713 matches
-
normalitatea, meritul, adevărul sunt călcate în picioare. Sub presiunea unor monștri amorali, mânați de resentiment și ură, umanitatea actuală se automutilează cu o plăcere rareori - sau niciodată - întâlnită în istorie. Când "maeștri spirituali", "îndrumători" și idoli ai păturilor intelectuale ajung apologeți ai violenței și antisemiți precum Slavoj Śiűek (acest guru al Balcanilor, sașiu în gândire și respingător în expresie), pro-comuniști viscerali precum Alain Badiou, când indivizi a căror principală trăsătură e un incredibilul dispreț față de civilizația căreia îi aparțin (de la Derrida
Ce mai înseamnă, azi, noblețea spiritului? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/7800_a_9125]
-
Augustus), trecînd prin Shakespeare (adulator al reginei Elisabeta) ori Racine (omul de casă al Regelui-Soare), continuînd cu Goethe (ministru al prințului Karl-August) ori Beethoven (cel cu cvartetele Razumowsky) și terminînd cu Richard Strauss (compozitor preferat al lui Hitler) ori Sartre (apologet al lui Stalin) - toată lumea bună defilează. Colaboraționiștii români s-ar găsi, prin urmare, în cea mai selectă companie; în același infern ar urma să supraviețuiască Ovidiu, Shakespeare, Racine, Goethe împreună cu Eugen Barbu ori Adrian Păunescu. "Colaboraționiști din toate țările (și
Un spirit liber (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14676_a_16001]
-
întrebăm cât de corecte au fost și sunt caracterizările făcute de „groparii“ regimului defunct. Există un document public de rang prezidențial, care și-a asumat, chipurile, rolul de bilanț al epocii, în spatele căruia se aflau și foști propagandiști comuniști, deveniți apologeți ai capitalismului. Dar documentul, ca și o mulțime de contribuții publicistice individuale, ce oferă românilor? O imagine cât de cât veridică a aproape o jumătate de secol de experiment social, practicat după model sovietic, întâi sub cizma dominatorului, apoi în
Evocări din „prima fază“ by Dumitru Popescu () [Corola-journal/Journalistic/2472_a_3797]
-
apariția unei noi generații de teologi: dacă pînă de curînd preoții se pronunțau asupra darwinismului fără să aibe habar cum se identifică o genă și puteau să comenteze ideile lui Schrödinger fără să poată rezolva măcar o diferențială, azi oastea apologeților întru Hristos s-a îngroșat cu știutori de carte: nu versete sibilinice rostite ca scut de apărare, ci amănunte de strictă specialitate folosite cu elan ofensiv. Dacă e să dau un accent drastic, teologii fură argumentele fizicienilor spre a le
Erezia cuantică by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4707_a_6032]
-
Lotte și, ce e mai rău, se sinucid ca în roman. Această veritabilă epidemie culminează cu sinuciderea, împreună, în 1811, a lui Kleist și a Henriettei Vogel. În epocă, Goethe este acuzat ca fiind autorul moral al acestei epidemii în calitate de apologet al sinuciderii în cartea sa. Al doilea caz este cel al lui Ulise, naufragiat gol pe țărmul Insulei Feacilor, cules de acolo de prințesa Nausica, adus la curte și înveșmântat de regele Alcinous, care dă o petrecere în cinstea lui
Michel Tournier, între mituri și documente by Radu Sergiu Ruba () [Corola-journal/Journalistic/16773_a_18098]
-
găligan de 1,90 înălțime și de 90 de kg greutate era că, în ciuda unor apucături a căror grosolănie te-ar fi tentat să-l așezi în rîndul avangardiștilor și al progresiștilor dezlănțuiți, Hulme era o structură conservatoare și un apologet al clasicismului. Nu credea în progres și în democrația liberală, era mefient în privința bunătății constituționale a ființei umane (respingînd ideea potrivit căreia omul e bun de la natură, numai că societatea îl corupe), nu credea că omul e o ființă perfectibilă
Un rebel conservator by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/9177_a_10502]
-
