1,120 matches
-
ale unor capodopere, ca Hanu-Ancuței, Dumbrava minunată, Împărăția apelor, Zodia Cancerului și Frații Jderi, sau cicluri întregi ale operei, precum volumele Icoane de lemn, Poarta neagră, Cartea cu jucării, Ce-ai cu mine, vântule? Etape importante ale creației sadoveniene și argheziene sunt legate de această revistă. Metamorfozele și arheologia criticii călinesciene urmează a fi descoperite în paginile unde încă se mai ascund articole pe care autorul nu le va reedita vreodată (adunate postum doar parțial). Apărută imediat după marea Unire din
ADEVARUL LITERAR SI ARTISTIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285188_a_286517]
-
Sonatele tăcerii (1985) și Intransigența pietrelor (1987) apar pe speze proprii, la Editura Litera. Conștiința acută a trecerii, angoasa morții, sentimentul înfrângerii și maculării „lutului”, precum și căutarea unei consolări sunt trăirile ce dau substanță volumului Potire de mătrăgună. O influență argheziană se observă în lexic, în tehnica metaforei și chiar în tematică. Treptat, poetul izbutește să-și personalizeze limbajul, nutrit acum și de regionalisme bihorene, pe fondul unei asumări a dorurilor comunității. O evoluție se constată și în modalitatea lirică, poemul
BORTOS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285820_a_287149]
-
somnului său, fecund, poetul e „mort” ca ins obișnuit. În acest înțeles, creația este „moarte”. Poet e, în consecință, cine știe să „moară”. Poetul devine, prin „moarte”, un simplu „glas / Așezat somptuos / În al cărții sicriu”. Devine, cu alte cuvinte, argheziene: „un nume adunat pe-o carte”. Cei vechi credeau că numele sunt „puteri”, că în nume e cuprinsă chintesența numenală a individuațiunilor, partea lor de eternitate. Aflând doar în „somn” „cum o cheamă” cu adevărat, B. își ia, astfel, în
BLANDIANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285758_a_287087]
-
poezie, autorul Gamelor pledează pentru un „modernism tradițional”, ce exclude atât idilismul, cât și anarhia avangardistă și care e întrupat perfect de creația lui T. Arghezi. Ulterior, viitorul poeziei e întrevăzut în reconcilierea dintre „ermetic” și „elegiac”. Tematica și imagistica argheziană sunt recognoscibile în poeme ca Stih, Har, Duh, Fast, Panteism monahal. Nu de puține ori se recurge însă și la tehnica barbiană a ermetizării. În mai mare măsură trimit la Joc secund, dar și la versurile lui Stéphane Mallarmé și
BOTTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285842_a_287171]
-
a făcut pe E. Lovinescu să-și exprime fără rezerve aprecierea. Odată cu Biblice (1926) și Strigări trupești lângă glezne (1926), din poezia erotică a lui B. dispar elementele diafane. Inflexiunile „blânde” fac loc unei expresivități care se vrea de tip arghezian, ca în Flori de mucigai. Ebreea, Miryam, Ruth, Esthera, Sulamita, Tamar, Noemi sunt câteva dintre personajele ciclului sugestiv intitulat Biblice. Schimbarea de ton este evidentă: „Neagră sunt și pulpa mea de smoală, / șoldul, cald caval și umerii lăute;/ m-aș
BALTAZAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285593_a_286922]
-
îl dezvăluie pe poet mai puțin apăsat de canoane, mai expansiv și „vulnerabil”. Lirismul e difuz, evanescent, versul lăsat să vibreze acum și pe coarde intime. Întrebările conduc meditația (moartea, vanitatea vieții și a creației) în texte cu turnură vag argheziană, alteori B., discret confesiv, secondându-i pe Otilia Cazimir sau pe Demostene Botez. SCRIERI: Pământ și soare, Iași, 1927; Anotimpuri, îngr. Gr. Bărgăuanu și I. Magnea-Potopin, București, 1980; Poezii, îngr. Gr. Bărgăuanu, pref. Const. Ciopraga, Iași, 1997. Repere bibliografice: Scrisori-Ibrăileanu, IV
BARGAUANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285641_a_286970]
-
