664 matches
-
pe alea mai mari - și tușește în palmă. Pe restul am încercat să le mestec, zice, și tușește până când palma i se umple de sânge și așchii albe. Lângă trusa de cosmetice e o sticlă de sodă caustică, într-o băltoacă verzuie. Dinții-i sunt niște cioturi sparte și însângerate; în gură i se cască niște hăuri. Își lipește fața de geamul cenușiu. Răsuflarea ei aburește sticla, iar mâna plină de sânge i se oprește pe șoldul fustei. — N-am vrut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
adevărul creator de iluzii? Viața-i frumoasă, palpită, ca o pipiță, O bomboană îți schimbă gustul, Naiv ca o gură de incendiu, El știa că afectarea este semnul indiferenței, Vântul sufla mai ușor ca o frunză, Casele păreau solfegii solidificate, Băltoacele aurite de soare ne orbeau, Vorbeam și ne certam în gând, Tăceam ca două afeturi de tun. Why not? Cunosc un profesor care a vorbit De când s-a născut și trăiește și astăzi, aceasta este viața? Don Quijote, Faust, Rătăcitorul sunt
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
capră alături. Fără să-l întrebe nimic, el dădu scurt bice cailor, urnind căruța din loc. Astfel merseră amândoi, bătrân și copil, o vreme, hurducați pe drumul de câmp, cu hopuri și cu dâmburi, muiat de ploaie și plin de băltoace. Bărbosul smucea cu meșteșug de hățuri și își îndemna caii să tragă, atingându-i cu biciul pe spinările lucioase și ude doar atât cât se cuvenea. Într-un târziu, drumul începu să coboare și din dosul unor răchite și sălcii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
boală fără nume îl rodea. Presimțea că nu va mai rezista multă vreme. Copiii i-au ghicit suferința și, în fiecare zi, îi reînnoiau veșmântul. Într-o după amiază, însă, nu au mai găsit din omul de zăpadă, decât o băltoacă în care pluteau o pălărie mare, neagră și un fular multicolor. Copiii au vărsat lacrimi amare pentru prietenul lor, dar primăvara nu a luat în seamă tristețea lor și și a cerut dreptul la viață. Copiii vor trebui să aștepte
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
În urma lui și se Întoarse, căutînd-o cu privirea. Nu mai văzu decît farurile din spate ale mașinuței Méhari care se Îndepărta pe drum. - Pacoste de bretonă! tună el ridicîndu-și valiza pe rotile aruncată din portbagaj și zăcînd acum Într-o băltoacă. Evident, ploaia Începuse iarăși să cadă. - Nesuferită regiune! Rafalele se tînguiau pierzîndu-se printre monoliții sitului, acum sinistru de pustiu. Furios, lipăind fără voia lui prin clisa drumului desfundat, care parcă Încerca să-i aspire cu zgomot frumoșii lui pantofi marca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
din cap la Întrebarea mută a Mariei. Nu avea urme de Înțepături pe degete. - Are chipul neatins, semn că a căzut cu fața În jos. Desigur că Întorcînd-o s-a umplut Pierric de sînge pe mîini, spuse Marie, arătînd spre băltoaca de un roșu Închis care se lărgea sub capul ei. Lucas Îi ridică delicat capul. Plaga situată Îndărătul craniului era plină de cioburi de faianță și de așchii de lemn, prinse În sînge Închegat. - Va fi greu să stabilim dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
de mine, șopti ea. Aduc nefericire tuturor celor din jurul meu. Gura i se strîmbă. - Blestemată, blestemată... călugării fără cap o știau... - Uită-te la mine, Marie. Ridică tonul fără succes și dădu brusc cu pumnul În masă, transformînd farfurioara În băltoacă și făcînd-o pe Anne să iasă din bucătăria unde se refugiase. - Uită-te la mine, pentru numele lui Dumnezeu! Întoarse spre el o privire absentă. Goală. - Călugării fără cap nu vorbesc, Marie, articulă el. Menhirii nu sîngerează prin harul Duhului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
al somnului ei, fiara hidoasă se năpustise Încă o dată, năpădind-o cu viziunile ei de oroare, torturînd-o cu o panică intensă, străveche. Valul monstruos, cu stropi de sînge, plasa unor plete imense, desfășurate, care o Înghițeau sub vîrtejuri de spumă, băltoaca de sînge dispărînd În nisip, teroarea unei mîini ivindu-se, apoi, Într-un horcăit Înspăimîntător, hăul negru și vertiginos În care răsunau bătăile unei pulsații surde și ritmate... Lumina zilei se chinuia să iasă din ceața care se lăsase peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu sînge. Urmări cu privirea dîrele care mînjeau treptele ducînd spre punte. Se sculă ca un automat și ieși, pășind cu dezgust peste dîrele de sînge. Pe punte era și mai cumplit, sîngele păta bastingajul, iar pe jos, În mijlocul unei băltoace Întunecate la culoare, zăcea un cuțit. PM Îl ridică mașinal. Deodată o voce puternică răsună venind dintr-un megafon, În timp ce enorme reflectoare ațintite asupra lui Îl orbiră. - Poliția! MÎinile sus! Nu mișca! PM, complet rătăcit, se execută. Aceeași expresie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
