1,298 matches
-
exterior și nerăbdătoare să moară. Levi (1958/1987) confirmă acest diagnostic, afirmând că însingurarea lor interioară era absolută și că ei erau „mult prea goliți pentru a mai suferi cu adevărat”. În lagărele de femei, omologii lor feminini, numite în batjocură Schmuckstück (bijuteriile), prezentau aceeași solitudine morală și același abandon de sine (Tillon, 1988). Această stare de mare degradare a fost atribuită unei situații de extremă subnutriție, care a dus la distrugerea unei părți însemnate din proteinele corpului (Poliakow, 1964). Așadar
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
doar zece dolari?ț” (Jones, 1957/1975). Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" O primă distincție trebuie făcută între umor și ironie. Ele ar putea fi confundate, însă „ironia înseamnă rea-voință” (Zazzo, 1983), o batjocură dirijată împotriva celuilalt, pe când umorul-apărare se aplică propriei persoane. Bergeret (1973) face aceeași remarcă: „Sarcasmul, care nu operează o protejare împotriva afectului, nu poate fi confundat cu umorul”. Capabil de umor, Freud se putea dovedi și de o ironie caustică
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
a abătut și asupra familiei Petrașcu și chiar sub „naționalistul regim” a lui Antonescu, când soția sa cu un copil mic în brațe a fost purtată prin viscolul iernii spre lagărul de la Târgu Jiu. Sub regimul comunist alte și alte batjocuri și chinuri s-au abătut asupra acestei familii, ca și asupra altor zeci de familii legionare. Iarăși mă întreb: Ce a mai rămas dintr-un trup finit, și-mi răspund: jertfa care nu moare. De acum înainte jertfa acestui mare
Un dac cult : Gheorghe Petraşcu by Gheorghe Jijie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/832_a_1714]
-
a stat vreo câteva luni îngropat în pământ până la gât, Simion s-a decis să câștige sfințenia urcându-se în vârful unui palus (par) de vreo 18 metri, înălțat lângă Antiohia. A stat acolo 35 de ani, în admirația și batjocura a tot felul de gură-cască. Alți „sfinți” au decis să trăiască precum vitele pe câmp, mâncând numai iarbă. Un anume Ammoun a devenit renumit pentru că nu se dezbrăcase și nu se spălase niciodată; dimpotrivă, un alt eremit era admirat pentru că
[Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
cultivator de himere, serdarul Barbu Cornea, „tâlharul cel mare” - au adesea un sfârșit care confirmă premonițiile cronicarului. El are însă și știința ridiculizării subțiri (îi persiflează pe uneltitorii neperformanți, țesători ai unor „sfaturi vrednice de râs”, „deșarte” și „vrednice de batjocuri”), prin bagatelizare și minimalizare, dar îi este la îndemână și persiflarea în absența distilării ironiei, pe fondul unui râs gâlgâitor („dicretul” imperial prin care beizadea Gheorghe era numit nu domn sau guvernator, ci „ban Craiovei”, „l-au făcut” pe fiul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288940_a_290269]
-
Franța. MRP-ul, care se intitula cu mîndrie în 1945 "Partidul celei de a IV-a Republici", era în 1958 identificat cu regimul decăzut, așa cum în urmă cu treisprezece ani Partidul Radical fusese pentru cea de a III-a Republică. Batjocurile care l-au copleșit i-au acoperit realizările, rezumate de Jean Lecanuet, ultimul său președinte, în timpul celui de-al XXI-lea Congres de la Touquet, la 9 mai 1964: "MRP, în douăzeci de ani de existență, și-a îndeplinit misiunea sa
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
turcească a cuvântului „haram”, plecându-se în general de la sensul „lucru interzis”, ilicit. Prin deprecierea semantică, „haram” a ajuns să desemneze în limba română „lucruri obținute fără muncă”, „pleașcă”, „bani luați pe nedrept, în jaf ” (DLR, 2010) sau „termen de batjocură pentru vite păcătoase”. Locuțiunea adverbială „de haram” înseamnă „dat de pomană, degeaba, pe nedrept”, de unde și expresiile legate de slaba calitate a unui obiect sau animal oferit în dar sau spre sacrificare cuiva : „Vită de haram, vită proastă și fără
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
română prin intermediul unor passeurs culturels ca nomazii tătari (Hasdeu, 1988 : 456). Mărturisesc că am fost surprins să aflu că, în limba română veche, hara min(ă), cu variantele aramini, aramină (fem.), desemna o „ființă proastă, ticăloasă, de nimic, cuvânt de batjocură dat țiganilor, „haramin = lăutar” (D.L.R., 361) sau „vagabond, tâlhar” (șăineanu, 1900). Dincolo de cono tația negativă și evoluția semantică a cuvântului „haram”, putem avansa oare ideea că rromii „haramini” au fost de fapt purtătorii unei noțiuni de „haram” islamic, anterioare chiar
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