poeziei” (Pompiliu Constantinescu). Poeme de dragoste (1936) consacră dubla și rodnica metamorfoză a poemului în iubită, a iubitei în poem. Ea este „soră, prietenă, iubită”, „toamnelor logodnică”, „cântec”, „poemă lineară, perfectă și-armonioasă” (Îndoială). Erotismul ingenuu, adolescentin, uneori cu accente argheziene, capătă dimensiunile sacralității; apropierea „ne-carnală”, de multe ori imaginară, se convertește în pasionalitatea creației: „Cu pasul tău de stea și de vioară/ Te-aud trecând prin inimă și vis, / Te prind atent, te răstignesc pe manuscris, / Soră de seară
BACIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285525_a_286854]
-
mitologiei grecești într-un stil de o indiscutabilă maturitate stilistică. A. străbate astfel, într-o obsesie a originarului, o cale multimilenară a poeziei, până dincolo de cuvântul înșelător împerecheat în metafora care deformează realul, căutând viziunea, revelația profetică. Veșnica dubitație existențială argheziană între credință și tăgadă este reluată într-un mod precreștin, în sensul înțelegerii pastorale a cosmosului, prefigurând astfel o cale de ieșire din infern: „Iov trecea în lumea cealaltă fără pic de regret, / fără pic de știință, / așa cum s-au
ALEXANDRU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285244_a_286573]
-
circulă liber pe faringe, provocându-mi o greață nervoasă, gripa îmi dădea, după stingerea tuturor luminilor din casă, în fine, și a televizorului lăsat până după miezul nopții, clipe de inspirație din care la lumina zilei ar fi rămas durerea argheziană cu parfum mistic, că tot mai frumos este ceea ce nu se poate scrie. (Max B. ajunsese un nume de referință al romanului românesc din perioada lui bună, prin două romane scrise după ce a căzut, la nouăsprezece ani, bolnav de tuberculoză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
mare și înjură crezând / că demonul din om cu demoni se aruncă de rând. [Foaie verde] frica nu e, așadar, neapărat cea a inevitabilei omenești dispariții, ci e, mai degrabă, indusă de conștiința neputinței dialogului cu Transcendentul, cu ecouri, iarăși, argheziene: Elegii de toamnă fără niciun răspuns / Resturi de epistole și epifanii. În acest context, al absenței dialogului, libertatea e o robie, implicând o mai mare responsabilitate de a fi, cu atât mai mult cu cât se apropie ceasul al doisprezecelea
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
aur peste țărâna cea grea, dar aceeași forță a poeziei de a înnobila realitatea se exprimă și aici, unde toate tomberoanele s-au transformat în amvoane. În această construcție, sau re construcție, printr-o lirică a măștilor, reiterând, poate, ecouri argheziene din Psalmi și nu numai, sclavul / sluga / bufonul / jumătatea insului, aflat în procesul autodefinirii, al inițierii întru sine, aruncă în luptă un arsenal eclectic de cuvinte - practic, se regăsesc aici termeni din toate registrele limbii române -, întâlnindu-se, conștient sau
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
Nuntă neagră; Ești tu aceea care vine?; Exil cu eros; Privirea pură a dragostei; Dragoste și deznădejde; Mirii paradisului; Dorința durerii îndrăgostite etc. Între aici și departe, în lumea gândului, gesturile, zâmbetul se împart, printr-o nehotărâre amintind de atitudinea argheziană perpetuă, oscilând, în poem, între surâsul cu verzi ghețari și flacăra gurii, iar femeia poate apărea ca zeitate htoniană, care accede însă, prin atributele ei, la spațiul astral, de vreme ce Spicul din vis răsare ca un sân / hrănind în cer aceleași
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
numai de bine! 27 ianuarie 2011 O anumită calitate a tristeții Știți bine că tristețea - ca și bucuria, resemnarea, extazul - cunoaște, slavă Domnului, destule grade de comparație. Există o tristețe bogată, a sufletului preaplin, cum se scrie într-un psalm arghezian: tristețea adâncă, metafizică. Există umori negre, devastatoare, întristări suave, dar și tristeți agresive, agasante, isterice. Tristeți pufoase ca pleoapele de bufniță ori, dimpotrivă, nevropate și năpras nic răzbunătoare. Avem melancolii copleșitoare ori siropoase, prăbușiri cvasiletale, dar și încercănări hachițoase, ori