nu mai văzură decît un enorm val care tocmai se spărsese de stîncile de la piciorul farului, retrăgîndu-se mai apoi și nelăsînd În urmă decît Întinderea albă și Învîrtejită de spumă. Marie, așezată pe o stîncă la piciorul farului, contempla În băltoacele de apă lăsate de reflux Întreaga viață care mișuna În ele, se concentră asupra unei anemone de mare ale cărei zeci de brațe suple și colorate unduiau agale, atrăgătoare frumusețe, blîndețe a unei capcane mortale... Îi văzu pe cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
acum aveau să apară, treptat, zorii dătători de speranță. A grăbit pasul, fidel planului de a se îndepărta repede de haită. La o bucată de drum, foșnetul s-a repetat. Cineva părea să calce furișat peste frunze moarte și peste băltoace. Ciudat lucru! Deși, inevitabil, schimbase direcția de mers de cîteva ori, deși mărise sau micșorase viteza de deplasare, "zgomotul" părea că-l urmărise la distanță egală. "Imaginația îmi joacă feste", concluzionă Lupino, după ce se opri totuși pentru cîteva momente, să
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
Îl reprezenta pedepsirea vinovăției. Și poate că era adevărat. Dar vinovăția cobora și Înlăuntrul său. Se asemuia pe sine Însuși cu Iacov, prins În lupta lui nocturnă cu Îngerul. Continua să se zvârcolească dizgrațios, asemenea unui trecător căzut Într-o băltoacă de apă Întunecată, unde Îi va fi fost dat să se Înece. Cerul al Treilea nu era complet, atunci când ajunse În tavernă. Locul lui Teofilo era neocupat. Pe masă se afla un ulcior mare cu vin, la care cei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Într-un triumf de bronz. Își frecă degetele de haină, mânios. În curtea interioară, străbătu din nou orbitele celor șapte planete și Își dădu drumul să cadă pe rămășițele fântânii. Apa susura dulce lângă el. Își Înmuie o mână În băltoacă și o duse la frunte. Contactul răcoros Îl făcu să Își revină de-a binelea. Efectul vinului se risipea Împreună cu orele nopții celei mai adânci. Simțea cum ideile Începeau să i se limpezească, chiar dacă un vârtej de imagini și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
care se Îndrepta spre oraș. Rafalele de vânt dinspre Marea Tireniană Îl orbeau, umplându-i ochii de lacrimi. Drumul bătut de care se oprea la destule mile de coastă. Acolo, se Întindea o mlaștină enormă, Întreruptă de mici povârnișuri și băltoace, cu câteva limbi de pământ nisipos. Oprindu-se În dreptul unui șir de colibe, ultimul pe drumul către plajă, Dante Întrebase dacă prin părțile acelea exista vreun loc de acostare. Țăranii se uitaseră lung la el, cu privirea lor tâmpită, Înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lui. Se întoarse din drum, cercetă împrejurimile casei. Arabul îl privea, fără să pară a înțelege. - Haidem, spuse Daru. Merseră un ceas, apoi se odihniră lângă un colț calcaros de stâncă. Zăpada se topea din ce în ce mai repede, soarele zbicea pe dată băltoacele, curăța văzând cu ochii podișul care, treptat, se usca și începea să vibreze asemenea aerului. Când porniră din nou la drum, pământul răsuna sub pașii lor. Din când în când, în față, o pasăre spinteca văzduhul, cu un țipăt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și primarul, era îmbrăcat într-un costum albastru închis. Dar era mult mai tânăr, sau cel puțin așa părea, din pricina staturii lui elegante și a obrazului său fraged, de adolescent uimit. Acum străbătea curtea, îndreptându-se către ei și ocolind băltoacele cu multă grijă. Când ajunse la câțiva pași de d'Arrast, întinse brațele către el, urându-i bun venit. Era mândru că-l poate primi pe domnul inginer, venirea lui era o mare cinste pentru sărmanul lor oraș, iar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
îngustă dar lungă, care ducea de la unul din cartierele mărginașe la piața bisericii, pustie în acea clipă. Din balconul primăriei, cât vedeai cu ochii, nu se zărea decât un drum plin de gropi, pe care ploaia din ajun lăsase câteva băltoace. Soarele, care coborâse puțin, mai bătea în fațadele oarbe ale caselor de pe cealaltă parte a străzii. Așteptară mult, atât de mult, încât d'Arrast, tot privind la soarele răsfrânt pe zidul din față, se simți iar cuprins de oboseală și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
