1,230 matches
-
aceea traversând Bulevardul. Eram chiar prin locul acela, cu o Ester scormonind cu privirea în vitrina unei dughene cu gablonzuri, curioasă nevoie mare, de parcă tocmai atunci expuseseră diamantele Coroanei britanice aduse la București. S-a răsucit spre mine, privindu-mă amuzată. „Și cum ați traversat? Așa?“ Fără să-mi mai aștepte răspunsul, m-a prins de mână și m-a tras după ea pe celălalt trotuar. Nici nu am apucat să mă dezmeticesc. Abia în față la „Tic-Tac“ am realizat ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
celor o sută de pași. Mi s-a părut că mă așteaptă. Chiar a zâmbit când m-a văzut coborând. M-am dus direct spre ea. — Ați simțit cutremurul? am întrebat-o. A dat și la televizor. M-a privit amuzată. A clătinat din cap. Am auzit. Nu l-am simțit. Dormeam tun. Cred că rămăsesem cu gura căscată. Avea cea mai cavernoasă voce de femeie ce îmi fusese dat să aud vreodată. Tuba mare alintată de micimanul Cantarizescu, de la orchestra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
apară veverițele. Aveau probabil cotloanele lor undeva prin scorburile bătrânilor arbori dinspre lac și țâșneau, jucăușe, când zornăiam punga cu alune. Le aruncam câteva și țopăiau agitate să le găsească, zorind apoi să le ducă în cămările lor. Ester povestea amuzată că, în copilărie, pe la cinci-șase ani, se împrietenise cu o veveriță care își avea scorbura în stejarul din grădina unor bătrâni din Vorona, unde mergea în vacanțe. Un fel de prieteni ai familiei lor, bunicii unei prietene, dar aproape bunici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
fum și umbre, gândul că această coborâre de fapt spre el zorește mă face să nu-mi mai fie teamă de nimic și să mă bucur de pașii toți ai coborârii mele întru Luminare. Cadență a amintirilor fără amintire. Scriu amuzat doar de cât de mult înseamnă povestea pentru mine. Știu că fac literatură. Că scrisul meu abia acum își descoperă ritmul lui, legile lui, că mă inventează fără să-i mai pese de tot ceea ce simt, durere, bucurie, interes sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
se amestecă cu alte lichide, tot așa și noi, oricât de împrăștiați am fi printre alții, nu ne amestecăm, nu ne lăsăm absorbiți. Și precum uleiul plutește mereu la suprafață, tot așa și noi nu putem fi pierduți“. O priveam amuzat. Vorbea cu o pasiune pe care nu i-o cunoșteam. Parcă citea de pe o pagină de carte, din vreo broșură de popularizare a Hanucăi. Ridică din umeri. „Nu-mi place să vorbesc despre astfel de lucruri. Dar uneori parcă simt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
scriu nimic. Mă jucam cu pixul pe bancă, rotindu-l într-un gest mecanic. Sfârâia ușor, agasant. Într-un târziu, a izbucnit în râs: — Nu vrei să lași pixul acela și să-ți faci lucrarea? Am clătinat din cap, îmbufnat, amuzat. — Nu știi? Am clătinat iar capul. Începusem să mă joc cu ea. Simțeam că și ea intră în joc. S-a răzgândit, brusc. — Bine. Ai doi. Și cu optul de data trecută, ai scăpat. Poți să pleci. Cred că-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
politețe (la predatul fișelor, la catedră sau la rând la singura cabină de la W.C.-ul pentru bărbați, de exemplu), tresărim instantaneu la zgomote neprevăzute - altele decât cele care fac fundalul sonor al sălii de lectură B, urmărim, cu aceiași ochi amuzați, privire blazată și morgă belferească nou-veniții, îi adulmecăm, îi presimțim pe cei care vor deveni, în curând, de-ai noștri sau care sunt doar intruși pasageri, provizorii, fără stigmatul Bibliotecii. Pe primii îi luăm de la bun început sub aripa noastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
e același. Pomenile electorale la fel de deșănțate. Plicuri cu bani, pungi cu tărâțe, fluturași cu rânjete. Pentru o pungă cu câteva calendare, un pix și o brichetă, bietul om este în stare să promită că votează și de trei ori. Privesc amuzat spectacolul. Am publicat, în anii de entuziasm tembel, când credeam că într-adevăr românii vor să schimbe ceva în viețile lor după ce au scăpat de Ceaușescu, o carte despre alegerile interbelice. Primită cu bunăvoință. Exemplarul pe care i-l dădusem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
