1,135 matches
-
ieșit de sub tipar cu cîteva ore înaintea morții poetului (iulie 1964). Aproape toate textele au fost, atunci, rescrise în vederea editării, uneori - serios „cumințite” estetic, adesea însă - cizelate în sensul adîncirii lirismului. Spre deosebire de cele vădit mai „stridente”, mai radical-demitizante, cu tentă avangardistă mai pronunțată - tipărite în Punct, 75 HP sau, accidental, în unu (lettristul „Eleonora“) - poemele din Contimporanul nu au, cu puține excepții, nimic agresiv: cele mai multe sînt în nota obișnuită a lui Vinea: lirism fantast, nonfigurativ, discret confesiv, lamentouri angoasate, elegii crepusculare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o traducere din americanul Edgar Lee Masters (autor al Antologiei orășelului Spoon, volum cu care pillatianul Pe Argeș în sus are în comun monografierea lirică a spațiului natal). La rîndul său, Perpessicius - criticul cu cea mai bună imagine în mediile avangardiste - publică versuri originale cu tentă intimistă și traduceri din Francis Jammes. „Gîndiristul” Ion Sân-Giorgiu e prezent atît ca poet original (cu versuri neconvingătoare, minor elegiace), cît și ca traducător din poezia expresionistă germană (August Stramm, Stefan George). Pe de altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
rămîne valabil. Colaborează, de asemenea, cu versuri, traduceri și articole de opinie, critici precum Vladimir Streinu, Perpessicius și chiar Pompiliu Constantinescu... Printre colaboratorii revistei îi întîlnim, nu o dată, pe Camil Petrescu și Ion Marin Sadoveanu (e adevărat, nu în perioada „avangardistă” a revistei). Criticul și poetul estetizant Nicolae Davidescu, membru al primului val antiacademist autohton și, totodată, cel mai avizat critic al simbolismului românesc din epocă, scrie despre „Scriitorul bugetivor“, atacînd parazitismul și „cumpărarea” scriitorilor de către stat (nr. 2), pledează pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Mihail Bahtin și Gilbert Durand - o tipologie cultural-politică a modernismelor din prima jumătate a secolului al XX-lea: Războiul (în care ar intra deopotrivă estetismul „eroic”, aristocratizant al lui D’Annunzio, futurismul militarist al lui Marinetti ș.a.), Revoluția (cu mișcările avangardiste și activiste de stînga - inclusiv constructivismele și Suprarealismul) și Carnavalul (ilustrat, între altele, de relativismul hedonist, antipolitic al Dadaismului zürichez). Privită prin prisma acestei tipologii inevitabil reductive, dar stimulative, acțiunea grupării Contimporanul se dovedește a fi însă mai curînd un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a atmosferei, cu amestecul ei de extravaganță provocatoare și snobism novator foarte în spiritul „anilor nebuni”, întîlnim și în romanul Patul lui Procust. Naratorul Fred Vasilescu o întîlnește pe doamna T. (amatoare de mobilă și interioare cubiste, familiară a cercurilor avangardiste...) „la vernisajul unei expoziții colective a unui grup de pictori și sculptori de avangardă... O expoziție foarte frecventată, cel puțin la vernisaj, din pricină că era moda de a fi ostentativ, de a fi neapărat îndreptat împotriva cuiva... Ciudat era că această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unele tablouri „compoziții lirice”. Sînt reproduse, de asemenea, lucrări „cinetice” precum Orchestrație orizontal-verticală de Wiking Eggeling, Demonstrații de tablou în timp de H. Richter, o Veneră ieșind din mare, alături de un decor pentru film de Milița Petrașcu și numeroase decoruri avangardiste pentru spectacole de teatru... Numere speciale În perioada 1925-1927, Contimporanul a dedicat numere speciale arhitecturii moderne, teatrului și filmului nou, interiorului nou, suprarealismului francez, sculpturii lui Constantin Brâncuși, alături de grupaje consacrate avangardelor belgiană, poloneză, maghiară. A dezvoltat o întreagă rețea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
