2,062 matches
-
Însă, puterea l-a părăsit. Nevasta cu acte a murit și de-atunci Tatapopii parcă și-a pierdut graiul. A Început să Încurce locul, familia fiului se Împiedica de el prin curte. L-au trimis departe de sat, Într-o baracă de lemn, lângă o padină dintre dealuri, unde se strânge apa de la ploi și nu crește grâul. Stă acolo cu a doua nevastă, nu are lumină electrică, nici apă de băut. În vechiul lui căruț cu care vindea Înghețată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ei din grădină și de prin pomi. Diseară le fac pește fript!”. Cu Lică se Împrieteniseră Într-o tabără pentru elevi. Era undeva, pe malul unui râu, Între niște dealuri care lor, crescuți la câmpie, li se păruseră munți uriași. Barăcile În care dormeau copiii erau aproape numai din lemn și În dormitoarele băieților cartonul pereților era zgâriat de lame de bricege care Închipuiseră desene și cuvinte porcoase. În prima noapte petrecută În dormitoarele cu câte treizeci de paturi, elevii fuseseră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
gazdelor noastre de la IAS: vor găti mâncare mai puțină, iar tovarășul responsabil de la magazia de alimente va fi de-a dreptul Încântat. Vă aștept mâine la mine În birou, cu cererile scrise.” În noaptea aceea a fost vânzoleală În toate barăcile. Nimeni n-a Închis un ochi. La mare preț erau colile de scris și plicurile. Se Întocmeau cererile oficiale și se ticluiau către comandant false scrisori din partea părinților, În care se dădeau motive puternice pentru a le fi odraslele Învoite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
și se desfăceau din Încheieturile cârpite cu sârmă. Ceilalți nu se băgau și-i lăsau să se rostogolească și să se bușească icnit. Le sângerau buzele, nasurile și arcadele desfăcute. Când Începură să mânjească de sânge pereții de carton ai barăcii, un caporal sări Între ei și-i despărți. „Gata!” Le turnară apă din găleți să se spele. Printre șiroaiele ce li se scurgeau În chică și pe fețe Își aruncau Înjurături și amenințări, dar nu făcură nici o mișcare spre a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
o cutie cu compot de gutui și una cu tocană de legume. Le vârî În valiza de lemn pe care o ținea sub pat. A doua zi, trei sferturi dintre soldați plecară către casele lor. Era o liniște nelalocul ei, barăcile deodată se făcuseră uriașe și pustii. Se auzea pentru Întâia oară ciripitul vrăbiilor, iar lătratul potăilor costelive se prelungea În ecouri nefirești printre magaziile de tablă. Camioanele verzi se arătau de tot pașnice, așa cum zăceau tăcute pe platformă și Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nu era nimic de câștigat În plus. Se băgă În vorbă și cealaltă: „Lasă, fată, că sunt și ei mici și n-au de unde. Avem și noi frați În armată și știm că le e greu. Hai, unde mergem?”. „La baracă”, răspunse soldatul tremurat și cu țiuit În ureche. Fetele preluară comanda. Intrară În dormitorul lung și pustiu. Încercară, hâțânându-le, paturile scârțâitoare de fier. Aleseră două care li se părură de Încredere și cerură două cearceafuri curate. Înfățară cu ele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
intra. Ea smulgea prosopul, Îl așternea pe pat, se așeza pe el și depărta genunchii. Trecuseră demult de șase, dar fetele nu protestaseră. Câte unii, când terminau, ziceau „mulțumesc” sau „sărut mâna”. Soarele Începuse să răsară când fetele ieșiră din baracă. Se grăbeau să prindă primul autobuz și să ajungă pe la casele lor. Recunoscători, băieții le umpluseră două sacoșe cu cutii de conserve și cu mărunțișuri ce le-ar fi putut folosi. În spatele barăcii, așezat pe pământ și cu spinarea lipită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Începuse să răsară când fetele ieșiră din baracă. Se grăbeau să prindă primul autobuz și să ajungă pe la casele lor. Recunoscători, băieții le umpluseră două sacoșe cu cutii de conserve și cu mărunțișuri ce le-ar fi putut folosi. În spatele barăcii, așezat pe pământ și cu spinarea lipită de perete, soldatul Cătănuță plângea. Nu știa nici el prea bine de ce și deocamdată nu ținea să se lămurească. Avea o sfârșeală În suflet, i se părea că pierduse ceva de care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