păstra un respect cu totul deosebit întotdeauna; ei m-au învățăt de mic, conform principiilor cultului creștin adventist, că ziua de odihnă ce trebuie păstrată este sâmbăta. Nici nu vă puteți imagina cât am avut de suferit de pe urma acestei convingeri! Batjocură din partea directorilor, a profesorilor, a colegilor, ba chiar bătăi și alte pedepse. Dar eram mic și nu știam ce înseamnă respectarea drepurilor omului, între care cel al conștiinței și al convingerilor religioase. Au trecut anii și la data de 2
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
și la data de 2 iunie 1975 am fost încorporat. Niciodată nu am fost împotriva ideii de a-mi sluji țara, de a-mi face datoria, de a depune jurământul! Am făcut totul, ba uneori până la epuizare; am acceptat orice batjocură, orice insultă, numai cu o singură rugăminte față de superiori: să mi se respecte conștiința, credința mea, conform căreia ziua mea de odihnă să fie sâmbăta. Dar, în loc de înțelegere, s-au luat măsuri drastice împotriva mea: din prima săptămână de armată
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
ca să ajung să dau toată viața cu... bidineaua? Dacă tot am ajuns cei mai de jos oameni ai societății, dați-ne drumul să plecăm din țară și să mergem în altă parte, chiar dacă ne riscăm existența, dar să scăpăm de batjocura la adresa credinței noastre și la simțământul de oameni tolerați în societate! Aici am dreptul numai la muncă, și aceasta într-un fel anume, căci, neputându-mi continua studiile, sunt sortit să rămân pe loc, fără perspectiva de a mai promova
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
și pe arestații care, vinovați sau nevinovați, sunt aruncați în închisoare. Iar dvs., domnule Ceaușescu, ați uitat neamul din care proveniți și sacrificați poporul. Epoca Ceaușescu nu a adus nimic bun pentru muncitorii de rând, cu foamete, întuneric, frig, necazuri, batjocuri, represiune. Domnule Ceaușescu, credeți că poporul vă iubește și stă alături de dvs.? Dacă credeți asta, greșiți amarnic. Vă dăm un sfat. în cursul vizitelor pe care le efectuați aproape zilnic (bineînțeles, când nu sunteți în vizită în străinătate), la diferite
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
să călătorească, dar prințul Nicu Ceaușescu poate să piardă la poker sume mari de dolari în SUA. Domnule Ceaușescu, puteți vedea că poporul român știe toate nedreptățile ce se întâmplă în România și dorește să puneți capăt corupției, tiraniei și batjocurii. Să nu credeți că aveți de-a face cu niște copii de grădiniță. Poporul român dorește să trăiască liber și fără să fie urmărit de Securitate. Poporul român vrea să cumpere și să mănânce ce vrea, nu ce oferiți dvs.
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
fiind foarte violenți, mai ales pe șoselele ce duc spre Iugoslavia, azvârlind după mașina care nu oprește cu pietre, bețe și înjurând conducătorul mașinii respective. Acestea, culmea ironiei, petrecându-se uneori de sub însemnele și desenele pe care stă inscripția de batjocură: Ceaușescu România ocrotesc copilăria. Ar mai fi multe de spus, dar de ce să vă relatez despre această categorie nevinovată, necunoscătoare decât accidental a ceea ce înseamnă o viață umană, redusă la mizeria de șoim al patriei, când turistul străin este mereu
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
apei pentru a sfinți Numele Dumnezeului lor. Aici dorm în pace veșnică soți plini de tandrețe conjugală, tați mistuiți de dragoste paternă, care, în încrâncenarea unui delir sacru, și-au ucis soțiile dragi, copiii mult iubiți pentru a-i feri batjocură și a-i salva de la apostazie". Sée continuă descriind istoria evreilor ca pe o "odisee funebră și sângeroasă", ca pe "o istorie de doliu și asuprire, de suferințe fără număr". Și se lasă purtat de această notă încrezătoare: "În epocile
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
grea. Totuși, nu este tocmai comică pasiunea personajului de a da mărturie despre slava istorică a armatei ruse. În comentariul din final, naratorul își trădează sentimentul de admirație pe care reușește să-l provoace Zahar-Kalita: Dintr-o dată, au dispărut toată batjocura față de el și condescendența noastră de ieri. În această dimineață înghețată, ivit din căpiță, el nu mai era Supraveghetorul, ci parcă Spiritul acestei Câmpii, care o păzește, care nu a părăsit-o niciodată 210. (trad. a.) 3.4. Teroarea bolii
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
