8,708 matches
-
barbă și probabil sex - căci a fost teribil de mediatizată relația lui cu o țigancă ajunsă actriță pe care o întreținea neisprăvitul acesta cu banii țării, la Paris. Ce faună! El era un Satyr ce trebuia să stea în grajdurile antichității.“ Cuvinte grave și lipsite de acoperire. Când auzim elevi de liceu vorbind vulgar și ireverențios pe străzile orașului, să ne gândim că există și profesori ca Floarea Necșoiu care se exprimă astfel. Dacă opiniile politice ale autoarei te fac să
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
în Penitenciar. Legea talionului, mi-a replicat un amic savant. Era chiar mulțumit că s-a dat o lecție unui tînăr abominabil. Am reflectat puțin și am replicat: Este adevărat că legea talionului spune să aplici o pedeapsă echivalentă. În antichitate era socotită o lege corectă, mai ales de unele popoare. Dacă am tăiat mîna cuiva, mi se taie și mie mîna. Odată ce mi se taie mîna însă sînt liber, mi-am ispășit pedeapsa. Dacă violatorului i s-ar aplica legea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
în celulă este infinit mai sălbatic, mai crud, mai bestial. A fost ars cu țigara, a fost schingiuit, a fost violat în public, nu printr-un raport sexual între două sexe, ci printr-un raport de natură homosexuală. Dacă în antichitate legea talionului presupunea o pedeapsă echivalentă, după care se socotea judecata încheiată, în cazul nostru victima cea mai mare devine chiar violatorul. El plătește mai scump decît victima sa, prin anii de pușcărie. Opinia publică nu are judecăți infailibile, linșajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
nu poate deschide fără cealaltă, pentru că Machiavelli a făcut înțeleasă istoria contemporană prin paradigma antică, și atunci cînd pleda pentru republică, și atunci cînd construia, examinînd-o prin exemple vechi și noi, formula despotică a principelui. Maeștrii lui (cheile) au fost Antichitatea și Dante, cunoscuți prin lecturi și apoi experiența diplomatică de peste un deceniu, făcută ca secretar al republicii florentine și diplomat al ei în Franța, Elveția, Germania: Niciodată nu s-a putut spune că Machiavelli a fost un politician. Dar poate
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
maximă concentrare creatoare, convingerea de adoptat al lumii regilor, o lume proprie, pentru care era născut. Eliberarea de lestul noroiului cotidian e simbolică. Scrisul e pentru el stare de grație, ritual sacru în care se risipesc toate spaimele omenești, iar antichitatea un drog. Mărturia, și patetică și poetică, nici nu era poate meritată de Vettori care, în replică, îi scria în ce lux trăiește el la Roma. Risipa de inteligență și acest patos al ideii, motivează recuperarea lui Machiavelli în literatură
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
în funcție de interes și context, a conducătorilor de state, în baza unor paradigme validate în experiența umanității. Nu sînt omise eșecurile și cauzele producerii lor, identificate în greșeli personale, destin sau conjunctură, și niciodată în determinismul divin, fie că e invocată antichitatea, fie istoria modernă. Valoarea exemplară a figurilor istorice e definită atît în raport cu vremea în care au trăit, cît și în raport cu istoria generală de pînă la 1500. Perfect proporționată cu ideea cardinală, cartea, și ca substanță și ca exemple ce tind
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
iar de la Marcus Aurelius să ia exemplele potrivite pentru a putea păstra în mod glorios un stat întemeiat și solid". Ambii împărați au fost plini de însușiri, dar nu aceleași. Că Machiavelli a selectat cu discernămînt între procedeele politice ale antichității ne-o spune respingerea tacticii "divide et impera" pe care n-o considera nici utilă nici actuală atunci. Secolul nostru n-a învățat de la el această lecție. Ca să existe instituția puterii, trebuie să existe statele. Cu o disciplină exemplară în
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Savonarola, care pretindea că se întreține direct cu Dumnezeu. Dar Machiavelli însuși nu apelează la textele biblice decît o singură dată și atunci doar la Vechiul Testament, de unde îl alege numai pe Moise, invocat într-o serie de conducători charismatici. Pentru antichitate, per exemplum, sînt folosite relatările din Titus Livius și Tacitus, despre miracole. Religia celor vechi educa acțiunea, orgoliul, pe cînd cea nouă beatifică umilința. Lenea contemplativă, în schimb, frînează violența, observa Machiavelli (în Discorsi și în Istoriile florentine). O astfel
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
