1,328 matches
-
povestit din fir în păr cele întâmplate. Zebrino, cu ochii plini de lacrimi, a strâns armele împrăștiate. Isabela a descălecat și ea spre a-l ajuta la împlinirea acestei triste datorii. Când au sfârșit de adunat toate părțile acelei bogate armuri,ei le-au agățat ca pe un trofeu într-un pin; și pentru ca nimeni să nu se atingă de ele Zebrino a săpat în scoarță aceste cuvinte:” Acestea sunt armale paladinului Roland .” După împlinirea acestei pioase datorii, el a încălecat
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
DRUMUL SPERANȚEI Redând speranței gingășia formei, Cuvintelor, armură ca-n beton, C-o amintire scrisă-n colțul ciornei Vom da și limbii, cutezanță-n ton; Ori râvnei, căutându-i în esență Un orizont, în definitul spațiu, Vom prelungi șederea-n existență Și-n nesfârșitul de frumos nesațiu; O
DRUMUL SPERAN?EI by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83790_a_85115]
-
arătă spre un scaun. — Tu ești câinele meu de vânătoare, așa că tu ar trebui să știi. Ia loc, Buzz. Avem treburi importante. Buzz se așeză și făcu un gest larg, care includea tot biroul: fotografiile cu seminuduri, tapetul rococo și armura medievală ce servea drept cuier pentru pălării. — Aici, șefu’? Are Herman vreo treabă pentru mine? Hughes îi ignoră întrebarea. — Buzz, de când suntem noi colegi? — Mergem pe cinci ani, Howard. — Și lucrezi pentru mine în diverse funcții? Buzz se gândi: bodyguard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
uriașă armată care, ar fi Învins oștile reunite ale principilor europeni, se retrage cu adevărat din fața lui Ștefan? - Nu pot să cred... spuse Alexandru. Parcă nimic nu e real... Ștefan izbi cu sete capul unui turc anatolian, Îmbrăcat Într-o armură de Samarkand, crăpându-i coiful și despicându-i țeasta. Lângă el, Oană prinse cu coada ochiului Încercarea unui călăreț otoman de a-l ataca pe voievod cu lancea scurtă scoasă rapid de la oblâncul șeii, dădu pinteni și Îi reteză brațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
cu semnul scutului și spadei și un fior o străbătu din cap până În picioare. - Deschideți poarta! strigă unul din călăreți. Sosește măria sa! Poarta se deschise Încet, iar călăreții intrară pe pod. Primii erau douăzeci de Apărători, apoi urma voievodul, În armură de luptă, avându-l În dreapta pe căpitanul Oană, apoi veneau ceilalți Apărători, printre care Erina Îi desluși pe Alexandru și pe Gianluca Fontanelli. Fugi Înapoi, coborî În goană scările, se duse În cameră, se Întrebă ce caută oare În cameră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
nou val de călăreți Înarmați cu arbalete. „Cascada” creștea fără contenire. Călăreții se apropiară, ridicând trâmbe de zăpadă În urma lor, goniră până ajunseră la o sută de pași, distanță de la care săgețile puteau traversa orice obstacol, fie el scut sau armură, și lansară trei serii succesive de săgeți. Imediat după a treia serie puseră arbaletele la spate și scoaseră spadele, sprijinind șarja lăncierilor. În centrul dispozitivului lui Mihaloglu se crea o breșă din ce În ce mai largă. Dar avantajul numeric rămânea, Încă, hotărâtor. Generalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
iar el devine un abis, iar ceea ce a crezut că este el însuși este smuls și aruncat, lăsând doar un coșmar, o dezordine monstruoasă. Luptătorii intră în cercul de lumină, gloanțele albilor prefăcându-se în apă atunci când se lovesc de armura lor magică. Ridică brațele apoi le lasă să cadă, răsucind și ciopărțind. Lamele se lovesc de os, despicând tendoane și înflorind intestinele prin șorturile kaki și de acolo pe genunchii scurtați și umflați.Vede capul lui Gregg rânjind deoparte în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
La poarta Domnului vor cere, Și îndurare. Din păpădia mijlocie, Un singur puf ai meritat, Căci restul, vor zbura prin sat, La cele ce mi-au adorat, Iubirea-mi vie. La poarta ta se vor opri, Flăcăi cu caii albi, armură, Dar mulți la tine-n bătătură, Vor vrea atât, doar aventură, Prin păpădii. De-a mea iubire, însetate, Mă vor dori și alte fete. Tu m-ai crezut un nătăflete? Iubirea mea, în amulete Purta-vor toate. Al tău pe
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