rog. Nu mi-e rușine să recunosc că mi-am bătut joc de mine. Rușine îmi este că s-ar putea să mor, acum, când simt cum viața curată se bucură în mine. De-asta și pot scrie, cu ochi amuzat, de trepăduși precum Berbantu’. După o pauză de câteva zile (mai bine de o săptămână), iarăși la serviciu. Fără nici un sentiment. Nici măcar acela al rutinei. Poate cel mult cu firescul gesturilor de viață, ale existenței zilnice. Minore, lipsite de interes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
idealele din el ca puricii la stână. Sau de pe javrele astea comunitare. Apropo, știi că ieri, când să mă dau jos din mașină, chiar la poarta Guvernului, a sărit o jigodie d-asta și mai să-mi sfâșie bucile? Râse amuzat, apoi cu ochii țintă la blondină, urmărind cum intră cuvintele în ea. — Sare idealele din el, Momoloiul taichii, mai ceva ca la directivele de la congresele alea a lu’ Ceaușescu, de nu le-ai mai apucat să le studiezi, c-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
zâmbi, nepăsătoare, la rându-i, la timpul care, până și în acele clipe de tihnă în jurul unui tort, se prelinge fără susur, fără cadență, fără povară. Va urmări naratorul de peste timp cum la un moment dat femeia aceea doar întoarce amuzată capul, se trage puțin spre dulapul cu pantofi de lângă ușă, lăsând să se strecoare pe lângă ea un bătrân într-un fulgarin alb, cu ochelari negri de orb, cu mâna întinsă în care ține un toiag alb, despicând aerul, pipăindu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
ăia. Garantat nu erau. Mai degrabă, m-am domirit eu, cre’ că erau mansoni. Ai auzit de ei, că a ieșit acu’ la libertate și ei și face rânduiala. Mansoneria a venit de schimbă lumea, ordinea, dă cu curățenia...“. Pufni amuzat, așezându-se și umplându-și paharul din proprie inițiativă. „Pă români să-i schimbe? Ordine? Fugi d-aci, coane! Pă român lasă-l să te fure, nu mult, cât apreciezi tu că poți sacrifica la jertfire, adică te faci că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
găurit și cu un portret al lui Ceaușescu, împroșcat cu smoală. Agita steagul și părea că dirijează circulația. Erau puțini trecători, zoriți, speriați. Nea Dumi m-a recunoscut. Oprit pentru o clipă în fața lui, îl priveam intrigat, studiindu-l ușor amuzat. „Șterge-o!“, mi-a șoptit. „E de jale!“ Îl urmăream cum agita steagul acela. „Or să tragă, dom’le!“, aproape că mi-a strigat. „A ieșit mișcarea întoarsă! S-a ascuns aci, la mine-n casă. Două plotoane, cu aruncătoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
tragi de găurești tancu’. Fugi, iese cu tragedie mare!“ Părea că vorbește aiurea. Peste câteva luni ne-am întâlnit iar la „Tic-Tac“. Avea o fundă tricoloră la rever. A ridicat din umeri când am ciocnit halba cu el. Zâmbea nedumerit, amuzat. „Nu-ș’ cum, dar cred că am dat-o în bară și de data asta. M-au zvântat atunci la revoluție în bătaie, când am dat să intru și io-n casă. De atunci, tot așa o țin: o lună acasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cunoaște matoleala... Dar totuși, o felioară de tort. Eu l-am făcut... — Nu-mi place, ce să fac! Se va rezema și ea de bufet. Îi voi întinde țigara să și-o aprindă și pe a ei. Se va feri amuzată, crezând că vreau să fac cine știe ce scamatorii cu afurisita aceea de țigară care tot o pornea spre aragaz. Și eu după ea. — Sunt frântă. N-am dormit de două nopți. — Pentru tortul acesta? — Și pentru el. Azi-dimineață l-am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
lipsă de marfă. De regula avem de toa, chiar caviar borsevic. Dar an seara asta a fost semifinala de Cupa Europa si am avut o mulsime de cliensi. Se mesi! Chelnerul se Îndepărtă cu o atitudine ceremonioasă. Bea Îl urmărea, amuzată. — De unde e accentul ăsta? Din Jaén? — Din Santa Colomba de Gremanet, am precizat eu. Se vede că nu prea mergi cu metroul, nu-i așa? Tata spune că metroul e plin de lume proastă și că, dacă te duci singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Mi-a luat căciula vântul Și mi-a dus-o-ntre copaci Și mi-a umplut-o cu colaci. Moș Vasile, moș Vasile, Ce-ai să faci cu atâta pâine? Dă-mi și mie un colăcel, Că taaare sunt mititel!” Amuzate, cu râs zglobiu și vesel, copilele îi răspunseră: Poftim! Ia pe ales! Măi omule, lasă copiii în pace! Nu ți-am făcut eu colaci? Uite acolo, pufoși și proaspeți! spuse mama, arătându-i un coș cu colaci împletiți frumos în
D’ale copilăriei by Adriana V. Neacșu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/774_a_1547]
