1,419 matches
-
giganticul ochi ar fi fost planeta pe care trăiesc, supuse unei gravitații teribile, toate imaginile, inclusiv neînsemnatul său trup. Neînsemnat până-n acea clipă, când ochii căprui l-au atins și, atingîndu-l, au și ales. Căpitanul abia avu putere să-și bâlbâie numele, simțind că, în definitiv, nimic din ce-ar mai fi putut spune el nu mai avea importanță. Înainte să plece cu americanul, urmîndu-l automat și parcă îndrăgostit, ca și când acei ochi ar fi fost ochii statuii Justiției, nu se știe
Orbitor by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295572_a_296901]
-
bătrânul se așeză în jilțul din fața ferestrei, locul său obișnuit pentru meditație. Aloim își scutură capul, mișcîndu-și pletele... Sfinte Augustine, ce păr! Iartă-mi slăbiciunea căci din ea izvorăște păcatul pe care sunt pe cale să-l comit. ― Ai recunoscut! se bâlbâi Aloim. Ai recunoscut că un Abate cu puterile mele ar fi de un deosebit folos Abației. ― Desigur... Darul tău ar fi de folos oricărui conducător. Ba chiar unii dintre ei ar putea să-l folosească pentru a îndeplini voia celor
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Acuzația ta, Benedict, e prostească. Știți cu toții că n-aș pune niciodată pe vreunul din voi mai presus de celălalt. ― Așa să fie, femeie? strigă batjocoritor și Murrelius. Chiar acum asta faci. Ești împreună cu Stin deasupra noastră. ― Eu niciodată... se bâlbâi femeia. Dintr-o singură mișcare fluidă, Stin sări de la tribună și se aruncă asupra lui Murellius. Surprins și deloc obișnuit cu luptele, tânărul încercă să riposteze, dar încasă lovitura de pumn a lui Stin direct în figură. Căzu ca fulgerat
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Scoateți australul! Fără o vorbă, Mas își extrase cel mai lung dintre pumnale și își plimbă degetul peste tăișul lui strălucitor. ― Ce? Crezi că mă sperii cu scobitoarea aia? Păi eu... Când au venit să mă... Paișpe... începu să se bâlbâie Severus, părând că nu se hotărăște ce întîmplare înfricoșată dintr-un trecut glorios ar trebui să povestească. Lovitura de pumn a lui Mos îi explodă însă în figură și îl trimise la pământ. ― Ai să răspunzi numai la ce te
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
în psiac pe care să-l folosească numai el, încheie soldatul cu hotărâre. - De unde ai aflat toate astea? întrebă Oksana zâmbind înghețat. Parca ziceai că nu știi mai nimic despre quinți. - Am citit... am găsit documente... așa e logic... se bâlbâi bărbatul. - Ei bine, eu îți spun că quinții erau operatori înnăscuți și că exista un operator doar pentru ei. - Și pot fi atât de nepoliticos încît să vă întreb, doamnă, de unde știți acest lucru? Oksana privi în jur. Erau doar
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
le știu, ce-ți închipui tu? Și i le-am spus și lui Utrigúr, cum nu! Trebuie să mă crezi: ți-am luat apărarea, cum altfel! La auzul acelui nume, Audbert simțise cum îl trece un fior. — Utrigúr!... Utrigúr acela? bâlbâi el. — Chiar așa, el însuși: Utrigúr Onegesius. Știi că vine totdeauna la adunare ca să controleze tributurile, nu? — Păi... m-au lăsat să mă întorc fără să-mi spună nimic. Eu... nu înțeleg. — Sigur că nu ți-au zis nimic, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
marcoman botezat, haida-de! Cu o mână sprijinită în șold, Sebastianus se aplecă puțin din șa către prizonier: — Dacă ești creștin, știi sigur să spui Tatăl Nostru, nu-i așa? Ochii lui Audbert se căscară, într-o expresie stupefiată. — Eu... eu... bâlbâi el pierdut. — Deci? îl încolți Sebastianus. Marcomanul înghiți și, încrețindu-și fruntea, încercă să recite: — „Tatăl nostru, care ești în ceruri. Da... care ești în ceruri. Sfințească-se numele Tău și împărăția Ta și iartă păcatele... păcătoșilor, da, păcătoșilor... și... și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ochii lui ambuscada. O clipă mai târziu, Audbert fu împins în mijlocul masei de războinici. Iar Gundovek îl întrebă aspru: — Deci? Ce-ai de zis? Ce-ai văzut? Strângând din umeri și rotindu-și ochii de jur împrejur, vizibil înspăimântat, marcomanul bâlbâi: — Eu... eu l-am văzut! — Ei bine, ce ai văzut? Audbert înghiți în sec și privi în jur pierdut. Deschise gura, dar vocea îi ieși sugrumată și nu fu în stare să articuleze vreo vorbă. Privirile a sute de războinici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a-l