pentru ceea ce avea esențial și reprezenta durata , într-un registru mergând de la tonuri reținute la nuanțe ditirambice, de către poeții Olimpiu Vladimirov, Dumitru Cerna, Ion Tutunea, Ștefan Dumitrescu, Constantin Bejenaru. Structural se simte un romantic incurabil într-un timp debusolat cu armura și armele unui cavaler veșnic rătăcitor ce traversează deșertul infinit al sufletului său melancolic. Cititorul atent va descoperi în versurile sale și o parte din sufletul lui bântuit de dorințe, iluzii deziluzii, amintiri, speranțe, totul o luptă continuă a vieții
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Beau la crîșma gurii tale. Te am ... Te am în bătaie de pușcă Ți-s ochii căzuți în genunchi Hultanii îți scapă din cușcă Cercînd să mă scoată din unghi De teamă că-mi pleci tu te doare în cotu-ți armurii din cui Legiuești că-s ieșit din vigoare Și-s lup izgonit. Dintr-un pui ... O clipă demult cheltuită Seif răbdător ți-am părut Mi-e prieten-o pușcă-nvechită Și un glonț, stampilat cu-n sărut Te am în
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
echilibrul, sunt incapabilă să mă opresc și mă îndrept direct spre o coloană laterală. Închid ochii și mă gândesc că acesta este sfârșitul, însă capul meu nu se sparge. Nu am lovit o coloană, ci un bărbat în uniformă cu armură. În timp ce mă prăbușesc la pământ, îl văd pe fiul meu alergând către tatăl său. Când privesc în sus să văd de cine m-am izbit, chipul care mă întâmpină este cel al comandantului Gărzii Imperiale, Yung Lu. — Tati, tati! Fiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
se sfârșise de mult, căldura arzătoare a verii trecuse și sosise răcoarea toamnei, odată cu începutul Lunii a Opta. Dintr-o dată, boala lui Hanbei începe să se înrăutățească și, de astă dată, se părea că niciodată n-avea să mai pună armura pe trupul său suferind. „Ah, oare mă abandonează și cerul, în cele din urmă?“ se lamenta Hideyoshi. „Hanbei e prea tânăr și deosebit ca să moară. Nu-i poate acorda soarta mai mult timp?“ Se închisese în coliba unde zăcea Hanbei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
-și face griji să nu mă deranjeze, starea i se va înrăutăți și mai mult. Pentru Shojumaru, Hanbei era atât profesor, cât și un al doilea tată. Îl servea acum pe Hanbei zi și noapte, fără a-și mai scoate armura, canalizându-și toate energiile spre a pregăti medicamentele acelui om și a-i satisface toate necesitățile. Și astfel, Shojumaru venise în fugă și se prosternase la pământ, înlăcrimat. Intuitiv, Hideyoshi avu senzația că primise o lovitură în piept. — De ce plângi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nu avea acoperiș, iar panourile laterale erau joase. Învățase să-și agite sabia lungă din lectică, în timpul bătăliei, când se lupta cu inamicul. În seara aceea, însă, venise ca emisar de pace. Peste roba de culoare galben-deschisă, Kanbei purta o armură cusută cu fir verde pal și o manta albă cu broderie argintie. Noroc că era scund, cam de un metru și jumătate, și mai ușor decât media, astfel că oamenii care-l purtau nu făceau eforturi și nici el nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și făceau zarvă pentru ceva ce părea să-i amuze. — Sakichi! Shojumaru! Acum ce v-a mai apucat de faceți gălăgie? întrebă Hideyoshi, aproape invidios pe veselia lor. Nimic, răspunse Shojumaru, care devenise, recent, paj, și se îmbrăcă repede, aranjându-și armura. — Stăpâne, interveni Ishida Sakichi, Shojumaru se jenează să vă spună, fiindcă e dezgustător. Dar eu am să vorbesc, pentru că dacă nu vă spunem, s-ar putea să deveniți bănuitor. — În regulă. Care e lucrul acela dezgustător? — Ne căutam unii pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
și voi veghea, cu strășnicie, să fie crescut sub ochii mei. După ce se va maturiza, numele familiei Goto nu se va stinge. — Atunci, pot muri mâine dimineață fără nici un regret. Goto îngenunche și-și strânse fiul la pieptul îmbrăcat în armură. Ascultă ce-ți spune tatăl tău acum. Ai deja șapte ani. Un copil de samurai nu plânge niciodată. Până la ceremonia ta de maturitate mai e mult și te afli la o vârstă când ai dori să ai parte de iubirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dezgolite n-avea să dureze mai mult de un moment. — Acesta e sfârșitul! — Senior Katsuyori! Senior Taro! Am să v-o iau înainte! Strigând încoace și-ncolo de la unul la altul, ultimii oameni ai clanului Takeda erau doborâți, pe rând. Armura lui Katsuyori se înroșise toată. — Taro! își chemă el fiul, dar avea vederea încețoșată de propriu-i sânge. Toți cei din jur păreau dușmani. — Stăpâne! Încă mai sunt aici! Sozo e lângă dumneavoastră! — Sozo, repede... voi comite seppuku. Rezemându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
