1,211 matches
-
Germania care a fost scrisă în chiar timpul nazismului (în 1940 circulau vreo 35000 de exemplare, până la interzicere), alegoria întoarcerii din război a povestitorului și a fratelui său Otto și stabilirea lor într-o sihăstrie (schitul de la Rauten) e o apologie a vieții intelectuale, a biruinței spiritului asupra forțelor iraționale. Lângă ținutul Marina, cu vinuri minunate, librării, turnuri de veghe datând din epoca romană și castele merovingiene, cei doi frați încearcă să se consacre contemplației, dar vrăjmășia conducătorului din ținutul Mauretenia
Pe falezele sihăstriei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/14984_a_16309]
-
unor importanți purtători de opinii dintre cele două războaie mondiale au fost înmormântate și cimentate de vigilența cenzurii. După 23 august '44 s-a impus românilor Ideea că lumea, istoria noastră națională începe o dată cu invazia trupelor sovietice „eliberatoare”, făcându-se apologia marilor realizări și a victoriei definitive a socialismului. Trecutul era ocolit cu prudență. Doar bătrânii își mai aduceau aminte de el, dar nu prea aveau voie să-l evoce în public. Istoria României, pe undeva triumfalistă, pe undeva amputată, pe
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93047]
-
Iustin, la rândul său, convins de iminența celei de‑a doua veniri a Mântuitorului, se îmbarcă pentru a merge la Roma, sperând că aici va primi martiriul - două atitudini reflectând două concepții radical opuse! Tema martiriului, omniprezentă în cele două Apologii, se regăsește de asemenea în DT. În capitolul 110, 11 ea apare alături de tema parusiei triumfale. Adversarul eshatologic este numit aici „omul nelegiuirii” și „fiul pierzării”, o nouă trimitere la 2Tes. 2,3. Tensiunea fragmentului reflectă o situație de persecuție
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
avea în vedere un corespondent extratextual în plan istoric. Dialogul cu Trifon ne pare a fi primul martor din acest proces, deja încheiat, de formalizare, de instituționalizare a figurii Anticristului, chiar dacă numele ca atare rămâne încă neformulat. 2. Cele două Apologii, Dialogul cu Trifon și tratatul (care nu s‑a păstrat) Împotriva ereticilor formează un vast proiect dogmatic, care acoperă mai multe domenii: teologie (diteism); cristologie (cele două parusii); eshatologie (milenarism); demonologie; ereziologie etc. Tema „adversarului eshatologic” nu se bucură de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Enoh, filozoful nostru ar fi fost imediat sancționat. Aceeași reținere, din aceleași motive, după cum am văzut, și în privința figurii Anticristului. În fața unui public păgân, această figură ar fi reprezentat, dimpotrivă, un argument de primă importanță. Miza principală a celor două Apologii este deculpabilizarea creștinismului în fața puterii imperiale. În plan secundar se află sensibilizarea păgânilor și eventuala lor convertire. Descoperim în Iustin un creștin înzestrat cu tehnica persuasivă și puterea de seducție proprii filozofiei. A.D. Nock a arătat în ce punct se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Fotie, care mărturisește că a citit tratatul Peri tou pantos, Comentariul la Cartea lui Daniel și monografia De Christo et Antichristo. În secolul al XIII‑lea, Ebed Jesu, mitropolit nestorian al Nisibei (†1318), citează De Providentia, Capitula contra Gaium, precum și Apologia Apocalipsei și a Evangheliei lui Ioan. Singurele elemente biografice se găsesc în fragmentele hagiografice. Este vorba despre Depositio martyrum, un document roman din 336, care menționează, la data de 13 august, numele a doi martiri, Hipolit și Pontianus, și despre
