763 matches
-
avea un blindaj foarte gros și era dotat cu tunul de calibrul 128 mm PaK 44 L/55, capabil să penetreze blindajul oricărui tanc al Aliaților, chiar și la distanță mare (mai mult de 3,5 kilometri). Suprastructura avea un blindaj frontal gros de 250 mm, iar carcasa avea în partea frontală o grosime de 150 mm. Tunul avea un câmp de rotire orizontal de doar 10°. Vehiculul trebuia rotit cu totul pentru a ochi țintele rapide sau cele aflate în afara
Jagdtiger () [Corola-website/Science/315840_a_317169]
-
provizii. Italo Balboa notase în timpul în care se aflase la comanda trupelor din Africa: „Tancurile noastre ușoare, deja învechite și înarmate doar cu mitraliere, sunt depășite complet. Mitralierele mașinilor blindate britanice le împroașcă cu gloanțe, care le străpunge cu ușurință blindajul”. În acest timp, comandantul britanic Wavell aștepta ca italienii să-și întindă la maximum liniile de aprovizionare, mai înainte de a declanșa contraatacul de la Marsa Matruh. Forțele italiene de la Sidi Barrani aveau probleme MARI în ceea ce privește dispunerea lor în teren. Cele cinci
Istoria militară a Italiei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/316496_a_317825]
-
fi întreruptă. Încă de la apariția tancului T-34 existau planuri pentru proiectarea unui model mai performant. În 1943, Birourile de Proiectare Morozov au reluat lucrul la proiectul T-34M, oprit din cauza războiului. Rezultatul a fost tancul T-44, care avea un blindaj mai gros din cauza unui design superior. T-44 folosea o suspensie de tip bară de torsiune, mult mai puțin voluminoasă decât suspensia Christie de la tancul T-34. Principalul dezavantaj al tancului T-44 era turela, în care nu se putea
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
în februarie 1945. În urma testelor din martie și aprilie 1945, tancul a intrat în dotarea Armatei Roșii cu denumirea oficială T-54. Tancul avea aproape același tren de rulare și șasiu folosit la T-44. Principala diferență era folosirea unui blindaj mai gros în partea frontală și utilizarea unui alt tip de oblon pentru mecanicul conductor. Inelul turelei avea acum un diametru de 1800 mm, iar turela avea un blindaj cu o grosime de 180 mm în partea frontală, între 90
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
și șasiu folosit la T-44. Principala diferență era folosirea unui blindaj mai gros în partea frontală și utilizarea unui alt tip de oblon pentru mecanicul conductor. Inelul turelei avea acum un diametru de 1800 mm, iar turela avea un blindaj cu o grosime de 180 mm în partea frontală, între 90 și 150 de mm în lateral și 30 de mm deasupra. Unitatea de foc consta într-un tun de tip D-10TK, calibru 100 mm, și două mitraliere GWT (7
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
să înceapă, a fost luată decizia modernizării tancului. Noua turelă a fost testată pe două tancuri T-44 modificate. Un alt prototip al tancului T-54 a fost construit în luna iulie 1945, fiind denumit "Obiekt 137". Turela avea un blindaj mai gros (200 de mm în partea frontală și între 125 și 160 de mm în lateral). Tancul era înarmat cu două mitraliere medii SG-43 de 7,62 mm montate pe aripile de protecție ale șenilelor în cutii fixe. Acestea
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
T-54 a fost construit la fabricile din Nijni Taghil și Harkov începând cu anul 1947. Producția a suferit din cauza modificărilor aduse designului. Primul model fabricat în serie a fost denumit T-54-1 sau T-54 Model 1946. Acesta avea un blindaj mai gros pentru cutia blindată a tancului față de al doilea prototip (80 mm în lateral, 30 de mm deasupra și 20 mm dedesubt). Când producția în masă a demarat, au apărut probleme legate de calitatea construcției și nemulțumiri legate de
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
blindate; cantitatea totală era de 680 litri de motorină. Tancul avea la dispoziție acum 45 de lovituri pentru tunul principal. Muniția consta în proiectile explozive și antitanc. Existau planuri pentru introducerea proiectilelor HEAT de tip BK5M care puteau perfora un blindaj de 390 mm. Aparatul optic de observare TPKU al comandantului urma să fie înlocuit de un model TPKUB sau TPKU-2B. Luneta de vizare a ochitorului urma să fie de tip TNP-165. S-a renunțat la mitraliera antiaeriană grea de calibru
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
grea de calibru 12,7 mm DȘK fiindcă designerii au considerat-o inutilă în cazul atacului la sol al avioanelor cu reacție. Tancul urma să fie echipa cu un sistem de proctecție contra incendiului de tip "Rosa". Turela avea un blindaj mai gros, dispozitiv de vedere pe timp de noapte și sistemul îmbunătățit de stabilizare în două planuri al modelului T-54B. Blindajul din partea din spate a cutiei blindate a fost redus ușor, pentru a contrabalansa greutatea noului echipament. T-55 avea
