711 matches
-
în martie 1912 să construiască noul lăcaș de cult după planurile lui Josef Bedeus von Scharberg. Conform proiectului, turnul clopotniță urma să fie mutat spre interior cu 30 de centimetri, iar coronamentul turnului să fie modificat dintr-unul de tip bavarez (în formă de bulb de ceapă) într-unul ascuțit, specific Transilvaniei. Cheltuielile de construcție au fost estimate la circa 167.000 de coroane, motiv pentru care Presbiteriul Bisericii Evanghelice s-a împrumutat cu suma de 168.000 de coroane de la
Biserica Sfântul Ioan din Sibiu () [Corola-website/Science/324059_a_325388]
-
Funès) este ministru al regelui Spaniei. El este un om înșelător, ipocrit și lacom, care colectează el-însuși taxele, pe care le deturnează în folosul său. Ministrul este detestat de oamenii pe care-i asuprește. Acuzat de frumoasa regină de origine bavareză că a făcut un copil nelegitim cu una din domnișoarele ei de onoare, Don Salluste a fost deposedat de funcțiile sale și condamnat să se retragă într-o mănăstire. Decis să se răzbune, el concepe un plan ingenios pentru a
Mania grandorii () [Corola-website/Science/325870_a_327199]
-
de la plecarea lor din regiunea fluviului Elbei până la colonizările din Italia. Alboin a rămas celebru timp de mai multe secole, fiind eroul unor poeme epice. Calitățile militare și regale i le-au apreciat nu numai longobarzii, ci și saxonii și bavarezii. Pentru a duce la capăt lovitura și a-și legitima pretențiile la tron, Helmichis s-a însurat cu regina văduvă Rosamunda, a cărei poziție înaltă în societate se întemeia și pe descendența sa regală gepidă. Astfel, Helmichis și-a asigurat
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
că în perioada în care regele Sigebert I de Austrasia a fost asasinat de către Chilperic I de Neustria (584), Euin s-a căsătorit cu una dintre fiicele ducelui Garibald I de Bavaria, pe care cronicarul îl numește ca "rege al bavarezilor". Sora mai mare a soției lui Euin a fost Theodelinda, care în 589 a devenit soțșia regelui Authari al longobarzilor. În 587 regele Authari a trimis o armată sub conducerea lui Euin în Istria. Ca urmare a radiruilor și jafurilor
Euin de Trento () [Corola-website/Science/325043_a_326372]
-
Aripert al II-lea (de asemenea, Aribert) (d. 712) a fost duce longobard de Torino și apoi rege al longobarzilor din Italia din anul 701 și până la moarte, fiind ultimul suveran al acestora din dinastia bavareză. Duce de Torino și fiu al regelui Raginpert al longobarzilor, Aripert a fost asociat la conducerea regatului de către tatăl său încă din anul 700. El a fost înlăturat de către fostul rege, Liutpert, care a preluat succesiunea de la Raginpert, însă Aripert
Aripert al II-lea al longobarzilor () [Corola-website/Science/325046_a_326375]
-
a părăsit capitala, ducând cu el tezaurul regal și încercând să treacă în Galia în timpul nopții. S-a înecat însă în râul Ticino, iar Ansprand a fost aclamat ca suveran. Aripert al II-lea a fost ultimul membru al dinastiei bavareze (familiei Agilolfingilor) care a purtat Coroana de fier a regilor longobarzi.
Aripert al II-lea al longobarzilor () [Corola-website/Science/325046_a_326375]
-
o astfel e căsătorie l-ar fi transformat pe Audoin într-un moștenitor legitim al tronurilor ostrogot și thuringian. O altă explicație asupra originilor Rodelindei este oferită de István Boná, care consideră că ea ar fi putut fi o prințesă bavareză, diferită de prințesa thuringină cu care Audoin s-ar fi logodit mai târziu.