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
statuie reprezentând un personaj complet mutilat, așezat pe un tron. Pe cele două laturi ale tronului era gravat un computus pascal - care începe cu anul 222 - precum și o listă cuprinzând următoarele titluri (lipsesc primele două rânduri): Despre Psalmi, Despre pitonisă, Apologia Evangheliei după Ioan și a Apocalipsei, Tradiția apostolică privitoare la harisme, Cronici, Împotriva grecilor și împotriva lui Platon sau despre Univers, Exortație pentru Severina, Demonstrație despre Paște, Ode la toate Scripturile, Despre Dumnezeu și despre învierea trupului, Despre bine și
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
antiimperială la o eshatologie neutră și o anticristologie din ce în ce mai estompată. Lactanțiu s‑a născut în jurul anului 250, în Africa. L‑a avut ca profesor de retorică pe bătrânul Arnobiu, convertit la creștinism la aproape șaizeci de ani, autor al unei apologii, Contra nationes, care dovedește o cunoaștere destul de confuză și imprecisă a noii sale religii. Dioclețian îl trimite pe Lactanțiu să studieze retorica la Nicomidia. Printre problemele controversate se numără și cele legate de data și locul convertirii sale la creștinism
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
afirmăm că Lactanțiu, în contextul apologeticii creștine, reprezintă o culme, iar lectura întregii sale opere, o veritabilă delectare intelectuală. Instituțiile, prin caracterul lor sistematic, prin stilul lor, prin anvergura culturală și prin rigurozitatea demonstrației, nu sunt cu nimic inferioare altor apologii creștine de prim rang (cele care aparțin lui Tertulian, lui Iustin, lui Origen sau lui Theodoret). Lucrarea cuprinde șapte cărți. În primele trei, apologetul prezintă și respinge principalele doctrine filozofice și religioase păgâne. Sunt tratate următoarele teme: 1) Existența Providenței
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
săptămâni înainte de întoarcerea poporului și șaizeci și două după întoarcere, până la nașterea lui Cristos” (ibidem). El rezervă ultima săptămână sfârșitului lumii, împărțind‑o într‑o perioadă dominată de predica lui Ilie și o alta dominată de Anticrist. Apolinarie al Laodiceii (probabil în Apologia împotriva lui Porfiriu, astăzi pierdută), „detașându‑se complet de problema timpului trecut, se orientează spre viitor și avansează o idee primejdioasă” (ibidem). În opinia sa, primele șapte săptămâni încep cu Întruparea și se încheie cu cel de‑al optulea an
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Magul până la Nestorie. Sporacius, prieten al lui Theodoret, dorea să cunoască cele două păreri implicate în controversa cristologică, cele două poziții care opuneau de ani de zile Antiohia și Alexandria. Potrivit lui Cope, Theodoret ar fi redactat însă un fel de apologie pro domo, încercând să scape o dată pentru totdeauna de eticheta de „eretic” sau cel puțin de „ortodox suspect” care i se aplica. Tratatul, o veritabilă summa de ereziologie și de dogmatică, cuprinde cinci părți, din care primele patru prezintă un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Expositiunculae in Euangelium : Expositiunculae in Iohannem, cap. 5 ; Expositiunculae in Matthaeum, cap. 26 : SL 25A, éd. K.-D. Daur, 1992. Arnobiu cel Tânăr,Conflictus cum Serapione, liber 1, 18 ; liber 2, 10 : SL 25A, éd. K.-D. Daur, 1992. Atanasie, Apologia contra Arianos sive Apologia secunda, cap. 90, 3 : éd. H.G. Opitz, Athanasius Werke, vol. 2.1. Berlin, 1940, pp. 87-168. Atanasie, De decretis Nicaenae synodi, cap. 35, 4.16 : éd. H.G. Opitz, Athanasius Werke, vol. 2.1. Berlin, 1940, pp.