de către cititor. "Audiența" (p. 138) acordată unui medic pensionar (sic transit gloria mundi) a făcut să fiu îngrijorat de propriul meu viitor. Nopți fără somn mă întorceau la audiența acordată acestui bătrîn venerabil, de nimeni respectat, de toți tratat în batjocură. Pe măsură ce anii se adaugă la vîrsta mea, doctorul era tot mai prezent în amintirile mele și acea audiență îmi revine în minte obsesiv și acum. În Senegal, la Dakar, am trăit o experiență emoțională, de un alt gen, amară rău
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
lui Baiazid și simt frisoane în tot corpul. După lux, palate, victorii militare, haremuri, a urmat cușca aceea diavolească. Lumea îl privea ca pe un maimuțoi. Îmi închipui comentariile și jalnica sa viață între resturile proprii și hrana aruncată în batjocură. Umilința fără margini pe care a îndurat-o este un chin mai îngrozitor decît tortura. Încep să simt boarea unui vînt mîngîietor și simt plăcerea aromei de cafea. Sigur, nu voi fi acasă, dar am certitudinea că în viitor voi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
somei sunt solidare cu experiența extatică provocată de absorbția ei. Am băut soma, citim într-un imn celebru (VIII, 48), am devenit nemuritori; am ajuns la lumină, i-am aflat pe Zei. Cu ce ne poate tulbura acum impietatea sau batjocura celui muritor, o, nemu-ritorule?" (str. 3). Soma este rugată să prelungească "timpul vieții noastre"; deoarece ea este "paznicul trupului nostru" și "slăbiciunea, bolile au fost puse pe fugă" (după traducerea lui L. Renou). Soma deșteaptă gândirea, reînsuflețește inima și curajul
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
dânsa suntem noi." (M. Eminescu) O, dacă fiecare continent, fiecare țară, fiecare oraș, comună, sat ori cătun din vârful muntelui, ori rătăcit în nesfârșitele câmpii ar fi avut un "moș Danilov" omenirea ar fi fost scutită de atâta suferință și batjocură, s-ar fi bucurat mai mult de cele pământești și n-ar fi visat la cai verzi pe pereți inventând și scornind cu mintea în delirul halucinant al burților goale spațiul inexistent numit RAI, unde poți găsi o bucată de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
o produce mizeria în sufletul celor condamnați, căci în sufletul nenorocit și simțămintele se nenorocesc. Acolo leproșii ar fi primit nevestele și ibovnicele necredincioase să le spurce cu pofta lor și cu puroiul lor fetid, cu gura fără dinți, cu batjocura pumnilor fără degete, pedeapsă mai cumplită pentru aceste păcătoase decât tăișul gealatului. Dar acestea sunt închipuiri bolnave căci, trecând pe lângă aceste câmpuri, ți se îmbolnăvește facultatea închipuirii. Doar câte un bețiv întârziat mai trece prin preajma acestui pustiu. La marginea dinspre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
nu avem de mâncare"); lua florile, murdărindu-le cu lutul de pe mâini, îmi întindea mâna să i-o sărut, mi se făcea greață, dar el mă sfătuia: "Să nu-mi mai aduci flori... n-am murit... cu florile este o batjocură, ne sărăcesc florile, nu mai avem grâu de când cu moda asta nelegiuită...; tu să înveți să fii cumpănit". Atunci am auzit întâia oară acest cuvânt. Cred că l-am schițat corect pe Părintele Vania. Dar, ca și sărăcia, care provoacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
VII-a lucrasem În timpul anului școlar la un proiect cu Scrisoarea pierdută și avusesem și acolo o idee năstrușnică: țineam morțiș că nu trebuie să se râdă. Tratam subiectul ca pe o tragedie. Profesorul de română era furios: „Ce-i batjocura asta? Poate că mâine te pui să faci din Apus de soare al neamului nostru o comedie!?“. Eu m-am Încăpățânat În convingerea mea (pe care o mențin și azi), dar tragedia Scrisorii mele e că nu a văzut lumina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Cu cinci minute Înainte de ridicarea cortinei, Volpe pătrunde cu pas amenințător În sală și strigă la mine că nu am respectat promisiunile inițiale. „Cum e posibil să bagi un Înger În camera lui Faust? |sta nu-i realism, asta-i batjocură. O să râdă lumea În sală.“ Contextul În care inventasem apariția Îngerului era, pe scurt, următorul: când Mefisto intră În cabinetul de lucru al lui Faust, e Însoțit de cinci asistenți, inventați de Niky și de mine, care, la fel ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
1855/... Au mers ei cum au mers „zmeii” lui moș Luca, cu popasuri pe la Podul Timișeștilor, pe la Blăgești și la Podul Leloaiei /Iloaiei/ și tocmai a doua zi, când obosiseră ca niște ogari, încât mergeați mai mult pe lângă căruță, în batjocura drumeților, așa, cam pe la asfințitul soarelui, iată și rohatca Păcurarilor. Aici, un flăcăoan glumeț v-a întâmpinat cu ironii usturătoare: „ Moșule, ié sama de ține bine telegarii ceia, să nu ieie vânt; că Iașul ista-i mare, și Doamne ferește să
Un humuleștean la Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1273_a_1920]