1,216 matches
-
normal în majoritatea timpului, când devine surescitat sau nervos sângele care irigă fața să din nou la iveală urmele tatuajului. Dagenham conduce spitalul în care este îndepărtat tatuajul, dar Foyle și Jisbella fug cu o navă și se îndreaptă spre asteroidul Sargasso, unde recuperează seiful de pe "Nomad". Pe când îl încarcă pe nava lor, sosesc oamenii lui Dagenham, care reușesc să o captureze pe Jisbella, wîn timp ce Foyle fuge. Cu averea din seif, Foyle intenționează să îl găsească pe căpitanul navei
Destinația mea: Stelele () [Corola-website/Science/320495_a_321824]
-
chiar planeta sau specia sa nu sunt numite - termenii "Pământ" și "om" nu apar deloc. Dușamnul rămâne fără nume și chip. În roman, Școala de Luptă este o stație spațială de pe orbita Pământului, iar Școala de Comandă se află în interiorul asteroidului Eros. În povestire, prima este o clădire obișnuită, iar cea de-a doua o stație spațială orbitală. De asemenea, există o diferență între armele folosite în camerele de luptă. Numele lui Ender a fost schimbat din "Wiggins" în "Wiggin", iar
Jocul lui Ender (povestire) () [Corola-website/Science/323424_a_324753]
-
putut întâmpla în data de 21 decembrie a anului 2012. Unele dintre aceste speculații sunt legate de sfârșitul lumii, altele vorbesc de o nouă eră în istoria umanității. Printre speculațiile legate de sfârșitul lumii se numără invazia extraterestră, prăbușirea unui asteroid de dimensiunea celui care a dus la dispariția dinozaurilor, cutremure devastatoare și/sau revenirea anticristului. Pe lângă speculațiile legate de sfârșitul lumii, există diverse speculații legate de o nouă eră spirituală sau socială. Unele din aceste speculații văd această nouă eră
Apocalipsa din 21 decembrie 2012 () [Corola-website/Science/319865_a_321194]
-
poziționare pe anumite coordonate cu ajutorul axelor gradate. Actualmente poluarea luminoasă produsă de aglomerația pariziană face dificile observațiile astronomice științifice la Meudon. Chiar și așa, acest telescop mai este folosit uneori de către IMCCE și LESIA pentru a observa ocultarea stelelor de către asteroizi sau Pluto. Utilizatorul principal al telescopului de 1 m rămâne însă Unitatea de Formare-Învățământ a Observatorului, având în vedere că în programa Masteratelor sunt prevăzute ore de Lucrări Practice, iar unele dintre acestea se efectuează utilizând acest telescop. Prezentarea acestui
Observatorul din Paris () [Corola-website/Science/332960_a_334289]
-
la Observatorul din Paris în 1885. A lucrat și conferențiar de matematici la Facultatea de Științe din Paris. A fost ales membru al Academiei Franceze de Științe (secția astronomie) în 1912. Lucrările lui Pierre Puiseux se referă la aberația luminii, asteroizi, dinamica Lunii și, în colaborare cu Maurice Lœwy, a lucrat la un proiect pe care nu a reușit să-l încheie, Carte du Ciel (în română: „Harta Cerului”). A creat un atlas fotografic al Lunii cu de imagini luate de
Pierre Henri Puiseux () [Corola-website/Science/332993_a_334322]
-
Orion Multi-Purpose Crew Vehicle este o navă spațială proiectată și dezvoltată de către Lockheed Martin pentru NAȘĂ și Airbus Defence and Space pentru ESA, pentru realizarea unor misiuni viitoare cu echipaj uman pe Lună, asteroizi (către 2025) și Marte. Navă va fi lansată cu ajutorul rachetei Space Launch System (exceptând zborul-test din 2014). Fiecare navă spațială Orion este proiectată să transporte un echipaj de 0 până la 4 astronauți. În zborul-test de debut (fără echipaj), denumit Exploration
Orion (navă spațială) () [Corola-website/Science/332999_a_334328]
-
39/40 - d. 8 iunie 62) a fost o Împărăteasă consoartă a Imperiului Roman. Ea a fost strănepoata împăratului Tiberius, vară primară pe linie paternă cu împăratul Caligula, fiica împăratului Claudius,și sora vitregă și prima soție a împăratului Nero. Asteroidul 598 Octavia îi poartă numele. Octavia a fost singura fiică a împăratului Claudius din cel de-al treilea mariaj al său cu verișoara sa de a doua Valeria Messalina. Ea a fost botezată după numele străbunicii ei Octavia cea Tânără
Claudia Octavia () [Corola-website/Science/333003_a_334332]
-
de ani. Numărul mic de misiuni fără echipaj spre Mercur dovedesc că geologia acestei planete este cea mai puțin înțeleasă dintre planetele terestre. În timpul și la scurt timp după formarea planetei Mercur, ea a fost puternic bombardată de comete și asteroizi pentru o perioadă care s-a sfârșit acum 3,8 miliarde de ani. În timpul acestei perioade de intensă formare a craterelor, planeta a primit impacturi pe toată suprafața sa, aceste impacturi fiind facilitate de lipsa unei atmosfere care să încetinească
Mercur (planetă) () [Corola-website/Science/296585_a_297914]
-
