904 matches
-
aprindea necontenit sufletul ei neliniștit, sau uneori ficși, reci, privind în gol, când gândul era concentrat ori patima adâncă. O gură mobilă, nesigură. Brațele albe, fine. Piciorul, ca o mână de mic, neliniștit. Mâna - nervoasă, șovăitoare. Mersul undoiat, cu capul aplecat ușor în dreapta, ca într-o figură de cadril, când îmi ieșea întru întîmpinare. O cunoșteam de doi ani. Nu ne spusesem nici o vorbă de iubire. Nici o aluzie. Dar discuțiile noastre, alimentate de lecturi de romane, de piese de teatru, de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
avea băiețesc în ea, elasticitatea vânjoasă a taliei, a brațelor și a picioarelor ei lungi, era Ioan, nume aproape comun, echivalent cu bărbat. Subțire în rochia cafenie cu platcă de catifea de aceeași culoare mai închisă, se mișca ușor, puțin aplecată înainte, căutând parcă mereu ceva prin odaie, întreba naiv, povestea ceva și mai naiv, cu glasul ei de violină, prietenoasă, mică, cu priviri de adorație reținută pentru doamna Timotin. Doamna Matilda Ioan se grăbea să plece. Era neliniștită. Băiatul ei
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
frunte. SFATUL MORII Când apa năboia pe lăptoc, hardughiei îi cântau toate mădularele. Oblonul se crăpa, valul de apă umplea cupele și, mirată, roata se zmuncea cu stropi. Urnită, hurduca întreaga șandrama. Ca să ghicească metehnele morii, morarul asculta cu urechea aplecată viersul acesta al pornirii. Trimisese un țigan la stavile. Scăpat dintre năzi și prăvălit pe scoc, valul bubui în bulboană. Abia atunci, când liniștea fu spartă, morarul ridică în pripă oblonul. Bubuitura se tăie și zvonul măcinișului începu să bată
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
Tabloul s-a mișcat la loc în urma noastră, închizând spărtura și lăsându-ne în cea mai neagră beznă. — Urmează-mă, strigă Teo Haiduc de undeva din fața mea. Tunelul în care intrasem avea bolta joasă și trebuia să înaintez cu capul aplecat înainte. Mirosea foarte intens a mucegai. Am pus mâinile deasupra capului, ca să mă apăr de pânzele de paianjen care simțeam că mi se lipesc pe frunte. Am înaintat așa preț de câteva minute, timp în care vocea lui Teo Haiduc
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
linii de tramvai și o ia În sus pe deal. Dă de casa de bilete pentru vapor. Înăuntru, un funcționar se uită peste liste de pasageri. Lefty Își scoate la iveală câștigurile și spune: ― Două locuri pentru Atena! Capul rămâne aplecat. ― Punte sau cabină? ― Punte. ― O mie cinci sute de drahme. ― Nu, nu cabină, spune Lefty. E bine pe punte. ― Asta-i pe punte. ― O mie cinci sute? N-am o mie cinci sute. Ieri era cinci sute. Asta era ieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
mai Încolo, Întinde mâna și ia arborele de distribuție, atașându-l la un bloc motor (douăzeci de secunde). Simultan, alți bărbați iau elemente de pe benzile alăturate - carburatorul, delcoul, conducta de admisie - și le conectează la blocul motor. Deasupra capetelor lor aplecate, pe axurile imense, lovesc pumnii acționați de abur. Nimeni nu scoate o vorbă. Wierzbicki lărgește un rulment și Stephanides strunjește un rulment și O’Malley prinde un rulment de un arbore de distribuție. Arborele de distribuție se Învârte prin sală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
În față. Biroul părea să vibreze de-a curmezișul sălii cu viteza de doi kilometri pe oră a Liniei. Își ridica privirea spre chenarul cu alfabetul englezesc de pe pereții sălii de clasă. Pe alte rânduri, În jurul lui, alți bărbați stăteau aplecați deasupra unor manuale identice. Cu părul țeapăn de la sudoarea uscată, cu ochii roșii de la praful metalic, cu mâinile zdrelite, recitau supuși, ca niște copii din cor: ― Angajații trebuie să folosească din belșug apa și săpunul la ei acasă. ― Curățenia e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
cu pantalonii scurți. Genunchii Îi erau depărtați și părul ei roșcat atârna peste mine, Întunecând totul. M-am uitat În sus prin acest spațiu maro sau sângeriu și am admirat cât am putut din ea: dunga Întunecată a sutienului, claviculele aplecate. Își rodea o pieliță. Dacă nu se oprea, avea să sângereze. ― Grăbiți-vă! spunea ea din partea cealaltă a părului lăsat pe față. Grăbiți-vă, domnule Burt! La volan era fermierul. Fermierul de al cărui tractor mă izbisem. Speram că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
