1,208 matches
-
doresc noroc! îi mai spuse McCann, și dădu să plece, dar Grosvenor îl opri: - După părerea dumitale, pe ce se bazează popularitatea lui Kent ca șef? McCann rămase pe gânduri câteva clipe, apoi răspunse: - E uman. Adică are preferințe și antipatii. Se enervează, e iute la mânie, face greșeli, deși pretinde că e infailibil. Arde de nerăbdare să ajungă director. Când nava se va întoarce pe Pământ, se va face mult caz de șeful expediției. Fiecare dintre noi are câte ceva din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
el mai mult decât o povară. Bănuiesc că am fost tragedia lui. Mai ales că-mi făceam treaba metodic, nu-i dădeam nici un răgaz și nici o speranță și nu m-am lăsat până ce n-am simțit că răceala tatei, apoi antipatia lui s-au schimbat în ură. Își aranjase viața destul de bine, cu gloria se descurca, iar eu îi stricam reputația; era peste puterile lui să se împace cu asta. De câte ori primea oaspeți și avea nefericita inspirație să mă închidă în
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
o mutră de porc parfumat și încrezut, care se considera irezistibil ca bărbat, se lăudase prin azil că părăsise o văduvă pentru care l-ar fi invidiat mulți bărbați. Și într-o zi îi spusesem lui Dinu, mai mult din antipatie împotriva lui Aristide pe care aș fi vrut să-l prind cu minciuna, că doream s-o cunosc; îl rugasem chiar să-mi arate casa la primul drum în cătun, dar nu-mi închipuisem că Dinu mă va lua în
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mă blestemi". Mi s-a făcut teamă de el și la prima ocazie l-am pârât. Sforile au fost, bineînțeles, confiscate, iar eu mutat în altă celulă ca să nu devin obiectul răzbunării celui reclamat. Dar această întîmplare mi-a atras antipatia generală, și a deținuților și a gardienilor care se uitau în altă parte când cineva profita de înghesuială ca să-mi vâre cotul în burtă sau îmi punea piedică și mă rostogoleam pe jos. N-am avut ce face și m-
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mintă, să viseze, să-și remodeleze amintirile, de parcă timpul era de ceară, și se fereau cu grijă să se mire de alții pentru ca la rândul lor să fie crezuți. Numai când apărea Arhivarul deveneau reticenți și stânjeniți, stricând, atunci, totul. Antipatia pe care mi-o inspirase omul dintre hârțoage și care sporise destul de repede (se pretindea istoric de meserie, dar în afară de istoria azilului nu știa probabil nimic), mă făcea să nu văd cu ochi buni stânjeneala și teama lor. Mă enerva
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
-le că, din moment ce-mi revenisem, însemna că mă împăcasem cu Moașa. Numai Mopsul, cu mintea lui diabolică, a mirosit că era ceva necurat la mijloc și m-a privit chiorâș. Dar și el a trebuit să-și înghită antipatia pe care mi-o purta, după ce i-am înmuiat inima lui Filip spunîndu-i că tot umblând prin bălării mă lovise dragostea pentru păsări și i-am stârnit lui Dominic amintirile de prin bordeluri istorisindu-i câteva întîmplări deocheate. Lui Siminel
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Ce mai urmează? Să cerșești bunăvoința Arhivarului? Să-i faci bustul lui Aristide? Să-ți scurmi cu unghiile un mormânt ca să te ierte Mopsul? Asta vrei? Nu, nu vroiam asta. Nu venisem la azil ca să fiu tot un oarecare. Peste antipatia celor care nu mă înghițeau puteam să trec; ea semăna din multe puncte de vedere cu admirația. Dar trebuia să storc din mine ultimele rămășițe de compasiune și de tact. Nu aveam nevoie de ele. Nu trebuia să mă gândesc
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ar fi mai potrivită“ - și părea sincer. Totuși nu putea să nu observe că toate sfaturile lui o îndreptau în aceeași direcție: mai modestă și mai puțin sexy. Nu-i pomeni nimic lui Liz despre asta. Sora ei căpătase o antipatie subită, irațională față de Edward și nu mai era nevoie să i-o alimenteze cu nimic. În plus, nu ar fi fost corect față de el. Dacă se îmbrăca altfel acum, fusese propria ei decizie, luată în parte dintr-un motiv pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
său preferat. Aceasta ar fi putut fi cea mai plauzibilă ipoteză, dacă proprietarul cafenelei nu ar fi fost un muzician și cântăreț Între două vârste, care afișa Întotdeauna o alură atletică și un bronz de invidiat și care avea o antipatie atât de profundă pentru cuvântul tipărit, Încât nici nu-și dădea osteneala să citească versurile cântecelor pe care formația lui le interpreta vinerea noaptea. Adevăratul motiv pentru care bistroul fusese numit după Kundera, circula contraargumentul, era că acest punct În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