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
reacție. Tancul urma să fie echipa cu un sistem de proctecție contra incendiului de tip "Rosa". Turela avea un blindaj mai gros, dispozitiv de vedere pe timp de noapte și sistemul îmbunătățit de stabilizare în două planuri al modelului T-54B. Blindajul din partea din spate a cutiei blindate a fost redus ușor, pentru a contrabalansa greutatea noului echipament. T-55 avea o performanță superioară tancului greu IS-2 în toate privințele, inclusiv în cazul cadenței de tragere (cel puțin 4 lovituri pe minut
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
contrabalansa greutatea noului echipament. T-55 avea o performanță superioară tancului greu IS-2 în toate privințele, inclusiv în cazul cadenței de tragere (cel puțin 4 lovituri pe minut în comparație cu mai puțin de 3 lovitori în cazul tancului Iosif Stalin). În ciuda blindajului mai subțire în partea frontală (200 de mm în comparație cu 250 de mm), T-55 avea performanțe mai bune decât tancului greu IS-3, fiindcă avea un tun superior și mobilitate sporită. Tancurile grele au devenit rapid depășite la apariția conceptului de
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
în 1958 și în dotarea Armatei Roșii la 8 mai 1958. În 1961 a început dezvoltarea unui sistem de protecție NBC îmbunătățit. Scopul acestuia era să protejeze echipajul de neutronii rapizi; împotriva radiației gamma era asigurată o protecție adecvată de blindajul gros și de sistemul de bază PAZ. A fost dezvoltată o captușeală antiradiație din plumb, plastifiată, pentru a rezolva această problemă. Acest strat era montat în interior, necesitând mărirea oblonului mecanicului conductor precum și rama acesteia. Acest strat, denumit POV, avea
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
cursurilor de apă. Din cauza numărului mare de tancuri fabricate și a vârstei acestui model, T-54/55 este un tanc ușor și ieftin de achiziționat. Deși acest model nu se poate compara cu tancurile principale de luptă moderne, prin modernizarea blindajului și armamentului din dotare se îmbunătățesc performanțele seriei T-54/55 până la punctul în care tancul nu poate fi ignorat pe câmpul de luptă. Seria de tancuri T-54/55 are însă numeroase defecte. Profilul redus al tancului este realizat
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
cu țările arabe care aveau în dotare tancuri T-54/55, poziționându-se la baza pantelor. Tunul de 100 mm nu este la fel de eficient ca tunurile noi de calibru 105, 120 și 125 mm. Principalul dezavantaj al tancului este însă blindajul ușor. În Războiul din Vietnam, tancul s-a dovedit a fi foarte vulnerabil în cazul unui atac cu rachete antitanc teleghidate LAW și în cazul loviturilor tunului de calibru 76 de mm al tancului ușor M41 Walker Bulldog. Muniția din
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
cazul unui atac cu rachete antitanc teleghidate LAW și în cazul loviturilor tunului de calibru 76 de mm al tancului ușor M41 Walker Bulldog. Muniția din interior nu este protejată. Din acest motiv, riscul unei explozii secundare catastrofale în urma perforării blindajului este semnificativ mai mare. Deși T-54/55 poate fi îmbunătățit, armata irakiană a avut pierderi mari în confruntările formațiunilor blindate din timpul operațiunii Furtună în Deșert ale tancurilor T-55 îmbunătățite împotriva tancurilor americane M1 Abrams și M60 Patton
T-54/55 () [Corola-website/Science/316245_a_317574]
-
oficial SdKfz 250, avea la bază șasiul model D7 al semișenilatului SdKfz 10. Acesta a fost scurtat, renunțându-se la o roată din angrenajul șenilelor. Deasupra șasiului era montată o suprastructură ("Panzerwanne") cu un design nou, care beneficia de un blindaj cu o grosime între 8 și 14,5 mm. Noul model de șasiu a fost denumit D7p (p venea de la Panzer, adică blindaj) Din cauza problemelor legate de producție, semișenilatele SdKfz 250 au ajuns pe front abia la mijlocul anului 1941. Odată ce
SdKfz 250 () [Corola-website/Science/320118_a_321447]
-
angrenajul șenilelor. Deasupra șasiului era montată o suprastructură ("Panzerwanne") cu un design nou, care beneficia de un blindaj cu o grosime între 8 și 14,5 mm. Noul model de șasiu a fost denumit D7p (p venea de la Panzer, adică blindaj) Din cauza problemelor legate de producție, semișenilatele SdKfz 250 au ajuns pe front abia la mijlocul anului 1941. Odată ce producția de vehicule SdKfz 250 a fost suficientă, variantele specializate SdKfz 252 și SdKfz 253 au fost scoase din producție. În 1942, semișenilatul