acestui spirit în arta românească a vremii. Arhitectura nouă. Articolele lui Marcel Iancu despre arhitectură, reproducerile unor texte programatice aparținînd liderilor arhitecturii noi și foarte numeroasele prezentări de publicații constructiviste din Germania, Olanda, Belgia, Elveția, Franța, Cehoslovacia „dau tonul” liniei avangardiste la Contimporanul. Artistul plastic semna, în paralel, și la revista Punct articole teoretice semnificative: „Arhitectura“, în nr. 9, sau T.S.F. Dialogue entre le bourgeois mort et l’apôtre de la vie nouvelle, text bilingv (franco-german), apărut în nr. 11 al revistei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
din Weimar (Bauhaus). Din 1917, remarcăm o influență americană (vezi F.L. Wright, Chicago) la tinerii arhitecți olandeji”. Un text din nr. 50-51 („Cronometraj pictural“, semnat de un alt artist plastic: pictorul și decoratorul M.H. Maxy) este el însuși o compoziție avangardistă, cu puneri în pagină tehnico-fanteziste, ludic-schematizante, amintind pe alocuri de „parolibrismul” și eliptismul telegrafic al futuriștilor (ba chiar și de atitudinea lor: vezi, spre exemplu, credo-urile antisentimentaliste, antiromantice și antipaseiste din deschidere, cu taxarea corespunzătoare a lirismului, individualismului, impresionismului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
estetica nouă, simplă”, în acord cu „cerințele higienice”, „interiorul, loc de odihnă, cere claritate”, „maximum de simplificare, maximum de confort”. Adevăratele atracții ale acestui număr sînt altele: un grupaj - mult mai bogat - de prezentare a avangardei belgiene, un fragment mai „avangardist” din romanul Tic-Tac al lui Ion Vinea (devenit, la apariția în volum, „Paradisul suspinelor“), primul capitol („Vine domnița!...“) din romanul Excelența Sa I.H.H. Pantelimon dintr-un roman „blasfemiatoriu” al lui N.D. Cocea (însoțit de o notă despre reținerea manuscrisului de către guvernul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nu le recunoaștem plăsmuite din substanța noastră”. O atitudine de superioritate „elitară” a existat, de altfel, dintotdeauna la Contimporanul. Cunoscutul (anti)manifest „Vorbe goale“ pe care Vinea îl publica în revista Punct (nr. 13, 14 feb. 1925) denunța cu mijloace avangardiste (mai exact: futuriste) mecanica goală a „revoluției de cuvinte” și mentalitatea aferentă: C’est une mentalité de garçon coiffeur autodidacte. Á quand la révolution de la sensibilité, la vraie? - cea mai acută critică estetică din interior a avangardismului autohton. E de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
al revistei intrase însă, între timp, în contradicție cu radicalizarea și polarizarea ideologică din ultimii ani ai deceniului al treilea: acutizarea ortodoxismului etnicist și xenofob, înființarea - în 1927 - a Gărzii de Fier, nevoia coagulării unei contraofensive de stînga în mediile avangardiste, relativa asimilare a constructivismului (în special prin arhitectura lui Horia Creangă și G.M. Cantacuzino) și estomparea potențialului său „revoluționar” odată cu intrarea în prim-plan a suprarealismului (perceput de-acum, pe plan internațional, ca singura mișcare avangardistă eficientă, cu caracter ferm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de stînga în mediile avangardiste, relativa asimilare a constructivismului (în special prin arhitectura lui Horia Creangă și G.M. Cantacuzino) și estomparea potențialului său „revoluționar” odată cu intrarea în prim-plan a suprarealismului (perceput de-acum, pe plan internațional, ca singura mișcare avangardistă eficientă, cu caracter ferm revoluționar și antifascist), coabitările ideologice și estetice „imposibile” din interiorul Contimporanului, accentuarea eclectismului său neavangardist și estomparea caracterului „de direcție”, autoelogierea inerțială și replierea elitistă, intrarea lui Vinea în Parlament, ca deputat pe listele Partidului Național
