1,315 matches
-
de la leagăn la mormânt. Ei s-au întâlnit și s-au învrăjbit, vorbe grele și-au rostit, gânduri au mocnit, moartea și-au dorit, spre ea au gonit, de ea au fugit, iar s-au întâlnit. De bolți s-au aninat, cu colți ce-au veninat, hulpăvind credința, vomitând dorința, 'nlocuind căința cu nesăbuința. S-au jurat, s-au înjurat, jur împrejur s-au căutat, s au certat, s-au împăcat și la urmă n-au aflat de au fost doi
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
fizic, material, de-l puteai percepe cu toată suprafața corpului și nimic nu mai era în jur, fără doar această vibrație de bronz, ca și cum te-ai fi aflat în străfundurile spiralate ale unui ghioc. Pimen trăgea cu meșteșug sforile clopotelor aninate de bolta înaltă a unei galerii învecinate. Înconjură apoi bisericuța de trei ori, cu toaca de paltin pe umărul stâng, lovind-o ritmic cu ciocănelul. Călugărul intră în schit și Bătrânul îl urmă. Bisericuța, cât o încăpere mică, era clădită
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
scris câteva scrisori, pe care le păstrez. Știam bine că, în sărăcia noastră - care nu permitea sentimentalismul - nu m-ar fi chemat nimenea pentru gravitatea boalei. Știam c-a murit. Pe drum, în tren, căutam să mă apuc, să mă anin de vreun gând de speranță. Făceam ipoteze ridicole. Dar nu mă puteam înșela. Și-mi aduc aminte că mă sileam să caut o justificare a acestei mari nedreptăți - moartea tatei - și un fel de consolare. Mă gîndeam: câți oameni mari
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
Înmărmurită. În preajmă se vedeau doar morminte și cruci. Hainele sale, pe care le purta În tinerețe duminica și de sărbători, se legănau pe-o sfoară Întinsă Între doi salcâmi ce creșteau În fața sa, pe alee. Rochia ei de nuntă aninată de-o prăjină se ondula deasupra cimitirului, mișcate de-un vânticel cald ce bătea din miazăzi, fluturând din mâneci și făcând plecăciuni În stânga și În dreapta În fața năsăliilor, ca un om credincios ce și-ar fi luat rămas-bun de la un prieten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
directă a lui Mike. Poate că, acum că-i refuzase cererea în căsătorie, bărbatul își dăduse seama că nu era așa de greu să fi crud. Iar omul se obișnuiește repede cu asta. Jina s-a uitat la o scamă aninată de cămașă, apoi la umerii lui largi. Fixându-l așa, piciorul stâng i-a amorțit, ca și când deja începuse să se detașeze. Voiam numai să zic că mi se pare interesant că oamenii au botezat și-un râu cu numele ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
face concesii. Cei mai norocoși oameni nu au mai mult; au destul. Și totuși, din când în când, amintirile nu-i dădeau pace. Vedea chipul lui Zach în cele mai mici detalii, inclusiv zgârietura de pe obraz și stropii de apă aninați de bărbie. Și-atunci pieptul i se inunda de durere; un râu întreg îi trecea prin suflet. O, da, a răspuns ea. De mine știa ? Jina a închis ochii. Nu. N-am apucat să-i spun. Mai târziu, Jina a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
oarbe. ochi întredeschiși controlează lacătul. poarta se trântește sacadat. zuruie lanțul și lacătul închis apasă ochii orbiți de lumini false. închise de corbi, culorile se pierd în fumul indiferenței. paznicul tropăie prin sălile goale. muzeul moare încet. surâde artei. îi anină de brațe cireșe necoapte. sărută copilăria operelor aninate jertfă trecutului. un păianjen privește tinerețea artistului. o îmbracă în fire prelungi apoi hexagoane. ea se zbate o vreme între mișcare și static. ochi orbi, ochi indiferenți... opera uitată lasă o pensulă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
vreun prinț prăpădit povestea mea s-a înecat la mal și când văd că se adună atâta lume lângă mine nici zare de om pe aripi numai primăvară și un poem șchiop crește pasăre cu brațele mereu deschise spre cerul aninat de pod ne trezim într-un pat vine des fără s-o cheme cineva și fumează dezbrăcată înaintea mea tace nu pentru că stă lângă mine bem ceai fără zahăr și jucăm șah ardem fotografii: ea, eu, pe alocuri noi la
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