cînd evenimentele devin foarte periculoase pentru Dictatură. Dinspre Unirii vin primele blindate, se aud primele rafale de armă automată. Circulau cu peste 80 de kilometri pe oră, tăindu-și cărări printre manifestanți, lăsînd prăpăd în urma lor, oase zdrobite, carne tocată, băltoace de sînge. Unde erai la momentul ăsta? se trezește să întrebe brusc Bătrînul poticnindu se parcă în ultima frază, repetîndu-și în gînd aceleași expresii, masele de manifestanți devin exasperate și măcelul sălbatic se răspîndește în oraș. Păi unde să fiu
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
lungul și de-a latul Bucureștiului mai bine de două ore, Roja îi mulțumește șoferului lăsîndu i un bacșiș gras, era soare strălucitor afară cînd m-am urcat la matale în mașină, îi spune pășind la marginea trotuarului într-o băltoacă, și uite acum ce belea, se plînge ridicîndu-și privirea printre stropii mărunți de ploaie către ferestrele blocului Ciclop. — Să-mi spuneți unde mergem domnilor, zice șoferul lăsîndu-se puțin pe spate în scaun, răsucindu-și pe jumătate gîtul ca să se facă
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Automoto, prea am intrat în sufletul clientului, se gîndește. — Ăsta e rolul oricărei opere de artă, zice Părințelul, și al religiei la fel, să îți meargă la suflet, să scoată la suprafață ce e mai bun în tine, declară. — Gropi, băltoace, șanțuri, se distrează șoferul, la fiecare două luni trebuie să schimbi bucșe, rotule, garnituri, dacă vrei să n-ai surprize. — Fiecare femeie e o Damă cu Camelii, zice Roja, din punctul ăsta de vedere nu l-am contrazis niciodată — O
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
e nici un deranj, zise, făcîndu-i un semn scurt peste umăr s-o urmeze. La intrarea în Gang îl trăsni un miros puternic de urină. Ținîndu-se de nas, foarte atent pe unde calcă, începu să slalomeze printre movilițele de excremente și băltoacele de vomă. Nu mai e loc nici cît să arunci un ac în tot Bucureștiul de atîta mizerie. Cum să nu ți se facă silă de un oraș ca ăsta? Nu e de mirare că nu mai auzi de la nimeni
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
pe gânduri, roboata Getta 2 deschise ușa navei, ieși în spațiu, îl luă pe băiețel pe după umeri și-l aduse cu tricicletă cu tot la bord. Stejeran 1 îi scoase de pe cap globul de sticlă în care se adunase o băltoacă de lacrimi și-l întrebă dacă vrea o bomboană. — Ce bomboană? întrebă băiatul. — „Cibo”, răspunse Stejeran 1. — Vreau, zise băiețelul. Îl priviră mai cu atenție. Era frumușel, avea ochii albaștri, părea să fie cam prin clasa a II-a. — Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
pe el. Nu se mai poate ține. Uneori, în timp ce vorbești cu el, îl vezi deodată că nu mai e atent, că rămâne pe gânduri, cu ochii duși, dar când cobori privirea descoperi că la picioarele lui se formează o mică băltoacă galbenă, care începe să miroasă urât. E poreclit din pricina asta, iertați-mă, pot să vă spun acest cuvânt rușinos? n-am vrut să vă supărați pe mine, de aceea vă întreb. „Pișorcea” îi zice, domnule scluptor. Chiar așa. Du-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
el, săracul, din pricina ismenelor ude tot întârzie să se aplece. Și-mi zice: Filipe, Filipe, nu strâmba din nas. Mai bine roagă-te să nu te lovească și pe tine boala. Până la urmă n-are ce face, se apleacă, șterge băltoaca, duce cârpa la closet și se întoarce în cameră, culcându-se cu fața la perete ca să nu mai vadă mutrele noastre scârbite. Pe măsură ce-l ascultam, îmi reveneau în minte amănunte din noaptea când intrasem în bodega de lângă gară. Pivnița se umplea iarăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vrut să scurtez drumul. Am nimerit pe o stradă unde se demolau niște case. Molozul de la zidurile dărâmate, amestecat cu apa ploilor și zăpezilor, se transformase în noroi. Camioane vechi, cu roțile murdare, lăsau urme adânci în care se strângeau băltoace tulburi pe care, când mi-am mânjit cu totul pantofii, am încetat să le mai ocolesc. Un șofer arțăgos m-a înjurat. Ce căutam acolo? îi încurcam și se putea să-mi cadă ceva în cap. N-am protestat. Avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]