Ce mi se-ntâmplă: jurnal pieziş by Dan C. Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/580_a_1318]
-
poetice autonome, realizate după sintaxa amintirii (prefața „Cîteva cuvinte pădurețe“ conține, în prima parte, o estetică aproape „constructivistă”). Natură scindată - ca și colegul său Ion Vinea - „între două lumi”, între nostalgia estetizantă a clasicității patriarhale și revolta profetică a avangardei, „arghezianul”, „naturistul” Fundoianu din Herța, Priveliști sau Cîntece simple se află de fapt la antipodul „bucolicelor”, „jammesienelor” lui Ion Pillat din volumul „monografic” Pe Argeș în sus, unde dominantă este seninătatea nostalgică și melancolică, armonia abia tulburată a comuniunii cu familia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Han, Paciurea, Fundoianu, Claudia Milian, plus o duzină de escroci și prostituate. Bogdan-Pitești, a cărui instituție n-a avut pereche (și nici nu mai văd alta în jurul nostru), deținea și cele mai prețioase documente (versuri, caiete, desene de diferiți artiști) argheziene” (Felix Aderca, „De vorbă cu Gala Galaction“, în Mișcarea Literară, 27 decembrie 1927, reprodus în Mărturia unei generații, ed. a II-a, București, 1967, pp 91-92). Petru Comarnescu: „Pentru înțelegerea unui om ca B.-P., amestec de măreție și mîrșăvie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și bizantinizantă, oarecum în linia picturii lui Francisc Șirato. Ea se va accentua după război, odată cu opțiunea „gîndiristă” a autorului (volumele Lîngă pămînt și Cartea țării sînt emblematice, deși autorul va continua să publice la reviste nonconformiste, de la Contimporanul la arghezienele Bilete de papagal...). După cum a observat Ov. S. Crohmălniceanu, și literatura lui Mateiu Caragiale își are rădăcinile în stilul Art Nouveau (filtrat prin bizantinism)... Articolele programatice ale lui Adrian Maniu de dinaintea Primului Război Mondial: „Cicatrizarea rănilor de lance pe pavăza lunii“ (în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ieșeni se numără - ca și colegul lor B. Fundoianu - printre admiratorii înfocați ai poetului „Agatelor negre“, poeme care circulau în epocă sub formă de copii manuscrise. Numărul 3 conține patru pagini de comentariu - abundent servite de citate ilustrative - despre poezia argheziană (cca. un sfert din sumar), ceea ce îl îndreptățește pe Leon Baconsky să afirme că tinerii admiratori sînt „cei dintîi exegeți cu perspectiva ansamblului ai liricii argheziene de pînă la acea dată”. Același critic sugerează o posibilă pistă a afinităților lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Numărul 3 conține patru pagini de comentariu - abundent servite de citate ilustrative - despre poezia argheziană (cca. un sfert din sumar), ceea ce îl îndreptățește pe Leon Baconsky să afirme că tinerii admiratori sînt „cei dintîi exegeți cu perspectiva ansamblului ai liricii argheziene de pînă la acea dată”. Același critic sugerează o posibilă pistă a afinităților lui Relgis: acesta își petrecuse anii de școală la Piatra-Neamț, în vecinătatea familiei lui A.I. Zissu, cu a cărui soră, Constanța, Ion N. Theodorescu era căsătorit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