trasee prin București... Enigmele nu vroiau să apară. Subterane nu existau. Oamenii erau buni, iar orașul plat ca un ceas de mână, legat de încheietură cu Dâmbovița în chip de curelușă. Unde era splendidul, splendidul amurg petersburghez, cu un student aplecat visător pe un pod, peste apele Nevei? Unde tunelele de cărămidă pe sub Buenos Aires din "Abbaddon", în care, în cea mai adâncă adâncime, o Oarbă desface coapsele și pleoapele vulvei se deschid pentru a ivi o privire albastră? N-o găseam
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
Post. De acolo am putut să sar pe altarul cel Înalt, care s-a dovedit a fi un alt bazin, Însă de data asta unul gol, cu o gaură rotundă, cu margine argintată În partea de jos. Deasupra lui, ușor aplecată pieziș, atîrna o oglindă uriașă cu ramă metalică, În care Încăperea din spatele meu se legăna nebunește. Deși inteligența mea era Încă destul de nedezvoltată, am prins imediat principiul acelui lucru. Am stat pe picioarele dinapoi pe marginea exterioară a bazinului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
acoperindu-și gura cu palma, dădaca mă privea cu ochii ei plini de veselie și de iubire. - Da, da, îi răspunsei eu, încercând s-o înșel cu liniștea somnoroasă a glasului, numai de asta. Apoi sării rapid din pat și, aplecat ca un ucigaș gata să se arunce asupra victimei, cu mâinile ascunse la spate de parcă aș fi avut în ele un pumnal și tropăind cu picioarele desculțe în urma dădacei care deja o luase la fugă înfricoșată, urlai sălbatic: - Întinde-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
are răbdare. Și arătă spre Nelly care, cu mina unui om brusc bolnav, vădit nerăbdătoare, își lăsă coatele pe masă, apoi se ridică, fără a-și lua ochii de la Hirghe, de parcă făcea calculul cum e mai bine să-l atace: aplecată sau stând în picioare? Hirghe își șterse fruntea obosit și, mișcându-și limba și buzele în silă, spuse: - Astăzi, gramul costă șapte ruble și cincizeci de copeici, deci atâta aveți de dat fiecare. Ultimele cuvinte îmi erau adresate mie și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
Scosese din livadă pomii bătrâni și uscați și-i folosi toată iarna ca lemne de foc. Fumul ce ieșea în vălătuci anunța pe cei din jur că e cineva în casă. Într-o zi, în timp ce scotea rădăcinile pomilor uscați, trudind aplecat, a văzut rostogolindu-se, la picioarele lui, un măr mare, roșu, aruncat de peste gard. Îl ridică, îl șterse de haină și mușcă din el cu poftă. Aproape în fiecare după-amiază mergea în livadă să mai curețe, să mai scoată câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
oricine poate s-o facă, dacă vrei să iasă ceva din mâinile tale. Cu șevaletul mergi de colo-colo, ca să faci o bijuterie, un inel, cercei, broșe..., îți trebuie zile de migăleală, cu lupa la ochi, în spațiu închis, cu spatele aplecat... Crezi că-i ușor, crezi că ai fi în stare? Tată, tu ai fost fericit vreodată? Ce întrebare e asta? Eu am dorit să am o familie și sunt fericit că vă am pe voi toți. Dar de ce mă întrebi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
fixată în minte, când mergând pe ulița pustie împreună într-o seară, îmi zise să merg mai înainte că mă ajunge ea din urmă. Trăgând cu coada ochiului, am zărit cum bunica s-a apropiat de gard în poziție puțin aplecată și cu picioarele depărtate a efectuat o micțiune extrem de precisă la sol. Curând aveam să constat că nu era singura în parohie care uda colbul gros al ulițelor, nelipsit și azi, în ciuda proiectelor de asfaltare a străzilor, rămase doar pe
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
în jos, frântă, cu floarea din vârf terfelită; cealaltă, cu toate că era plină de glod de cernoziom, se ținea dreaptă. Se vede că tufa fusese strivită de o roată și izbutise într-un târziu să se ridice, de aceea stătea încă aplecată. Părea un trup ciuntit, căruia îi fuseseră smulse măruntaiele, ruptă mâna și scoși ochii și care, cu toate acestea, se ținea încă în picioare, înfruntând omul care îi ucisese semenii din jur“. Acest tătar îi amintește naratorului de „o poveste
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2174_a_3499]
-
băncuța de sub tufa de iasomie. E atâta liniște! Aud până și murmurul pârâiașului din coasta chiliei... De pe poteca dinspe poiană, un târșâit de pași ușori răzbate până la mine. Privesc într-acolo. Cu mersul lui fără grabă și cu trupul puțin aplecat înainte, cu mâinile la spate - din dosul tufelor de liliac - se arată bătrânul. Merge încet, purtându-și privirea azurie undeva spre zare. Zefirul flușturatec îi înfoaie barba și pletele albe. Nu m-a văzut încă... Nici eu nu mă mișc