loc. Cărțile testamentare ale bizantinilor, concepute strict pentru uzul urmașilor în linie ereditară, precum Învățăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon, par să-i fi rămas necunoscute. De asemenea, și scrierea lui Pseudo Isocrate, Sfaturi către Demonik venită din antichitatea greacă. Nu același lucru se poate spune despre De administrando imperio a lui Constantin Porfirogenetul, o carte aproape în întregime dedicată interesat doar tacticii militare de apărare și cucerire. Constantin, fiul faimoasei Zoe Carbonospina și a lui Leon VI, supranumit
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
și pentru care să am mai multă prețuire, decît acea cunoaștere a faptelor săvîrșite de oamenii mari, pe care am dobîndit-o de-a lungul unei bogate experiențe a lucrurilor petrecute în vremurile noastre și prin lectura neîntreruptă a celor din antichitate 7; și întrucît acestea toate le-am cumpănit și cercetat cu sîrguință și îndelung, după care le-am strîns laolaltă într-o cărticică, pe aceasta o trimit acum Măriei Voastre. Și cu toate că ea îmi pare nedemnă de a vă fi
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
se supună unui tiran ieșit dintre cetățenii ei, decît o republică nevoită să folosească armatele străine. Roma și Sparta au fost multe secole state înarmate și libere. Elvețienii au armată foarte bună și sînt oameni liberi, în ce privește armatele mercenare din antichitate, avem exemplul cartaginezilor care, după ce au sfîrșit primul război cu romanii, au fost pe punctul de a fi doborîți de soldații lor mercenari, deși aveau drept comandanți pe propriii lor cetățeni. După moartea lui Epaminonda, tebanii l-au ales pe
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
o doamnă din Veneția, de care abuzase; dar cîte cruzimi nu s-au comis din ordinul lui! Cine ar putea număra toate crimele sale? Acesta este omul pe care Machiavelli îl preferă tuturor celorlalți oameni însemnați ai vremii și eroilor antichității, găsind viața și activitatea lui demne de a servi ca exemplu celor pe care șansa, destinul, îi duc la mărire. Trebuie însă să-l combat pe Machiavelli și mai în detaliu, pentru ca aceia care gîndesc ca el să nu mai
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
apăra fortărețe este numai treaba marilor suverani; iar cei care vor să-i imite, fără însă a avea puterea necesară, seamănă cu acela care imita zgomotul tunetului și se credea Jupiter. CAPITOLUL XI [Despre principatele ecleziastice] Nu prea văd, în Antichitate, preoți deveniți suverani. Mi se pare că dintre toate popoarele despre care ne-au rămas oarecari mărturii, doar evreii au avut o suită de pontifi despotici. Nu este de mirare că, în cea mai superstițioasă și cea mai ignorantă dintre
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
să-și reproșeze sîngele vărsat; necesitatea îi face să acționeze; și, în asemenea împrejurări, războiul este o nenorocire mai mică decît pacea. Acest subiect mă face, în mod firesc, să vorbesc despre principii care, printr-un negoț de neimaginat în antichitate, fac trafic cu sîngele poporului lor: curtea aceasta este ca un tîrg, unde trupele sînt vîndute celor care oferă bani mai mulți. Menirea soldaților este să-și apere patria; a-i închiria altora, cum ai vinde cîini și tauri pentru
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
1956) 38 E de ajuns ca să nu aibă încredere, însă nu justifică pe cei care sînt răi și înșelători. (Christina) 39 ad votum = după dorință 40 Nu poate să pară mult timp ceea ce nu este. (Christina) 41 ab antiquo = din antichitate 42 Citat incomplet din Titus Livius. Înțelesul este: "Ceea ce spun ei, adică nu vă amestecați în război, e contrar intereselor voastre; pentru că fără recunoștință, fără demnitate, veți fi răsplata învingătorului." 43 Familia de Medici 44 Citat după Titus Livius: "Războiul
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
personajul nostru aflăm că se numea „Maria Magdaleana”, adică „originară din Magdala”, o localitate de pe malul Tiberiadei. Numele aramean este Migdal Nunaiya, însemnând exact „Turnul peștelui”. Orașul actual, Migdal, se află la 5 kilometri de Tiberiada și era vestit în Antichitate pentru comerțul cu pește proaspăt și conservat. De pe urma acestui tip de comerț magdaleenii deveniseră prosperi, chiar bogați. Ce se mai știe despre Magdala? Că împăratul Titus, cucerind-o, a masacrat toți locuitorii refugiați pe corăbii (Flavius Josephus, Războiul evreilor 3
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
regelui Irod. Femeile din anturajul lui Isus nu au o simplă funcție decorativă. Dimpotrivă, ele își pun la dispoziție averile pentru susținerea materială a întregului grup. Ajunge să ne amintim cât de limitat este rolul social, public al femeii în Antichitate și mai ales al femeii iudee ca să pricepem imensul risc și uriașa îndrăzneală de care dau dovadă aceste ucenice ale lui Cristos. În școlile filozofice grecești, prezența feminină face parte din regula normalității; nu însă și în curentele iudaice de
