11,066 matches
-
și se aruncă în ea ca Patzaichin în canoe. Aia a fost secunda în care cred că am murit și am înviat deo dată: cădița a alunecat de pe pat, s-a răs turnat și copila mea odată cu ea. M-am aplecat, am ridi cat-o pe pat, am întrebat-o dacă o doare ceva, i-am palpat capul, mânuțele piciorușele, am întrebat-o iar dacă e bine și, la răspunsul ei pozitiv, spaima și bucu ria s-au concretizat într-o
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
Sau am mai vrea să știm de ce spitalele n-au cu ce să ne trateze, pentru că medicamentele lipsesc aproape cu desăvârșire; Să nu mai spunem de mâncarea care se oferă bolnavilor În spitale: cred că și porcilor li s-ar apleca, dar asta nu contează, sunt lucruri mărunte, care n-au cum să ajungă să vă streseze urechile și nervii. Și doar toate astea se plătesc din banii noștri. Dar domniile voastre ați hotărât ferm că noi și numai noi trebuie să
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
așa cum spunea Mihai Beniuc cândva: „Sunt pom de lângă drum și fără gard. La mine-n ramuri poame roșii ard. Drumețule, să iei fără sfială, Că n-ai să dai la nime’ socoteală!” Întindeți mâna, oameni buni, spre Pomul care se apleacă cu iubire asupra voastră, și Înfruptați-vă din roadele lui și răcoriți-vă la umbra lui! Verde - pomul Învățați și conștientizați Roșu - poamele iubiți și vă Înălțați din mizeria prafului de pe drum, adăstați la umbra Binelui, Îndestulării, Mulțumirii lucrului Împlinit
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
și vorbea de fiii ei, trei la număr: Alexandru, Toma și Miluță. În restul timpului luneca permanent ca o într-o ceață buimacă țesută în împrejurul ei, fără să pară că vede sau aude ceva. Mamă, dormi? șopti abia auzit, aplecându-se prudent să se convingă că doarme adânc și nu va trebui să se întoarcă din ușă dacă mama soacră va striga zbuciumându-se în pat. Urmărindu-și mental mișcările repezi și sigure, își trase rochia peste cămașa umezită prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
se mai putea ști. Tresări pe neașteptate zărind o umbră în cămașă. Avea capul gol și șoșoni în picioare. Căra o căldare de apă. Zgâlțâită în mers, căldarea se vărsase, udând pantalonii omului de la genunchi în jos. Venea spre el, aplecat într-o parte, legănându-și capul alb, înconjurat de un roi de muște, ca un nimb. Păzea, puștiule. Unde naiba te duci? E razie în oraș! Fii atent! Mulțumesc! îi spuse Miluță și-o luă la fugă. Strecurându-se prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
mire, cu păr blond, luminându-i fața prelungă și ascuțită. O sorbea din ochi, apropiat de ea, și ea-i citea în cafea. Dar Irina, unde-i Irina, se întrebă îngrozit că n-o vedea pe Irina, și cum stătea aplecat peste balcon, îi veni să arunce c-un reflector în capul petrecăreților. Mama lui de pușlama! Semăna cu aviatorul din fotografie. Purta vestonul țeapăn pe el, încheiat la toți nasturii, manșetele scrobite, cu butoni de aur, îi scoteau în evidență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
care-o mâna mereu și-i da acea stare de nestare, acel soroc de înstrăinare și nestatornicie. Trase cearșaful învelind-o cu grijă. Cerboaica își aminti la trezire cum văzuse prin somn un zăvod scoțând urlete prelungi, tânguitoare, apoi altul, aplecându-se peste ea și-ncepând să schelăie. Se uit mai bine și pricepu că erau mai mulți adunați pe muchia dealului, cu urechile ciulite, ochii deschiși și boturile ridicate, cuprinși de-o deznădejde atât de mare, cum numai pe câini poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
deznădejde atât de mare, cum numai pe câini poate să-i apuce câteodată. Lătrau sau urlau cu rândul spre lună. Bătrâna, în sfârșit, se desprinse de lângă noră. Porni spre ușă, să-l învelească și pe Miluță. Abia făcu doi pași, aplecându-se spre salteaua întinsă pe podele, unde dormea, că rămase cu ochii, cu palma la gură, înăbușindu-și un țipăt. Băiatul dormea, cât era de lung, cu fața îngropată în pernă, parcă s-ar fi ferit de lumină, îmbrăcat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
