774 matches
-
Ted, care zâmbea cu ochii la ecran. Dar dincolo de el, În Întuneric, Harry Adams Își aranja Încruntat ochelarii pe nas. Apoi lumina proiectorului se stinse. Camera se scufundă În Întuneric. Norman Îl auzi pe Barnes: — Mii de draci, iar? Cineva bâjbâi la ușă; cadrul acesteia se lumină. Beth se aplecă spre Norman și-i spuse: — Ăstora li se stinge mereu lumina pe-aici. Liniștitor, nu? După câteva clipe, lumina se aprinse din nou. Barnes continuă: — La 25 iunie, un vehicul teleghidat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
bine. Armament: sulițe cu capete explozive J-9. Încărcate cu Tanglin-59. O să-i arătăm ticălosului ăstuia câteva șiretlicuri. Liniște. — Apa... Vizibilitatea e proastă sub un metru și jumătate. Se pare că... sedimentele de pe fund au fost agitate și... foarte negru, Întunecat. Bâjbâim pe lângă habitat. Liniște. — Suntem În partea de nord. Acum mergem spre est. Tina? Liniște. — În spatele dumneavoastră, domnule. — Tina? — În regulă. Ține-te de rezervorul meu de oxigen, să... așa. E bine. Liniște. Înăuntru, Ted ofta. Nu cred că ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Știe“, Își spuse Norman. „Știe că am scăpat și că mă aflu pe undeva pe-aproape. Mă vânează.“ Dar cum de și-a dat seama? Norman se aplecă În spatele tejghelei când unul din tentacule mătură cu zgomot cratițele și tigăile, bâjbâind după el. Norman se Împletici și ajunse la o plantă mare, aflată Într-un ghiveci. Tentaculele continuau să caute, mișcându-se neobosite pe podea, răsturnând cratițele. Norman Împinse Înainte planta, iar tentaculele o apucară și o dezrădăcinară cu ușurință, scuturând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
auzi?“, spuse el În gând. ÎMI PLACE HARRY. MANIFESTĂRILE SALE SUNT ROȘII. ELE SUNT SPIRITUALE. — Spirituale? SPIRITUAL = PLIN DE SPIRIT? Înțeleg, spuse Harry. Crede că suntem amuzanți. AMUZANT = PLIN DE VESELIE? — Nu tocmai, spuse Norman. Noi, entitățile, avem conceptul... Norman bâjbâia. Cum să-i explice cuvântul „amuzant“? La urma urmei, ce era o glumă? — Noi, entitățile, avem conceptul unei situații care provoacă o stare de jenă și numim această situație comică. CO-MICĂ? Nu așa. Într-un singur cuvânt. Norman i-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
pentru urgențe? Nu era sigur. Așa părea să fie... Se ridică, dar o altă sticlă explodă, făcându-l să se ferească de cioburile Împrăștiate. Cu pieptul scuturat de spasme, icni din pricina lipsei de aer. Pete cenușii Îi apărură Înaintea ochilor. Bâjbâi prin Întuneric, căutând dulăpiorul și pipăind de-a lungul peretelui. Atinse un cilindru. Oxigen? Nu, era prea mare - probabil că era un extinctor. Unde era dulăpiorul? Continuă să pipăie peretele. Unde? Simți cutia metalică, cu crucea roșie gravată În relief
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
drumul, ar fi „căzut“ În sus și ar fi murit. Mâinile Îi amorțiseră de mult, mișcările i se Încetiniseră din pricina frigului. Plămânii Îi ardeau. Mai avea foarte puțin timp la dispoziție. Ajunse la bază și se strecură sub Cilindrul D, bâjbâind pe Întuneric și orbecăind după sas. Se mișcă până la Cilindrul A și nimeri sasul. Era Închis. Trase de roată. Era Încuiat. Trase mai tare, dar n-o putu mișca. Era blocat afară. O frică intensă puse stăpânire pe el. Corpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
și nu, chiar amândouă deodată. Mă porți, Vasile, pe nisipuri mișcătoare, în lumi paralele unde definițiile sunt imposibile. O fi și revelație. Recitesc Manierismul în literatură de Gustav René Hocke, carte de căpătâi, fundamentală în analiza fenomenului poetic. Și el bâjbâie. Scriu de cincizeci de ani și asta mă întregește și mă problematizează, stare fecundă pentru mine. Așa sunt eu făcut să explorez, să-mi îmblânzesc fantomele care mă bântuie și mă interoghează. Reușesc, au ba, scrie în Carte. Echivoc, disimulare
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
și ora este nouă, / Și timpul în oglinzi poartă o mască nouă. / Golit, paharu-mi pare un U rimbaldian... Mă-nvăluie Parisul într-un parfum d'antan! VASILE TĂRÂȚEANU ȚARA FAGILOR Desfrunzind amintiri Țara Fagilor renaște în muguri aceleași dorinți. Mlădițe noi bâjbâind spre lumină dinspre arbori părinți. Tăinuite poeni luminișuri de basm coclauri adânci. Dealuri și văi colțuri știrbite de stânci. Urme de urși lupi flămânzi populând văgăuni. Punți peste ele brazi răsturanați nord de furtuni. Lumini și umbre culori răsfrânte în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]
