2,123 matches
-
dintre „marile școli” de elită și universitățile de masă, a cărei analiză în La Noblesse d’État (Nobilimea de stat) (Bourdieu, 1989) îi permite autorului să descifreze modul de reproducere a dominației sociale care se ascunde sub masca producerii unei aristocrații a inteligenței. Elita intelectuală (din care Bourdieu însuși a făcut parte), economică și birocratică franceză provine într-o proporție covârșitoare din rândurile absolvenților celor cinci mari școli care, potrivit datelor sociologului francez, asigură fiilor celor din fruntea ierarhiei socioeconomice traiectorii
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
obținerea de poziții înalte în firmele private sau în birocrația de stat indică doar consolidarea noului mod de dominație. Diplomele fac parte din instrumentarul alchimiei simbolice prin care materialitatea puterii economice și a celei politice se ascunde sub aparența unei aristocrații cultivate și inteligente. În plus, locul statului în sistemul acreditărilor școlare dezvăluie adevărata sa esență. Mai mult decât monopolist al violenței fizice sau colector de taxe și impozite în perimetrul unui anumit teritoriu, statul se definește prin pretenția la controlul
Sociologia educației by Adrian Hatos () [Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
ele, două dintre acestea se divid fiecare în două; astfel, monarhia se poate spune că are două specii: cu numele de tiranie - una, de regalitate - cealaltă. Cum altfel! Și oricare cetate stăpânită de puterea celor puțini este condusă fie prin aristocrație, fie prin oligarhie. Și chiar așa este! Cât despre democrație, fie mulțimea conduce cu forța, fie cu consimțământul celor bogați, și fie respectă cu strictețe legile, fie că nu, în mod obișnuit nimeni nu-i schimbă deloc numele. 6. Formele
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
celui ce conduce de unul singur bazat pe știință, atâta vreme cât au legi statornicite, să nu întreprindă nimic dincolo de reglementările scrise și de obiceiurile străbune. Foarte bine ai spus! Deci atunci când cei bogați imită constituția adevărată numim acest fel de guvernare aristocrație; când, însă, nu țin cont de legi: oligarhie. Se pare că da! Și, desigur, atunci când, la rândul lui, unul singur conduce după legi imitându-l pe cel cunoscător, îl numim, rege, nediferențiindu-l prin nume, fie că conduce de unul
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
pe fiecare dintre acestea în două, să facem șase, luând-o separat de acestea pe cea adevărată, ca pe o a șaptea. Cum? Am spus că: din monarhie provin regalitatea și tirania; de asemenea, din conducerea de către nu prea mulți: aristocrația cea cu nume de bun augur, și oligarhia; și, la rândul ei, conducerea de către cei mulți, pe care atunci am considerat-o simplă, numind-o democrație, și ea trebuie considerată acum dublă. Cum așa? Și pe ce criteriu am diviza
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
aduce cu sine progres, la Platon fiind vorba de apariția în timp a degenerării și regresului. Situația factuală în istoria contemporană lui Platon îl îndreptățea să adopte o astfel de teorie, democrația și tirania fiind mai „noi” decât oligarhia și aristocrația. Pe de altă parte, filosoful crede în întreruperea acestui circuit descendent al istoriei, chiar el propune două posibilități: una artificială, prezentată în Republica, constă în intervenția activă prin educația cetățenilor și preluarea conducerii de către filosofi, alta naturală, prezentată în Legile
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
acel sistem de guvernare pe care l-am descris este unic, dar el ar putea fi numit în două feluri: dacă printre cârmuitori unul singur ar avea o poziție aparte, sistemul s-ar numi regat, dacă ar fi mai mulți - aristocrație. Despre acestea două afirm că reprezintă un singur fel de guvernământ”. În afară de prima constituție și de corespondentul ei uman reprezentativ, toate celelate sunt chipuri ale decadenței și ale viciului, și se așază pe o axă a răului care degenerează progresiv
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
nivel politic se exprimă, conform lui Platon, în conceptul de stasis (luptă sau vrajbă), care semnifică foarte bine, ca dezbinare, începutul multiplicării în maniera unei degenerări din unu a constituțiilor mutante: „... să spunem în ce fel se naște timocrația din aristocrație (una dintre cele două forme posibile ale constituției drepte, luată ca expresie generică a acesteia n. n.). Este dar limpede că fieșce constituție se schimbă pornind de la cel care deține conducerea, anume atunci când în acesta însuși se iscă o discordie (stasis
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
a evita o confuzie taxonomică, vom desemna prin Kallipolis prima dintre constituțiile care intră în morfologia sa politică (chiar dacă Platon o vede din punct de vedere factual doar posibilă) sub cele două forme, regalitatea (filosoful rege sau regele filosof) și aristocrația (aristocrați filosofi sau filosofi aristocrați). Kallipolis-ul reprezintă proiecția acelui model ceresc pe pământ. Acesteia îi urmează timocrația (timarhia) (sau constituția cretană și spartană), apoi oligarhia, în al patrulea rând, vine democrația, iar, în sfârșit, tirania. Există aici, aparent, o dificultate
