1,401 matches
-
după ce au fost denunțate de șaisprezece membri ai grupului. Interogatoriul are loc în trapeză. Ne-au rămas niște procese-verbale care permit înțelegerea motivelor condamnării. Ele preferă cartea vieții - susțin fetele - pieilor de vacă pe care-s consemnate Scripturile. Beghinele practică asceza, mortificarea trupului și sărăcia. Și-au schimbat hainele cu niște zdrențe. Se lovesc până când țâșnește sângele cu niște bice ale căror șfichiuri de piele sunt prevăzute cu cuie la capăt. Când îi vine rândul, fiecare dintre ele se întinde pe
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
posibile, a unei bucurii legitime, a unei beatitudini imaginabile. Ascetismul se dovedește a nu fi atât un scop cât un mijloc - apropiat de cel al transei șamanice - capabil să reveleze o stază, eventual un extaz... Apoi, în funcție de treapta coborâtă în asceză, fiecare dintre begardele Spiritului Liber va urca cu cât mai tare au gustat ura de sine, cu atât va fi mai aproape de cunoașterea bucuriei de sine. Pentru că această pregătire ascetică transformă carnea în ceară pură pe care vor putea fi
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
dar încă s-o faci cu begarzi, cu femei, cu bărbați din afara comunității, recurgând la căile naturale sau la cele ale Sodomei, da, dar în timpul oficiului divin, a predicii chiar, căci atunci plăcerea e înzecită... Astfel, spiritul subtil, epuizat în asceză, generează perfecțiune și lasă departe în urmă spiritul grosier în care zac cea mai mare parte dintre oameni. XV JOHANNES HARTMANN D’AMTMANSTETT și „adevărata beatitudine” 1. Inocența devenirii. Cunoscut și sub numele de Jean Țesătorul, acest adept al Spiritului
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
te culci cu mama ori cu sora, într-un altar de preferință... Sade va relua aceste argumente. Jean Țesătorul adaugă chiar că relațiile sexuale potențează castitatea, mai mult: că împreunarea cu un adept al Spiritului Liber restaurează virginitatea! Exercițiul acestei asceze hedoniste conferă fericire și te transformă în Preafericit.... XVI WILLEM VAN HILDERVISSEM DIN MALINES și „plăcerea paradisului” 1. Eros și Thanatos în epocă. Willem van Hildervissem oficiază ca propovăduitor al Spiritului Liber la Bruxelles, într-o comunitate numită Bărbații Inteligenței
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
de imperativ categoric, și nici să-l asculți pentru că el este Dumnezeu, ci pentru fericirea pe care o încerci atunci când ești în apropierea lui, de data asta ca prieten al lui Dumnezeu. Tehnicile de acces la această voluptate țin de asceza clasică a filosofilor antici: a te elibera de pasiunile triste, a nu consimți la plăcerile care ne alienează, a da trupului numai ceea ce poate primi, fără a pune în pericol fericirea atât de scump dobândită. Creștinul adaugă: a elibera înlăuntrul
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
creștin, în mod legitim, anumite plăceri: mulțumindu-se cu simțurile care permit accesul la divinitate. Ceea ce favorizează mai sigur și mai intim unirea cu divinitatea se bucură de binecuvântarea tânărului filosof. Puritatea platoniciană și calmul epicurian, teologia lui Platon și asceza lui Epicur pot face casă bună cu creștinismul. De asemenea, în ochii lui Marsilio Ficino, pare o posibilă conciliere între Platon și Epicur, pe terenul cosmogoniei: teoria elementelor dezvoltată în Timaios poate fi citită fără contradicții majore cu cea a
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
sau a numelui care trebuie atribuit puterii constitutive a lumii, Biserica putea să considere că n-are nimic de reproșat apropierii de filosoful Grădinii. în schimb, pe terenul eticii, din perspectiva moralei hedoniste a lui Epicur atât de apropiată de asceza filosofului florentin retras departe de lume, nu se știe ce epicurian ar fi putut fi! XXI ERASMUS „și plăcerea cinstită” 1. Nebunia cuminte a lui Erasmus. Erasmus din Rotterdam î1467-1536) își recunoaște o veritabilă datorie față de Lorenzo Valla: lucrările de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
acestei cărți face ca cea mai mare parte a oamenilor să vorbească de ea fără a o fi studiat cu adevărat. Or, la sfârșitul textului, după strălucitul exercițiu de stil asupra nebuniei, care nu cruță pe nimeni, Erasmus propune o asceză care duce la plăcere: vocabularul pe care-l utilizează nu înșeală - bucurie, fericire supremă, viață preafericită, beatitudine, ocean nesecat de fericire - uniunea mistică întru Domnul generează o jubilare fără precedent. Este, așadar, o nebunie să visezi purificarea - la modul platonician
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
