743 matches
-
apucă de bărbie și păru încîntat. Lui Felix, apucatul ăsta de bărbie i se făcuse nesuferit. Otilia, Georgeta, bărbați, femei, toți îl luau de bărbie, ca pe un copil mic. - Dragul meu, te felicit, râse generalul, nemaigăsind cesă spună. Umpluse anticamera cu efluvii de parfum. Felix făcu un gest de plecare. - Vai de mine, protestă generalul, nu trebuie să pleci. Te-am deranjat. Cobor îndată. - Trebuie numaidecât să plec, sunt așteptat, zise desperat Felix. - Așa? se miră, politicos, generalul. Știi, adăugă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
înțelesesem că această audiență, direct la ministru, era confidențială. Dar, fie că dumnealui a exagerat, fie că, la fel ca totdeauna, excepțiile fiind în țara noastră mult mai multe ca regula și intervențiile curgând gârlă, m-am trezit în fața unei anticamere pline ! Deși convenisem să nu stau la coadă ca orișicine, ci să intru de cum voi vedea că se deschide ușa, nu m-am putut hotărî a avea acest tupeu. Sfiiciunea firii laolaltă cu principiile m-au oprit și m-am
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
nume cunoscute care ceruseră insistent războiul (dinadins nu le notez, știind că odată și odată aceste pagini vor vedea lumina tiparului și eu nefiind un Saint-Just din fire), iar acum își puneau rudele la adăpost. Dar și noi, din această anticameră, ce altceva voiam cu actele noastre doveditoare ? Același lucru, poate cu mai multă îndreptățire și cu mai puține șanse, de aceea, cu mai mult venin. O excepție este firesc să antreneze încă zece, și tot așa, desigur, trebuia făcut acest
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
în bride. Peste cârlionții cărunți de la ceafă și spatele rotunjit de o cocoașă de grăsime ținea cu afectare o etolă de blană (cât se poate de nepotrivită la această vreme, mi s-a părut, zărind prin draperia trasă de la fereastra anticamerei cerul albastru, ca într-o zi de vară). Când a terminat cu pălăria, a început să-i povestească unui domn cu cioc alb ce stătea pe un scaun alături cum s-a zbătut ca să obțină concesiunea chioșcului de ziare, pentru că
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
în creieri. Eu însă m-am scuzat nepăsător, mi-am luat bastonul, mănușile și pălăria și, cu o îndemânare (chiar pentru mine) neașteptată și cu aplombul despărțirii, am acostat pe secretarul al doilea, care - o, Fortuna ! - tocmai ieșise și traversa anticamera de audiență. Rezultatul : în cinci minute cererea mi-a fost luată, împreună cu certificatele medicale, cu promisiunea că se va avea grijă de ea. Mulțumit de cât am fost de descurcăreț (eu, care disprețuiesc descurcăreții !), ca o damă virtuoasă ce a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
nemților în București, de la ceas la ceas, domnul Marghiloman, trebuie să fi auzit despre el ! Șeful acelora care insistaseră să intrăm în război alături de Germania ! Ei, dacă n-ai auzit, auzi acum ! Domnul Marghiloman era deodată asaltat de lume. Avea anticamera plină ! Atâția care în ultimele luni îl ocoliseră, alții care nici n-avuseseră ocazia să-l cunoască, alții care îl bârfiseră sau îl atacaseră direct acum îi solicitau ajutorul ! Dinainte încă să aibă nevoie ! Era indignat, bietul Papa, povestind. Domnul
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
în care războiul și refugiul sunt privite ca mari catastrofe naționale. împletirea lor e absolut remarcabilă, firească. Scene de neuitat găsim în amândouă : întâlnirea din grădina cu trandafiri dintre Sophie și Ialomițeanu ; așteptarea de către Papa a unei audiențe într-o anticameră ministerială ; bombardarea unui depozit de lemne cu mulți morți și răniți : agitația lui Margot, geloasă pe sora ei și neconștientă deplin de propriile simțiri [...]. Construcția romanului Gabrielei Adameșteanu, foarte modernă, se bazează pe un principiu de relativizare a perspectivelor. Aceasta
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
să se arunce în fața lui. Mihai oftează nemulțumit. Ia telefonul și-l sună pe regizor. Se întîlnesc peste jumătate de oră la casa de filme. Spre surprinderea lor, directorul îi întîmpină cu prietenie, fără să-i mai țină să facă anticameră, neluați în seamă, ca pînă acum. Pentru prima dată, Mihai are certitudinea că filmul se va face. Nu i-a spus-o nimeni, dar o simte. Și-n plus, e mulțumit de forma la care a ajuns scenariul: simplu, coerent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
