniștit și lucid! Fără dimineață, fără noaptea de jar, rămâne doar gustul amar. Intrăm față-n față, distant, fără mângâieri. Fără ochi, pleoape părăsite stau demult amorțite. Vidul s-a înnegrit, e drept simt o apăsare asurzitoare în piept. * * * Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
că a plecat! trebuia mai demult și azi nu eram acasă, ci undeva în lume, într-un oraș, în pădure sau la munte, undeva la masă. Aș lua-o de la început, ca la praznic, să înțeleagă că a trecut de amiază, că nu mai pot aștepta pe la iazuri, nici islazurile în câmpia netedă, nu-mi sunt gazdă și reazem. Trebuia să pleci cu strâmtele tale poteci. În așteptare, nu mă mai doare, trupul și sufletul stau lipiți ca niște gemeni; așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
în funcție de necesități. Cea care ne ajută cu cazarea aici este Isabella, o femeie minunată. Despre ea o să mai vorbim, acum să ne întoarcem la Raisa. După ce ne cazăm la hotel și hrănim copilul, mergem din nou la spital. E după amiaza târziu. O luăm pe N.C. și coborâm la Raisa. Vorbim din nou cu medicii. Starea ei este destul de instabilă. Medic șef de secție este acum o doamnă, medic primar. Îmi aduc aminte ce-mi spusese N.C. cu mult înainte, când
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
pentru toată osteneala și solicitudinea în problema noastră. A fost și aici bine, cu toate că excursia aceasta s-a încheiat într-un ton fals. Ceva urât își băgase coada în această armonie perfectă, asta este viața, dar a trecut. În după amiaza zilei de dinaintea înmormântării primesc un telefon. Era preotul care avea să oficieze slujba de înmormântare. M-a întrebat unde locuim, ca să vină să stabilim amănunte și doleanțe. În jumătate de oră a venit; l-am invitat înăuntru, ne-am prezentat
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
cu chitanță în regulă”) „enorma” sumă de 10400000 lei (vechi), după care am plecat din nou la gară. Gara prin care va fi trecut de atâtea ori, cândva, și scriitorul P.H.Lippa. Acum, singur în compartiment, pe o căldură de amiază înăbușitoare, am scos din geantă, cu o anume voluptate „compensatorie” (la tot ce am „suportat” până la această oră), caietul cu scoarțe negre. Rememorez ultimele pagini citite (printr-o rapidă răsfoire) și trec la episodul următor, al întâlnirii celor doi la
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
puțin mai apoi în plasa ce i-o ducea Virgil. Bărzăunul se pregătea tocmai să înceapă din nou poanta pe care voia s-o spună de cînd venise, dar fu întrerupt de Nuțu: Nu plecăm, fr-fr-fraților? Că ne-apucă a-amiaza aici! Plecăm, plecăm! spuseră cu toții în același glas și porniră plini de voie bună. Ilinca fu pusă în gardă cu povestea cerbului din pădure, ceea ce motiva lipsa din grup a lui Tomiță. Uite-așa începu expediția la Peștera Liliecilor. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mai posac devenise Nuțu. Mergea în urma tuturor, preocupat parcă de teama ca nu cumva vreo mînă străină să fure păstrăvii din bulboană și să-l vitregească de-o bucurie atît de mare, ca cea despre care povestise Bărzăunul. Era aproape amiază și tot grupul părea ostenit. După cîteva culmi mai mici, pe care le trecură fără prea mari eforturi, zăriră un alt perete de stîncă, mai mic decît Piatra Domniței, în care se contura un fel de intrare întunecoasă. De aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
rugăminte: pot s-o invit și pe vecina ciudată? O să vă recunoașteți?! Evelin luat prin surprindere: Dacă-i așa de ciudată să nu ne strice ziua și, mai ales, seara. Darwin: Ai dreptate... Evelin: Vă duc la domiciliu și după amiază trec să vă iau. Darwin: Cred c-o să fie o noapte de pomină. Onorabile, unde mergem, în afară de fete, să fie și lăutari. îmi este dor de căteva melodii: „Deschide gropare mormăntul”, „în fumul de țigară” și căte alte melodii cu
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
de cânt, în forma ei cea mai înaltă, mai pură, mai "creatoare" este o stingere inițiatică purificatoare ducând spre înviere într-o bucurie fără nume, beatitudinea deplinei descătușări ontice. In felul acesta inefabilul cântului, poezia "salvează ființa", afirmă autorul După amiezii unui faun. În Sonetele către Orfeu, Rilke și-a ales drept simbol al universului său poetic pe zeul muzicii pentru că acesta străbătuse moartea și renăscuse, o învinsese prin natura sa ontică, muzica fiind renaștere perpetuă. Și totodată, înfăptuiește dizolvarea noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
trecere" (Psalm) și "Lauda somnului" (Somn), "La cumpăna apelor" (Din adânc) domină abisalul, pentru ca în volumele "La curțile dorului", "Nebănuitele trepte", "Mirabila sămânță" să izbucnească dionisiacul iubirii (Catrenele fetei frumoase, Pean pentru o tânără) și a laudei vieții în plină amiază cosmică (Focuri în primăvară, Ceasul de vară). * Lirica lui Eminescu însumează cele mai largi și variate deschideri cosmice: de la nemărginitele spații revărsându-se neîntrerupt în descrierea cosmogenezei din Scrisoarea I, la spațiile abisale din Mortua est!, Rugăciunea unui dac, Melancolie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]