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
celor trei aspecte ale sufletului: rațiunea (micul om), ardoarea (leul) și dorința (bestia). Ar trebui atunci ca primele trei constituții să epuizeze gama posibilităților combinatorice oferite de semnul omului, al leului și al bestiei. Kalipolis-ul (constituția cea dreaptă: regalitate sau aristocrație) reprezintă „imperiul rațiunii”, semnul omului, virtutea (înțelepciune, curaj, cumpătare) și armonia celor trei aspecte ale cetății și ale sufletului. Conducătorul este aici filosof, într-o formă sau alta, el întruchipează „omul regal”, iubitor de înțelepciune. Ea reprezintă formula unificată a
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
Oligarhie Averea Concretă Omul democrat Capul domestic al bestiei Democrație Neînfrânarea Ireală Omul tiranic Capul sălbatic al bestiei Tiranie Demența II. Morfologia politică a lui Aristotel Aristotel prezintă o morfologie a politicului conform căreia există șase forme de guvernare: regalitatea, aristocrația, politeia, tirania, oligarhia și democrația. De fapt, afirmația lui Aristotel este că există doar trei forme de guvernare propriu-zise și alte trei forme deviante sau corupte. Mai mult, morfologia structurilor politice este la el una polarizată: o formă pozitivă își
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
există doar trei forme de guvernare propriu-zise și alte trei forme deviante sau corupte. Mai mult, morfologia structurilor politice este la el una polarizată: o formă pozitivă își are corespondentul ei negativ într-o formă decăzută sau coruptă. Regalitatea Tirania Aristocrația Oligarhia Politeia sau timocrația Democrația Așezarea polară (3-3) a formelor politice nu are în concepția sa o conotație care să fie nici istorică și nici naturală. 1. Această așezare nu este una temporală. Regalitatea, de pildă, nu are ca formă
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
faptul că nu există un mecanism dialectic care să determine schimbarea direcționată a formelor politice. Acest lucru trebuie înțeles în două sensuri. Pe de o parte, nu există nimic de genul unei necesități temporale care să ducă în mod logic aristocrația, de pildă, direct în forma sa corespondentă din punctul de vedere al polarității, care este oligarhia. Aristotel înregistrează numeroase cazuri în care schimbările formelor politice s-au făcut pornind de la o formă pozitivă către altă formă pozitivă sau de la una
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
determinism istoric. Pe de altă parte, ar trebui discutat dacă cele șase forme se constituie într-un sistem vertical care să stabilească că gradul cel mai mare de dezirabilitate și de plenitudine îl deține regalitatea, iar apoi, în ordine regresivă, aristocrația, politeia, democrația, oligarhia și, supremul rău, tirania, sau, dimpotrivă, că o ordonare de la supremul bine, la supremul rău nu este avută în vedere de către Aristotel. Oricum, un lucru este cert: Aristotel nu-și imaginează nici un moment că o comunitate umană
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
orice formă politică <aflată într-un ansamblu de două corelate>, atunci caracteristica proprie acelei constituții decade <și ea> înspre aceste <corelate negative>, întrucât fiecare din cele două forme corelate negative reprezintă o creștere; precum politeia înclină spre demos (democrație), iar aristocrația înclină spre oligarhie. Pe de altă parte, <o constituție se schimbă> urmând contrariile, precum aristocrația înspre demos <democrație>, (pentru că aceia, mai săraci, fiind nedreptățiți, o antrenează spre contrara ei), și precum tipurile de politeia înspre oligarhie”. Fragmentul conține două puncte
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
decade <și ea> înspre aceste <corelate negative>, întrucât fiecare din cele două forme corelate negative reprezintă o creștere; precum politeia înclină spre demos (democrație), iar aristocrația înclină spre oligarhie. Pe de altă parte, <o constituție se schimbă> urmând contrariile, precum aristocrația înspre demos <democrație>, (pentru că aceia, mai săraci, fiind nedreptățiți, o antrenează spre contrara ei), și precum tipurile de politeia înspre oligarhie”. Fragmentul conține două puncte de vedere asupra logicii schimbării formelor politice. a. Mai întâi se amintește cazul în care
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
mai săraci, fiind nedreptățiți, o antrenează spre contrara ei), și precum tipurile de politeia înspre oligarhie”. Fragmentul conține două puncte de vedere asupra logicii schimbării formelor politice. a. Mai întâi se amintește cazul în care o formă pozitivă (politeia sau aristocrația) trece în corelatul ei negativ, datorită unei hipertrofii. Aceast declin este efectul „înclinației” logice către corelatul negativ. O formă politică pozitivă, în trecerea la negativul ei, antrenează caracteristica sa definitorie, care se schimbă și ea, deși (paradoxal, în fond) corelatele