prea devreme acasă și să strice totul cu patima lui de mânz nedus Încă la montă. Însă pe Cătănuță nu gândurile astea Îl Încurcau cel mai tare. Când Îi venise rândul să intre la fete, pășise cam cu șovăială În baracă. Cel care icnea și zgâlțâia patul celălalt nu apucase să-și dezbrace decât un picior, așa că jumătate de pantalon se bâțâia peste margine și se Înmuiase În ligheanul cu apă de clătit. Aproape că Îi venise să se lase păgubaș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
lăsase să-l atingă și să-l Îndrume cu mâna. Nu simțise aproape nimic, afară de o fierbințeală umedă. După ce sfârșise, se grăbise să plece, cât pe ce să se ciocnească de cel care Îi urma. Acum stătea sprijinit de peretele barăcii. Lacrimile i se zvântaseră. Își aminti că, atunci când o strânsese În brațe În zvâcnetele descătușării, sânii fetei Îl Împunseseră În coaste, calzi și ocrotitori. Înainte ca el să coboare, ea Îl mângâiase, În treacăt, pe obraz și pe ureche. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Îndrăgostesc numai de curve. O fi vreun blestem. Mi-o fi făcut cineva vrăji...” Se ridică și porni spre dormitor. Sufletul, tulburat de dragoste și de rămășițele făcătoare de rău ale vinurilor din noaptea ce trecuse, Îl durea. Intră În baraca În care ceilalți sforăiau ori visau cu voce tare. Se culcă și se prăvăli Într-un somn greu. Dormi toată ziua. Spre seară, un plutonier veni să-l trezească. „Spală-te pe ochi, Cătănuță, că pleci În misiune, n-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Împușcare una dintre cele două curve pe care soldații le poștiseră cu o noapte Înainte de aceea a accidentului ce avea să aibă drept urmare nimicirea unei tarlale cu porumb timpuriu. Cum auzise de Întâmplarea ce se petrecuse după plecarea ei din baraca de carton, fata se Îmbrăcase și se sulemenise cum putuse și cât putuse de bine, plecase către orășelul capitală de județ și-l căutase acolo pe procurorul militar, pe care Îl cunoscuse În Împrejurări tainice și deocheate. Îi oferise plăceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
care se arătase vesel-milostiv față de durerea țigăncii a rămas să piară de singurătate și neînțelegere În gogoașa de mătase a acelei nedeslușite Întâmplări. Privit de departe, nesfârșitul gard Înalt ce Înconjura colțul de rai vegetal printre copacii căruia se aflau barăcile pușcăriei-balamuc părea nespus de pașnic. Iedera și alte buruieni cățărătoare Îl acoperiseră cu desăvârșire. Nu se mai zăreau - Înăbușiți de acel dezmăț de tulpini, frunze și flori - nici măcar fioroșii țepi ai sârmei ce făceau gardul și mai Înalt și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Canafas se pierdu printre tufișurile și copacii din imensa incintă a balamucului. Câțiva paznici alergară după el, Însă se lăsară păgubași, Înfrânți de Întinderea curții. Adulmecând aerul cu nările uscate, scorojite și pline de crăpături adânci, Începu să caute printre barăci. Se opri, fără să șovăie prea mult, În fața unor ferestre zăbrelite. Își Înălță cu greu căpățâna chinuită, Își vârî botul printre drugii groși de fier și necheză ușor. Deținutul-pacient Mihai Enin Îl auzi și pentru prima oară În viața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
prin Armenia. Povestea el, că la patru după amiază, suna clopotul și ei lăsau uneltele acolo unde erau în momentul acela, și plecau să se spele. Săracii români, se uitau cu jind peste gardul despărțitor, la prizonierii nemți, care aveau barăci cu apă caldă și cu tot dichisul, pe când ei nenorociții de români erau cazați ca vai de ei. Dar rușii procedau așa, fiindcă aveau mare nevoie de nemți, care erau specialiști în mecanică și utilaje complicate, pe când românii făceau doar
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
întâlniri AA ici-colo, aruncate pe listă pentru variație. în timp ce mă holbam la el, am observat că sala de mese era denumită Salonul de Mese. Salon de Mese pe naiba! Mai curând cocioaba de mese, m-am gândit. Nu, mai bine, baraca de mese. Nu, stați puțin, coliba de mese. Nu, și mai bine, cantina din clădirea condamnaților, m-am gândit cuprinsă de o furie crescândă. M-am uitat din nou în ochii lui Chris. Mai aveam o întrebare. —Ăăăă, Chris, tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
noi ceilalți. Eram vrăjită de apropierea aceea, de căldura mâinii acestui bărbat puternic, mână care se plimba ușor de-a lungul mânecii mele. Dar am ieșit din transă ca să protestez înlăcrimată. Nu înțelegi! Sunt aici numai fiindc-am crezut că baraca asta e o fermă de sănătate. Dar nu e nimic în neregulă cu mine! într-o anumită măsură, mă așteptasem să fiu contrazisă, dar Chris n-a făcut decât să scoată niște exclamații cu tentă generală, menite să mă liniștească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