le este steaua aflată în centrul Sistemului nostru Solar. Masa totală a Pământului, a tuturor celorlalte planete, asteroizi, meteoroizi, comete precum și a prafului interplanetar care orbitează în jurul lui, reprezintă abia 0,14% din masa întregului Sistem Solar, în timp ce masa Soarelui reprezintă 99,86%. Energia provenită de la Soare (sub forma luminii, căldurii ș.a.) face posibilă întreaga viață de pe Pământ
Soare () [Corola-website/Science/296586_a_297915]
-
provoca pe Pământ interferențe electrice, afectând ecranele TV și calculatoarele și creând salturi de tensiune în rețelele și aparatele electrice. Soarele reprezintă 99,86 % din masa totală a Sistemului Solar, cele 0,14% care rămân includ planetele Jupiter, cometele și asteroizii... Este un flux continuu de particule atomice încărcate electric, care pornește de pe suprafața Soarelui și atinge viteze de 1.000 km/s. Cele mai rapide vin din găurile din coroană, stratul exterior al Soarelui. La babilonieni, zeul Soarelui se numea
Soare () [Corola-website/Science/296586_a_297915]
-
a anunțat că a descoperit apă lichidă la polii planetei, sub forma unor râuri sărate (sărurile prezente ar fi cloruri, sulfați și perclorați) Marte are doi sateliți mici și diformi, Phobos și Deimos, care însă ar putea fi doar doi asteroizi capturați cândva de gravitația planetei. Marte poate fi văzut de pe Pământ și cu ochiul liber. Magnitudinea aparentă atinge -2,9, luminozitate depășită doar de Soare, Venus, Luna și uneori și de Jupiter. Înfățișarea roșiatica a planetei se datoreaza oxidului de
Marte (planetă) () [Corola-website/Science/296581_a_297910]
-
anul marțian durează aproape cât doi echivalenți pământești. Sateliții lui Marte sunt în număr de doi, numiți după câinii zeului Marte (Phobos și Deimos). Aceștia sunt niște corpuri mici, întunecate și puternic marcate de cratere, la origine putând fi niște asteroizi captați de gravitația Planetei Roșii. Satelitul Phobos, datorită perioadei sale de revoluție siderala mult mai mică decât perioadă de rotație siderala a planetei, are mișcare aparentă de la vest spre est și răsare și apune de căte 2 ori într-o
Marte (planetă) () [Corola-website/Science/296581_a_297910]
-
este Lunca Elenă (Hellas Planitia). Are 2000 km în diametru și 6 km adâncime, acoperit cu nisip de un roșu aprins. Marte are doi sateliți naturali, Phobos și Deimos, ce orbitează foarte aproape de planeta și se crede că ar fi asteroizi capturați. Ambii au fost descoperiți în 1877 de Asaph Hall și au fost botezați după personajele Phobos (panică-frică) și Deimos (teroare-spaimă) care, în mitologia greacă, îl însoțesc pe tatăl lor, Ares, zeul războiului, în bătălie. La români, Ares se identifică
Marte (planetă) () [Corola-website/Science/296581_a_297910]
-
anilor ’70 ce a avut ca scop detectarea de microorganisme în solul marțian, a adus unele rezultate pozitive, mai tarziu combătute de mulți cercetători. În laboratorul Lyndon B. Johnson Space Center din Houston, Texas s-au găsit componente organice în asteroidul "ALH84001", care se crede că ar proveni de pe Marte. Zeci de sateliți pe orbită, rovere și vehicule spațiale au fost trimise de Uniunea Sovietică (iar apoi de Rusia), Statele Unite, Europa și Japonia să studieze suprafață, climatul și areografia planetei roșii
Marte (planetă) () [Corola-website/Science/296581_a_297910]
-
metanul. Ele sunt denumite „giganți de gheață” (termen distinct de cel de „gigant gazos”). Toate planetele au orbite aproape circulare dispuse într-un disc aproape plat numit plan ecliptic. prezintă câteva regiuni unde se află diferite obiecte mici. Centura de asteroizi, situată între Marte și Jupiter, este similară din punct de vedere al compoziției cu planetele terestre, deoarece o mare parte dintre obiecte sunt compuse din rocă și metal. Dincolo de orbita lui Neptun se află centura Kuiper și discul împrăștiat; multe
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
ghețuri. Printre aceste obiecte, de la câteva zeci până la mai mult de zece mii de obiecte pot fi suficient de mari pentru a fi fost rotunjite de propria gravitație. Astfel de obiecte sunt denumite planete pitice. Planetele pitice identificate până în prezent includ asteroidul Ceres și obiectele transneptuniene: Pluto, Eris, Haumea și Makemake. În plus, în aceste două regiuni se află diferite alte corpuri mici, cum ar fi comete, centauri și materie interplanetară. Șase planete, cel puțin trei planete pitice și multe alte corpuri
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
invers acelor de ceasornic, privit de deasupra polului nordic solar). Există excepții, cum ar fi cometa Halley. Structura generală a regiunilor cartografiate ale sistemului solar constă din: steaua centrală - Soarele, patru planete interioare relativ mici înconjurate de o centură de asteroizi din rocă și, alți patru giganți de gaz - înconjurați la rândul lor de centura Kuiper și alte obiecte înghețate. "Sistemul Solar interior" include primele patru planete terestre și centura de asteroizi. "Sistemul solar exterior" se află dincolo de centura de asteroizi
