739 matches
-
admiră la un moment dat silueta și o compară, sugestiv, cu primăvara, natura și viața: e "finalitatea supremă a vieții înseși", decide Diomo), pe când Andrei, hotărât să nu mai vadă în Lulù doar un "simbol", va cădea în capcană, devenind bănuitor din cauza unor banale cuvinte. Dar cuvântul "stimulează și precipită stări sufletești ce pot muri, altfel, în penumbra conștiinței", și (ne-am obișnuit de acum) perspectiva se schimbă din nou, brusc, pentru a surprinde gândurile bărbatului retras de pe scenă. Așa se
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
fiară atunci când e nevoie să-și realizeze scopurile, călcând peste alții și neuitându-se în urmă să vadă ce a strivit. Omul atacă, dar nu pe față, ci pervers, hoțește, ca un laș. N-are scrupule, este plin de cruzime, bănuitor, egoist și fără caracter. Când își vede scopurile îndeplinite, de acolo, de sus, se uită triumfător în juru-i, nu are remușcări pentru victimele strivite și tânjește a se cocoța și mai sus, plănuind viitoarele asasinate. Am cunoscut asemenea oameni și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
Eu sunt tot pe drumuri, abia m-am întors de la Odrii și acum iar. M-am săturat să stau în preajma lui și să-i umplu cu vorbe de duh așteptările. Stăăă... și așteaptă. Pică pară mălăiață! Tăcu grăbit, privindu-l bănuitor pe fratele său mai mare. Se ridicară deodată și stolnicul începu să-i spună repede ceva pe grecește, dar spătarul nu-l auzea. Îi încolțise un gând: „Oare cine așteaptă, Brâncoveanu sau neica Dinu?” Se uită la fratele lui și
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
doar că mi s-a stricat plăcerea de a călători alături de măria ta, totul m-a înfricoșat și m-a pus pe gânduri. Am păcătuit, pierzândumi încrederea în cei apropiați și mai, mai să-mi schimb firea și să ajung bănuitor. Așa că nu este mare lucru ce-mi cere măria ta, să ierți, taică, este creștinește, să uiți însă este prostește. Așa că să fie după voia măriei tale, doar să nu-mi ceri să uit. Au călărit un timp tăcuți, ascultând
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
în care trăia. Nu-l auzisem niciodată spunând ceva despre rădăcina răului de care sufeream, care să semene cu ceea ce auzeam acum de la acest șef legionar. - Și ce-o să le faceți? Îi omorîți? l-am întrebat. Se uită la mine bănuitor. Spusesem faceți și nu facem, dar nu mă luă totuși în seamă să mă dea adică afară ca pe unul care nimerisem acolo întîmplător și tratat deci ca atare. Trecu peste asta. - Îi pedepsim, zise cu beție stăpânită în glas
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
să iau cunoștință de înfățișarea mea... Revenii în restaurant, ocolii mesele și ieșii prin ușa care se învîrtea. În bloc, pe "Cheia Roseti", oameni tăcuți se strânseseră în hol și se plimbau de colo până colo. Se uitară la mine bănuitori când văzură că veneam de-afară. Nilă se apropie și mă luă. - Du-te nabii sus și stai acolo, îmi spuse aproape strigând, cu o voce poruncitoare, ca la noi în curte, când ceva trebuia imperios făcut, ca la o
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
stupefiat de faptul că mă găsise. Nu-mi aminteam să-i fi dat adresa. Am început sa mă bâlbâi, copleșit. Că n-am bani... Că... - Cum n-ai bani? Nu ți-ai încasat leafa de la C.F.R.? a continuat el uitîndu-se bănuitor în jur, în mizerabila mea odăiță. - N-am încasat, nu mai aveam nimic de primit. - Atunci nu trebuia să te împrumuți. - N-am știut... Când m-am dus acolo... Și i-am explicat ce se întîmplase. M-a crezut imediat
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
ARE NIMIC ÎMPOTRIVĂ. \ I-ai spus unde pleci? NU. NU ÎMI CERE NICIODATĂ EXPLICAȚII. În întuneric, Marin clătină ușor din cap. Delindy se lăsase înșelată de aparențele unei toleranțe absolute. Dar după convingerea lui, dictatorul nici nu era atât de bănuitor cum îl credeau mulți. Realitatea era mai simplă: o incredibilă putere de observație combinată cu însăși mânia pe care o detesta. Marele Judecător dispunea de un talent fără pereche de a privi în sufletele oamenilor și, când percepea la alții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
crede Rembrant", și chinul lui sporea. Nu mai surâdea, iar vechii lui prieteni trăgeau de aici o concluzie ciudată, dar inevitabilă: Dacă nu mai râde înseamnă că e foarte mulțumit de sine". Știind asta, se făcea tot mai sălbatic, mai bănuitor. Era de ajuns ca, intrând într-o cafenea, să fie recunoscut de cineva din cei de față pentru ca totul să se întunece în el. Rămânea o clipă nemișcat, în picioare, plin de neputință și de o ciudată mâhnire, ascunzându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