text-pilot, am putea spune, despre ceea ce gîndește cu adevărat criticul cînd nu e inhibat de politețe sau gratitudine: "Greu de înțeles involuția post-1989 a lui Valeriu Cristea, aliniat politic primei structuri de putere - nu foarte democratice - de după căderea regimului comunist, apologet al hoardelor minerești care au vandalizat Bucureștiul în iunie 1990 și au aplicat bătăi bestiale studenților și intelectualilor, colaborator, în prima etapă postcomunistă, la ziarul Adevărul (fost Scînteia, oficiosul partidului unic), tribună - atunci - a antireformismului celui mai hotărît, a tuturor
Trei decenii dew critică (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12280_a_13605]
-
în ruptul capului, cum - dac-ar fi să mă refer la Cioran - poți fi admiratorul marilor filozofi ai omenirii și, simultan, al unui descreierat primitiv precum Zelea-Codreanu. Cum, Mircea Eliade fiind, te adapi la tezaurul cunoașterii universale și, totodată, devii apologetul legionarismului. Trăind la începutul mileniului al treilea, și nu în anii '30 ai secolului trecut, cred că marele pericol al lumii în care trăim este comunismul. Această ideologie demonică e departe de a-și fi epuizat întreaga putere de seducție
Umbra "instructorului C. C." by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/10897_a_12222]
-
din 21. 12. 2012. Cultură maya este renumită mai ales pentru cunoștințele lor avansate în domeniul matematicii, si calendarului lor precis precum și prin scrisul maya, care între timp a fost descifrat ca fiind un scris bazat pe figuri simbolice. Conform apologeților milenariști și a căutătorilor de senzațional cu orice preț, vineri, 21 decembrie, data la care se sfârșește calendarul maiaș, este dată Apocalipsei. Diverse teorii au fost dezvoltate. Fie că Pământul va trece într-o altă dimensiune sau că Sistemul Solar
Istoria Apocalipsei. Vezi de câte ori ar fi trebuit să dispărem în ultimii ani () [Corola-journal/Journalistic/65301_a_66626]
-
Regimului interpretării, literatura se cere integrată într-un circuit educațional mai larg, în care reflecția morală și socială să ocupe un loc central. Pe de altă parte, tocmai atunci când literarul amenința să-și piardă conturul (și Pânzaru să devină un apologet al relativismului și al capitulării în fața studiilor culturale), autorul demonstrează cu succes că modalitățile de abordare strict literare sunt specifice oricărei poziționări în societate. Și că de la hermeneutica textului se poate trece la hermeneutica vieții cotidiene: „A introduce în definiția
Meseria de interpret by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3812_a_5137]
-
al romanului Prins, mi-a trecut prin cap că, dacă am să câștig o asemenea cititoare, s-ar putea să îl alertez pe tatăl ei și că, la un moment dat, voi fi nevoit să iau o hotărâre: să devin apologetul lui sau nu. Drama unui tânăr inocent, pus să facă o asemenea alegere, asumându-și prețul opțiunii sale reprezintă, de fapt, subiectul romanului Supleantul. Am decis să scriu această carte acum nu atât pentru că mă preocupa reputația post-mortem a Zoei
Petru Popescu „Coșmarul vieții mele era să nu mai pot scrie...“ by Ioana Revnic () [Corola-journal/Journalistic/6648_a_7973]
-
el nu a părăsit România decît spre a părăsi lumea însăși, ceea ce înseamnă că întreaga sa activitate artistică s-a consumat în aceleași condiții politice, psihologice și morale în care au trăit și cunoscuții apostoli ai realismului socialist și toți apologeții urii de clasă ca prim pas către o lume fără clase sociale. Numai că în timp ce mai marii sau mai modeștii săi colegi de generație participau cu penelul și cu șpițul la muncile cîmpului sau la treburile oțelăriilor, în timp ce ei alungau
Țipoia and Tzipoia by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12524_a_13849]
-