Rodelinda a longobarzilor () [Corola-website/Science/325063_a_326392]
-
apostolul germanilor"), thuringienii au devenit din nou supuși ai francilor, fiind guvernați de duci franci având reședința la Würzburg, către sud. Autoritatea ducilor de Thuringia s-a extins sub Carol Martel și asupra unor părți din Austrasia și din platoul bavarez, inclusiv asupra văilor râurilor Lahn, Main și Neckar. Orașul-târg Raab constituia frontiera de sud-est a Thuringiei în acea vreme. Văile Werra și Fulda se aflau în interiorul său, formațiunea ajungând până în câmpia Saxoniei în nord. Poziționarea sa centrală în Germania de
Turingieni () [Corola-website/Science/325079_a_326408]
-
Welf s-a căsătorit cu Ethelinde, fiică a lui ducelui de Bavaria Otto de Nordheim. Deși tatăl său, marchiz de Este, influențat de verișoara sa Matilda de Toscana, a continuat cu fermitate să slujească interesele Papalității, Welf, care moștenise statele bavareze și ale cărui interese se legau mai degrabă de Germania, a devenit susținător al Imperiului. Atunci când socrul său, ducele Otto de Nordheim a trecut în tabăra adversarilor lui Henric al IV-lea și și-a abandonat ducatul, Welf a rămas
Welf I de Bavaria () [Corola-website/Science/325112_a_326441]
-
a divorțat de ea, imediat după care (în 1070) fidelitatea i-a fost răsplătită prin numirea sa ca duce de Bavaria în locul lui Otto al II-lea de Nordheim. Acest eveniment a avut loc la Goslar în 1070, când statele bavareze s-au supus în tăcere noului duce desemnat, care era reprezentantul uneia dintre cele mai vechi familii din zonă. Repudierea ducesei, care ar fi putut fi reținută ca un act de injustiție, pare să nu îi fi adus niciun prejudiciu
Welf I de Bavaria () [Corola-website/Science/325112_a_326441]
-
o ciocnire între cruciați, care prădau teritoriul bizantin pe drumul lor către Constantinopol, și mercenarii pecenegi ai împăratului bizantin Alexios I Comnen. Cruciada în sine, odată cu intrarea în Anatolia, s-a încheiat dezastruos; după ce au trecut de Heraclea în septembrie, bavarezii lui Welf, ca și alte contingente de cruciați, au căzut în ambuscada pusă la cale de trupele sultanului Kilij Arslan I al selgiucizilor și au fost masacrate. Welf a reușit să scape din acest masacru, însă a murit pe drumul
Welf I de Bavaria () [Corola-website/Science/325112_a_326441]
-
Paște a anului 941 în Quedlinburg. Conspirația a fost descoperită, iar Henric a fost închis în Ingelheim, fiind eliberat după penitența din ziua de Crăciun a aceluiași an. În 948, el a primit Ducatul de Bavaria, în virtutea căsătoriei cu nobila bavareză Judith de Bavaria. Henric a apărat, după care a extins hotarele Ducatului de Bavaria prin războaie împotriva maghiarilor și prin achiziționarea Mărcii de Verona (Friuli în 952. Ca pețitor al fratelui său, regele, Henric a adus-o pe regina Adelaida
Henric I de Bavaria () [Corola-website/Science/325241_a_326570]
-
Arnulf de Carintia. Prin dinastia regală a Ottonienilor, fiii și nepoții lui Luitpold au devenit duci de Bavaria, după cum urmează: Luitpold, markgraf de Carintia și de Pannonia Superioară, conte de Nordgau, căzut în bătălia de la Pressburg O relație cu familia bavareză de Wittelsbach este posibilă, deși nu este dovedită: contele palatin Arnulf al II-lea a construit în jurul lui 940 un castel la Scheyern, iar conții de Scheyern de mai târziu, conți palatini bavarezi de la 1120, sunt considerați drept strămoși ai
Luitpoldingi () [Corola-website/Science/325249_a_326578]
-
bătălia de la Pressburg O relație cu familia bavareză de Wittelsbach este posibilă, deși nu este dovedită: contele palatin Arnulf al II-lea a construit în jurul lui 940 un castel la Scheyern, iar conții de Scheyern de mai târziu, conți palatini bavarezi de la 1120, sunt considerați drept strămoși ai familiei Wittelsbach.
Luitpoldingi () [Corola-website/Science/325249_a_326578]
-
, reprezintă o confruntare militară desfășurată în ziua de 4 iulie 907, în care armata bavareză a fost înfrântă de către maghiarii invadatori. Markgraful Luitpold de Bavaria și-a constituit o puternică armată, cu scopul de a obține o victorie decisivă asupra maghiarilor care invadau Germania de sud, după ce își constituiseră un stat în centrul Europei. Armata
Bătălia de la Pressburg () [Corola-website/Science/325258_a_326587]
-
originare din Saxonia. El era singurul fiu care i-a supraviețuit ducelui Berthold de Bavaria de Bavaria. Cu toate acestea, dat fiind că era minor la moartea tatălui său din 947, regele german Otto I "cel Mare" a acordat ducatul bavarez propriului său frate, Henric I. Dat fiind că acesta din urmă s-a căsătorit în jur de 937 cu Judith, fiică a fostului duce Arnulf "cel Rău", unchiul lui Henric "cel Tânăr", acesta avea tot dreptul să revendice titlul ducal
Henric al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325252_a_326581]
-