o să mă crezi, dar apele s-au liniștit, și sufletul meu o dată cu ele. Am înotat lin, stăpânit de o mare fericire, și am ajuns la țărm. Mâine îmi voi ține făgăduiala. Îl privi dintr-o dată pe d'Arrast, cu chipul bănuitor: - Îți vine să râzi? - Nu. Făgăduielile trebuiesc ținute. Bucătarul îl bătu pe umăr. - Vino la fratele meu, pe malul fluviului. O să-ți fierb niște fasole. - Nu, spuse d'Arrast, acum am treabă. Diseară, dacă vrei. - Bine. Dar la noapte se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Cosimo, cu ferestrele închise și perdelele trase, înfășurându-se, ca și dânsul, într-un fel de manta uriașă, care s-o acopere în întregime. Umbra urmărind-o pe ziduri, în rarele zile când ar pleca sau s-ar întoarce acasă. Bănuitoare cu toți, respingându-le bunăvoința. Judecători, inchizitori, rude de tot felul, sfătuitori, institutori și instructori ! Cosimo nu-i suporta. Considera, ca și dânsul, chinurile bătrâneții drept nenorociri otrăvite de neputință și putreziciune. O priveam, din nou, din pragul camerei. Absentă
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
de lumină galbenă, plăpândă, însemnînd comandamente, spitale, cîrciumi-popote... Prin băltoacele uliții se împleticeau, înjurînd și blestemând, cei ce reveneau de la execuție. Apostol Bologa mergea tăcut alături de căpitanul străin. Vroi mereu să-și grăbească pașii, să se despartă de omul acesta bănuitor, care parcă și tăcând îi făcea mustrări. Dar în aceeași vreme aștepta să mai afle de la dânsul ceva nespus de important și-i era atât de necaz că nu mai deschide gura, încît îi venea să țipe... Și întunericul umed
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ești romîn? ― Da, excelență, răspunse locotenentul repede. ― Romîn! repetă generalul, cu un glas uimit și enervat care aștepta o dezmințire. ― Romîn! repetă Bologa mai hotărât, întinzîndu-se din șale și scoțând puțin pieptul. ― Da... bine... firește... bâigui Karg peste câteva momente, bănuitor și cercetător. Da... desigur... Dar atunci mă miră rugămintea d-tale... foarte mult... Mi se pare că d-ta faci deosebire între dușmanii patriei... Apostol Bologa se uita în ochii scânteietori ai generalului cu o seninătate care îl minună pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
scoarță brodată. Bologa se așeză nehotărât, înfricoșat că nu-i venea deloc în minte ce vroia să-i spună și nici măcar cum să înceapă vorba, deși în sufletul lui totul era foarte limpede. Popa rămase în picioare câteva clipe, așteptând bănuitor, apoi se lăsă pe un scaun de paie, la o distanță potrivită, și murmură: ― Aici putem vorbi, Apostole, în tihnă... ― Și fără primejdie! adăugă Bologa, vesel că a izbutit să-și smulgă un crâmpei din cuvintele care-i strângeau în
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
dai și dumneata! Groparul Vidor se uită lung în ochii lui, fără să clipească, și nu răspunse, parcă n-ar fi înțeles nimica sau ar mai fi așteptat lămuriri. ― Îmi trebuie răspunsul acuma, numaidecît! continuă Apostol, enervat puțin de tăcerea bănuitoare a țăranului. Să nu crezi că mi-a trăsnit prin cap așa... M-am gândit bine și am cumpănit... Vidor întoarse ochii spre ferestrele dinspre ogradă, oftă, se scărpină în ceafă, clătină din cap și apoi zise rar, uitîndu-se cam
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nicicum nu se potrivește cu dumneata, domnule locotenent! ― Fiindcă mi-e dragă, ne potrivim, murmură Apostol tulburat, ca și cum n-ar fi așteptat împotrivire. Groparul se mai scărpină în cap, mai cercetă din ochi într-ascuns pe locotenent, mereu nehotărât și bănuitor. În sfârșit merse la ușă și, din prag, strigă: ― Ilona!... Ilona!... Ia vino-ncoace, iute! Fata sosi îndată, întrebătoare, cu degetele murdărite de vopseaua ouălor roșii. Când îi spuse tatăl său că ofițerul o cere de soție, se spăimântă, se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
haine nerușinate, era cât se poate de hotărâtă. Se simțea ostenită, așa încât s-a întors acasă și apoi, în vremea ei. Zilele treceau și ea devenea din ce în ce mai îndrăzneață. Nu prea înțelegea exact care sunt intențiile soțului ei și, deci, era bănuitoare. Nu avea nici un punct de reper după care să judece cât de departe se putea merge în acest secol XX, cât de mult însemna "a fi modern" pentru o femeie a acestei vremi. A învățat să fumeze, deși, la început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