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vizitei de la S.S.R., vezi și monografia lui Teodor Vârgolici, Istoria Societății Scriitorilor Români. 1908-1948, Editura Gramar, București, 2002, p. 114). Succesul vizitei poate fi comparat cu acela al „magului” decadentist Josephin (Sâr) Peladan din 1898. O retrospectivă a plasticii românești avangardiste (organizată de gruparea Contimporanul) și o excursie la Moreni au completat „tabloul” acestei manifestări intens mediatizate. Însă Contimporanul încetase, practic, să fie o publicație avangardistă, trăind - ca și Marinetti - din capitalul simbolic al trecutului insurgent. Pentru „contimporani”, vizita academicianului futurist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu acela al „magului” decadentist Josephin (Sâr) Peladan din 1898. O retrospectivă a plasticii românești avangardiste (organizată de gruparea Contimporanul) și o excursie la Moreni au completat „tabloul” acestei manifestări intens mediatizate. Însă Contimporanul încetase, practic, să fie o publicație avangardistă, trăind - ca și Marinetti - din capitalul simbolic al trecutului insurgent. Pentru „contimporani”, vizita academicianului futurist reprezenta o bună ocazie de promovare a culturii române în străinătate și, implicit, de legitimare externă a propriei activități. Iată, in extenso, chapeau-ul textului/cadoului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
publicația încetase a mai fi, cu adevărat, în avangardă. În ultima vreme, apărea din ce în ce mai rar, de două-trei ori pe an, în numere duble și chiar triple. La începutul lui 1932, își va înceta definitiv activitatea, odată cu aproape toate celelalte publicații avangardiste. Bilanțul este relevant sub destule aspecte. Unul dintre ele are în vedere calitatea de „precursori” ai avangardei autohtone și chiar mondiale pe care și-o revendică liderii grupării (Ion Vinea, Marcel Iancu, Jacques G. Costin). Pentru Vinea, Dada se născuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Marcel Iancu la Zürich), iar abstracționismul constructivist european își avea un precursor în Constantin Brâncuși. Tot Contimporanul semnalase - prin același Vinea — precursoratul „paginilor bizare” ale lui Urmuz. Bilanțul revistei ilustrează, pe de altă parte, atitudinea „anexionistă” a Contimporanului față de revistele avangardiste mai tinere (75 HP, Punct, Integral), dar mai ales față de adversara unu, minimalizată prin calificativul lapidar „de prozelitism”. Înainte-mergător și portdrapel al artei noi, Contimporanul se prezintă și drept principalul promotor al acesteia în rîndul publicului. Bilanțul expozițiilor personale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
aprilie 1934 la Sala Ileana, iar Gruparea Criterion - în februarie 1933, la Sala Dalles. Eterogene și tot mai apropiate de mainstream-ul plastic, ele au avut meritul de a asimila arta de avangardă în cadrul unor forme de expresie mai „clasice”. Proza avangardistă „contimporană” Contimporanul a „produs” și un mic corpus de volume prozastice avangardiste sau tributare avangardismului: Descîntecul și Flori de lampă (1925) și Paradisul suspinelor (1931) de Ion Vinea; Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijotte de Jacques G. Costin (1931
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Sala Dalles. Eterogene și tot mai apropiate de mainstream-ul plastic, ele au avut meritul de a asimila arta de avangardă în cadrul unor forme de expresie mai „clasice”. Proza avangardistă „contimporană” Contimporanul a „produs” și un mic corpus de volume prozastice avangardiste sau tributare avangardismului: Descîntecul și Flori de lampă (1925) și Paradisul suspinelor (1931) de Ion Vinea; Exerciții pentru mîna dreaptă și Don Quijotte de Jacques G. Costin (1931) și, parțial, Paradisul statistic de Ion Călugăru (1926). Fie că e vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
