1,351 matches
-
Efrem într‑o poziție anterioară textului lui Pseudo‑Hipolit. Potrivit ultimelor cercetări, Pseudo‑Hipolit ar fi exercitat mai curând o anumită influență asupra lui Pseudo‑Efrem, atât în privința construcției scenariului, cât și în privința personajului principal. Într‑adevăr, în cele două apocrife, Anticristul își face apariția sub masca unui conducător generos și tolerant, a unui judecător, dușman al nedreptății și a unui filozof care se remarcă prin blândețe și filantropie. Dar toate acestea nu sunt decât o fațadă în spatele căreia se ascunde
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
alăturându‑se astfel celor doi profeți, deja consacrați, Ilie și Enoh. Pe baza acestei interpretări - false, în opinia autorului Evangheliei - poate fi explicată prezența lui Ioan alături de Ilie și Enoh în De consummatione. Ar trebui deci să conchidem că autorul apocrifei noastre nu cunoștea avertizarea evangheliei? Credem că nici măcar nu s‑a gândit la aceasta. Probabil, el nu a făcut decât să reia o tradiție bine ancorată în mediul său de origine, nefiind preocupat de proveniența acesteia. Ceea ce‑l interesa, era
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
degrabă favorabil creștinilor; răsturnare de situație; schimbare politică; „persecuție” foarte subtilă; conivență cu iudeii; tentativă de reconstrucție a templului din Ierusalim etc.). Deși cuceritoare, ipoteza celor doi cercetători ar trebui consolidată, dat fiind că rămân nerezolvate numeroase probleme: locul compunerii apocrifei; mediul socio‑cultural (este aproape sigur că avem de‑a face cu un text de proveniență populară); coincidențele dintre domnia lui Iulian și domnia lui Anticrist. Andrei și Gennari favorizează o lectură istorică a textului, ceea ce ar putea permite o
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pentru ai noștri, adică pentru creștini, cele spuse de profet, doresc să spun încă de la început că nici un profet nu a anunțat cu atâta claritate venirea lui Isus Cristos”. Apoi, are grijă să elimine din textul Cărții lui Daniel episoadele apocrife - Suzana, Bel și Balaurul-, a căror prezență putea da apă la moară „calomniatorilor”. În fine, el își avertizează cititorii asupra faptului că „Bisericile citesc Daniel, nu în versiunea Septuagintei, ci în cea a lui Theodotion” și că cea mai bună
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sale capitole, ridică destule probleme de ordin istoric, el recurge la diferiți istorici greci, iudei sau latini: Callinicus Sutor, Diodor, Polibiu, Posidonius, Claudius, Theon, Andronicus Alipius, Flavius Iosephus, Titus Livius, Trogus Pompeius (ibidem). Ieronim respinge ideea Anticristului‑diavol prezentă în apocrifa lui Pseudo‑Hipolit, dar nu este departe de concepția lui Chiril (7, 8): Ne eum putemus, iuxta quorundam opinionem, uel diabolum esse uel daemonem, sed unum de hominibus in quo totus satanas habitaturus est corporaliter. Nu putem împărtăși părerea unor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
despre acestea în comentariile noastre la Cartea lui Daniel și la scrierile Apostolului. Cel care dorește [să afle mai multe] are deci la îndemână aceste lucrări; va găsi în ele tot ceea ce am lăsat aici deoparte. Capitolul XI Anticristul în apocrife: teme noi și portrete simbolice În paginile următoare, vom trece în revistă cinci apocrife din secolele III‑V, încercând să evidențiem elementele noi care apar în aceste scrieri în raport cu mărturiile Sfinților Părinți, insistând asupra portretelor simbolice consacrate Anticristului. Este vorba
