1,144 matches
-
stelele nu se poate spune fără ridicul gingiile zăpezii și dimineața clește după cum nu se poate spune oglinzile sparte în buzunarul unui amurg sau gâfâitul de trudă al legumei, fiindcă aceste expresii trivializează lumea fizică, antropomorfizând-o”. Însă practica imagismului avangardist a dovedit că foarte multe asemenea lucruri se pot totuși spune, fiind receptate, astăzi „fără ridicol” sau, în orice caz, cu mult mai puține reticențe decât în urmă cu o jumătate și mai bine de secol. Elementele amendate privesc - dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
1967 de celelalte nouă, încredințate revistei Astra. Scrierea acestor poezii ne face să ne aducem aminte că Ilarie Voronca nu se afla, totuși, la prima experiență de acest gen. El încercase să asimileze, cum observam, încă din faza de început avangardist, ceva din disciplina și rigoarea constructivismului plastic, căruia îi căuta corespondențe în scrisul poetic dovadă și cele câteva poezii tipărite în revistele Punct și Integral, apoi în volumașul Invitație la bal din 1931, în care sintaxa versului cunoștea constrângeri eliptice
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
cum îl caracteriza, nu foarte entuziasmat, G. Călinescu, iar imaginea poetică era stilizată "geometric" și "mecanic". Pe parcursul procesului de "sinteză modernă" pe care îl realizează în scrisul său, Voronca mai și deviase apoi, din când în când, de la programele propriu-zis avangardiste față de care se arătase deosebit de sensibil: în poemul Colomba, din 1927, conserva destul de grijuliu regulile prozodice, își organiza strofic și muzical textul altminteri mozaical la nivelul structurii imagistice foarte libere și, chiar în Ulise, cu al său discurs majoritar "reportericesc
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
vârsta maturității, se produce și în cazul său, încurajată de dorința de a-și găsi un loc cât de cât stabil și recunoscut în literele române, într-un moment de descumpăniri intime și de tensiuni cu propriul cerc de prieteni avangardiști. Incantații-le din 1931, cu încercarea de înscriere în Societatea Scriitorilor Români, care îl va și premia, indică o asemenea tendință de disciplinare și echilibrare, reflectată în apelul la structurile oarecum mai tradiționale ale versului alexandrin și nu numai. Așa încât
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
istorice”, rămânând semnificativă și prin distanțele pe care le va lua treptat, până la definitiva despărțire de ele, la vârsta franceză a scrisului său. Încât, dacă formula integralistă a „sintezei moderne” a fost găsită, pe drept cuvânt, definitorie pentru ansamblul demersurilor avangardiste românești din acei ani, ea se aplică, mai mult decât la oricare alt reprezentant al mișcării, lui Ilarie Voronca. Analiza textelor sale programatice a evidențiat, rând pe rând, în publicistica de la revistele 75 H.P., Punct și Integral, apoi de la unu
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
dispensează de tiparul strofic tradițional, profitând chiar de „antrenul” realizat de eufonie. Iar în Ulise, mișcarea însăși a textului conduce de la „reportajul” unanimist de „impresii” citadine, către cristalizările imnice cunoscute și amintind mai curând de modernismul moderat decât de fronda avangardistă. Nota de discursivitate la care se referă și G. Călinescu nu lipsește nici din aluvionara Brățară a nopților, și ea se va accentua în Zodiac și mai ales în Petre Schlemihl, certificând înrudiri whitmaniene (detectabile încă în Ulise) și anunțând
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
aventura și a o scrie prefer(ă) ipostaza din urmă”, ajunge, în pragul rupturii cu camarazii de la unu, să se distanțeze de „acele pretenții îngâmfate de «eliberare din artă»”, recunoscându-și, nu fără mândrie, statutul de scriitor. Trădare a spiritului avangardist? - Răspunsul poate fi dat din două direcții. Mai întâi, observând că, la fel cu majoritatea militanților mișcării, și Voronca se „clasicizează” într-o fază mai târzie a creației și gândirii sale (Ultimele sale poeme românești sunt... sonete!). Pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
