8,699 matches
-
de acum va iubi în ea și pe mama copilului său. De când a cunoscut-o, i-a văzut adeseori degetele înroșite din cauza apei și a săpunului de rufe. Și de fiecare dată își amintea de răposata sa mamă. Abia spre apusul vieții, când ea nu mai putea munci, fiul a avut surpriza să descopere că mama are o mînă frumoasă, cu degete lungi, revenite la „forma originală”. „Doamne!, a exclamat ca pentru sine Profesorul, în acea seară când, în bucătăria de
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
ai mai ieși niciodată. Cu pași mici și rari, supraveghind-o pe Clara, care țopăie în jurul lui, descoperind mereu câte ceva ce o oprește din drum, Domnul R. se îndreaptă spre „casa dragostei”, aceea reală, profilată pe cerul incendiat de un apus de soare măreț, cum nu știe să mai fi văzut vreodată. Un cer viu, dramatic, cu totul altul decât acela spre care s-a înălțat de atâtea ori în vis, zburând lejer, fermecat de propria-i mobilitate, dar preocupat tot
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
știe unde pentru a intra în lumea ei, ca să rămână aici pentru totdeauna. Pentru că îl vede acum (presupune scriitorul P.H.Lippa) ca pe un fluture rotindu-se în jurul ei, în cercuri tot mai strânse, bătând din aripile înroșite de focul apusului, gata să fie prefăcute în scrum. Ceea ce nu se întâmplă, deoarece amândoi ies din joc când văd în vale casa cu toate ferestrele luminate: „A venit mama! A venit mama!” țipă Clara din toți plămânii, trăgându-l la vale după
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
basmului mereu să ardă". Astfel transferul mitopeic devine un leitmotiv fundamental: "iunie este/ verde poveste"; "Jinduiesc la câte-un astru/ răsărit ca o ispită... peste basmul în risipă"; De la basmul sângelui spus/ Întoarce-ți fața către perete/ și lacrima către apus"; "O fată frumoasă e lutul ce-și umple tiparele,/ desăvârșindu-se pe-o treaptă/ unde poveștile așteaptă". Dacă la Eminescu necuprinsul, care dă universalitatea stărilor afective și lucrurilor se menține în sfera "gândului etern", în sfera luminii absolute, la Blaga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
exercita asupra unei profunde stări de neliniște. Adresându-se prietenei sale, poetul începe prin a-și deplânge starea de mâhnire "nedureroasă, goală, sumbră, mohorâtă, înăbușită, atonă, apatică", astfel că nici inima nici gândul nu mai reacționează la frumusețile naturii, precum apusul de soare, norii diafani care își împrumută mișcarea de la stele, strălucirea astrelor, luna de pe lacul de azur. Deși contemplă aceste splendori ale naturii, nu le simte frumusețea. "Nu sper să aflu printre formele din afară/ Pasiunea vieții ale cărei izvoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
binecuvântarea luceafărului, iar acesta le amintește condiția norocului plătit cu perisabilitate. Neliniștea decăderii și apunerii străbate civilizațiile din Memento mori, încheiată cu marea neliniște "Poate că în văi de haos ne-am pierdut de mult... de mult", din moment ce astăzi trăim apusul zeilor și a marilor idei filozofice, profețite de Eminescu. Povestea magului călător în stele este un spațiu infinit al intensei neliniști provocată de răscoala, seismele naturii care însoțesc trezirea geniului la conștiința de sine: un străin într-o lume străină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Lucian Blaga parcurge o perioadă intens întrebătoare în volumele Pașii profetului, In marea trecere și Lauda somnului, cu refuzul final al existenței. În Psalm apare neliniștea cunoașterii supreme: O durere totdeauna mi-a fost singurătatea ta ascunsă. ...Între răsăritul și apusul de soare Sunt numai tină și rană ...O, de n-ai fi mai înrudit cu moartea decât cu viața mi-ai vorbi, din pământ ori din poveste mi-ai vorbi. În spinii de ici, arată-te, Doamne, să știu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
21 și 27. Filozofie a suferinței este de asemenea Simfonia neterminată a lui Schubert. La fel, poemul simfonic al lui Richard Strauss, Moarte și transfigurație. Aceste compoziții concentrează în mod miraculos suferința și bucuria îndurerată de a fi. Actualmente, odată cu apusul gândiri și abolirea ori pervertirea valorilor spirituale, suferința filozofică creatoare apare desuetă. Doar caricaturizări ale durerii, model Guernica lui Pablo Picasso, care nu mai stârnește compasiune, ci disconfort repulsiv față de atitudinea de a degrada, a schimonosi durerea. Ce distanță axiologică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