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care dorește [să afle mai multe] are deci la îndemână aceste lucrări; va găsi în ele tot ceea ce am lăsat aici deoparte. Capitolul XI Anticristul în apocrife: teme noi și portrete simbolice În paginile următoare, vom trece în revistă cinci apocrife din secolele III‑V, încercând să evidențiem elementele noi care apar în aceste scrieri în raport cu mărturiile Sfinților Părinți, insistând asupra portretelor simbolice consacrate Anticristului. Este vorba deci de o anchetă întreprinsă într‑o zonă mai puțin cercetată și ale cărei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
simbolice consacrate Anticristului. Este vorba deci de o anchetă întreprinsă într‑o zonă mai puțin cercetată și ale cărei rezultate vin să completeze tabloul anticristologiei „oficiale”, schițate în paginile precedente. 1. Testamentul siriac al Domnului nostru Isus Cristos este o apocrifă atribuită apostolilor Ioan, Petru și Matei, alcătuită pe baza celor spuse de Isus însuși după învierea sa. În forma în care există astăzi, ea datează din secolul al V‑lea (poate chiar mai târziu), dar secțiunea apocaliptică (capitolele 1‑14
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
trei secțiuni de dimensiuni reduse și mai mult sau mai puțin legate între ele: prima vorbește despre post; a doua descrie confruntarea dintre regele Nelegiuirii (Marcus Antonius) și regele păcii (Augustus), iar cea de‑a treia dezvoltă tema regatului Anticristului. Apocrifa a fost probabil redactată în Egipt, în cea de‑a doua jumătate a secolului al III‑lea. Materialul iudaic de bază a suferit o revizuire semnificativă din partea autorilor creștini. Trebuie să spunem că ne aflăm în fața unuia dintre cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
dintre cele mai interesante texte, din perspectiva subiectului nostru, în care sunt tratate, uneori în manieră inedită, numeroase teme legate de mitul Anticristului. Mai întâi, tema regelui mesianic, restaurator al regatului „sfinților” (iudeii). Fragmentul face parte din prima parte a apocrifei. Acest rege se va ridica din „cetatea soarelui” (Palmira), îi va distruge pe asirieni, precum și „pe toți păgânii și pe toți cei nevrednici”. Autorul se arată foarte favorabil perșilor, eliberatorii iudeilor din captivitatea babiloniană. Mesia iudeu „va porunci să fie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
un orgoliu nemăsurat. El intră în templu pentru a aduce jertfa pe care numai preoții, fiii lui Aaron, o puteau aduce, dar, în momentul în care ia în mâinile sale cădelnița, îi apare pe frunte o pată de lepră. Autorul apocrifei a combinat 2Cr. 26,19‑20 cu Apoc.12, 16 (semnul de pe mâna dreaptă, semnul Anticristului). Lepra și pilozitatea simbolizează deopotrivă necurăția. Într‑adevăr, pentru a se curăți, leprosul trebuie să‑și tundă „tot părul său, al capului și al
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
insistă asupra caracterului pacific al adevăratului Mesia, care va coborî pe pământ la sfârșitul luptei. Nu este exclusă o aluzie la revolta lui Bar Kokhba. Se impune, de asemenea, menționat faptul că numele lui Isus nu apare niciodată în această apocrifă, nici cel al Anticristului. Contextul teologic amintește de o controversă legată de identificarea adevăratului Mesia. 3. Apocalipsa lui Ezdra conține o secțiune eshatologică redusă ca dimensiune - capitolul 4, 25‑43 -, dar care interesează subiectul nostru. Versiunea care ni s‑a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
influențat versiunea neroniană a mitului Anticristului, așa cum o regăsim la Victorin și Commodian. Potrivit spuselor acestuia din urmă, Nero ar fi fost de asemenea păstrat în iad după dispariția sa și de aici își va face apariția la sfârșitul lumii. Apocrifa ne spune că arhistrategul Mihail îl acuză pe Anticrist în fața profetului că a înșelat lumea, făcând‑o să creadă că el este Mesia: „Acesta a spus: «Eu sunt Fiul lui Dumnezeu», înmulțind pâinile și prefăcând apa în vin” (4, 27). Ezdra