parte însă, avem aici o dovadă a deplinei sale reprezentativități pentru o avangardă literară pe drept cuvânt definită prin formula integralistă a „sintezei moderne” sau, mai recent, prin aceea a unui „avangardism prudent”, ca „tentativă de a transforma negativismul tipic avangardist într-o afirmare constructivă” sau „experimentalistă”. În această ultimă și definitorie ipostază, Ilarie Voronca a ilustrat deopotrivă funciarul nonconformism al avangardei, radicalul ei anticonvenționalism, și năzuința unei anumite echilibrări a raporturilor cu tradiția marii poezii românești (de la Eminescu, elogiat încă
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
avangardei, radicalul ei anticonvenționalism, și năzuința unei anumite echilibrări a raporturilor cu tradiția marii poezii românești (de la Eminescu, elogiat încă în Integral, la Arghezi sau Bacovia), dintr-o perspectivă ce se apropie adesea de „modernismul moderat”. În orice caz, iconoclastia avangardistă n-a afectat la el nici o clipă încrederea în poezie și în poem, întâmpinate, cum am văzut, cu un sentiment cvasireligios: Voronca a fost printre puținii poeți ai vremii sale părând a trăi exclusiv, și la o înaltă temperatură lăuntrică
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
în poem, întâmpinate, cum am văzut, cu un sentiment cvasireligios: Voronca a fost printre puținii poeți ai vremii sale părând a trăi exclusiv, și la o înaltă temperatură lăuntrică, pentru și întru poezie. Le înțelegea, desigur, din perspectiva absolutei disponibilități avangardiste și a unei ideale identificări dintre a scrie și a fi, acompaniate, chiar dacă nu întotdeauna în chip mărturisit, și de o conștiință „modernistă” a formei: dovadă frecventele tentative imnice și incantatorii, de poet „inspirat” și „spontan”, dar și de meșteșugar
[Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
adecvarea liberă la obiect", studia forțele non economice și culturale care "au pervertit misiunea istorică a proletariatului" și, spre finalul vieții, găsea eliberarea prin religie. Prietenul său, Theodor Adorno, admirator al lui Kierkegaard, este un filosof și estetician pesimist, nihilist, avangardist, care nu are prea multă treabă cu economia, decît ca un critic poate al tehnologiei, al dominării naturii, iar în Minima moralia îl plagiază cu anticipație pe Andrei Pleșu, propunîndu-ne o nouă utopie, o pace eternă. Ultimul mohican, Jean Baudrillard
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
recurgerea ghidușă la un patrimoniu livresc substanțial și solid, vivacitatea asociativă, o irepresibilă înclinație spre mânuirea ludică a limbajului (cu rezultate frizând uneori verbigerația mecanică, subordonată performanței ritmice sau eufonice gratuite, iritantă poate, dar ajungând nu o dată în vecinătatea procedărilor avangardiste sau a tehnicii comicului absurd) au individualizat poezia lui postbelică, inclusiv pe cea „de comandă”. Poetul a dobândit în peisajul literar al epocii un loc distinct, de meșteșugar iscusit și agreabil al cuvântului, factor de relativă intelectualizare și rafinament al
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285879_a_287208]
-
devină, într-un viitor previzibil, punctul de pornire a unui nou curent literar și intelectual. Pentru că acești autori nu închid, ci inițiază, de fapt, procesul căutării legitimității etice, republicane a literaturii. Trăind în tradiții literare în care sofisticarea modernistă și avangardistă reprezenta ea însăși un obstacol în calea articulării curajului civic, autori ca Havel și Goma, ar trebui studiați și apropiați ca veritabili experimentatori ...". Cu adevărat pasionantă, prin juvenila lipsă de prejudecți, devine cartea începând cu pagina 172, elocvente fiind pentru
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