intra în și-i ieșea din crâșmă, și după ce prefăcea spirtul sanitar îl limpezea și-l trecea prin pâine arsă, dacă nu-l avea gata pregătit și împingea cana de tablă pe tejghea, în fața clientului, cobora capul sau ridica ziarul, aplecându-se-n scaun, până când nu i se mai vedea decât moțul rărit și cenușiu, din creștet, și-ncepea să citească. Încolo era om bun, respectuos și săritor. Bărbat să-i fi fost, și n-ar fi fost mai bun. Nora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
picioarele și tot trupul. Clipind mărunt, orbită de trupul mlădios ca o lumină, o recunoscu. Trânti cârpa în lighean. Hai odată, intră! Ce-ai înțepenit acolo? îi strigă. Doar nu ești de sticlă! Bonjour, papa! izbucni veselă Cerboaica, apoi se aplecă spre bătrână șoptindu-i încetișor, la ureche: Mamă, vino puțin afară. Am, să-ți spun ceva. Afară, când se uită la ea, bătrâna văzu că obrajii nurorii ardeau. Își frângea mâinile de nerăbdare. L-a văzut! Suntem salvate, mamă! L-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
urmă am auzit tot as-noapte c-a fugit Țurcanu. Și pe tine te credeam fugit. Toată noaptea te-au căutat jandarmii. Nemții au întărit paza. Să-i ia mama dracului! E cazul să-ți spun. Apucându-l de mână, se aplecă peste masă: Țurcanu e la loc sigur, să n-ai nici o grijă. S-a ascuns. Aflase mai dinainte. I-am spus ce mi-a spus Ritter. Era pregătit. Am săpat un adăpost în munte. Nimeni nu știe. N-am să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
fel cum venise, vioi și agitat, împingându-și burta înainte, se rostogoli țopăind spre soborul alb al doamnelor și domnișoarelor de la Crucea Roșie, care-l primiră cu țipete și triluri vesele. Să v-ajute Dumnezeu, maică! mulțumi bătrâna și se aplecă întunecată și mândră în fața prefectului. Își potrivi părul cărunt sub broboada neagră care-i alunecase, săltă traista grea acum, umflată, pe umăr și se-ntoarse spre noră, cercetând-o întrebător: Mai rămâi?! Cum să rămân! Bătrâna oftă și tăbârci traista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Se șterse pe față și-și făcu vânt să se răcorească. Insolația! O să capete insolație! Și-atunci mogâldeața cenușie apăru din nou. Mamă! strigă. Vedenia o auzi. Se trase înapoi. Dispăru în porumb. Ce-i? întrebă bătrâna. Vine! spuse ea. Apleacă-te și seceră. Cine să vină! gâfâi bătrâna șoptit. Nora se aplecă aprinsă-n obraji, buimacă, prostită de căldură. Continuă să secere. Strânse paiele cu spicele grele în vârf. Harști! făcu secera. Un mănunchi! harști! Alt mănunchi, harști! Fată! Ziceai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
O să capete insolație! Și-atunci mogâldeața cenușie apăru din nou. Mamă! strigă. Vedenia o auzi. Se trase înapoi. Dispăru în porumb. Ce-i? întrebă bătrâna. Vine! spuse ea. Apleacă-te și seceră. Cine să vină! gâfâi bătrâna șoptit. Nora se aplecă aprinsă-n obraji, buimacă, prostită de căldură. Continuă să secere. Strânse paiele cu spicele grele în vârf. Harști! făcu secera. Un mănunchi! harști! Alt mănunchi, harști! Fată! Ziceai de-un om. Unde-i? Ce om? Își încordă ochii și-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
decât pașii lor în urechi și gâtlejul lui, ca o locomotivă sub presiune. Se strecură prin gard. Ascultă. Nu se-auzea nimic. Aruncă, icnind, lădița. Se-ndreptă să răsufle. Ce-o zvârli așa! îl luă la rost Ghiță Todireanu. Stătea aplecat lângă stiva de zgură și scotea o așchie din palmă. Cămașa aruncată neglijent pe el atârna răsfrântă din pantaloni, lăsându-i bustul gol. Miluță își aminti valul uscat de căldură arzătoare de pe locomotivă. Strigă repede, disperat: Unde-i Irina? Ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Se mângâia cu amăgirea că-n adâncul acela de junglă împietrită o aștepta cineva și avea cu cine se-ntîlni, către cine-și grăbi pașii. Cât vedea cu ochii, pământul era pustiu, toropit, și cufundat, biruit de arșița de peste zi. Se aplecă îngenunchind în ierburile răscoapte sunând metalic și se ridică îmbătată de arome, cu florile calde, lipite de obraz. Așa se apropie, cu băgare de seamă, și se arătă lui Tudor. Avea înfățișarea nopții însăși, cu fața nobilă, arcuită pe gâtul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
grija care-l stăpâneau era cum, cu ce va deschide ușa!? Se chirci cu genunchii la ușă, crispat de încordare, și-ncepu să gâfâie. Doamne-dumnezeule, dar mult mai durează! De unde să găsească un cârlig lung, o sârmă? Ceva cu care, aplecându-se, să poată nimeri ciocul de metal și să-l salte? Tâmpit că nu s-a gândit de la început. Altfel nu va izbuti. Degeaba toată încercarea. Să desprindă o șină de tablă din acoperiș! Cu ce dracu s-o desprindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