persoană, alungarea răului absolut: reaua credință. Viața cotidiană plasată sub semnul unui epicurism autentic care reduce plăcerea doar la satisfacerea dorințelor necesare - chiar ceva mai mult decât consimțea Epicur însuși - cuprinde exerciții spirituale, o practică meditativă: Grădina oferă ocazia acestei asceze mentale bazate, o dată în plus pe un principiu familiar înțelepciunii zen... Angrenarea clădirilor între ele permite și ea un savant amestec de căutare intelectuală a filosofului și practică spirituală a credinciosului. Este și cazul bibliotecii, nu prea încărcată dar cuprinzând
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Epicur cel cristic, dau formula mântuirii: o combinație de înțelepciune păgână și de sapiență creștină, un amestec de austeritate din Grădina Atenei și de virtute din grădina Măslinilor, un mixaj de ataraxie grecească și de speranță catolică, de voluptate în asceză și de asceză pentru voluptate, o însoțire a filosofului cu boțul lui de brânză și a profetului cu peștele, iată ecuația voluptății autentice și a binelui adevărat. Posibilitatea unui creștinism epicurian dispare odată cu apariția Reformei - și a corelativului ei, Contrareforma
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
dau formula mântuirii: o combinație de înțelepciune păgână și de sapiență creștină, un amestec de austeritate din Grădina Atenei și de virtute din grădina Măslinilor, un mixaj de ataraxie grecească și de speranță catolică, de voluptate în asceză și de asceză pentru voluptate, o însoțire a filosofului cu boțul lui de brânză și a profetului cu peștele, iată ecuația voluptății autentice și a binelui adevărat. Posibilitatea unui creștinism epicurian dispare odată cu apariția Reformei - și a corelativului ei, Contrareforma. într-un prim
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
pentru care nu-l îndrăgește... 14. Diogene et Cie. Preferința lui pentru un Socrate disociat de caricatura sa platoniciană îl face să îndrăgească figurile lui Diogene și Aristip, preocupați în mod esențial de înțelepciunea practică, aici și acum, de o asceză utilă în vederea edificării ca individualități suverane, autonome și libere. Atunci când trimite la Aristip din Cirene Montaigne specifică pasiunea lui obstinată pentru independență, pentru o viață trăită fără a avea de dat socoteală nimănui altcuiva decât sieși. Cu aceste două excepții
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
cu neînțelegerea de către spectatorii neangajați pe acest drum spinos. -3Un materialism canibal. Revendicând fără doar și poate calea anevoioasă, drumul abrupt și rapid care duce la virtute, cinismul se instalează de partea austerității și a filosofiilor care fac apel la asceză ca la o metodă pentru a ajunge la adevăr. Asceza nu înseamnă ascetism: ea presupune efort, tensiune, muncă, voință și exerciții aspre pentru a ajunge la stăpânirea de sine. Iar sufletele candide, grăbite să demaște hedonismul și să-l identifice
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
materialism canibal. Revendicând fără doar și poate calea anevoioasă, drumul abrupt și rapid care duce la virtute, cinismul se instalează de partea austerității și a filosofiilor care fac apel la asceză ca la o metodă pentru a ajunge la adevăr. Asceza nu înseamnă ascetism: ea presupune efort, tensiune, muncă, voință și exerciții aspre pentru a ajunge la stăpânirea de sine. Iar sufletele candide, grăbite să demaște hedonismul și să-l identifice cu calea lesnicioasă, cu abandonul, cu destinderea, cu delăsările de
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
presupune efort, tensiune, muncă, voință și exerciții aspre pentru a ajunge la stăpânirea de sine. Iar sufletele candide, grăbite să demaște hedonismul și să-l identifice cu calea lesnicioasă, cu abandonul, cu destinderea, cu delăsările de tot felul, conchid că asceza și hedonismul se exclud, una făcându-l imposibil pe celălalt. Eroare majoră, dat fiind că hedonismul presupune asceza, obligă la ea. Cinismul arată această cale și le deschide ochii tuturor celor care cred că vor obține plăcerea lăsându-se în
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
grăbite să demaște hedonismul și să-l identifice cu calea lesnicioasă, cu abandonul, cu destinderea, cu delăsările de tot felul, conchid că asceza și hedonismul se exclud, una făcându-l imposibil pe celălalt. Eroare majoră, dat fiind că hedonismul presupune asceza, obligă la ea. Cinismul arată această cale și le deschide ochii tuturor celor care cred că vor obține plăcerea lăsându-se în seama dorințelor când, de fapt, el înseamnă în primul și în primul rând stăpânirea dorințelor, dominarea, conducerea lor
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
unor noi posibilități de existență, creator al unor noi virtuți, propagator al unor idei novatoare, revoluționând filosofia, gândirea, coborând pe pământ și pentru toți o practică oficială altădată confiscată de elite, sintetizând curentele subversive și alternative - atomismul abderitan, hedonismul cirenaic, asceza cinică, antiplatonismul militant -, Epicur nu putea decât să displacă. încă din timpul vieții, el a avut de înfruntat o proastă reputație teribilă: Timon este primul care-l asociază cu un porc. Imaginea va dăinui, popularizată prin cea de-a patra