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
pământul. - Sunt bivolii, zise Pascalopol, și opri brișca lângă marginea drumului. Cum Otilia se îngrijora, o asigură: Nu fac nici un rău. Colbul crescu ca o furtună și înnegri totul, în inima lui se zărise întîile vite lungi, bituminoase, cu capul aplecat și adulmecător, ca al unor rinoceri, mergând ondulat, ca o barcă infernală pe Styx. Apoi veniră mai multe laolaltă plutind, îndesate unele într-altele, pline de nămoale încrustate, bărboase și, în sfârșit, invazia fu atât de generală, încît brișca fu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
a mai văzut în București, cu cărămidă sănătoasă și grinzi uscate, numai să găsesc salahori ieftini. Bătrânul pălăvrăgi așa până târziu după miezul nopții, când cântau cocoșii de revărsatul zorilor, apoi obosi și adormi în sfârșit cu punga de gheață aplecată, ca un fes, peste un ochi. Weissmann plecă, iar Felix stătu treaz până la ziuă ca să cruțe pe Otilia. A doua zi moș Costache păru absolut normal, dar simțea oboseală și amorțeală într-un picior când călca. Stănică îl găsi stând
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
semnificativ că nu totdeauna ajungi ce-și doresc părinții este domnul senator (auzi - senator!) Raj care scuipă și-și prezintă partea dorsală pe ecranul televizorului altor foști colegi de partid și tuturor telespectatorilor, deci și alegătorilor săi. Și coloana aceea aplecată, de slugă. Cum a ajuns așa ceva senator, nu vă Întrebați? Noi știm răspunsul: banii au contat, dania personală a fiecăruia pentru partid i-a asigurat fiecăruia din această categorie scaunul mai Înalt de senator sau cel deloc de neglijat, de
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
caz cunoscut de supraviețuire bizară, cu dosar medical, consultat de mai mulți medici. Își construise o gheretă, unde făcea exerciții yoga, și nimeni nu știa cum putea să le facă, pentru că Madan abia se ținea pe picioare, având un mers aplecat înainte, ca și cum s-ar fi pregătit la tot pasul să cadă. N-a murit de boală, cum ar fi trebuit, ci călcat de o mașină. Însă figura cea mai neobișnuită, de care eram legat printr-o simpatie greu de explicat
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
picioare, unul în fața altuia, de vorbă. Evident, uitaseră de mine. M-am tot învârtit în jurul lor, nu băgau de seamă că făceam tot felul de tentative ca să mă vadă. Muti își dusese amândouă mâinile la spate și îi povestea ceva, aplecată mult în față, înecându-se de râs. M-am uitat multă vreme la mâinile ei împreunate la spate, la palmele roz, la degetele cu unghii atât de frumoase și deodată mi-am înfipt dinții în degetul mic, pe care îl
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
un da prelungit. Pregătisem o gustare... murmură Liliana, întorcîndu-se pentru o clipă dincoace de ușă. Rămas singur, Mihai merge la pick-up să pună un disc, în speranța că va împrăștia ceața din gîndurile sale. Alege Serbările romane de Respighi. Stă aplecat, cu mîna pe butoane, pînă ce se aud primele acorduri. Apoi vrea să se întoarcă la fotoliu, dar privirea îi este reținută de pictura prietenului său Cetină. Atunci, în expoziție, cînd i s-a refuzat cumpărarea Păsării de foc, Teona
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
nici arăta în intuițiunea apriorică vrun obiect asupra căruia s-ar întemeia înainte de orice experiență sinteza lor; excitând prepus nu numai în privirea valabilității obiective și a hotarelor întrebuințărei lor, ci și prin aceea că fac echivocă noțiunea spațiului, arătîndu-se aplecate de a o întrebuința în afară de condițiile intuițiunei sensibile, ele au făcut necesară o deducere transcendentală a ei. Deci trebuie să-l convingem pe cititor despre necesitatea ne-ncunjurabilă a unei asemenea deduceri transcendentale înainte de a face el un singur pas pe
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
numărul 1184. Un conac În stil spaniol, cu o pajiște uriașă În față. Lynn Bracken Încă nu apăruse. Inima Îi palpita. Uitase ce pățești cînd iei benzedrină. Parcă mașina și cercetă casa: nici o mișcare. Se duse pînă la ușă, apoi, aplecat, porni În căutarea unor ferestre. Toate Închise. Un grădinar lucra În spate, așa că n-avea cum să dea ocol casei fără să fie văzut. O ușă de mașină trîntită. Jack alergă spre una din ferestrele din față: Închisă, dar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]