ajuta, se zbătea pradă crizei ce-l cuprinsese; spumega și un lichid albicios începuse să-i curgă din gură; aruncă apoi o privire alarmată către chipul lui Cristos; în sfârșit, ațintindu-și privirea răvășită în ochii lui Canzianus, bâlbâi: — Tu... tu ai puterea... trăsnetului! Abatele, pe care până în acel moment nu-l interesase altceva decât ce i se întâmpla lui Inisius, îl privi surprins, scrutându-l cu ochii săi pătrunzători. O străfulgerare de înțelegere îi străbătu mintea. Se încruntă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-o pe Lidania. O zări, în sfârșit, și observă că rămânea în spate: trăgea după ea o copilă mărunțică și cu un ten diafan, nu fără ca aceasta să-i opună rezistență; fata întorcea mereu îndărăt privirea rătăcită și părea să bâlbâie cuvinte fără șir. Văzându-l că se apropie, ochii ei se luminară: — Sebastianus! Deci trăiești! El o chemă de îndată: — Hai să mergem de aici! Trebuie să vii cu mine! Hunii vor fi aici în scurtă vreme. Ea se opuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mea? în sat e mama mea, ai uitat? Hippolita îi aruncă lui Cilonus o privire cumplită: — Tu ce mai cauți aici? Du-te la postul de pază, la soldații tăi! în timp ce Emerentianus cobora furios scările, Cilonus îl privi împietrit. — Dar... bâlbâi, acum probabil că sunt morți cu toții. Vrei să mă duc să mă ucidă degeaba? Asta vrei? Hippolita nu-l mai asculta deja. îi dădea ordine frenetice lui Clemantius, care ajunsese în fugă pe terasă împreună cu câțiva servitori. — Ce trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nou în stradă împreună cu Dubritius și Rutilius, care trebuia să-l acompanieze la Sangiban. De îndată ce se regăsi în haosul pieței aglomerate, îl văzu venind spre el pe Vitalius, cu o expresie de alarmă ce nu prevestea nimic bun. — Eminentissime... se bâlbâi, aruncând o privire nesigură către Dubritius, Etbinus, băiatul acela care era cu noi... — Da, ce e cu el? Vitalius înghiți în sec. — Păi... a dispărut. — Cum dispărut? Ce înseamnă dispărut? O fi pe-aici pe undeva, nu? V-am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de ei. Mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă nu am fi avut noi inițiativa. Probabil că nici polițiștii nu au experiență în așa ceva, dar chiar au fost inutili. Când îi întrebam la ce spital să ducem pacienții, se bâlbâiau și stăteau cu stația în mână zece minute să se sfătuiască cu alți colegi de-ai lor. Poliția și-a făcut apariția abia după ce operațiunea de salvare se încheiase. Când deja nu mai era nevoie. Cine controlează astfel de situații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
i-a găsit un nume. Cel mai potrivit nume. Își amintește că se jucau odată în părculețul din cartierul lor. Un băiat din blocul vecin, pe care-l cheamă Mihai, tot voia să le spună ceva celorlalți copii. Dar se bâlbâia mereu: „Sssă șșștiți ccă șși eu ssunt bbăiat mmare șși vvreau ssă mmă jjoc ccu vvoi”. Și, pentru că sâsâia mereu, l-a poreclit Sică. Tot așa-i spun și astăzi. Iar, dacă ntrebi pe vreun copil de Mihăiță, puțini dintre
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
ei or să știe să-ți spună care dintre ei e acela. Însă, spune-le că vrei să-l cunoști pe Sică. Toată lumea va ști să ți-l arate. Căci așa i-a rămas numele. Chiar dacă acum nu se mai bâlbâie și nu mai sâsâsie deloc. Ce-i, Sică? Jivina-i mai face o dată cu ochiul. Sorin simte că nu-i mai este teamă nici un pic. Încearcă să se ducă spre ea. Însă fuge. „Ca să vezi! își spune, în gând, băiatul, acum
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
că, fără s-o știe, era soția mea. Zâmbii terminând de mâncat. Ce situație delicioasă. Nu-i știam prenumele. Mă dusei să fumez o țigară în salon. Tânăra mi se alătură. -Rămâneți aici, desigur? -N-aș vrea să vă deranjez, am bâlbâit, sincer intimidat. -Nu mă deranjați. Olaf v-a arătat camera dumneavoastră? -Nu. -Urmați-mă, vă conduc. Văzui cu consternare că-mi ducea bagajul și alergai s-o ușurez de lest. La etaj, îmi indică o cameră spațioasă cu toate accesoriile confortului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