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
este cel dintâi în neascultarea lui Dumnezeu; nasul ca un hău, căci va fi prăpastia pierzării păcătoșilor; gura sa monstruoasă, căci va spune lucruri nemaiauzite; în fine, nu va avea genunchi deoarece este incapabil de rugăciune și supunere. 5. Apocalipsa apocrifă a lui Ioan, redactată în greacă, în secolul al V‑lea (cea mai târzie datare), relatează o descoperire petrecută pe muntele Taborului. Ioan îi adresează lui Isus diferite întrebări legate de sfârșitul lumii, despre înviere și Judecată. În ceea ce privește subiectul nostru
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de o palmă, degetele ca niște coase, urmele tălpilor lungi de două palme, iar pe frunte scris: Anticristul. El se va înălța până la cer și se va coborî până la iad, scornind tot felul de închipuiri mincinoase.” Spre deosebire de textele patristice, scrierile apocrife sunt interesate și de trăsăturile fizice ale Anticristului. Acestea propun portrete care pentru noi, cititorii secolului al XXI‑lea, par suprarealiste, dar care aveau pentru cititorul din vechime o înaltă semnificație simbolică. La originea acestor portrete se află imaginea celei
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
echilibru între profetism și exegeză, cel dintâi nefiind sufocat de exigențele „filozofice” și metodologice ale celei din urmă. Scenariile lor sunt mult mai marcate de spiritul profetic decât scenariile lui Origen și Augustin, temperate de o exegeză intelectualistă. Cât despre apocrife, acestea sunt preocupate de trăsăturile fizice ale Anticristului și propun portrete de o înaltă semnificație simbolică, inspirate fiind de cea de‑a patra fiară din Cartea lui Daniel, capitolul 7. Trăsăturile de caracter - aroganța, megalomania, violența - sunt transformate în trăsături
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
formă foarte inedită. În capitolul 77, Baruh hotărăște să trimită două epistole evreilor deportați, una Babilonului, alta în țara în care trăiesc nouă triburi și jumătate, un fel de testament politic și spiritual cu care se încheie de altfel această apocrifă. Textul nu conține decât a doua epistolă care se întinde de‑a lungul a opt capitole. Ea este trimisă printr‑un vultur căruia profetul îi adresează aceste cuvinte: „Cel Preaputernic te‑a plăsmuit mai mare între păsări! Te du acum
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ne‑o propune Commodian, sfinții se ascund în munți și tot din munți vor porni să cucerească Ierusalimul. În Instr. I, 42, v. 11, Commodian vorbește, foarte curios, de un chorus prophetarum, care constituie probabil o aluzie la o altă apocrifă, 5 Ezdra, redactată direct în latină, în Apus, către sfârșitul secolului al II‑lea - începutul secolului al III‑lea. În 1, 38‑40 este vorba chiar de o armată de sfinți care va veni din Orient (aluzie clară la legenda
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
aux épîtres de Paul (PG 82) ; Haereticarum fabularum compendium (PG 83). Testamentum Domini nostri Jesu Christi, nunc primum edidit, latine reddidit et illustrauit Ignatius Ephraem II Rahmani, patriarcha antiochenus Syrorum, Maguntiae, 1899. Il Testamento siriaco di Nostro Signore, in Apocalissi apocrife, A. M. Di Nola (éd.), Milan, 1993, pp. 137-144. Studii, eseuri, lucrări diverse Abel, F.-M., Les Livres des Maccabées, Paris, 1946. Acerbi, A., L’Ascensione di Isaia. Cristologia e profetismo in Siria nei primi decenni del II secolo, Milan, 1989