probabil din cauză că se raliase cauzei rebeliunii împotriva împăratului în cadrul Războiului celor Trei Henrici, instigat de către predecesorul său, Henric "cel Certăreț" și de episcopul Henric I de Augsburg. Alături de forțele ducelui Boleslav al II-lea de Boemia, răsculații au ocupat orașul bavarez Passau, însă au fost înfrânți de către trupele imperiale. La întrunirea de Paște de la Magdeburg, Otto al II-lea l-a depus pe Henric "cel Tânăr" și a conferit Ducatul de Carintia nepotului său din Dinastia Saliană, Otto de Worms, sub
Henric al III-lea de Bavaria () [Corola-website/Science/325252_a_326581]
-
pozițiile amenințate și a ridicat steagul revoltei împotriva tatălui în 953. Pe când el s-a bucurat de sprijinul supușilor săi din Suabia, aliatul și cumnatul său, ducele Conrad "cel Roșu" de Lorena, a întâmpinat rezistență din partea alor săi din Lorena. Bavarezii ducelui Henric I, unchiul lui Liudolf și fratele mai mic al lui Otto I, l-au sprijinit pe Liudolf, însă regele a reușit să pună capăt răscoalei. Dretp urmare, în 954 Liudolf a fost deposedat de ducatul său și, cu toate că
Liudolf de Suabia () [Corola-website/Science/325292_a_326621]
-
de detronare a suveranului legitim. Astfel au stat lucrurile în 662, în privința lui Grimoald I de Benevento (duce de Benevento, dar fiu al unui duce de Friuli), care a reușit să uzurpe tronul de la regii Godepert și Perctarit (din dinastia bavareză), în ciuda opoziției ducilor "neustrieni" de Asti și Torino. Un alt exemplu îl oferă Alahis, duce de Trento, care în 688-689 a reușit să ocupe tronul de la Pavia, înainte de a fi înfrânt de către Cunincpert. De asemenea, Ansfrid, duce de Friuli, care
Austria longobardă () [Corola-website/Science/324779_a_326108]
-
de Ăști și totodată cu mâna nepoatei regelui Wacho al longobarzilor. Cu aceasta, el a avut doi copii, Gundpert și Aripert, cel din urmă ajungând rege mai tarziu, în 653, primul monarh al longobarzilor din ramură lui Gundoald a dinastiei bavareze. Gundoald a fost ucis accidental de către o săgeată în 616.
Gundoald de Asti () [Corola-website/Science/324809_a_326138]
-
pe soția și pe fiul (Cunincpert) acestuia din urmă la Benevento și a preluat el însuși coroana regală a longobarzilor. Tot atunci s-a căsătorit imediat cu sora lui Godepert, tocmai pentru a stabili o legătură de rudenie cu dinastia bavareză din Regatul longobard. Bravura și îndemânarea sa pe câmpul de luptă au asigurat mai multe victorii ale longobarzilor. Astfel, el și-a condus armatele pentru a obține o victorie personală asupra trupelor bizantine ale împăratului Constans al II-lea lângă
Grimoald I al longobarzilor () [Corola-website/Science/324799_a_326128]
-
căutat să încheie o alianță matrimonială prin căsătoria sa cu o prințesă francă, însă acest proiect a eșuat. După aceea, într-o manevră care mai târziu va influența soarta Regatului longobard, regele s-a apropiat de inamicii tradiționali ai francilor, bavarezii, pentru a se căsători cu prințesa Theodelinda. Această nouă alianță a condus la o apropiere între franci și bizantini, însă Authari a reușit să respingă atacurile francilor, în 588 și, în ciuda unor severe înfrângeri inițiale, în 590). Perioada de domnie
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
prim plan pe Arioald, duce de Torino și totodată cumnatul lui Adaloald, dat fiind că se căsătorise cu sora sa și fiica Theodelindei, Gundeberga). Adaloald a fost depus în 625, iar Arioald a devenit rege. Lovitura de stat împotriva dinastiei bavareze, reprezentate de Adaloald și Theodelinda, care l-a adus pe Arioald pe tronul regatului, a deschis o perioadă de conflict dintre cele două componente religioase ale statului. Dincolo de chestiunile de credință, conflictul avea coloratură politică, dat fiind că opunea pe
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
inovații semnificative, un semn al progresului influenței latine asupra obiceiurilor longobarde. După scurta domnie a fiului lui Rothari, Radoald (652-653), ducii au ales ca rege pe Aripert I, duce de Asti și nepot al Theodelindei. Astfel revenea pe tron dinastia bavareză, un semn de predominanță a facțiunii catolice față de cea ariană, iar domnia lui Aripert a fost cunoscută prin puternica represiune împotriva arianismului. Înainte de a muri (661), Aripert a divizar regatul între cei doi fii ai săi, Perctarit și Godepert, procedură
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
Trento, Alagis, chiar dacă a făcut-o cu costul unor concesii teritoriale, în cele din urmă Alagis obținând ducatul de Brescia). La moartea lui Perctarit din 688, Alagis s-a revoltat din nou, raliindu-se oponenților față de politica pro-catolică a dinastiei bavareze. Inițial, fiul și succesorul lui Perctarit, Cunincpert a fost înfrânt și nevoit să se refugieze în isola Comacina, însă în 689 a reușit să îl înfrângă pe Alagis în bătălia de la Coronate, pe râul Adda, dușmanul său căzând în luptă
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]