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
însă la un fel de creștere care se prezintă ca o „excrescență”, iar constituțiile negative sunt asemenea creșteri abnorme înăuntrul cărora esența pozitivă își schimbă calitatea datorită unei creșteri uneori cantitative, uneori intensive. Oligarhia, de pildă, ar fi atunci o aristocrație cu trăsături hipertrofice, iar acest chip caricatural, tocmai datorită debilității, ajunge să aibă o formă politică cu un propriu specific. b. În al doilea rând, fragmentul se referă la o schimbare în sensul trecerii unei forme pozitive nu la corelata
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
datorită debilității, ajunge să aibă o formă politică cu un propriu specific. b. În al doilea rând, fragmentul se referă la o schimbare în sensul trecerii unei forme pozitive nu la corelata ei negativă, ci la o formă negativă contrară. Aristocrația trece la democrație, iar politeia trece în oligarhie. Schimbarea „contra constituției” existente (pros ten politeian), adică trecerea la contrariu, are de fapt două sensuri: unul deja menționat anterior (de la pozitiv la negativul contrar) și un al doilea, în care trecerea
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
contrariu, are de fapt două sensuri: unul deja menționat anterior (de la pozitiv la negativul contrar) și un al doilea, în care trecerea la contrariu se face fie pe verticala pozitivă, fie pe cea negativă: de la oligarhie la democrație sau de la aristocrație la democrație. În ambele sensuri, trecerea se poate face de la pozitiv la negativ, de la negativ la pozitiv; de la inferior la superior și de la superior la inferior. c. Ultima posibilitate de schimbare este schimbarea prin violență, chiar dacă Aristotel nu o numește
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
refacerea pozitivului prin reducerea abcesului de formă). În acest caz, concepția lui Aristotel pare a fi următoarea: formele politice corelate au, de fapt, luate câte două, o structură comună. Ne dăm seama de acest lucru din remarcile sale de genul: „aristocrația este oarecum o oligarhie” sau, în mod simetric, politeia este un fel de democrație sau, în fine, regalitatea, un fel de tiranie. Structura lor comună este dată de asemănarea lor bazată pe criteriul numărului celor care conduc; de aici, putem
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
criteriul numărului celor ce conduc, ar completa tabelul inițial în felul următor: Numărul celor care conduc Genuri structurale Actualizarea corectă a structurii în forme pozitive Declinul formei în excrescențe abnorme negative Un unic conducător Monarhia Regalitate Tiranie Cei puțini Oligarhia Aristocrație Oligarhie Cei mulți Democrația ca și pletoarhie Politeia/Timocrație Democrație Precizarea care trebuie făcută este însă următoarea: o formă pozitivă înclină înspre identicul ei, conform structurii comune; însă în schimbarea ei, deși aceasta din urmă este echivalentă unei creșteri, trăsătura
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
oligarhică, iar dacă cei de la putere sunt săracii, constituția va fi democratică. Cred însă că, în această uzanță, oligarhia și democrația nu mai au pentru Aristotel sensul de constituții degenerate. Ele au aici exact sensul de gen structural, în virtutea căruia „aristocrația este oarecum o oligarhie” sau politeia este oarecum o democrație, adică exact același sens în care, în virtutea caracterului monarhic, tirania este oarecum regalitate. Pentru a distinge această folosire a termenilor democrație și oligarhie de semnificația lor specifică (aceea de constituții
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
rebotezăm ultimele două dintre aceste genuri: Criteriul celor care conduc Genuri structurale Actualizarea corectă a structurii în forme pozitive Declinul formei în excrescențe abnorme negative Un unic conducător Monarhia Regalitate Tiranie Bogăție plou=toj Accidental, cei puțini Oligarhia ca plutoarhie Aristocrație Oligarhie Sărăcie peni/a Accidental, cei mulți Democrația ca penioarhie Politeia/Timocrație Democrație O ultimă observație: dacă genurile structurale au parte de o reinterpretare a criteriului taxonomic inițial, înseamnă oare acest lucru că monarhia rămâne doar cu criteriul numeric? Avem
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
este corect să se spună că o oligarhie este mai bună decât alta”. Conform acestei exigențe, ierarhia constituțiilor rele este următoarea: „tirania, care este cea mai rea, este cea mai îndepărtată de politeia; pe al doilea loc vine oligarhia (căci aristocrația a vădit în mare măsură diferențe față de această constituție), iar, în maniera cea mai moderată <în îndepărtarea ei față de politeia>, vine democrația”. „Dintre formele de guvernământ corupte, democrația este cel mai puțin rea, pentru că ea reprezintă o ușoară deviere de la
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]