datei sărbătorii pascale. Devenit, probabil, redactor al ziarului condus de Nae Ionescu, inserează în paginile lui versuri, proză, eseuri, reportaje, comentarii asupra unor cărți de literatură, de filosofie și de religie, precum și numeroase articole economice. În același timp, semna manifestul avangardist Poezia agresivă sau poemul reportaj, în revista "unu" (1931), un "pretext teatral", Hérode, în limba franceză, în "Contimporanul" (1932), o proză cu aspect modernist, D-l Vam Ex-Înger, și eseuri în "Floarea de foc" (1932). Sporadic, mai colaborează la "Vremea
Cazul Paul Sterian - Ortodox și futurist by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9429_a_10754]
-
menționate, existente în Pregătiri... și poate că tocmai reiterarea acestui avertisment l-a făcut pe Paul Sterian să conștientizeze imposibilitatea apartenenței sale concomitent la două "familii". El nu "și-a renegat ortodoxia", cum l-a sfătuit gazetarul "Rampei", ci pornirile avangardiste. Și acest lucru îl vom pune în lumină în partea a doua a prezentului studiu. 1 Ovid S. Crohmălniceanu, Istoria literaturii române dintre cele două războaie mondiale, vol. II, București, Ed. Minerva, 1974, p. 322-327. 2 D. Micu, Gîndirea și
Cazul Paul Sterian - Ortodox și futurist by Victor Durnea () [Corola-journal/Journalistic/9429_a_10754]
-
Universitatea Cornell. Prima recunoaștere ca autor important i-o aduce nuvela memorialistică Alte tărâmuri, iar romanul Lolita îl consacră definitiv. Din 1959 până la moarte, a locuit într-un hotel din Elveția. Versurile sale nu se înscriu eminamente într-un discurs avangardist radical, însă poartă pecetea înnoirilor stilistice afine modernității din prima jumătate a secolului trecut. Automobil în munți Drumul zboară ca visul și, costiș, de după culmi de munți apare luna. Cu-al meu bolid de curse-oi compara un fulger ce
Poezii de Vladimir Nabokov (1899-1977) by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/3330_a_4655]
-
și din orizonturi estetice foarte diferite, și comportamentul lor în condițiile pierderii libertății de gîndire și de creație a fost diferit. Un artist ca Maxy, extrem de intersant, de activ în spațiul creației și de mobil ca tip de gîndire estetică, avangardist cu manifetări explicite în cîmpul unui cubism întîrziat, este și unul dintre primii care, teoretic și practic, renunță la propria-i opțiune și se întoarce către un realism denotativ și arhaic, chiar înainte ca România să cadă explicit sub tăvălugul
Inventarea unui nou realism (o schiță istorică) by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/16072_a_17397]
-
simplu sinonim al alienării estetice și al disoluției morale. Artiști importanți din perioada interbelică, pe care instaurarea regimului comunist i-a surprins în plină activitate și în deplină forță creatoare, printre care mulți insurgenți din cel de-al doilea val avangardist, fie au tăcut și au căzut, într-un fel sau altul, în dizgrație - iar această ,,dizgrație" mergea, de multe ori, pînă la a li se controla șevaletul și penelurile spre a se constata dacă ele prezintă urmele vreunei folosiri recente
Memorie, artă, restaurație by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8824_a_10149]
-
poezie desigur făcută/ ca o haină/ ori ca un scaun/ ori ca un zid”), obiectele sale acceptă cu voluptuoase suferinți neașteptate transferuri („așadar salută sudoarea poetului/ cum roua/ pe iarba sa de hârtie uscată/ pe care o calci”), singura moștenire avangardistă a unui eu care se joacă dintr-o profundă seriozitate. Cel puțin instructiv este autoportretul pe care și-l face: „Modern postomdern acest text/ pus în abis și acest bard necrofil/ ce-l scoate din buzunar și-l consumă cum
Privind drept în ochi călăuza... by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13089_a_14414]
-
odată cu ea, gradul de manierism și decadență al creației muzicale dintr-o anume perioadă istorică. Fapt pentru care sistemul (spiritul epocii) va fi constrâns să se deschidă, fie pe verticală, devenind permeabil la anumite aspecte ale tradiției ori la puseurile avangardiste, fie pe orizontală, prin interferarea cu alte teritorii culturale. Sistemul va deveni în cele din urmă unul închis, expus autoeroziunii, îmbătrânirii. Și tot așa mai departe. Până când?