Dumnezeu fără chip și să-și ungă trupul cu uleiuri înmiresmate așa încât așternuturile să-i păstreze parfumul mult după ce forma trupului ei a zvâcnit dintre cearșafuri, Isabel nu s-a căsătorit cu Abd al-Aziz. S-au reîntâlnit, da, nu la apus, ci într-o dimineață, în grădina de portocali sub care putrezea trupul lui Theodomer și nu, nu au plâns, ci s au iubit în bătaia soarelui, fără să știe ce li s-a năzărit și cum și de ce, s-au
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
-i dădea mare satisfacție. Mai degrabă ar fi fost bucuros să-și măsoare forțele în luptă dreaptă cu vreun animal, decît să îmbrace prea des haina umilinței. Își dădu apoi seama că sosise timpul să se odihnească. Soarele scăpăta la apus; fusese o zi lungă, dar ineditul întîmplărilor îl ținuse în continuă încordare, astfel încît nu apucase să resimtă oboseala. Știa că, odată așezat undeva, cînd își va culca botul pe labe, durerea îi va invada tot corpul. Noroc că adormi
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
la haită așa cum plecase. Cu forțe proaspete, mări pasul. După calculele lui, doar o zi îl mai despărțea de lupul înțelept. Părea ca apropierea să fie cu noroc. Undeva, în zarea îndepărtată, neguri promițătoare se întindeau spre răsărit și spre apus, deopotrivă. Nu plouase de atîta vreme! Aproape uitase cum arăta un nor, uitase sunetul ploii răcorind pădurea. Să îndrăznească să spere? Erau acestea semne că se apropiau de sfîrșitul secetei? În scurt timp, negura s-a împrăștiat pe tot cerul
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
numeroasă, dar s-au împrăștiat care încotro, în căutare de pămînturi roditoare. Ei singuri au rămas aici, împreună cu micuțul, puiul lor. Acum sînt plecați după hrană, și, ca întotdeauna, l-au lăsat în grija mea. Nu se vor întoarce înainte de apusul soarelui. Doi Oameni, spui? Arus medită îndelung. Doi Oameni nu pot plăti pentru răul pe care toată haita lor ni l-a făcut, mormăi mai mult pentru sine. Doi Oameni pot trăi aici, la marginea pădurii noastre, fără să ne
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Noi ne-am cântat cântecul! Am trăit, și în ce timpuri!... Am vânat, și ce superbe exemplare!...” Și iar tușește, ori doar mi s-a părut? Adineaori cobora amurgul, cețos pe vale, luminat aici pe deal de cerul roșu-violet al apusului, și iată că este seară de-a binelea! Dinspre pâlcul de cătină de pe marginea râpei, profilat ca o pată indistinctă pe zare, a pornit parcă un hămăit, sau un urlet înăbușit. Poate că fiara stătea la pândă și ne simțise
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
jar fierbând în propriile culori. Se apropie de fereastră urmărindu-i retragerea, ieșirea triumfală din scenă. Cerul îi oferea o pătură moale și pufoasă, asortată cu lumina difuză pe care reușea, cu ultimele puteri neadormite, să o răspândească în jur. Apusul...sfârșitul. Va avea și sfârșitul acestor căutări aceeași frumusețe? Același spectacol fascinant care o va face să uite toată suferința acestui drum anevoios? Întinse mâna spre razele calde ale soarelui care o atinseră delicat. „- Unde ești? De ce te ascunzi?” Urmări
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
-l atinge. Mâna căzu moale pe lângă corp. Nu reușise să rețină soarele mai mult decât voia el să rămână, decât era firesc. În cealaltă continua să țină ceșcuța în care ceaiul se răcise uitând să mai bea, furată de frumusețea apusului. Analiza hainele pe care tocmai le cumpărase. I se păreau mult prea colorate pentru felul ei de a fi, pentru gusturile ei în materie de îmbrăcăminte. Se pregătea să meargă la un interviu pentru angajare și nu reușea să se
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
nu voia să împărtășească nimănui ce avea pe suflet. Știa că ar fi venit la ea să-i fie alături, iar ea nu voia decât singurătate. Misterul din jurul străinului se destrămase și ce deznodământ urât! Nu avea nimic din frumusețea apusului. Văzuse, în sfârșit, și acea parte de care îi era cel mai mult teamă. Nu ar fi luptat niciodată pentru un bărbat care avea nevoie și de alte femei, când la mijloc existau și altele. Considera că se înjosește în
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
că ar putea răni sentimentele uneia dintre ele. Va lăsa vara să se bucure de toată dragostea lui. Ea putea chiar să nu mai existe, nu era o pierdere pentru nimeni. Își va lăsa mantia pictată în culorile împrumutate din apus peste verdele verii, iar când soarele o va privi din înălțimea lui, își va aminti că... a fost și ea odată. Karina se sufoca de căldură așteptând cu nerăbdare lacrimile toamnei. Avea nevoie de ele la fel de stringent ca de ale