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
HYPERLINK \l " Toc125451336" In XIV epistulas Sancti Pauli, PG 82, 661C‑668B PAGEREF Toc125451336 \h 330 HYPERLINK \l " Toc125451337" Haereticarum fabularum compendium, PG 83, 525B‑532B PAGEREF Toc125451337 \h 333 HYPERLINK \l " Toc125451338" Capitolul XI. HYPERLINK \l " Toc125451339" Anticristul în apocrife: teme noi și portrete simbolice PAGEREF Toc125451339 \ h 337 HYPERLINK \l " Toc125451340" Concluzie generală PAGEREF Toc125451340 \h 345 HYPERLINK \l " Toc125451341" Anexa 1. HYPERLINK \l " Toc125451342" „Poporul cel sfânt ascuns” din scrierile lui Commodian și tradiția iudaică a celor zece
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
prophéties au Moyen Âge, Paris, 1999. . Vezi anexa: „Lista principalelor referiri la Anticrist în literatura creștină a primelor secole de la 1 Ioan la Theodoret al Cyrului”. De această literatură ne‑am ocupat în ultimul capitol al prezentei lucrări: „Anticristul în apocrifele primelor secole (III‑V): teme noi și portrete simbolice”. . Această traducere a fost retipărită în 1999 la Atlanta, cu o introducere de D. Frankfurter, pp. III‑XVIII. Wilhelm Bousset (născut în 1865) face parte din religionsgeschichtliche Schule, un grup de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de lucrări aparținând autorilor creștini de până la el. . Testamentum Domini nostri Jesu Christi, nunc primum edidit, latine reddidit et illustrauit Ignatius Ephraem II Rahmani, patriarcha antiochenus Syrorum, Maguntiae, 1899. Cf., de asemenea, „Il Testamento siriaco di Nostro Signore”, în Apocalissi apocrife, ed. A.M. Di Nola, Milano, 1993, pp. 137‑144. . Cf. capitolul despre legenda lui Nero rediuiuus al prezentei lucrări. . Cf. J.‑M. Rosenstiehl, „Le portrait de l’Antichrist”, în Pseudépigraphes de l’Ancien Testament et manuscrits de la Mer Morte, I
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
au marcat puternic pe autorul nostru. . Op. cit., p. 1815. Din păcate, J.‑M. Rosenstiehl nu face nici o referire concretă. . Este vorba, probabil de cei șaizeci de „aleși” care fac parte din secta sau comunitatea care a produs versiunea finală a apocrifei. . Apocalypsis Esdrae, ed. C. Tischendorf, în Apocalypses apocryphae, Leipzig, 1866, pp. 24‑33; Ecrits apocryphes chrétiens, Paris 1997, pp. 549‑575, intr., trad. și note de D. Ellul; M.E. Stone, „Greek Apocalypse of Ezra. A New Translation and Introduction”, în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
F. Nuvolone; J.R. Mueller și G.A. Robbins, „Vision of Ezra (Fourth to seventh Century A.D.). A New Translation and Introduction”, The Old Testament Pseudepigrapha, I, ed. J.H. Charlesworth, op. cit., pp. 581‑590. F. Nuvolone consideră că nucleul original al apocrifei din care face parte secțiunea anticristologică datează din secolul al II‑lea. Noi cităm această traducere. . C. Tischendorf, Apocalypses apocryphae, Leipzig, 1866, pp. 70‑93. . Traducere de C. Carlier, autorul unui studiu foarte util, inedit încă, despre „Antéchrist dans l
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
LA CHIRIL AL IERUSALIMULUI PAGE 253 ANTICRISTUL-DIAVOL ÎN DE CONSUMMATIONE MUNDI PAGE 265 ANTICRISTUL LA IERONIM, ÎNTRE FILOLOGIE ȘI TRADIȚIE PAGE 281 „ANTICHRISTUS AFRICANUS”. AUGUSTIN ȘI CEI DOI... PAGE 315 MANUALUL DE ANTICRISTOLOGIE AL LUI THEODORET... PAGE 335 ANTICRISTUL ÎN APOCRIFE: TEME NOI ȘI PORTRETE SIMBOLICE PAGE 343 CONCLUZIE GENERALĂ PAGE 349 PAGE 354 ANEXA 1 ANEXA 1 PAGE 353 PAGE 360 ANEXA 2 ANEXA 2 PAGE 361 PAGE 376 BIBLIOGRAFIE BIBLIOGRAFIE PAGE 379
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]