înapoi în mașină ca să-i caute peruca. O găsi sub banchetă și, după ce îi netezi la loc fusta lui Judy, ca să nu dezvăluie chiar atât de multe, îi aranjă peruca pe cap. Se uită de jur împrejur prin parcare, spre barăcile constructorilor și spre clădirea principală, dar nicăieri nu se vedea nimeni. Terenul era liber. Apucă păpușa și, punându-și-o sub braț, se îndreptă spre șantier. Când ajunse la jumătatea drumului, își dădu seama că nu făcea lucrurile cum trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
detalii erau extrem de importante. încercă să se cațere pe gard, dar nu reuși. Avea nevoie de ceva de care să se sprijine. O bicicletă. De obicei rămâneau câteva în stativul de la intrarea principală. înfundându-și peruca în buzunar, Wilt ocoli barăcile constructorilor, trecu de cantină și tocmai traversa peluza de lângă laboratorul de limbi străine, când din întuneric răsări o lanternă care îi lumină fața. Era paznicul de noapte. — Hei, ce crezi că faci ’mneata aici? întrebă paznicul. Wilt se opri. — Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
dădea încet cu spatele înspre pătratul de furnir. Se opri. Urmă o așteptare agonizantă, timp în care șoferul se dădu jos din cabină și își aprinse o țigară. Un alt bărbat - în mod clar șeful de echipă - ieși dintr-o baracă de lemn, se învârti pe lângă camion și brusc întreg grupul se adună în jurul puțului. Wilt sări de la catedră și se duse la fereastră. De ce dracu’ nu-și vedeau mai departe de treabă?! în cele din urmă șoferul reveni în cabina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
mai primesc străini pe terenul lor, explică rece șeful, cu vocea asprită de o bere pe care o soarbe din picioare. Acolo, cel puțin, trăiesc, fac dragoste, se mănâncă, se otrăvesc, se omoară între ei. Pe când noi discutăm asta în baracă, șoferul de la ziar fumează afară țigară de la țigară (Sandu e șoferul care făcea la fiecare chenzină drumul la angroul din Militari să cumpere mâncare pentru cățeii Politehnicii, cu banii adunați din toată redacția). Îmi vine să spun că, până nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
Atunci când el s-a dus să o viziteze. De ce a vrut să-l împuște? Pentru că flirta cu o ușuratică. Zi-zhen le vânează întotdeauna pe ușuratice. Sunt o țintă bună pentru tragerile la întâmplare. Alerg cât pot de repede înapoi la baraca mea. Închid ușa și-mi dau cu apă rece pe față. Știu că nu e Zi-zhen. Zi-zhen e în Rusia. Femeile, elevele ei, vor să se răzbune pentru Zi-zhen și pentru ele însele. Toate ar fi afectate dacă Mao divorțează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ne despartă. Mao e rebel din fire. În mine, el își descoperă rolul. Cu toate acestea, știu ce risc. Sunt un nimeni în Yenan. Aș putea fi înlăturată oricând în numele revoluției. Așa că alerg din calea necazurilor. Mă mut înapoi în baracă. Nu aștept să fiu „repartizată” în vreun post îndepărtat. Am învățat deja stilul de pedeapsă din cadrul Partidului Comunist. Acționez înainte ca Biroul Politic să pună mâna pe mine. Trebuie să-l oblig pe iubitul meu să depună efort pentru plăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
avutul bucătarului din drum. De fapt, trecu o jumătate de oră înainte ca șoferul, perceptorul districtual și domnul Gupta să reușească să-și continuie drumul. Exact în momentul acela, în zona în care se afla cantonamentul armatei, luminile străluceau dinspre barăci și oamenii, deja îmbrăcați în uniforme kaki, se adunau în jurul stâlpului pe care se ridica drapelul. brigadierul sosi și el la ora stabilită, și, mărșăluind impecabil către poarta principală, se urcă în jeep-ul lui personal. — Gata? lătră el. Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
acum acel călăreț solitar înainta hotărât, urcase ultima creastă, se profila pe cerul înserării cu straiele în vânt, și se pierdu în cele din urmă printre palmieri, oprindu-se la puțul de la miazănoapte, la o sută de metri de primele barăci. Se lăsă să alunece fără grabă pe povârnișul dunei, străbătu tabăra și ajunse lângă targuí-ul ce-și adăpa cămila, în stare să bea o sută de litri dintr-o sorbitură. — Aselam, aleikum! — Metulem, metulem, răspunse Gacel. — Ai un animal bun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]