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
amiaza, preocupat de ceea ce e concepția, curgerea râului, promenada. Este o zi liniștită de primăvară călduță, își deschide soarelui verdele pufuleț al născutului frunziș al plopilor; surâde râul; este neted oceanul cerului, fără altceva decât ușoara spumă a norilor la apus; aerul, cărnos și umflat de arome. Se simte băiatul pe pajiște ca păpădia prin aer. De partea cealaltă a râului, orașul cu turnurile și capitelele, iar imensa înflorire de piatră, primăvăratecă de asemenea, se reflectă în oglinda blândelor ape, la
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
atmosfer? din folosirea perspectivei lunare " . (Zoe D.-Bu?ulenga) Stelele Motto: «... Oriunde am sta, cerul ne pare o bolț? deasupra, o jum?țațe dinl?untrul unui glob, dar bolta pare a se Învârți Împrejurul p? mântului de la r???riț spre apus; unele stele descriu Împrejurul lui cercuri mari, altele cercuri mici; numai dou? locuri ale cerului par a sta În nemi?care, dou? puncte cele dou? poluri ale globului sideral". (EminescuOpere) Exist?, În poezia lui Eminescu, dup? cum observ? G. C
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
A stîngă?!? A dreaptă! Ochiul ăl drept! Ochiul ăl stîng! De plîns aș plînge, da' nu mai pot! Tratamentele nu dau nici un rezultat. Efimița e tot mai îngrijorată. Renunță și-i contemplă agonia. LEONIDA (delirează, bălmăjește ceva ininteligibil, ca Ștefan în "Apus de soare"): Ohoo!...Aaaa..Îîî...Mol...Mol... EFIMIȚA: Ce spui, soro? LEONIDA: Îîîî....Moldova.... EFIMIȚA: Pardon? LEONIDA: Moldova... La Iași... Nici un negustor român!... Nici unul! EFIMIȚA: Spui drept? LEONIDA (în delir): Nici unul! La Primărie... la prefectură... la catindrală. (delir) Precum la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
va urma poate fi deja zărită (e drept, dintr-o perspectivă contemporană). Dacă pretenția științei de absolut este justificată atunci filosofia are în societatea contemporană același status precum religia, filosofii fiind "preoții" unui mod de-a face știință de mult apus. Fiecare boală e un memento mori. O caracteristică general umană o reprezintă nevoia: toți oamenii se află în fiecare moment într-o stare de nevoie, chiar dacă subiectul nevoii fiecăruia poate fi altul. Satisfacerea unei nevoi reprezintă deschiderea către o alta
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
trezi , Crăciun văzu că parul i se albise de tot, iar barba Îi crescuse până pe piept.Copii nu erau nicăieri.Își luă În spate sacul plin cu daruri și plecă la copii de departe li aproape, din răsărit și din apus, din marile orașe și din cel mai mic cătun. Acum Crăciun iubește copiii, mai ales pe cei isteți, frumoși, dar mai ales pe cei cuminți. BRADUL În vremea lui Ștefan cel Mare veneau des În Moldova , ca s-o cotropească
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
atunci când era vorba de paza Sucevei. Ioan râdea de Îndrăzneala fetei, dar n-o Îndepărta, ci Îi dezvălui tainele curajului, a dragostei de neam.Și Îi dete o treabă deloc ușoară: atunci când se apropia vreo primejdie, dinspre răsărit ori dinspre apus, ea trebuia să aprindă câte un foc pe dealuri, dând de veste tuturor că-i paște vreo primejdie. Nu a trebuit să-i spună de doua ori, căci Sânzâiana era foarte curajoasă În Îndatorirea ei: aprindea pe deal câte un
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
pădurile acelea să-i mănânce din palmă. Au Început a curge flăcăii, și Înalți și scunzi, și slabi și grași, și frumoși și urâți, și isteți și prostuți, și prinți și feciori de prin sate. Veneau din răsărit și din apus, fiecare Încercându-și norocul. Împăratul Vechi Îi primea pe toți cu răbdare și-i cântărea din ochi; știa el ce știa căci văzuse multe la viața lui. Din pacate, cum veneau voinicii și plecau, căci nu erau În stare să
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
aștepta. Am luat-o de mână și am plecat prin Cișmigiu. Și-a retras mâna speriată. Cred că n-a mai vorbit cu nici un băiat, mi-am spus. Avea ochi mari, albaștri și un păr auriu ce strălucea în lumina apusului de soare. Nu știu dacă era frumoasă, dar ceva mă atrăgea la ea ca un magnet. Mă uimea cu răspunsurile neașteptate. Când am ieșit din parc, ne-am oprit în stația de tramvai. A venit tramvaiul, a fugit repede de lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]