s-a așezat. Vede în vitrina barului din restaurant cutii mari cu bomboane și se ridică să cumpere una. La institut ajunge abia pe la ora zece. Simona e plecată la o ședință. Cînd se întoarce și-l vede așteptînd în anticameră, se oprește o clipă nedumerită, potrivindu-și mai bine ochelarii. Pentru întîa dată, de mulți ani încoace, Mihai are o tresărire interioară, ca o dragoste la prima vedere, născută dintr-un sentiment prodund: o femeie într-adevăr maiestuoasă; nu numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
am aruncat o privire pe coridorul ce ducea spre ieșire. VÎntul Înghețat mă lovi În față. Brațul Îngerului scufundat se zărea În Întuneric. M-am uitat În partea cealaltă. Intrarea spre bibliotecă era la vreo zece metri de baza scării. Anticamera ce conducea Într-acolo era Învăluită În beznă. Am Înțeles că Fumero mă putea observa de la doar cîțiva metri de punctul unde mă aflam, fără ca eu să-l pot vedea. Am scrutat Întunericul impenetrabil asemenea apelor unui puț. Am tras
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
la el și la bocceluță. În cele din urmă, după repetate și precise declarații că este prințul Mâșkin și că trebuie să-l vadă pe general pentru o chestiune importantă, servitorul, derutat, îl introduse alături, într-o încăpere mică de lângă anticamera cabinetului și-l predă unui alt om, care făcea dimineața aici de serviciu și-i anunța generalului pe musafiri. Acest al doilea lacheu era îmbrăcat în frac, avea mai mult de patruzeci de ani, o fizionomie preocupată și, fiind ușierul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
lacheu era îmbrăcat în frac, avea mai mult de patruzeci de ani, o fizionomie preocupată și, fiind ușierul special al cabinetului, cel care-l anunța pe Excelența Sa când venea cineva în audiență, își cunoștea foarte bine valoarea. — Așteptați puțin în anticameră, iar legăturica lăsați-o aici, spuse el și se așeză fără grabă și plin de importanță în fotoliul său, privindu-l cu o uimire severă pe prinț, care se instalase pe scaun chiar lângă el, ținându-și bocceluța în mâini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
am mai fumat de trei ore. De altfel, cum crezi dumneata, pentru că doar se zice: câte bordeie... Hai, spuneți și dumneavoastră, cum să vă anunț? mormăi valetul aproape fără voie. Mai întâi, n-ar trebui să stați aici, ci în anticameră, pentru că sunteți vizitator, adică musafir, și o să fiu luat la rost... Și-apoi, aveți de gând să vă mutați la noi? adăugă el, după ce mai aruncă o privire spre bocceaua prințului, care, evident, îl îngrijora. — Nu, n-am de gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
s-ar fi înjosit într-atâta, încât să stea cu lacheul în vestibul, destăinuindu-și problemele; deci, și într-un caz, și în celălalt, el, valetul, nu va trebui cumva să dea socoteală? — Și totuși ar trebui să poftiți în anticameră, spuse el cât putu de stăruitor. — Păi, dacă aș fi stat acolo, nu ți-aș fi explicat toate acestea, remarcă prințul cu veselie, și deci încă ai mai fi fost îngrijorat din pricina pelerinei mele și a boccelei. Acum, zic eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Prokofievna o scrisoare, din Elveția, parcă? — Întocmai. În cazul acesta sunteți cunoscut aici și își vor aminti de dumneavoastră. Doriți să vorbiți cu Excelența Sa? Imediat îl înștiințez... Îndată va fi liber. Numai că... ar fi bine să poftiți deocamdată în anticameră... De ce a stat aici prințul? îl întrebă el sever pe valet. — V-am spus că așa a dorit dumnealui... În acest timp, ușa cabinetului se deschise brusc și ieși un militar cu o servietă în mână, care vorbea tare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
de vârsta persoanei, ci de vârsta ei la deces. Iar amânarea momentului decesului pentru o vârstă mai înaintată lasă o masă tot mai mare de oameni în stare de sănătate la vârste la care anterior s-ar fi aflat în anticamera morții. Firește că această replică atrage la rându-i o altă replică: progresele în prelungirea duratei medii de viață (sănătoasă) la 60 de ani nu ar fi fost posibile și nu sunt sutenabile fără cheltuieli legate de sistemul sanitar. Adevărul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2349_a_3674]
-
ce poate face e să le stârnească invidia și uite câte pătimește sărmanul Libo pentru că un delator pizmaș ca Trio Fulcinius a pus ochii pe grădina lui. Tresare speriat. A uitat să-l înștiințeze pe împărat că Trio așteaptă în anticameră. Își îndreaptă privirea către principe. Îl vede pământiu la chip, privind țintă în față. — Trio Fulcinius are și el audiență în această dimineață, șoptește încet. Augustus clipește de câteva ori, buimac. Își recapătă stăpânirea de sine într-o clipă. — Dă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