-
ceva din care Popianu a înțeles că "a plecat, a plecat pe furiș, ca un hoț, dar tot degeaba, îl am uite aici" și a vrut să arate unde îl are, adică în buzunar, dar nu l-a nimerit, a bîjbîit cu degetele, apoi a renunțat și s-a întins pe burtă, pufnind pe nas. După nici o săptămînă Leonard Bîlbîie a plecat și el, tot pe furiș, asemenea lui Șerban Pangratty, fără să-și ia rămas bun. Sigur că Radul Popianu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Știa că la capăt se afla ceva care nu poate fi nici bănuit, nici aproximat, ceva despre care nu se poate afla nimic, nici măcar el, tartorul tartorilor, nu era în stare să iscodească, pentru că în întuneric nu poți decît să bîjbîi, așa cum deja și Serviciul începuse să facă. Toate rapoartele lui Bîlbîie nu erau decît niște bîjbîieli, s-ar fi putut prea bine să nimerească peste adevăr, dar tot atît de bine să treacă pe lîngă el. Se părea că domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Popișteanu 14. Stă la mansardă. Ajungi acolo cu tramvaiul 19. Cine era Megherel ăsta? I-am găsit pe amândoi întunecați, trași la față, străini unul de altul, tăcuți în fața unor pahare golite. Mansarda nu era terminată, casa era nouă, am bâjbâit până să-i găsesc printre frânghii, praguri false, ciment proaspăt, uși netencuite... - Bă, ce faceți voi aicea? am strigat eu după ce am dibuit ușa și am intrat. S-au uitat la mine cu o dușmănie care nu-mi era necunoscută
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
spațiul activ subiectiv al unui univers (Afrim e printre foarte puținii regizori capabili să imagineze lumi organice, fragile, hiperemotive și translucide) care glisează ca o roată de bicicletă udă între luciditate și pierderea oricărui reper. Afrim e regizorul însinguraților care bâjbâie după pielea caldă, după corpul vibrant al celor de lângă ei, care ating din disperarea vulnerabilă de a fi atinși. O obsesivitate termic-carnală unește definitiv personajele până la arderea afectelor, până la consumul senzitiv total. Corpogenia fragilă e link-ul celor pe care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2212_a_3537]
-
Dinu. Sigur că n-a fost", l-am aprobat imediat, grăbindu-mă să-i demonstrez că moartea normală e cea mai scandaloasă; ea nu depinde de noi niciodată și uneori e ultimul număr de dresaj. Destinul ne urmărește ironic cum bâjbâim între scuze, cerșind o amânare, apoi alta, din ce în ce mai înfricoșați, până ce, brusc, se plictisește, devine nerăbdător, se încruntă și poruncește, "acum, salt!", și cu un suspin intrăm în neant. Nu cred că l-am convins, dar eu mă înflăcărasem, poate fiindcă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
pline de nuferi galbeni m-am văzut pe mine, mai tânăr, ridicând pușca. 32 Probabil, oricât m-aș strădui n-aș putea să redau ce s-a întîmplat atunci. Totul îmi e atât de clar încît limpezimea se întunecă și bâjbâi prin ea ca un bezmetic, lovindu-mă de ziduri, de mine însumi și nu mai știu încotro să mă îndrept și ce să cred. A fost un accident? Ceas rău? Sinucidere? Vendetă? Oboseală de a mai trăi? Revoltă? Sau scîrbă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
făcut pentru vanități mărunte." Dar, brusc m-am oprit. Era complet idiot ce făceam. Am rupt hârtia și am înghițit tot coniacul care se mai găsea în sticlă. Când panica mea animalică a scăzut și am îndrăznit să mă întorc, bâjbâind, la realitate, m-am interesat ce se întîmplase. Dar nimeni nu știa de ce se înecase Laura. Domnul Andrei mi-a zis întîi că de vină fusese probabil un cârcei. Apoi mi-a șoptit misterios că nu era exclus ca portarul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
intrare și să mă arunc plângând în brațele bunicii. Sau ale părinților, dacă erau acolo. Dar acum trebuie să termin cu copi lăreala asta cu plânsul. Nu rezolv nimic așa. Mă ridic ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic și bâjbâi până ies din dormitor. Îmi vine să urlu. Văd doar contururi. Nici un detaliu. Ajung la medicamentul-minune ce-mi ia durerea cu mâna. Nu e praf, e pastilă. Înghit una. Fără apă. Mă așez cât pot de comod într-un fotoliu
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