vorbea ca Ashton, că era ca Ashton. Un bărbat liniștit, singuratic, de onoare, foarte manierat, discret, puritan. Al doilea gând Îi dădu fiori reci. Nu vorbise despre Desert Rose ca un bărbat Îndrăgostit, ci ca un bărbat care Își ascunsese antipatia doar ca să fie politicos, iar acum Își arăta adevăratele sentimente. Charlie se uită la fața Încremenită a lui Kitty și se apropie Încă un pas. Stătea acolo, așteptând ceva: ce anume? Deschisese o nouă linie de comunicare secretă, doar Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Îi aduse vești bune. — L-am pierdut pe Charlie. Dar și vești rele. Nu putem merge la culcare fără el. Nu avem mașină, iar cheile de la rulotă sunt la el. — Asta se poate aranja, zise Kitty. Din nou o copleșea antipatia pentru Charlie și trebuia să facă eforturi mari să nu se vadă. Se Întoarce el, zise Desert Rose netulburată. Să mai așteptăm puțin. Îl cunosc pe Charlie, ar fi nepoliticos să plecăm fără el. Pe la două noaptea, Charlie apăru din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
că în memoria olarilor nu se păstra amintirea nici unei întâmplări asemănătoare, o flacără subțire, rapidă și sinuoasă ca limba unei cobre, țâșni șuierând din gura vetrei și mușcă cu cruzime mâna băiatului, apropiată, inocentă, neștiutoare. Atunci s-a născut surda antipatie pe care familia Gacho a început s-o nutrească față de Algori, nu doar incalificabil de neatenți și de iresponsabili, ci și, conform inflexibilei lor judecăți, nerușinat de profitori pentru că se folosiseră de sentimentele unui tânăr naiv ca să-l pună să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
el mai mult decât o povară. Bănuiesc că am fost tragedia lui. Mai ales că-mi făceam treaba metodic, nu-i dădeam nici un răgaz și nici o speranță și nu m-am lăsat până ce n-am simțit că răceala tatei, apoi antipatia lui s-au schimbat în ură. Își aranjase viața destul de bine, cu gloria se descurca, iar eu îi stricam reputația; era peste puterile lui să se împace cu asta. De câte ori primea oaspeți și avea nefericita inspirație să mă închidă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o mutră de porc parfumat și încrezut, care se considera irezistibil ca bărbat, se lăudase prin azil că părăsise o văduvă pentru care l-ar fi invidiat mulți bărbați. Și într-o zi îi spusesem lui Dinu, mai mult din antipatie împotriva lui Aristide pe care aș fi vrut să-l prind cu minciuna, că doream s-o cunosc; îl rugasem chiar să-mi arate casa la primul drum în cătun, dar nu-mi închipuisem că Dinu mă va lua în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă blestemi”. Mi s-a făcut teamă de el și la prima ocazie l-am pârât. Sforile au fost, bineînțeles, confiscate, iar eu mutat în altă celulă ca să nu devin obiectul răzbunării celui reclamat. Dar această întâmplare mi-a atras antipatia generală, și a deținuților și a gardienilor care se uitau în altă parte când cineva profita de înghesuială ca să-mi vâre cotul în burtă sau îmi punea piedică și mă rostogoleam pe jos. N-am avut ce face și m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mintă, să viseze, să-și remodeleze amintirile, de parcă timpul era de ceară, și se fereau cu grijă să se mire de alții pentru ca la rândul lor să fie crezuți. Numai când apărea Arhivarul deveneau reticenți și stânjeniți, stricând, atunci, totul. Antipatia pe care mi-o inspirase omul dintre hârțoage și care sporise destul de repede (se pretindea istoric de meserie, dar în afară de istoria azilului nu știa probabil nimic), mă făcea să nu văd cu ochi buni stânjeneala și teama lor. Mă enerva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
-le că, din moment ce-mi revenisem, însemna că mă împăcasem cu Moașa. Numai Mopsul, cu mintea lui diabolică, a mirosit că era ceva necurat la mijloc și m-a privit chiorâș. Dar și el a trebuit să-și înghită antipatia pe care mi-o purta, după ce i-am înmuiat inima lui Filip spunându-i că tot umblând prin bălării mă lovise dragostea pentru păsări și i-am stârnit lui Dominic amintirile de prin bordeluri istorisindu-i câteva întâmplări deocheate. Lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Ce mai urmează? Să cerșești bunăvoința Arhivarului? Să-i faci bustul lui Aristide? Să-ți scurmi cu unghiile un mormânt ca să te ierte Mopsul? Asta vrei? Nu, nu vroiam asta. Nu venisem la azil ca să fiu tot un oarecare. Peste