pe „ultimul” Barthes (sau, cel puțin, pe acel Barthes din „Plăcerea textului”) l-ar putea lega câteva aspecte fundamentale. Ca de exemplu: a. Hedonismul, lipsit de orice complexe, al lecturii. „Hoinărind slobod printre vise”4 Steinhardt este, și el, un apologet (trubaduresc) al ideii de plăcere a textului. Tema, obsedantă, îl preocupă atât pe evreul burghez al anilor ‘30 și ‘40, cât și pe scriitorul creștin ieșit din închisoare. b. Stilistica paradoxurilor ca marcă distinctivă a scriiturii. c. Obsesia pentru falie
„Ultimul“ Barthes și mistica intermitenței by Adrian Mureșan () [Corola-journal/Journalistic/2565_a_3890]
-
cărții, Mircea Mihăieș definește încă o dată - cu binecunoscutul sau talent literar - atitudinea lirica a lui Nichita Danilov ("rugăciunile sale sunt îndreptate spre o zeitate abstractă, umanizata doar cât o străfulgerare"), dar se menține de la început până la sfârșit pe poziția unui apologet, lăsând în sarcina altora să distingă textele valoroase de cele lipsite de valoare. Repetiția persuasiva Nichita Danilov (născut la 7 aprilie 1952 în satul Musenita, comuna Climăuti din județul Suceava) a publicat șase cărți de poezie: Fântâni carteziene, Iași, Ed.
Al doilea Nichita al literaturii române by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17963_a_19288]
-
în Europa, ca să-ți dai seama că acest ambasador elen, deși împinge fronda ideologică pînă la un prag maxim, o face cu măsură și tact, în buna tradiție a profesiei sale. Dar am greși dacă am vedea în Poukamisas un apologet fără discernămînt al țării sale. Dimpotrivă, e un critic acerb al compatrioților săi atunci cînd are motive s-o facă: "Care este zestrea, dar și povara misiunii pe care o are de purtat națiunea noastră în contextul european? O națiune
Tradiția elenității by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6731_a_8056]
-
se împotrivise noului fiindcă îi observase slăbiciunile, dar și fiindcă era nou. Lucrurile pot fi văzute și pe dos. Cînd nu e obtuz, un critic conservator, ostil noului, îl obligă să-și dea toată măsura. Îi folosește mai mult decît apologeții lui. Oricum, în cazul în speță dreptatea criticului a ieșit la iveală atît de tardiv, încît n-a mai interesat pe nimeni. I-a rămas numai eticheta de spirit retrograd". Se află în atari rînduri o dezabuzare malițioasă, cîrcotașă, un
Pornind de la un jurnal (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15111_a_16436]
-
pentru acest motiv, iar în ce mă privește n-am pus niciodată sub semnul îndoielii gândirea lui Eliade din lucrările de istorie a religiilor, de exemplu. Martin Heidegger rămâne un gânditor interesant, chiar dacă pervers, în ciuda faptului că a fost un apologet al nazismului. Dar el a fost totuși un apologet al nazismului, iar dacă, de pildă, cancelarul Schroeder i-ar înălța ode, pentru ca apoi să ne explice că trebuie să ținem seama de întreaga lui operă și să nu fim aspri
Tony Judt în dialog cu Dumitru Radu Popa: Pe muchia Europei by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15629_a_16954]
-
am pus niciodată sub semnul îndoielii gândirea lui Eliade din lucrările de istorie a religiilor, de exemplu. Martin Heidegger rămâne un gânditor interesant, chiar dacă pervers, în ciuda faptului că a fost un apologet al nazismului. Dar el a fost totuși un apologet al nazismului, iar dacă, de pildă, cancelarul Schroeder i-ar înălța ode, pentru ca apoi să ne explice că trebuie să ținem seama de întreaga lui operă și să nu fim aspri cu el pentru câteva comentarii idioate din 1933, am
Tony Judt în dialog cu Dumitru Radu Popa: Pe muchia Europei by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15629_a_16954]
-
din inima oamenilor mila și regretul. E simptomatic faptul că nici una din căpeteniile bolșevice n-a găsit de cuvință să-și ceară iertare pentru rolul jucat în genocidul de o jumătate de veac. Insist asupra cuvântului "genocid", pe care destui apologeți ai comunismului îl resping. Și nu mă refer doar la exterminările propriu-zise. Mă refer la ceea ce au făcut cu mințile a milioane de oameni agenții bolșevismului. Mă refer la infantilizarea, la lobotomizarea și la sădirea microbului fricii în fiecare familie