căsătorit și cu care avusese, ca ierodiacon, o legătură soldată cu un fiu (Eleazar, viitorul fotograf de artă Eli Lotar, apropiat suprarealiștilor români, francezi și spanioli, prieten cu B. Fondane). Editorialul primului număr al Frondei este un poem în manieră „argheziană” („Psalmii unui analist“) iar prima notă de la rubrica „Frondări“ sancționează „tactica negustorească” de minimalizare a lui Arghezi de către Ovid Densusianu. Acesta făcuse unele ironii la adresa „lărgirii cercului de colaboratori” ai Vieții românești, devenită favorabilă față de poezia argheziană. Apreciind atitudinea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poem în manieră „argheziană” („Psalmii unui analist“) iar prima notă de la rubrica „Frondări“ sancționează „tactica negustorească” de minimalizare a lui Arghezi de către Ovid Densusianu. Acesta făcuse unele ironii la adresa „lărgirii cercului de colaboratori” ai Vieții românești, devenită favorabilă față de poezia argheziană. Apreciind atitudinea lui Ibrăileanu & Co („mieux vaut tard que jamais”), frondiștii îl elogiază pe N.D. Cocea pentru impunerea lui Arghezi și Galaction atenției publice și avertizează că, dacă va continua să practice aceeași politică rigidă ca și pînă atunci, „domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
stindard din susținerea „curentului nou” și din poezia lui Tudor Arghezi a fost Absolutio (director: I. Ludo), apărută în 6 numere (1 decembrie 1913-15 mai 1914, 1 februarie-15 mai 1916), al cărei titlu îl reproduce pe cel al unei poezii argheziene apărute mai întîi în Viața socială, nr. 1/1911, și republicată în... Absolutio (nr. 5-6/1914). Într-un articol cu valoare de program, „Curentul nou la noi“, I. Ludo face un istoric al estetismului european și al simbolismului decadent de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
revăzută și adăugită, Editura „Grai și suflet - Cultura națională”, București, 1996, p. 209). Prețuirea lui Lovinescu față de modernismul lui Arghezi vine abia în urma campaniilor de susținere purtate de Aderca, Fundoianu, Vinea ș.cl. (o imagine elocventă, în amplul dosar al receptării argheziene din epocă, realizat de Dorina Grăsoiu în „Bătălia” Arghezi, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1984). În faza „pașilor pe nisip”, criticul se arată reticent față de curentele noi, resimțite ca superficiale. E. Simion e îndreptățit să constate că „Acceptînd, rînd pe rînd, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Incipit-ul cvasiurmuzian indică dezumanizarea personajului: „Un trup inert și nevertebrat... Sub sprincenele lăsate ca un accent circomflex, ochii mici, ca două orificii, cu pleoapele lăsate ca perdelele unei case clandestine”. Acumularea de analogii grotești trimite cu gîndul la pamfletele argheziene: „Personalitatea dlui Grădișteanu ne evocă omul care mănîncă 12 kilograme de carne pe zi, salteaua de lînă umflată, uriașul din poarta circului, bordelul din colțul străzii, trombonul sergentului-major, zgomotul obscen al basului într-o orchestră de lăutari, poftiți la bilete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
revistă română și Flacăra versuri de Adrian Maniu, semnate N. Davidescu. Ne mirăm de stăruința greșelii și de răbdarea D-lui N. Davidescu, care tolerează ca Adrian Maniu să-i adopte numele — sub pseudonim”. Într-o notă publicată în Cronica argheziană din 1916, Vinea îl va acuza pe N. Davidescu — „un vechi recidivist” — de plagiat după D’Annunzio... În schimb, atacul „Jurnalului...“ la adresa lui O. Densusianu nu oferă nici o surpriză: „Vieața nouă de sub direcția cunoscutului filolog Ovid Densusianu continuă să apară spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
solul sănătos al tradiției autohton(ist)e? Faptul că îi tăia lui Ion Vinea „bucățile cele mai libere” în perioada cînd scria la Cronica (1915-1916) rămîne doar un detaliu... În nr. 76, Contimporanul găzduiește o anchetă de referință despre poezia argheziană (un gest asemănător făcuse revista Integral). Opiniile sînt foarte variate (fiecare autor își are propriul Arghezi..), iar respondenții - de asemenea: modernistul Camil Petrescu, de pildă, stă alături de tradiționalistul Octavian Goga, aflat de cîțiva ani în conflict cu Ion Vinea. Răspunsul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]