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
studio. Întâi de toate, voi analiza fragmentele din Noul Testament referitoare la „ucenicul pierdut” al lui Isus, redând termenilor proprietatea lor semantică și teologică. Apoi, voi prezenta și comenta un dosar mai puțin frecventat de publicul larg, alcătuit din mărturii ale Antichității creștine și iudaice, urcând până la biografiile medievale. După aceea, mă voi opri asupra Evangheliei lui Iuda. Voi propune o lectură fidelă a textului, care contrazice esențial și, sper, argumentat vulgata răspândită de National Geographic. Într-o ultimă secțiune, foarte pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sufletul. O faptă cumplită nu poate merita decât o pedeapsă cumplită. Întâlnim asemenea morți descrise de Herodot (Istorii 4, 205), Pausanias (Descrierea Greciei 9, 7,3), în Cartea a doua a Macabeilor (9,1-4; 12,38) sau la Flavius Josephus (Antichități iudaice 17,168-170)40. La Matei, avem de-a face așadar cu o autoexecuție care urmează logica întregului scenariu despre Iuda: acesta trecuse de partea unui adversar necinstit și, dându-și seama, își ia singur zilele (Dumnezeu îl pedepsește prin
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nici nu poate exista o biografie a lui Iuda mai tendențioasă, mai demolatoare decât cea preluată în Legenda aurea. Practic, între Iuda lui Matei și Iuda-Oedip al lui Iacopo da Varazze singurul punct comun pare să fi rămas doar numele. * Antichitatea a cunoscut însă și un Iuda pozitiv, eroizat. Câteva grupuri de gnostici, despre care vorbesc Irineu și Tertulian, îl consideră adevăratul mântuitor al omenirii. După Pseudo-Tertulian, „deoarece puterile șvrăjmașeț ale acestei lumi nu doreau ca șIsusț Cristos să pătimească, pentru ca
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
care dispunem la ora actuală. Cine știe ce surprize ne pregătește viitorul, chiar foarte apropiat! Nu trebuie să omitem nici faptul că lectura în cheie pozitivă a lui Iuda realizată de specialiștii de la National Geographic va fi fost influențată și de mărturiile Antichității. Într-adevăr, despre o Evanghelie a lui Iuda amintesc Irineu al Lyonului (secolul al II-lea) și Epifanie al Salaminei (secolul al IV-lea), doi dintre cei mai importanți ereziologi creștini din primele veacuri. Primul notează, în Adversus haereses I
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fiind că, așa cum am văzut, acestea pot fi altele de la manuscris la manuscris. A nu se înțelege că aș milita pentru banalizarea ori desacralizarea textului Noului Testament. Nici vorbă! Însă oricine este familiarizat cu textele „sacre” ale școlilor filozofico-religioase din Antichitatea târzie știe că, pentru un neopitagorician, de pildă, „cărțile sfinte” erau De vita pythagorica sau Viața lui Apollonios din Tyana, pentru un neoplatonician, Viața lui Platon sau Viața lui Plotin și așa mai departe. Evangheliile sunt reflecții ale Revelației, ca
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
specialitate”: patristică, ecdotică, istoria creștinismului antic și atât. Restul e distracție inutilă pentru dânsul. M-am îngrozit, dar, în fața unei asemenea decizii radicale și ferme, orice argument devenea din capul locului inoperant. Ce pierdem așadar ignorând scrierile apocrife creștine ale Antichității? Pe plan teologic, poate „nu mare lucru”. Cam ce s-ar fi pierdut dacă vremurile ar fi șters 50% dintre icoanele mânăstirilor din Bucovina. Pe plan uman și cultural, foarte mult. Pe plan uman, cum aceste texte există, cum ele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Grație intervenției generoase a lui Brendan, Iuda va beneficia de o scurtă prelungire a acestui moment de respiro. Tema „răgazului” între chinuri (refrigerium) acordat păcătoșilor în iad este una dintre temele centrale și controversate ale unei apocrife extrem de cunoscute în Antichitatea creștină, Apocalipsa lui Pavel 87. Originalul grecesc urcă probabil până în secolul al II-lea, dar el nu ni s-a păstrat. Conținutul lui poate fi reconstituit parțial după una din cele două versiuni latine. Apocalipsa lui Pavel este primul text
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
entități divine, atâta doar că ele sunt puternic abstractizate. Devine acum mai clar că ceea ce numesc aici „lectură demitizantă” a mitului nu este, în realitate, decât o lectură propriu-zis filozofică, rațională chiar, efectuată în cheie platoniciană. 4. Cu Flavius Josephus (Antichități iudaice I, 67 sq.) 157, se aflăm și mai aproape de discursul avvei Serenus. Flavius Josephus pune în evidență diferența care există încă de la început dintre seminția lui Seth și aceea a lui Cain (el nu vorbește despre nici o unire trupească
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]