ales că Gonța o ținea pe a lui, nu punea neam două vorbe una lângă alta și, în tăcerea dinaintea râsului devastator, îl auzim pe Brancomir informându-se la Hudac cu glasul lui de clopot de catedrală: ― Monșer, s-a bâlbâit? Am fugit care încotro, au rămas Beligan cu Brancomir în scenă. ― Ce i-a apucat, monșer? întreabă Brancomir. ― Nene, se prăbușește dracului imperiul și noi stăm să ne întrebăm ce e cu ăia? Hai mai bine la o bere! Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
fac eu semn, zice Sena. — Nu ți-am spus!? Ți-am spus eu! începe să țipe de bucurie domnul Președinte, simțind brusc vibrația motorului turat la maximum zgîlțîind volanul. Nu ți-am spus c-o să pornească pînă la urmă? se bîlbîie în timp ce garajul se umple cu gaze de eșapament, era păcat să ne fi dat bătuți așa de ușor, ești mare Sena, ai văzut că te-ai contrazis singur? Uite că sîntem o echipă, că sîntem în cărți, o să vezi că
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
alături. Din fericire ți-ai revenit în cel mai scurt timp, dar ce folos dacă pînă la urmă tot ai clacat, lăsînd totul baltă? Odată cu Geniul ai început să-ți pierzi și tu din energie, să faci gafe, să te bîlbîi, să te dai de gol în discuțiile cu Comandantul și cu Regizorașul, așa că pînă la urmă n-ai avut de ales decît să te recunoști înfrînt și să te retragi cu coada între picioare, lăsîndu-i pe cei care sînt încă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
nesuferit ai devenit, nu voia să-i spună nici în ruptul capului de ce era atît de frămîntat de gînduri, simțea că știai mai multe decît s-ar fi cuvenit. De aia m-am transformat într-un nesuferit, începu să se bîlbîie, eram prea nervos și trebuia să mă descarc, să-ți fie rușine că ai făcut din lăcașul ăsta sfînt o casă de toleranță. E adevărat, dar asta i-a adus izbăvirea, a fost doar un compromis minor. — Nu-ți dai
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
minunată... Dora, mi-a fost trimisă de sinagogă. Așa spun prin târg măgarii. O jidoavcă sub plapumă. O iscoadă a sinagogii. De data asta, uluirea mea devenise, bănuiesc, mai mult decât expresivă. Doar Dora nu este... dar nu apucasem să bâlbâi vorbele prostești. - Știu, știu, nu asta e problema. Nu adevărul e problema. Nici nu mă interesează taina nașterii ei. Dar nu mai suport! Ieri am strigat prin tot orașul că Ștefan cel Mare este prezervativul istoriei române. Zâmbetul meu l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
se retrăsese În vis. Când am intrat În casa de pe Pitar Moș de unde pornea cortegiul funerar, Adela Petrescu, În negru, a izbucnit, instantaneu, În plâns. „Nu l-ați mai iubit”, a murmurat când m-am apropiat. Nu știam ce să bâlbâi, nu știu cum am bâlbâit protestul, dar ne-am Îmbrățișat, Într-o disperare care nu avea nevoie de cuvinte. Moartea lui Radu a fost ca și viața sa. De o bonapartistă inflexiune a conștiinței de sine. Vulnerat de imunda realitate, nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
vis. Când am intrat În casa de pe Pitar Moș de unde pornea cortegiul funerar, Adela Petrescu, În negru, a izbucnit, instantaneu, În plâns. „Nu l-ați mai iubit”, a murmurat când m-am apropiat. Nu știam ce să bâlbâi, nu știu cum am bâlbâit protestul, dar ne-am Îmbrățișat, Într-o disperare care nu avea nevoie de cuvinte. Moartea lui Radu a fost ca și viața sa. De o bonapartistă inflexiune a conștiinței de sine. Vulnerat de imunda realitate, nu se mai putea blinda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
elită al sașilor din Transilvania, era cel mai vechi liceu din țară (560 de ani!), un centru al conservatorismului și Îngâmfării naționale - la cea mai ușoară adiere politică reacționam ca broasca-țestoasă, retrăgându-mă În carapace.” Consecința: „Cu inima arzând și bâlbâind marxist, m-am Înșirat În 1948 În brigăzile de muncă voluntară. În liceul confesional «Bruckenthal», timp de 560 de ani nu călcase picior de român! În mai 1948, o delegație de trei sau patru UTC-iști vizitase cu dezinvoltură clasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
turiști veniți pentru cocori decât acum șase ani, așa zice șeful meu. Păsările astea ne-au pus orașul pe hartă. Mark începu să râdă. Cel puțin suna ca un hohot de râs, încetinit și greoi. Până și Bonnie tresări. Se bâlbâi și râse și ea. Nu mai găsea nimic de spus. Buzele i se strânseră, obrajii i se îmbujorară, iar ochii i se umplură de lacrimi. Sosise momentul când Karin trebuia să-i schimbe lui Mark pantofii și șosetele, vechiul ritual
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]