trecu în revistă trupele care, laolaltă, arătau ca un zid de fier. Fiecare soldat ridica ochii la trecerea lui Mitsuhide, ostașii de toate gradele simțindu-se mândri de a lupta sub comanda unui atât de mare general. Mitsuhide purta o armură neagră cu fir verde deschis, pe sub o mantie de brocart alb cu argintiu. Sabia sa lungă și șaua erau lucrate cu nespusă măiestrie. În ziua aceea, părea mult mai tânăr ca de obicei, dar acest lucru nu i se întâmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
mantie de brocart alb cu argintiu. Sabia sa lungă și șaua erau lucrate cu nespusă măiestrie. În ziua aceea, părea mult mai tânăr ca de obicei, dar acest lucru nu i se întâmpla numai lui Mitsuhide. Când un om îmbrăca armura, își pierdea vârsta. Chiar și lângă un războinic de șaisprezece ani pornit la prima lui campanie, un bătrân nu-și arăta și nici nu-și simțea vârsta. În acea zi, rugile lui Mitsuhide fuseseră mai stăruitoare decât ale oricărui alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ar să fie! Sări afară din conac, aproape fără altceva decât hainele de pe el. De cum văzu mulțimile compacte de oameni în armuri, călări, înarmați până-n dinți cu săbii și lănci, în ceața întunecoasă dinaintea zorilor, revenise grăbit în casă, îmbrăcase armura și pusese mâna pe sabie. Cu o trupă de numai treizeci-patruzeci de oameni, se grăbi să lupte alături de Nobunaga. Diversele unități ale clanului Akechi blocaseră toate străzile care duceau la Templul Honno. Ciocnirea cu compania lui Nagato începu într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
lui Hideyoshi. După ce-l felicită la întoarcere, îl informă că sosiseră doi mesageri, dintre care unul de la Nagahama, cu știri urgente. Mă ocup de el după ce fac o baie. Vreau cât mai multă apă caldă. Ploaia mi-a pătruns prin armură, până la haine. Hideyoshi se cufundă până la umeri în apa fierbinte. Soarele de dimineață era încadrat în fereastra înaltă a băii; îi scălda fața strecurându-se prin grilajul ferestrei, suspendat în aburi. Cum stătea așezat acolo, pielea obrajilor părea să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ales în ziua aceea, părea să sufere de pe urma căldurii intense și a urcușului. După ce-și instală taburetul de campanie la umbra copacilor, puse să se întindă o pânză de la un copac la altul și, la adăpostul ei, își scoase armura. Apoi, se întoarse cu spatele spre fiul său adoptiv, Katsutoshi, și spuse: — Șterge-mă pe spate, Katsutoshi. Doi paji ridicară evantaie mari și începură să-l răcorească. Când transpirația i se uscă, începu să-l mănânce trupul. — Katsutoshi, freacă-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
marș. Katsuie avea pielea acoperită cu un fel de eczemă. Și nu era singurul care suferea în vara aceea. Mulți dintre soldații care purtau armuri de piele și metal aveau o afecțiune a pielii, un fel de iritație cauzată de armură, dar, în cazul lui Katsuie, aceasta era deosebit de gravă. Își spuse că slăbiciunea sa din acea vară era rezultatul faptului că petrecuse cea mai mare parte din ultimii trei ani la postul său din provinciile de miazănoapte. Dar, adevărul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
cere-i lui instrucțiunile. Am înțeles, stăpâne. — Stai o clipă. Am uitat ceva. Spune-i lui Kumohachi să treacă pe la mine. Pașii lui Gonbei se îndepărtară dinspre pâlcul de copaci din spatele casei, în direcția templului. După ce plecă, Hideyoshi îmbrăcă repede armura și ieși. Locuința lui Hideyoshi se afla în apropierea intersecției drumurilor de Ise și Mino. Trecu pe la colțul magaziei și porni către răspântie. În acel moment, Kumohachi, care tocmai primise chemarea lui Hideyoshi, îl ajunse, în fugă, din urmă. Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Aici sunt, la ordinele dumneavoastră! îl ocoli el, îngenunchind în fața lui. Kumohachi era un războinic bătrân de șaptezeci și cinci de ani, dar nu putea fi ușor înfrânt nici chiar de oameni mai tineri, iar Hideyoshi observă că venise echipat deja cu armura. — Ei, nu e o problemă în care să fie nevoie de armuri. Aș dori să faci ceva de dimineață. Vreau să rămâi pe loc. — Dimineață? La castel, adică? — Întocmai. Ai înțeles bine, lucru firesc după toți anii tăi de serviciu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]