pe fund și merge de-a târâita adunând cu-amândouă labele spicele mari și aromate la gură, ca un om. Sau, cum ies la vânătoare bursucii, doi câte doi. Unul se culcă pe spate cu labele desfăcute-n sus, celălalt apleacă porumbul, rupe știuleții tăindu-i cu dinții de la cocean și, după ce-i umple brațele primului, îl rostogolește împingându-l până la vizuină. Așa fac aprovizionările de iarnă. Nu-s nostimi? Cum să-ți fie frică? Numai de oameni poate să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
umeri și mâini, cum se rostogolise pe povârniș strivind pietrișul și se tăiase în cioburile și gardul de sârmă ghimpată împrejmuind fâneața de sub taluzul căii ferate. Miluță putea s-o pățească cel mai rău. Să-și piardă echilibrul, cum s-aplecase cu sângele-n cap și golul negru, huruitor, de dedesubt, despicat în traverse și frontoane metalice. Dacă s-ar fi rostogolit de la-nălțimea aceea, strivit de bare, praful s-ar fi ales de el. A fost cel mai norocos dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
impresiile, se prinse cu mâinile de stinghia patului cu intenția să se salte. Mușcătura violentă, până la os, din umăr, îl făcu să renunțe. Ridică numai capul. Zări atunci ca prin sită, și mai mult bănui după răsuflare, chipul maică-si aplecându-se spre el, un alt chip necunoscut, figură severă și aspră, cu două tăieturi adânci în obraz, probabil medicul, și încă pe cineva, o siluetă cunoscută, familiară, dar neprecizată ca identitate, care rămase după ușă, după ce se închise ușa și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
neagră toată, abia mă mai țineam pe picioare. Așa-m ajuns și-așa-m început lucrul. N-a fost încă nimic până n-a ridicat ochii și nu l-a văzut Cerboaica venind. Venea ca la moarte, și eu seceram aplecată cu moartea-n mine, și când mi-a răsărit și mie în lumina ochilor, am crezut că-i frate-tu Alexandru, scăpat din lagăr. C-am primit odată cu lucrurile lui, printre zdrențele rămase de la el, scrisoarea pe care-o știi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
pentru prima dată, prezența mamei îl stânjenea. Ar fi vrut să rămână singur cu Irina, lăsându-se, fără griji, mângâiat de căldura palmelor ei moi, visând, cuprins de emoție, și-nchizând din nou ochii, că ea, cu răsuflarea ei, se va apleca și, cu buzele ei fierbinți și umede, îi va căuta gura. Mi-e foame, scânci viclean. Mamă, nu vrei să-mi aduci ceva? Ce să-ți aduc, că am aici tot tot ce-ți trebuie, se grăbi mama plină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
-i absorbea toată atenția. De obicei primea ziarele noaptea, nu aflase niciodată de unde și prin cine -, le vedea numai în fiecare dimineață dinaintea lui, adunate în teanc sau răvășite pe tejghea ca pe-o masă de bibliotecă și pe el aplecat deasupra, încât pentru ea și pesemne pentru toți cumpărătorii jurnalele și el erau totuna, mai mult decât proteza sprijinită într-un ciot de scândură în spatele barului și pe care o vedea sau o auzea destul de rar, când gazetele încetau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
la vale de "bulboana lui Tudor", în râul în care se spăla și cerbul, frecat cu peria până-i lucea părul ca zăpada-n soare. Îi plăcea, să-i simtă coastele umflându-se sub apăsarea pulpelor ei, călărind pe deșelate, aplecată pe coama lui stufoasă, fără frâu și fără bici, dirijându-l numai din strânsoarea palmelor și a picioarelor. O dată pe zi, din primăvară până toamna târziu la căderea brumei, în crucea amiezii când, dincolo de-mpărăția codrului, soarele pârjolea câmpul, toropea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
va conștientiza din ce în ce mai ușor informația, putând-o folosi în avantajul tuturor și al său personal. Se va putea curăța spiritual mult mai ușor și va putea urca mai ușor și treptele evolutive, iar cei asemeni lui Toma se vor putea apleca mai ușor asupra cercetării fenomenelor și le vor înțelege și accepta; astfel viața tuturor va evolua rapid, incontinuu, nemaiarătând semne de stagnare sau de involuție. Nimeni nu se va mai îndoi de veridicitatea afirmațiilor din aceste cărți, pentru că fiecare în
Întâlniri cu Maica Domnului by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1227_a_2213]