pe paravane... Nu mai are timp să găsească răspunsul. Draperia din dreptul ușii se mișcă. Răsuflă panicat. A venit momentul! Puhoiul de lume ce așteaptă să fie primită în audiență se bulucește ca la un semnal spre intrarea în prima anticameră. El însă rămâne pe loc, alături de Iulia Caelis. Speră din tot sufletul să fie lăsat mai la coadă. Să apuce măcar să-și vină cât de cât în fire. Din colțul unde se află, îl zărește pe secretarul imperial ieșind - răvășit
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
însoțește tot cu aprobarea împărătesei. Altminteri, fără intervenția ei, nici n-ar fi fost admis la audiență. Femeia are privirea îndreptată spre agitația de la intrare, unde spiritele se precipită în jurul lui Parthenicus. Au venit în ajutorul lui, ieșind din prima anticameră, și secretarii, Polybius și Hilarion, care încearcă pe cât posibil să calmeze situația. Cel mai zgomotos se dovedește a fi Iulius Caledus. — Eu trebuie să ajung cel dintâi cu dosarele astea la împărat! Flutură sub ochii cubicularului și ai secretarilor o
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
cubicularului. — Au ajuns senatorii să dea întâietate fiilor de liberți...! — Uite-i cum se fudulesc de când au voie să poarte inele de aur și pot intra în rândul cavalerilor! — Eu am venit cu probleme de serviciu... La intrarea în prima anticameră, Iulia Caelis este oprită de Parthenicus. Nu poate merge mai departe. Fulcinius ar vrea să rămână și el pe loc, însă Polybius îl împinge de la spate. Întoarce ochii, rugător, către femeie. — Nu mă lăsa singur! Iulia îi face un mic
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
macabru, bătrânul împărat îi arată cu un deget tre murat ușa. Iese de-a-ndăratelea, ploconindu-se adânc de nenumărate ori. Odată perdeaua groasă lăsată în urma sa, înjură printre dinți fără să-i pese de însărcinatul cu corespondența imperială care așteaptă în anticameră cu un vraf de tăblițe în brațe. Trece ca o vijelie pe lângă secretarii imperiali, Polybius și Hilarion. După câțiva pași se oprește clătinându-se. Dacă vreunul dintre ei își imaginează că l-a insultat pe principe? Asta-i tot ce
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
unei rude. Agrippina s-a întins deja după clopoțelul așezat la îndemână pe speteaza patului. Ea doarme întotdeauna la perete, iar el, la margine. Imediat după ce se aude clinchetul de argint, perdeaua care separă încăperea pentru odihna de noapte de anticamera unde veghează cubicularul se agită ușor. Încă buimac, tânărul sare jos din patul înalt cu un salt elastic, igno rând scărița. Răceala mozaicului sub tălpile goale îl înviorează. Se simte întru câtva mai liniștit. Pune-ți o tunică pe tine
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
avem pe π ci 3,1417254. Mică diferență, dar contează. De altfel, un discipol al lui Piazzi Smyth, Flinders Petrie, care a făcut și măsurătorile de la Stonehenge, zice că și-a surprins maestrul Într-o zi pilind asperitățile granitice din anticamera regală... pentru a face să-i iasă socotelile. Bârfă, probabil, Însă Piazzi Smyth nu era un om care să inspire Încredere, era de-ajuns să te uiți cum Își Înnoda cravata. Totuși, printre atâtea prostii există și adevăruri incontestabile. Domnilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
fără să ne privească măcar, În penumbra zilei ce se apropia de sfârșit, se Îndreptă cu pas sigur către Agliè, Îl mângâie pe față cu cochetărie și-i zise: „Simone, doar n-ai de gând să mă lași să fac anticameră!” Era Lorenza Pellegrini. Agliè se-ndepărtă ușor, Îi sărută mâna și Îi spuse, arătând spre noi: „Draga mea, scumpa mea Sophia, dumneata știi că ești ca la dumneata În orice casă pe care binevoiești s-o iluminezi cu prezența. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
cheile, zăngănit de lanțuri, și Pran se trezește în zenana, locul unde se află femeile palatului. Nici un pogon de carne despuiată nu se ivește cu urgență în dreptul ochilor lui. Simte totuși o adiere promițătoare de trandafiri și pătrunde într-o anticameră cu faianță roz, în nuanțe variate, cu un aer ciudat, viclean. La un capăt, este o intrare, mai mult o despărțitură decât o ușă. Un candelabru roz de sticlă atârnă din tavan. De cealaltă parte a ușii se aude susurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]