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
in Iohannem, cap. 5 ; Expositiunculae in Matthaeum, cap. 26 : SL 25A, éd. K.-D. Daur, 1992. Arnobiu cel Tânăr,Conflictus cum Serapione, liber 1, 18 ; liber 2, 10 : SL 25A, éd. K.-D. Daur, 1992. Atanasie, Apologia contra Arianos sive Apologia secunda, cap. 90, 3 : éd. H.G. Opitz, Athanasius Werke, vol. 2.1. Berlin, 1940, pp. 87-168. Atanasie, De decretis Nicaenae synodi, cap. 35, 4.16 : éd. H.G. Opitz, Athanasius Werke, vol. 2.1. Berlin, 1940, pp. 1-45. Atanasie, De synodis
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Giovanni”, Augustinianum, 18, 1978, p. 41. Raportul dintre milenarism și mitul Anticristului a fost studiat de Stefan Heid, în lucrarea sa din 1993 (cf. „Introducere”) Vom reveni asupra acestui subiect în capitolul dedicat lui Hipolit. * Pentru citatele din Dialog... și Apologii am folosit ediția Apologeți de limbă greacă, trad. de pr. prof. Olimp Căciulă, col. PSB, Editura Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R (n.t.). . Referitor la concepțiile eshatologice din primele secole creștine, vezi J.L. Roiz de la Peña, La
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cit., p. 107. Hill presupune o sursă comună lui Eusebiu și Irineu: Dialogul dintre Iason și Papiscus al lui Ariston de Pella (4, 6, 3). . Ibidem, pp. 106‑107. . Iustin vorbește de condamnarea diavolului la focul veșnic în cele două Apologii (1 Apol. 28, 1‑2; 2 Apol. 8, 3‑5). . Teología..., pp. 95‑96. . HE, IV, 18, 9. . Comm. Ad 1 Pt. 5, 8, citat de Andrei al Cezareii, In Apoc. 34, serm. 12; c. 60 serm. 21; apud Orbe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Revine la Iași, ca predicator la Mitropolie și catihet al școlilor publice de la Trei Ierarhi, fiind ridicat la gradul de protosinghel. Într-un Cuvânt rostit în 1840, cu prilejul deschiderii cursurilor Gimnaziului Vasilian, S. pomenește de „soarele științelor” și face apologia educației, principala cauză a „propășirii sau căderii unei nații”, pledând pentru o cultură în limba națională. Suspectat de a fi propagat idei progresiste, acuzat de a-l fi citit pe Voltaire și de a fi cântat la vioară, i se
SCRIBAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289574_a_290903]
-
de asemenea, reminiscențe ale aceluiași fond mitologic. Analiza poeziei populare îl determină să constate varietatea acesteia și strânsa ei legătură cu viața. Activitatea lui S. în domeniul focloristicii țintește concomitent să argumenteze romanitatea poporului român și drepturile sale naționale. SCRIERI: Apologie. Discusiuni filologice și istorice maghiare privitoare la români, Cluj, 1879; Renașterea limbei românești în vorbire și scriere, I-III, Cluj-Gherla, 1879-1885; Repere bibliografice: Pop, Conspect, II, 185; Autobiografie, TR, 1897, 8, 9; Chendi, Scrieri, 152-153; Dumitru Pop, Grigore Silași folclorist
SILASI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289668_a_290997]
-
dat social, semnificația lor morală, separarea lor de considerațiile personale, riscurile apostaziei sunt argumente temeinice. Trebuie remarcată, odată În plus, detașarea de principiile primilor ani; marginalizarea clerului, cel puțin la nivelul ierarhiei și al ramurii sale monahale, făcea loc unei apologii argumentate În cel mai conservator discurs boerescian. Considerațiile sumare de mai sus sunt suficiente pentru a proba consonanța În paradox a unei identități doctrinare complexe. Eclectismul, oscilația Între raționalism și tradiționalism, Între conservarea ierarhiei și reforma politică, Între libertate și
IDENTITĂȚI DOCTRINARE ÎN PRIMA PARTE A DOMNIEI LUI CAROL I: CAZUL VASILE BOERESCU. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SIMION-ALEXANDRU GAVRIŞ () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1275]
-
, gazetă apărută la Iași, bisăptămânal, de la 1 februarie până la 12 iulie 1861. Pentru cei doi redactori, Ioan Strat și Gheorghe Mârzescu, istoria, „trecutul”, reprezintă un mijloc de cunoaștere a prezentului și de pregătire a viitorului. T. nu face apologia vremurilor vechi, ci, dimpotrivă, sprijină reformele preconizate de Al. I. Cuza și Mihail Kogălniceanu. Într-o scrisoare adresată redacției, Kogălniceanu își oferă chiar colaborarea, în scopul de a-și explica poziția și intențiile politice, dar nu va mai fi prezent
TRECUTUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290246_a_291575]
-
bogată culegere de scrisori literare românești”. Mai puțin importante sunt traducerile lui T., datând de la începuturile activității sale. A transpus câteva piese de teatru - C. F. Hebbel, Maria Magdalena, Franz Grillparzer, Străbuna (1914), Ludwig Anzengruber, Porunca a patra (1915) -, precum și Apologia lui Socrates de Platon (1910), studiul Mihail Sadoveanu de Matthias Friedwagner (1913) ori o serie de secvențe din scrierile de popularizare a moralei religioase, aparținând lui I. C. Ryle, John Bunyan, Otto Funcke și I. R. Macduff. SCRIERI: Chipuri, Cluj, 1912
TOROUŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290231_a_291560]
-
și documente literare, vol. I, București, 1931 (în colaborare cu Gh. Cardaș), vol. II-XIII, București, 1932-1946; Frunză verde. Cântece și basme poporale din Bucovina, îngr. și introd. Ion Filipciuc, Câmpulung Moldovenesc, 2003. Traduceri: Friedrich Hebbel, Maria Magdalena, Cluj, 1909; Platon, Apologia lui Socrates, Cluj, 1910; Matthias Friedwagner, Mihail Sadoveanu, Cluj, 1913; Franz Grillparzer, Străbuna, Solca, 1914; Ludwig Anzengruber, Porunca a patra, București, 1915 (în colaborare cu M. Baciu). Repere bibliografice: George Baiculescu, „Carmen Sylva în literatura românească”, ALA, 1924, 199; Leca
TOROUŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290231_a_291560]
-
exuberanța vitalității elementare: „Ies șerpii de prin buncăre de ierburi [...] // Un neam nomad de vietăți și ierburi / revine triumfal la vatra lui / și se dezumflă limbile la vite / diluviul nu dă seama nimănui”. Evocând transhumanța, poezia chiar astfel intitulată include apologia ciobanului transilvan care „Își șerpuie coloanele de turme / ca pe un templu îngropat în fum, / pornit cu noapte-n cap, din zorii lumii / el n-a ajuns la stână nici acum. Încremenit sub gluga lui așteaptă / un semn divin cu
TUDOR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290281_a_291610]
-
dar și de noul redactor, N. Davidescu, în foiletonul Structuralitatea judaică a presei. Concomitent, vechii colaboratori simpatizanți ai dreptei își intensifică prezența, îndeosebi prin critica neajunsurilor democrației în genere, ca și prin afirmarea unui naționalism mai mult ideal ori prin apologia „jertfei”. Notabile sunt câteva intervenții, în ianuarie 1938, ale lui Mircea Eliade (Noua aristocrație legionară, Provincia și legionarismul), urmare - va spune autorul lor mai târziu - a fascinației exercitate de Nae Ionescu, a unei solidarizări cu colegii de generație, precum și a
VREMEA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290654_a_291983]
-
tovărășia Diplomatului. Trece prin felurite peripeții, traversează o experiență imaginabilă numai în vreme de război, când totul devine posibil, nimic nu mai ține de domeniul surprizei, situațiile teribile, senzaționalul intrând în ordinea faptelor zilnice. Pădurea nebună (1963) se vrea o apologie a vieții libere, fremătătoare, reală cândva pe întinderea șesului dunărean, acoperit de codri sălbatici. Deliormanul „nebun” este evocat pentru a contrasta cu lâncezeala unui orășel cu străzi prăfoase, pe care trec birje cu cai scheletici nețesălați, cu dughene și frizerii
STANCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289869_a_291198]
-
dintre acuzații nu era pe deplin îndreptățită, după cum și-au dat seama atenienii imediat după ce Socrate a băut paharul de koneion (cucută) și au argumentat de-a lungul veacurilor sute de comentarii. Textul fundamental la care se referă toți este Apologia Swkratou" (Apărarea lui Socrate), un monolog atribuit de Platon lui Socrate, pe care acesta l-ar fi rostit cu câteva ore înainte de a se sinucide (vezi Platon, Opere, vol. I, ediție îngrijită de Petru Creția și Constantin Noica, Editura Științifică
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]