Meschinul monopol asupra temelor publice by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9982_a_11307]
-
la concluzia că pivnițele și camerele dosnice ale nemților adăpostiseră de vreo cinci ori mai mulți evrei decât au trăit vreodată în Germania!" E vreun om cu mintea întreagă care să le acorde cel mai mic credit? Nici unul. În schimb, apologeții crimelor comuniste găsesc din ce în ce mai multe urechi. Numai aducând la suprafață demonismul celor două mari blesteme ideologice ale veacului trecut, comunismul și fascismul, vom putea spera în cicatrizarea rănilor. Ascultând la nesfărșit minciunile vicioase ale călăilor de ieri, nu facem decât
Meschinul monopol asupra temelor publice by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/9982_a_11307]
-
el nu a părăsit România decît spre a părăsi lumea însăși, ceea ce înseamnă că întreaga sa activitate artistică s-a consumat în aceleași condiții politice, psihologice și morale în care au trăit și cunoscuții apostoli ai realismului socialist și toți apologeții urii de clasă ca prim pas către o lume fără clase sociale. Numai că în timp ce mai marii sau mai modeștii săi colegi de generație participau cu penelul și cu șpițul la muncile cîmpului sau la treburile oțelăriilor, în timp ce ei alungau
Țipoia și Tzipoia by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/10794_a_12119]
-
Simona Vasilache Nu cunoaștem, în lumea pe care trăim, vecin mai apropiat decît boala. Urîte de simțul comun, bolile își au, în arte, apologeți. Fiindcă spiritul cu greu s-ar putea lipsi de nenumăratele-i dezechilibre în care-și află leacul de monotonie. Despre ele, boli ale ființei, privite nu doar ca dat, ci, deopotrivă, ca necesitate, scrie Noica Spiritul românesc în cumpătul vremii
Bolile din veac by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8618_a_9943]
-
suportabilă, cînd însă între „filmul personal” și „filmul acțiunii” se iscă o ruptură, atunci periclitatea destinului e inevitabilă. Chiar dacă distincția dintre „filmul personal ”și „filmul acțiunii” e făcută sub sugestia cinematografiei, Zografi e un adversar al ecranului cineast și un apologet al scenei teatrale. Motivul? Singura artă pe care o trăim direct ca pe o formă de eliberare a filmului interior e teatrul. În teatru, catharsisul se petrece pe viu, față către față, spectatorul scoțîndu-și din latență intențiile și trăindu-le
Domeniul nedefinit by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4165_a_5490]
-
vesperei" i s-au ars măștile, i s-a distrus întruchiparea pământească, dar "I-au împărțit doar numele și vinul,/ Iar mantia și chipul în dogoare,/ Lăsate într-un cufăr,/ Se vor păstra pân-la-nvierea Sa/ În scena următoare..." Tot în calitate de apologet al focului este celebrat Van Gogh. Pilduitoare sunt, în acest sens, și poemele: Calule galben de soare, Lume, lampă, petrecum..., Caii de foc și Cum sfârșit e acest veac și fără noroc. Însă Ștefan Radof este mult mai mult decât
Poezia retro by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/7690_a_9015]
-
ajung să piardă ceea ce se numește îndeobște priza la real. Ei lovesc cu cureaua în aer, se urcă pe lămpi, fac cruci peste cruci dintr-o psihoză indusă a schimbării care trebuie să se petreacă o dată cu Revoluția de la Județeană. Primul apologet al fenomenului va fi, de altminteri, și una din primele victime. Căci în capitolul al treilea al cărții, Puțin respect, se deconspiră, ca din întâmplare, sintagma esențială a întregului roman: "- Da știi, dom' Pancras, ce-am învățat eu de la Ralița
Arta programării textuale by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/7122_a_8447]