povestească de fiecare dată de parcă eu aș fi fost numai ochi și urechi. Multe mi le închipui, revin asupra multora, pentru că mi se pare că fiecare idee e o piesă dintr-un puzzle enorm și sunt obligat să le potrivesc, bâjbâind. Iar dacă mi s-au povestit toate ori am fost împins să gândesc ca și cum mi s-ar fi povestit, toate vor fi avut un rost, anume ca eu să le spun altora, celor care știau și nu înțelegeau, dar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fluierături de păsări spre dimineață sau zgomote nedeslușite care năvăleau de-a valma pe ușa-fereastră deschisă din fierbințeala nopții albăstrui, întunecate, amestecându-se cu gemetele periodice ale mamei ei, simțea cum o cuprinde disperarea, azvârlea cearceaful cu care se acoperise, bâjbâia pe măsuța rotundă după pachetul de țigări și brichetă și ieșea pe balconul-terasă trăgând fumul adânc în piept, ridicându-și privirea spre puzderia de stele care pulsau ca niște crustacei mărunți, își mijea ochii spre luminile albe, roșii și albăstrii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
socotindu-le aproape femeiești schimbări de umoare. În numai câteva săptămâni se închisese cu totul în el. Atunci probabil că n-ar fi vorbit chiar nimănui despre abisurile în care aluneca și s-ar fi putut crede că nu mai bâjbâia după sensul acela al lucrurilor pe care îl căutase întotdeauna, deși mai mult ca oricând atunci ar fi vrut să afle nu numai sensul, ci și rațiunea ce modifică atât de aparent fără rost actele oamenilor. Dar nu vorbea despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și atotcuprinzător de a scrie. Din viermele orgoliului și din teama aceasta difuză, nedefinită, fără obiect real, aproape ezoterică, apăruse voința de a respinge compromisurile, de care, iarăși, era conștient, dar în măsura în care poți fi conștient de o ceață în care bâjbâi și, prin urmare, îți refuzi înaintarea sau și mai bine: de o pâclă ce învăluie mintea lui, cel mai adesea la o beție și pe care orice efort al brațelor ori al simțurilor nu reușește s-o alunge. Așa cum apăruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
s-a dus? întrebă ea. Ajută-mă să-l găsesc, Jones. Jones puse pămătuful de praf pe bar și cercetă terenul în căutarea monedei, încordându-și privirea ca să vadă prin ochelari și fum. — Ce mai porcărie, mormăi pentru el, în timp ce bâjbâiau amândoi pe jos. — L-am găsit, strigă Lana emoționată. Uite-l aici. — Ăău! Zău că mă bucur că l-ai găsit. Hei! Ai face bine să n-arunci dolari d-argint pe jos, dacă nu vrai să dea faliment Bucuria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
pe metal Încins. Dincolo de acest cerc de lumină, bezna era de nepătruns. Două dintre reflectoare erau Îndreptate Înspre locul În care șanțul ieșea de sub cort. Ploile de noiembrie umpluseră până la refuz șanțul și câțiva polițiști scufundători deloc Încântați de situație bâjbâiau Îmbrăcați În costume bleumarin de neopren prin apa Înaltă până la brâu. Asta În timp ce doi agenți de la Biroul de Identificare se chinuiau să Întindă un alt cort pe deasupra scufundătorilor, purtând o bătălie dinainte pierdută cu vântul și cu ploaia În timp ce Încercau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
pantomimă la intrare. Să nu uitați să cumpărați câte unul! Trupele ieșiră târându-și picioarele, cei care rămâneau să răspundă la telefoane privindu-i de sus pe colegii lor mai puțin norocoși care aveau să-și petreacă tot restul zilei bâjbâind prin ploaie. Logan rămase În spatele șirului, sperând să recunoască pe cineva. Un an de medical și nu mai era nici măcar o față pe care să o poată asocia cu vreun nume. Inspectorul Îl observă rătăcind și Îl chemă la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
pe nas. Își deschise un ochi doar atât cât să zărească paharul de sticlă de pe rezervorul de apă. Încă mai avea jumătate din flaconul cu calmante pe care Îl primise la ieșirea din spital, atunci când cicatricile erau Încă proaspete. Logan bâjbâi cu o mână tremurătoare după el, luptându-se cu capacul de protecție pentru copii. Umplu paharul cu apă, Înghiți două capsule de mărimea unor pietricele de râu și intră cu greu sub duș. Nu se simți mult mai bine atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
el. Să nu fie un alt amărât mic. Nu Încă unul. Lanterna lumina Întunericul exact cât să vadă Logan pe unde calcă. Zăpada se făcuse morman, astupând șanțurile și găurile, așa că era foarte ușor să aluneci și să cazi. Logan bâjbâi prin iarbă spre adăpostul numărul doi, cu fulgii mari de nea lipindu-i-se de haină. Înăuntru mirosea Îngrozitor. Dar nu la fel de rău ca În prima zi, când Îl pusese pe agentul Steve să deschidă ușa grea de lemn. Vântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]