culori de iarnă, sufletul și-a croit perechi de rădăcini și a pornit prin viață ca să cearnă, în alte suflete icoane îmbrăcate-n flori de crini. Un suflet și o iarnă au înflorit peste zăpezi mugur de îngeri vii au aninat pe ramuri zâmbet de ghiocei pictat-au în amiezi cu flori de gheață pe la geamuri. În zborul lui pe aripi albe de zăpadă, sufletul s-a îmbrăcat cu anii dimineții și a pășit prin poarta lumii ca să vadă, o altă
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
facă o cruce și s-o așeze la căpătâiul mormântului. A trecut o săptămână, două, mai multe; frunzele, în țintirim, se scuturau din copacii rari pe morminte; iarba era arsă de cele dintăi brume ale toamnei. Ațe de painjen se aninau de crucile sărace, de copacii mâhniți, și sclipeau ca niște fire de argint în soarele prietinos. Amurguri de purpură înflăcărau rămășița de frunze de prin copaci; vânturile duioase ale toamnei treceau printre mormintele tăcute și frunzele galbene foșneau. Iar străinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și eu încotro am apucat. Din când în când, câte-un cristel ori câte-un stol de potârnichi se ridica zbârnâind de prin tufișuri de porumbrei. Trăgeam. Pușca vuia înăbușit în negură. Mă plecam în tăcere, luam paserea sângerată, o aninam în lațurile torbei, apoi porneam tăcut înainte. Câteodată, un iepure roșcat izbucnea dintr-o tufă întunecoasă, trecea ca o nălucă prin pâlcuri de strujeni uscați care pârâiau, și dintrodată se prăpădea sub vălul de ceață. De la o vreme a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și cu Traian Melinte de la Braniște, a împărțit leșul, ca să facă bucăți otrăvite pentru cei dintăi lupi apăruți în regiune. Iar buturile de dinapoi le-a desfăcut cu mâna lui însuși Culi, le-a dat sare și le-a zvântat, aninându-le în niște cârlige, sub podul hochstandului. Vremea era destul de rece și, în două săptămâni, poate domnii de la Sibiu s-or hotărî să vină. A sosit iarna timpurie, cu îngheț și zăpadă. Domnii au trimes iar răspuns că n-or
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
întrebat, încercând să râdă, că ce-i cu pulpa de cal. — Ce pulpă de cal? a răspuns badea Toma. A zâmbit și Traian: Care pulpă de cal? — Socoteam că n-ați uitat domnilor, a zis supărat Nicula Ursake, că am aninat două pulpe de cal sub podul hochstandului. Astăzi am găsit numai una. Mărturisesc că am văzut și eu asta, a încuviințat Traian, și am crezut că a luat-o Culi, după dreptul pe care-l are. Badea Toma s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
te-a pus cu nasul pe urmele mele. Capauca îl bate cu coada peste bocanci. —Sărut mâna, maică, zice încet și cu bucurie Culi Ursake; de data asta bine mi-ai priit. Trage din geantă curelușa cățelei și i-o anină în zgardă. — Haide acasă, Vidra, îndeamnă el. Vidra trage de curelușă îndărăt - în partea de unde a venit Culi. Lui Culi i se pare că trebuie să se miște tocmai în partea din potrivă; însă Vidra cunoaște mai bine socoteala drumului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Culi - să puște pe baciul lor, care are o blană de cinci pași în lung și de trei în lat, o blană înspicată negru; și carele urs e cel mai viclean și s-a deprins a fura șunci de cal aninate la hochstand. Îți va veni și vreme ta, viclene! îl amenință Culi pe acel urs; neștiind însă bine dacă și-a ales peștera de somn în teritoriu la Prelunci, ori s-a amistuit cine știe unde, pe tărâm necunoscut. La mijlocul lui aprilie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Serafină Burlă, prietina mea, are o copilă pe care o chiamă cum am arătat eu- și ea îmi poate aduce știre despre Octavian, dacă-i nevoie. Cum va fi ceva, se roagă de un călător care suie la deal, se anină în căruță ori se aburcă pe cal în dosul lui și vine la Prelunci. Dar până acuma, har Domnului, n-a fost nevoie să vie, și voi mulțămi Maicii Preacurate Fecioara Maria că n-a fi nevoie nici de acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai erau răsturnate, așa cum stătuse ea între ele. Îmi voi turna un pahar de vin și, ridicându-l, voi face gestul de a ciocni cu toți cei de față, întrebând: — Ei, nu cântă nimeni? Orbul, din cotlonul lui, tresare. Își anină albul toiag de un raft al bibliotecii, scotocește în buzunarul de la piept și scoate o muzicuță. O mângâie ușor, de parcă ar vrea să o încălzească, apoi și-o duce la buze. Trage puternic aer în piept. — Chiar nu mai cântă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în mână. Zâna bate de trei ori din palme. Apare un copil-șoim, fâlfâindu-și brațele. Are un cioc de pasăre de pradă. Șoimul rostește cu o plecăciune: Șoimul: Care-i porunca, Zână prea frumoasă ? Zâna: Vezi tu prichindelul de colo, aninat de creanga Marelui stejar ? Șoimul: Îl văd. Zâna: Prea bine ! Atunci zboară repede într-acolo ! Rupe cu pliscul tău cel puternic nodul care-l ține atârnat în aer și așterne-l ușurel pe iarbă, la picioarele stejarului. Șoimul: (ieșind din