SdKfz 250 () [Corola-website/Science/320118_a_321447]
-
muniție și armamentul din dotarea soldaților. Accesul se făcea în mod normal prin ușa din spatele vehiculului, dar soldații preferau să sară prin acoperiș pe câmpul de luptă. Echipajul era protejat la nevoie, în caz de vreme rea, de o prelată. Blindajul era format din două bucăți, prinse prin bolțuri între ele: partea din față care proteja motorul și partea din spate care proteja echipajul și soldații. Blindajul era suficient pentru armele de calibru mic ale infanteriei sau schijele artileriei, dar semișenilatul
SdKfz 250 () [Corola-website/Science/320118_a_321447]
-
luptă. Echipajul era protejat la nevoie, în caz de vreme rea, de o prelată. Blindajul era format din două bucăți, prinse prin bolțuri între ele: partea din față care proteja motorul și partea din spate care proteja echipajul și soldații. Blindajul era suficient pentru armele de calibru mic ale infanteriei sau schijele artileriei, dar semișenilatul era vulnerabil când era atacat de mitraliere grele, tunuri antitanc sau tancuri. Armamentul standard consta într-o mitralieră MG 34, cu scut de protecție, montată pe
SdKfz 250 () [Corola-website/Science/320118_a_321447]
-
M48 Patton. M47 a fost ultimul tanc american dotat cu o mitralieră amplasată în cutia blindată, în dreapta mecanicului conductor. Aceasta era deservită de al cincilea membru al echipajului. Inelul turelei era mai mare decât cel al tancului M46, iar forma blindajului turelei era superioară. Masca tunului era ascuțită, forma acesteia fiind similară celei folosite de tancul M60A1 apărut la începutul anilor 1960. Tancul M47 Patton a fost fabricat între luna iunie a anului 1952 și noiembrie 1953. Producția totală a fost
M47 Patton () [Corola-website/Science/320143_a_321472]
-
un vânător de tancuri folosit de Armată Română în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În anul 1943 au fost transformate treizeci și patru de exemplare la Atelierele Leonida, fiind folosite materiale capturate de la Armată Roșie: sașiul era de la tancurile Ț-60, blindajul suprastructurii era de la tancurile BT-7, iar tunurile F-22 de calibru 76,2 mm Model 1936 erau de fabricație sovietică. Vânătorii de tancuri au fost folosiți de către Divizia 1 Blindata "România Mare" și de către Divizia 8 Cavalerie Motorizata pe Frontul de
TACAM T-60 () [Corola-website/Science/320146_a_321475]
-
întreținerea fiind simplă. Tunului sovietic F-22 de captura calibru 76,2 mm Model 1936 i-a fost îndepărtat afetul, fiind construit un nou cadru pentru montarea să pe sașiul țancului Ț-60. Suprastructura noului vehicul era construită din plăci de blindaj de la tancurile sovietice capturate. Suspensia a fost ranforsata fiindcă vehiculul era mai greu cu 3 tone. Primul prototip, construit la Atelierele Leonida, a fost gata pe 19 ianuarie 1943. Tunul F-22 avea un afet nou, conceput și turnat la Atelierele
TACAM T-60 () [Corola-website/Science/320146_a_321475]
-
de îndreptare (ochire) a tunului a fost adaptat practicilor artileriștilor români, iar un sistem de protecție împotriva reculului a fost montat pentru a proteja tunarul. Echipajul și tunul erau protejați de un scut din 3 părți, gros de 15 mm. Blindajul era tăiat de la tancurile sovietice de cavalerie BT-7, industria autohtonă nefiind capabilă încă să producă plăci de blindaj de calitate superioară. Vânătorul de tancuri transporta 44 de proiectile perforante de fabricație română, model Costinescu de 6,6 kilograme. Sașiul a
TACAM T-60 () [Corola-website/Science/320146_a_321475]
-
a fost montat pentru a proteja tunarul. Echipajul și tunul erau protejați de un scut din 3 părți, gros de 15 mm. Blindajul era tăiat de la tancurile sovietice de cavalerie BT-7, industria autohtonă nefiind capabilă încă să producă plăci de blindaj de calitate superioară. Vânătorul de tancuri transporta 44 de proiectile perforante de fabricație română, model Costinescu de 6,6 kilograme. Sașiul a fost modificat pentru a face față noilor cerințe: un nou scut de protecție pentru motor a fost montat
TACAM T-60 () [Corola-website/Science/320146_a_321475]
-
denumit modelul Ghiulai. Galeții au fost turnați și finisați la Industria Sârmei din Câmpia Turzii, uzinele IAR din Brașov și Atelierele Concordia din Ploiești. Pentru a mări stabilitatea sașiului în timpul tragerilor, a fost instalat și un sistem de frânare la galeți. Blindajul sașiului avea o grosime între 15 și 35 de milimetri, în funcție de anul în care fusese fabricat tancul Ț-60. Treizeci și patru de exemplare au fost transformate la Atelierele Leonida până la sfârșitul anului 1943. Șaisprezece vehicule au fost repartizate Companiei 61 TACÂM
TACAM T-60 () [Corola-website/Science/320146_a_321475]