antipatia celor care nu mă înghițeau puteam să trec; ea semăna din multe puncte de vedere cu admirația. Dar trebuia să storc din mine ultimele rămășițe de compasiune și de tact. Nu aveam nevoie de ele. Nu trebuia să mă gândesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mult mai curat de când Citizen pledase cu succes pentru construirea unei șosele de centură. Și acest lucru fusese o realizare a ei și schimbase în bine viețile oamenilor, deși bănuia că la vremea aceea afectase afacerile câtorva firme, atrăgându-i antipatia acestora. La naiba, avea să sfârșească sub un autobuz, cum îi urase sinistrul domn Wadey, dacă nu se aduna. Toată lumea îl saluta pe Ralph pe când mergeau pe High Street, ale cărei case cu fațade de lemn ascundeau discret firme ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Dem. Theodorescu, alias „Teo”) și Cincinat Pavelescu (autor: Nae Ionescu, alias „A”), ca și rubrica „Note, informațiuni, inserții și reclame literare“. În fine, un „sotissier” simbolist - „Serviciul de ecarisaj literar“ - etalează fragmente literare „compromițătoare”, fapt ce va fi atras, desigur, antipatia lui O. Densusianu. A fost oare „simbolistul” Ion Minulescu cel în care integraliștii anilor ’20 recunoșteau un precursor analog lui Apollinaire, un prefuturist? Unii exegeți postbelici înclină să afirme că da. Argumente în acest sens găsim, de pildă, în sinteza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
credincioasă a lucrătorilor și proletarilor?”, interpretînd în această cheie manifestația studenților lui Mihail Dragomirescu împotriva piesei Manasse: „Cînd sîntem în vremea misticismului, de ce n-am admite o clipă că în manifestația contra lui Manasse se ascunde un nemărturisit sentiment de antipatie religioasă?”, și demontînd pseudoargumentele etniciste ale românismului xenofob: „Ronetti-Roman era de origină jidan, deci nu poate fi scriitor român. I.L. Caragiale era de origină grec, deci... Mihai Eminescu era de origină slav, deci... Millo, Pascali, Negruzzi, Ghica, Gherea, Cerna, Iorga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
putea face și invers, luînd orice operă literară și căutînd să o reduci la acele Greguerias” (interviu acordat lui I. Valerian, în vol. Cu scriitorii prin veac, Editura pentru Literatură, București, 1967, pp. 231-236). În același interviu, Vinea își reafirmă antipatia pentru „literatura psihologică sau de document” și preferința (comună și prietenului său Ion Barbu) pentru Poe (din care va da, în anii ’50, traduceri remarcabile, după ce învață singur engleza) și Hoffmann, pentru libertatea antimimetică a literaturii fantastice văzute drept „creație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o pledoarie pentru valorile rațiunii individuale: „Opinia publică este totalitatea incompetenților acestui neam. Denumirea de «opinie» publică este improprie, fiindcă massa nu raționează, ci simte. Judecata este un produs individual; sentimentul singur este social. Opinia publică poate avea simpatie sau antipatie pentru o idee, pentru o chestiune socială, dar sensul ei profund, logic și practic, massa nu-l poate înțelege. Opinia publică - entitate afectivă - este o creațiune minunată a timpurilor moderne, fiindcă interesează massele la progresul colectiv. Opinia publică nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sa tremură Vidinul. Toate damele sînt mișcate. E delicios maestrul!”, nr. 75). Aversiunea lui Vinea față de E. Lovinescu - forjată în perioada colaborării sale antebelice la gazetele lui N.D. Cocea și Tudor Arghezi - rămîne constantă; nu este vorba aici doar de antipatii ideologice (socialism vs. liberalism burghez), ci și de sensibilități artistice incompatibile. Oricum, dincolo de tonul pamfletar și de parti-pris-urile evidente, obiecțiile „contimporane” cu privire la dubioasele simpatii ale criticului sînt - privite din unghi modernist - valabile. În schimb, în nr. 12 al revistei Integral
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și se machia ca o femeie; ba chiar, a ținut el să precizeze, ca Venus. Rezultatul mi s-a părut dezgustător. Toți aveau pentru el vorbe de laudă, vecine cu adulația. Giuliano însă nu izbutea să-și ascundă prea bine antipatia. Cu glas femeiesc, Flaviano a spus: - Nobile senator, tu, care ai o atât de mare trecere la împăratul Heraclion și care îți pui înaintea lui pecetea pe condamnările la moarte, de ce continui să-mi fii dușman? Mă poftești în casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]