avem de-a face, în toate aceste cazuri, cu compoziții rafinate, ilustrînd - uneori - ceea ce Mihai Zamfir numea, în volumul său dedicat evoluției poemului românesc în proză (1981), un avangardism născut ca revoltă față de „suprasaturația culturală”. Majoritatea indică o mutație (sinucidere) avangardistă a estetismului. Cochetînd cu avangardismul Aparent, proza din anii 1915-1930 a lui Ion Vinea este, în cea mai mare parte a ei, puțin datoare avangardei: cîteva poeme în proză, cîteva secvențe mai radicale - „urmuziene” sau ba - incluse în volumul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ale Contimporanului. Cel care declara, în 1915, „Literatura mă persecută. Îmi e iremediabil antipatică” („Chronique villageoise“, în Cronica, nr. 28, 1915) „deliteraturizează” în proză pînă prin 1925, anul apariției primului volum. Doar cîteva texte adoptă ostentativ și programatic maniera prozei avangardiste. Unul dintre ele e „Aliluia“, publicat în nr. 62 al Contimporanului și neinclus (totuși) în volumul Descîntecul. Flori de lampă. Textul - ostentativ abracadabrant - este alcătuit, ca și urmuzianul Pîlnia și Stamate, din patru părți inegale (a treia include și un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cîteva familii regale cu coroana pe ismene...” În fapt, proza „spînzură” între viziunea expresionistă și cea futuristă. Nu mai avem de-a face cu o sinucidere teatrală, ci cu o crimă de un tragism apocaliptic... Neinclus, îndeobște, în familia prozei avangardiste, micul roman poetic Paradisul suspinelor (1930) are totuși certe legături de sînge cu aceasta. „Roman al subiectivității”, fragmentarist, artificios și fantast, el este, într-adevăr, „mai mult în atmosfera europeană a epocii decît oricare alt roman românesc” (cf. D. Micu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nota experimentală, amestecul derutant de formule narative. De o parte - o modernitate întoarsă, voit vetustă, „reacționară” (dar, paradoxal, valorizată drept radicală în ultimele decenii, după ce fusese considerată de un decadentism vetust), de cealaltă - o modernitate strident-novatoare, scindată totuși între impulsul avangardist și rafinamentul liric, elegiac (și percepută, în consecință, ca fiind tributară balastului minor al manierismului stilistic simbolist). Simion Mioc remarca avenit coincidența apariției - între 1923-1925 - a mai multor volume aparținînd unor „fantaziști” postsimboliști, pe urmele romanului Thalassa/Le calvaire du
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Mihai Zamfir afirma că „numitorul comun al inovațiilor stilistice extrem de variate” care „au schimbat fața romanului către 1920” ar fi „căutarea acroniei” și „principiul muzical” (indicînd derivarea literaturii din structurile muzicale, „pure” și „abstracte”). Faptul este valabil și pentru concentratele avangardiste de proză semnate, între alții, de Urmuz și Costin. Vreme de zece ani, cel din urmă a fost - alături de Marcel Iancu și Ion Vinea - sufletul revistei Contimporanul, pe care nu a „trădat-o” pentru nici o altă publicație și, asemenea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
altfel „didactic” de Abecedar („Cismarul“, „Tinichigiul“, „Croitorul“, „Brutarul“, „Calul“, „Pianul“, „Bradul“, „Boul“, „Cîinele“, „Pisica“, „Ursul“, „Porcul“, „Plopul“, „Luna“, „Soarele“, „Stelele“, „Măgarul“, „Trenul“, „Cerul și Pămîntul“ ș.a.), nu sînt doar „alegorii”, ci „categorii”, „specii” moral-culturale, „caractere” și „fiziologii” moderne, mai exact - avangardiste, fie că e vorba de „meseriași”, de plante și animale, de astre și elemente, de instrumente și vehicule. Într-un sens mai general, toate sînt, de fapt, „instrumente” și vehicule” pseudoeducative: se folosesc la ceva, servesc la ceva... Ele intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
expoziția celor doi (v. nr. 65, 15 martie 1926) literaturizează și dramatizează original intervențiile celor doi, mixîndu-le cu experimente „costiniene” și comentarii pe măsură: „Clasicii sînt desăvîrșiți fiindcă sînt în perfect acord cu epoca lor”. Nostalgia clasicismului (fie ea și avangardistă...) e, de altfel, specifică atît lui Costin, cît și comilitonilor constructiviști, abstracționiști și puriști de la Contimporanul... Corespondența lui Jacques G. Costin cu Tzara (trei epistole, 21 iunie 1929-7 iulie 1930) atestă, fără drept de apel, dorința fierbinte a celui dintîi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]