... și termodinamică by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12385_a_13710]
-
caută inefabilul, paradoxal, tocmai în exactitate și în rigoare. Ion Popescu- Negreni este, cu alte cuvinte, un tradiționalist mereu proaspăt și permanent disponibil în față provocărilor din lumea tangibilă, în timp ce Vasile Dobrian este un insurgent în spațiul limbajului, un spirit avangardist, o conștiință care pîndește armoniile inalterabile de dincolo de lumea fenomenala. Așadar, cei doi artiști, chiar dacă au străbătut același timp, au înfruntat în mod distinct istoria și sînt radical diferiți atît că experiența imediată cît și că experiența interioară: Ion Popescu-Negreni
Memoriile (si memoria) pictorului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17896_a_19221]
-
mod distinct istoria și sînt radical diferiți atît că experiența imediată cît și că experiența interioară: Ion Popescu-Negreni a fost prizonier în Rusia și a cunoscut infernul siberian, Vasile Dobrian a experimentat incoerenta istoriei (și toate fracturile derivate) în cercurile avangardiste, în apropierea acelor spirite protestatare care încercau, vehement, remodelarea realului. Acestor mari deosebiri, care privesc atît viață cît și înțelegerea și expresia artistică, li se mai poate adaugă încă una: relația cu scrisul, cu textul, cu lumea virtuală a cuvintelor
Memoriile (si memoria) pictorului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17896_a_19221]
-
Colaborator consecvent al celor mai importante ziare și reviste de după război, el a publicat șapte volume de versuri, dintre care patru la Editură UNU a lui Șasa Pana. Că și în pictură, Dobrian este și în poezie apropiat de cercurile avangardiste. Interesul lui merge preponderent către problemele de limbaj, catre dinamică gîndirii plastice sau poetice, și într-o măsură nesemnificativă către iconografia consacrată și către modelul exterior. Dacă pentru Ion Popescu-Negreni pictură se termină odată cu sec. XIX, pentru Dobrian ea abia
Memoriile (si memoria) pictorului by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17896_a_19221]
-
declară franc antipatia pentru toți "intendenții culturali", pretinșii apărători ai Tradiției (guvernante, profesori, arhivari, notari "și alții tot așa de tari"); pentru "saprofiții academici închistați în jurul capodoperelor". E nevoie vitală de experiment, de experiențe și de contestații regeneratoare, de violențe avangardiste capabile să scuture clișeele gustului, deconcertând o receptivitate "sclerozată de stereotipii". Prin ele, cultura se revoltă periodic contra culturalului cu care ajunge să fie echivalată. Pe de altă parte, eseistul nu creditează oricând și oricât noutatea, nu o consideră o
Confortul intelectual by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8753_a_10078]
-
și din orizonturi estetice foarte diferite, și comportamentul lor în condițiile pierderii libertății de gîndire și de creație a fost diferit. Un artist ca Maxy, extrem de interesant, de activ în spațiul creației și de mobil ca tip de gîndire estetică, avangardist cu manifetări explicite în cîmpul unui cubism întîrziat, este și unul dintre primii care, teoretic și practic, renunță la propria-i opțiune și se întoarce către un realism denotativ și arhaic, chiar înainte ca România să cadă explicit sub tăvălugul
Realismul socialist la o nouă lectură by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/8019_a_9344]