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
planete interioare relativ mici înconjurate de o centură de asteroizi din rocă și, alți patru giganți de gaz - înconjurați la rândul lor de centura Kuiper și alte obiecte înghețate. "Sistemul Solar interior" include primele patru planete terestre și centura de asteroizi. "Sistemul solar exterior" se află dincolo de centura de asteroizi, incluzând cei patru giganți gazoși (cunoscuți și ca "planete joviene"). După descoperirea centurii Kuiper, zonele mărginașe ale sistemului solar sunt considerate a fi o regiune distinctă, aflată dincolo de orbita planetei Neptun
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
asteroizi din rocă și, alți patru giganți de gaz - înconjurați la rândul lor de centura Kuiper și alte obiecte înghețate. "Sistemul Solar interior" include primele patru planete terestre și centura de asteroizi. "Sistemul solar exterior" se află dincolo de centura de asteroizi, incluzând cei patru giganți gazoși (cunoscuți și ca "planete joviene"). După descoperirea centurii Kuiper, zonele mărginașe ale sistemului solar sunt considerate a fi o regiune distinctă, aflată dincolo de orbita planetei Neptun. Majoritatea planetelor din sistemul solar posedă un sistem secundar
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
Soare variază de-a lungul perioadei sale de revoluție (denumită „an”). Cel mai apropiat punct față de Soare de pe orbita unui obiect este numit "periheliu", în timp ce punctul cel mai îndepărtat se numește "afeliu". Orbitele planetelor sunt aproape circulare, dar multe comete, asteroizi și obiecte din cadrul centurii Kuiper au orbite foarte eliptice. Pozițiile corpurilor în sistemul solar pot fi prezise folosindu-se modele numerice. Deși Soarele domină sistemul prin masa sa, el măsoară doar 2% din momentul cinetic, datorat rotației diferențiale din interiorul
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
formau planetele terestre interioare, permițându-le să devină destul de masive pentru a capta atmosfere mari de hidrogen și heliu, elementele cele mai ușoare și mai abundente. Resturile care nu au devenit planete s-au concentrat în regiuni ca centura de asteroizi, centura Kuiper și norul lui Oort. Modelul de la Nisa este o explicație a creării acestor regiuni, precum și a modului în care planetele exterioare s-au putut forma în poziții diferite și au migrat, ajungând să aibă orbitele lor actuale prin
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
Mediul interplanetar conține cel puțin două regiuni în formă de disc alcătuite din praf cosmic. Prima, norul de praf zodiacal, se află în sistemul solar interior și cauzează lumina zodiacală. Probabil ea s-a format în urma coliziunilor din centura de asteroizi provocate de interacțiunea cu planetele. Cea de-a doua se întinde de la aproximativ 10 UA până la aproximativ 40 UA și a fost creată, probabil, de coliziuni similare din cadrul centurii Kuiper. Sistemul solar interior este numele tradițional pentru regiunea care cuprinde
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
cu planetele. Cea de-a doua se întinde de la aproximativ 10 UA până la aproximativ 40 UA și a fost creată, probabil, de coliziuni similare din cadrul centurii Kuiper. Sistemul solar interior este numele tradițional pentru regiunea care cuprinde planetele terestre și asteroizii. Obiectele din această regiune sunt compuse în mare parte din silicați și metale, fiind relativ aproape de Soare; raza întregii regiuni este mai mică decât distanța dintre orbitele lui Jupiter și Saturn. Cele patru planete interioare sau telurice / terestre au o
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
au cratere de impact și caracteristici tectonice de suprafață, cum ar fi rifturi și vulcani. Termenul de „planetă interioară” nu trebuie confundat cu termenul de „planetă inferioară”, care desemnează planetele mai apropiate de Soare decât Pământul (adică Mercur și Venus). Asteroizii sunt obiecte mici din sistemul solar, compuse în mare parte din roci refractare și minerale metalice, la care se mai adăugă gheața. Centura de asteroizi se află între planetele Marte și Jupiter, la o distanță cuprinsă între 2,3 și
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
planetă inferioară”, care desemnează planetele mai apropiate de Soare decât Pământul (adică Mercur și Venus). Asteroizii sunt obiecte mici din sistemul solar, compuse în mare parte din roci refractare și minerale metalice, la care se mai adăugă gheața. Centura de asteroizi se află între planetele Marte și Jupiter, la o distanță cuprinsă între 2,3 și 3,3 UA de la Soare. Se crede ea e alcătuită din resturile rămase în urma formării sistemului solar, care nu au reușit să se unească din cauza
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]