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
armonie, a construi o seninătate, a-ți desăvârși ataraxia... -10- Plăcerea hedonismului ascetic. Plăcerea austeră a lui Epicur lasă mult înapoia ei caricaturile. El însuși a avut grijă să precizeze tot ce separă această definiție a plăcerii ca produs al ascezei de abandonul grosier în seama satisfacțiilor animalice și triviale. Cum a putut deveni contrasensul adevăr până acolo încât dicționarul să cauționeze două definiții pentru unul și același cuvânt și să-l destineze atât discipolului lui Epicur, cât și chefliului mare
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
la bine nu este niciodată scoasă în evidență când e vorba de Epicur. Totuși, sublinierea acestui punct ar permite aprecierea adevăratei naturi a epicurismului: o forță considerabilă, o înțelege a situațiilor, o gândire proiectivă, iată niște calități care conturează o asceză riguroasă și dezvăluie o etică exigentă. Excesele la masă sau în pat, abuzurile de tot felul, pasiunile libidinale sunt tot atâtea mici plăceri vinovate și imediate care vor fi plătite mâine, mai târziu, cândva, cu diferite dureri: degradări și oboseli
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
mult decât vrea să recunoască și decât se spune acolo unde e predat. Numai aprecierea clipei, pretins cultivate de Aristip și de ai săi, nu poate justifica existența în școala lui a unei teorii a cunoașterii, a unui îndemn la asceză, a unui principiu existențial și a constituirii unei învățături practice... Dacă a te bucura de momentul prezent este de-ajuns, la ce bun tot acest arsenal soteriologic care, din nefericire, rămâne în petice și fragmente? Dacă acest corpus teoretic există
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
metamorfoza păstrând și apoi depășind un anumit număr din învățăturile Magistrului. Traversând lumea mediteraneană de la est la vest, Philodemos aclimatizează o gândire plastică, dinamică și vie. El realizează o ajustare în care se rezolvă misterul alunecării semantice care pleacă de la asceza greacă de origine și ajunge la jubilarea romană senină din anii ultimului secol păgân. Evident, rigoarea doctrinală genealogică se înmoaie odată trecute limitele Grădinii și cu schimbarea epocii. Epicurismul ajunge popular, la bine și la rău. Purcelul lui Epicur, de la
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
acea perioadă. Neînțelegerea dăinuie. Pentru că nici al doilea epicurism, așa cum n-a făcut-o nici primul, pe care-l umanizează și-l rafinează, nu revendică desfrâul, plăcerea dincolo de orice măsură, indexarea oricărei practici conform satisfacției grosiere a animalelor. Campanienii recuză asceza austeră și dificilă a Magistrului în aceeași măsură în care refuză lăsarea în seama plăcerilor facile. Excesul le convine mai puțin decât definirea unei noi măsuri, a unui echilibru diferit, mai aproape de Aristip. Nici plăcerea redusă la bunuri dobândite în
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
învățarea ei implică în mult mai mare măsură neplăceri decât plăcere... Istoria filosofiei, muzica, dar și poezia și retorica îi permit lui Philodemos să se emancipeze față de critica epicuriană originară vizând artele, cultura, cunoașterea marginală sau exterioară în raport cu efortul de asceză filosofică. Nici poezia nu prezintă un interes esențial pentru a ajunge la ataraxie. în schimb, ea oferă ocazia unor forme frumoase pentru idei frumoase: elegiacii romani își vor aminti de acest lucru - Horațiu, Catul, Tibul, Properțiu -, dar și Philodemos, care
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
sale decât despre adevărul tezei lui. Pentru că există epicurieni implicați în viața cetățenească și politică romană de fiecare zi - să ne amintim de Cezar și de Cassius. Trecerea de la epicurismul grec la versiunea sa romană presupune și o translație de la asceza austeră a Grădinii la jubilarea voluptuoasă a Vilei, de la ordinea metafizică elenă la registrul pragmatic latin. De o parte, un rest de ideal ontologic, de gândire pură, de meditație aridă; de cealaltă, o preocupare utilitaristă, o tensiune realistă, un țel
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
asigura dominația în câmpul filosofic. Adepții Porticului și ai Grădinii împărtășesc această idee a morții ca geniu conducător al gândirii: ineluctabilă, imperioasă și definitivă, ea înseamnă punctul final al oricărei aventuri existențiale. Bine, bine, dar până atunci? Zenon optează pentru asceza care renunță, pentru gestul moralizator, pentru reproș, pentru refuzarea trupului și a plăcerilor cărnii, el incarnează - dacă putem folosi aici acest cuvânt... - austeritatea celui care alege să moară înainte să-i vină ceasul morții, pentru a rezolva problema dispariției lui
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]