MICI ŞCOLARI, DAR MARI ACTORI by Oana ARGHIRE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/368_a_561]
-
faimă, pe vodă, pe Mircea Românul, știi câte hoarde-au privit înspre mare lovind zâmbete, călcând vis după vis ? o, Dobroge, pământ din care renaște eterna cetate Tomis, în seri de foc, de primăvară pe brațe, pe piept li s-anină frumoase cu harpă, vioară... nu-s cântece, e Limba Română. Iată-mă Iată-mă sunt visător în eternitatea prezentului, și nu pentru că sunt visător, și nu pentru că totul e continuu prezent înlăuntrul meu (casă de amanet, casă de cămătar, vânzător
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
suspine ... Dar peste noapte‐o biruiește dorul - Din somnu‐i sare mama, și spre ungherul unde‐ i doarme‐ odorul Pășește‐n vârful degetelor numa ... Pe somnul lui cel lin Duioasă se ‐nclină; De‐al vieții sale chin Un zâmbet i‐anină. Zbucnește făr‐zăgaz Iubirea ei mută ‐ și plânsul lui obraz Plângând îl sărută. și mii de mângâieri Pe creștet i‐ adună ‐ De ziua cea de ieri Ce dulce-l răzbună! El simte cum s‐ apleacă peste dânsul O umbră bună
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
raza asta vine Din dorul unei lumi cât mai senine Ce sufletul de‐a pururi mi‐l frământă! Ea se topește toată‐n vers și cântă, 95 Frumosul cel etern ce doarme‐n tine. Îngăduie‐ i în plete să‐și anine Un nimb curat de poezie sfântă! Adeseori. când te privesc, îmi pare Că ești sculptată‐ n marmora din care A fost sculptată Venere Astarte... și atunci, slăvindu‐te ca pe‐ o scânteie Din flacăra nepieritoarei arte, Eu nu cutez să
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
care răsuna din ce în ce mai slab. Apoi Luke a dispărut după colț, iar eu n-am mai văzut și n-am mai auzit nimic. Și totuși, am continuat să aștept, sperând să-i văd capul apărând de după colț ca și cum ar fi fost aninat în vârful unui par. Dar nu s-a întâmplat nimic. Când, într-un final, am acceptat ideea că nu aveam nici o altă opțiune, am urcat scările. în gură aveam un gust amar. Din cauza dezamăgirii. —Care-i treaba cu el? am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Din cauza înălțimii, a explicat mama. Era mult prea înaltă față de majoritatea băieților de vârsta ei. Cred c-a fost complexată din cauza asta. Fetelor înalte le e greu să-și facă un prieten. Am urmărit-o pe Josephine care și-a aninat privirea de creștetul maică-mii, apoi a trecut la cel al tatei care era cu vreo șase centimetri mai jos. Un gest a cărui semnificație mama n-a priceput-o. — Dar presupun că, dacă nu luăm în considerare înălțimea, uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
făcut colibă În cornul acela de pădure și așteaptă să-i pice cămeșa din cer’ - chiar se laudă: că două (dintre care una mai lunguță - de fată-mare) i-au scoborât drept În brațe! Oamenii Îi ajută pe cei rămași Încurcați, aninați de crengi, să se descurce, să coboare, fără să-și rupă oasele. După aceea desprind cămeșele, le taie, le Împart... - Dar cu parașutiștii ce fac?, Îl Întreb pe Moș Iacob, cel carele pe toate le știe el. Bătrânul Își scoate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
el de parcă omul ar fi luat-o razna pe câmpii. —E puțin probabil! Nu după ceea ce mi-a spus. Cred că sunt mai multe șanse ca Israelul și Palestina să se piardă, mână în mână, înspre un apus de soare aninat la orizont, decât să ne vezi pe noi două prietene. —A! James părea ușor mai ușurat. — Deci n-o s-o mai inviți și altă dată la masă? —Ei, nu știu... Julia s-a ridicat și a început să strângă farfuriile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]