oară. Apoi Auta zâmbi într-un fel foarte straniu. Iahuben era speriat. Ce putea să ascundă zâmbetul sclavului? Căută să-și amintească bine cuvintele rostite adineauri. Spusese lucruri chiar atât de cumplite? Parcă nu... Îl privi pe sclav cu ochi bănuitori și înfricoșați. Dacă va afla Puarem ce întrebări îi pune soldatul său unui rob? Să nu-l ucidă acum, ca să scape? Iahuben se scutură, scârbit. Cum să-l ucidă? Era și primejdios să-l ucidă, căci va veni armata și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
grai daza: - E departe satul vostru? Oamenii străini îl priviră mirați. Acest om era negru, dar se vedea bine că dintr-alt neam decât ei. Și totuși știa să vorbească la fel ca ei, fără deosebire. Asta îi făcu mai bănuitori. Căpetenia nu-i răspunse. Auta își dădu seama că a greșit. Era mai bine să tacă. Iahuben stătea tăcut între câțiva paznici cu lănci. Dar când străinii veniră să-i lege mâinile, ca și lui Auta, și îl împinseră din
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
aceea, te-ai mai gândit la ea? Sclavul privise steaua, care se vedea și din Ta Kemet tot pe cerul de miazăzi. Dar întrebarea preotului cu totul neașteptată îl dezrădăcină cu furie din liniștea tristă a ultimelor ore. Se uită bănuitor la preot. Ce urmărește oare, chemîndu-l? Răspunse scurt: - M-am uitat, stăpâne. - Așadar n-ai părăsit-o... - Chiar de nu s-ar mai vedea, gândul meu nu știu dacă o mai poate părăsi. - Dar se vede! Auta tăcu. Preotul îl
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
o sărută mama ei pe obraz o anunță veselă: -Mamă, Radu a fost numit inginer- șef, veste pe care o află de la Andrei. Cu Radu nu se mai văzu de câteva zile. -Și mă rog, de unde știi? întrebă mama ei, bănuitoare că fiica sa se vede cu Radu. -De la Andrei, mamă. -Tu și Andrei îl ridicați în slăvi. N-au găsit pe altul, decât pe ăsta? Ramona supărată răspunde: -Se vede că nu... Mama ei regretă cuvintele spuse, văzând efectul
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
unei veritabile comedii ale cărei situații și personaje amintesc de lumea lui Caragiale. La fel ca intrigantul Lache din Amici sau ca amatorii de picanterii din C.F.R., Vulpache și Piscupache, colegii domnului Bănică Nisipoiu, țin să-l facă pe acesta bănuitor cu privire la relația dintre Polixeni, soția sa și tânărul chiriaș. Discuțiile aparent îndreptate înspre cazul notoriu al unei amante ucigașe, le oferă prilejul de a-l prinde pe naivul Nisipoiu, prin "suveica înțelegerilor mutești"106, în plasa aluziilor al căror tâlc
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
se fălească, cu satul ei... ... Deși adunase ani că le pierduse numărul, cum spunea ea, era încă o femeie vrednică. Dacă o întrebai de fecioru-su, Ion, ea răspundea: - Ei, îi mort... îi mort! Da‟ cini ești mata, ha?! face ea bănuitoare, și mută mâna de la ochi la ureche. Dacă o întrebi, cum a murit Ion, ea oftează... - Of, of,.. blăstămațî di turci, l-o ucis! Da, l-o ucis păgâni‟, acolo‟n răzbel<footnote Războiul de Independență, de la 1877-1878. footnote>! și
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
succes. Așa se face că în timpul școlii o provocase să muncească din ce în ce mai din greu și să aibă rezultate din ce în ce mai bune. Singura problemă, din punctul de vedere al lui Darcey, era că nimănui de la școală nu-i plăceau copiii-minune. Oamenii deveneau bănuitori dacă cineva dădea semne că ar fi mai deștept decât trebuie. Nu era absolut deloc mișto să ai răspunsul la toate. Și numai mulțumită faptului că infinit mai populara Nieve Stapleton îi era prietenă bună, reușea Darcey să se bucure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]
-
putut abține, răspunse Darcey. Prima oară când ai adus vorba de el, ai zis că e drăguț sau ceva de genul ăsta - n-am putut să-ți povestesc toate astea. A fost o prostie. Îmi pare rău. Anna o privi bănuitoare. Tipul ăsta mai reprezintă vreo problemă pentru tine? —Mă întrebi în calitate de prietenă sau în interes de serviciu? — Darcey McGonigle, fii serioasă! Ca prietenă, bineînțeles. Puțin îmi pasă de firmă, dar de tine să știi că-mi pasă. Darcey înghiți în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1942_a_3267]