-
de dinainte de turul orașului, la care am adăugat o pedichiură cu parafină, ca să fie. O meritam. 26 —Trebuie să spun, cred că asta e preferata mea, anunță Will, dându-mi o foaie scoasă la imprimantă pe deasupra mesei. Nu părea deosebit de amuzat. Își asumase sarcina de a strânge o mică colecție de tăieturi din toate ziarele care-mi pomeniseră numele de când Începusem să lucrez la Kelly & Company și le revizuiam Împreună, duminica. În săptămâna care trecuse, mă Întorsesem din Turcia și din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
iden titatea pictorului nu aveau nici o informație. Când le mărturiseam cu modestie că eu sunt autoarea, ri postau energic: „Cum? Nu sunteți secretara? Credeam că aveți barbă, că sunteți un domn foarte important, de o anumită vârstă.“ Eu le răspundeam amuzată: „Regret că vă dez amăgesc, eu sunt pictorița cu pricina.“ Scrisorile pe care le primesc adesea, unele pentru autografe, încep totdea una cu Cher Monsieur... Sunt foarte mulțumită. Unii însă, care mă cunosc, desigur, își șoptesc la ureche: „Este soția
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
ceva mai mult de vorbă asupra acestui interesant subiect filologic. Și mai cu seamă nu este bine și nici frumos să întrebuințăm în vorbire cuvinte franțuzești în loc de românești, cum au obiceiul unele cocoane din ziua de azi! ― Ei, făcu el amuzat, asta cam așa e! Dar eu nu terminasem. Încurajat de zâmbetul lui Crăcănel și de uimirea provocată de curajosul meu fel de a vorbi cu profesorul, care ne era și diriginte, continuai: ― Așa, de exemplu, să vedeți ce i s-
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
câteva instrucțiuni, luă creta și scrise subiectul pe tablă: O poveste Nedumerirea se zugrăvea pe fețele tuturor. Unul dintre noi întrebă: ― Dacă nu vă supărați, vă rog, cum "o poveste"? adică să facem noi o poveste din capul nostru? Profesorul, amuzat, surâse îngăduitor: ― Nu, dragul meu, nu vă cer să-mi scrieți o poveste născocită de voi, ci o poveste pe care o știți de undeva; ați citit-o mai de mult în vreo carte sau v-a povestit-o cineva
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
prea mult! Subdirectorul nu se mai putu abține în fața acestei impasibilități a profesorului de Matematici, și izbucni: ― Dar bine, domnule Stoicescu, se poate una ca asta?! Nu vedeți că elevii copiază din cărți în fața dumneavoastră? Profesorul surâse îngăduitor și răspunse amuzat: ― Sânt logaritmi, domnule subdirector! ― Bine, bine, logaritmi, logaritmi, dar să-i învețe pe dinafară! * Era o tradiție la liceul nostru, și probabil și la alte licee cu profesori cumsecade, ca ultima oră de curs, înainte de vacanță, și prima oră de
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
că știusem. Dar profesorul se-ncruntă puțin și spuse cu vocea-i cavernoasă: ― Ia ascultă, domnule, ce mă tot duci pe mine cu: vine apa, pleacă apa? Știi, sau nu știi? ― Nu știu, don' profesor! ― Apăi, așa spune! râse profesorul amuzat. O fi interesantă teoria dumitale asupra formării teraselor din Scandinavia, dar din nefericire e inexactă! Și a trecut imediat la altă întrebare, fără însă să ne spună el cum s-au format acele terase, de existența cărora pe pământul scandinav
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
și cu coada-ntre picioare printre asistenți și se așeză mai cuminte ca niciodată la locul lui, reflectând, probabil, la deșertăciunea lucrurilor omenești, atât de schimbătoare de la o zi la alta! ― Grozavă, grasă figură! spuse cu admirație Dan Noica, mai amuzat decât toți. Hm! Bine de mine că nu recurg la asemenea abțibilduri de cucerire! Dar voi, ăștia, care-ați umblat la poezie, fiți de aci înainte circumspecți și citiți-o pe toate părțile, în cruciș și-n curmeziș, că nu
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
și le trimite scrise de mână, servitorul său alergând în sus și-n jos pe treptele tribunalului, în timp ce Pandit stă afară, în toată splendoarea sa, sub privirile copiilor și ale unui ofițer de poliție englez, care nu pare de loc amuzat. Forțat să-și viziteze chiriașii dintr-un cartier sărac al orașului în care se înregistrase un incendiu, Pandit refuză să intre în colibele joase și conduce toate operațiunile din șa, cu o batistă pe față. Asta durează doar o săptămână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]