650 matches
-
creion bicolor nou-nouț și un carnețel cu multe pagini, pe care să mâzgălească, dar copilul, după ce luă creionul și carnetul și le răsuci puțin în mâini cu o anumită curiozitate, le azvârli cât colo pe dușumele și se porni să bocească și mai amarnic, cerând înapoi bancnotele mari și frumos colorate aduse de Gospodin. Ei, nu fi porc, că-ți trag palme!... îl amenință tatăl său pe jumătate în glumă și pe jumătate în serios, vădit indispus și incomodat de cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
preveni ca nu cumva să uite să-l poftească și pe el la botez. Ștefănel, care asistase zăpăcit la această plecare precipitată nu se știe unde și nici de ce a mamei sale, nepricepând nimic din cele întâmplate, se porni să bocească și să-și strige mama, cu deznădejdea unui copil care se simte abandonat. Lui Virgil nu-i trebui mult timp ca să-și dea seama că singur n-ar fi putut să se descurce și cu copilul, și cu serviciul. Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
se descurce și cu copilul, și cu serviciul. Ar fi fost bine să-l dea în grija unei femei serioase, care mai crescuse copii, dar cui?... Parcă ghicind ce gânduri îi treceau prin cap tatălui său, copilul se porni să bocească și mai amarnic: Unde e mama?... O vreau pe mama!... Mama, mama!... Lasă, nu mai plânge, că mama o să vină înapoi... Hai, taci..., încercă Virgil să-l liniștească, gândindu-se ce s-ar fi cuvenit să facă. După ce îi dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
care venea aproape zilnic să facă curat în apartament. Între timp, începuseși să schimbi gradele de pe epoleți cum își schimbă alții ciorapii murdari, și în termen record ai dat stelele mici pe cele mari. Gheorghiu-Dej dăduse colțul și țara îl bocise trei zile ca pe un adevărat erou, iar Maurer slăbit la capătul atîtor lupte revoluționare îl unse pe Geniu în funcția de Secretar General al Partidului. Aici începe dilema mea, dacă toată lupta asta oarbă pe care ai dus-o
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
fi știut niciodată, dacă tovarășa nu ar fi citit cu glas tare ce scria pe el, te iubesc, Înainte de a rupe hârtiuța În bucățele, adăugând: la vârsta asta Îți iubești doar părinții, patria și partidul. Tovarășa Codruța a Început să bocească din nou. Dacă nu ar fi fost patria și partidul, nu ar fi avut pe cine sa iubească În copilărie, În afară de Rita și Dolfi, colegi de copilărie, căci ea era un copil abandonat din naștere și crescut la Casa copilului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
racul și încercă să schițeze un zâmbet superior, dar îi ieșise unul chinuit. Gura i se schimonosi și-i zvâcni spasmodic. — Lașule! am urlat și i-am tras una cât am putut de tare. Scoțianul mare și tare începu să bocească de ziceai că-i un copil. Madeleine ieși din baie cu machiajul refăcut și haine curate. Se duse la pat și-l îmbrățișă pe „tati“ al ei, ținându-l exact așa cum o ținuse el cu câteva minute mai devreme. — Povestește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
în tăcere. O, zei. O, cerule. O, Mamă. De ce mai trăiesc? CAPITOLUL OPT Am fost prima de care au aflat. Propria mea mamă a țipat văzându-mi corpul plin de sânge. A căzut la pământ și a început să-și bocească copilul ucis, iar corturile s-au golit ca să afle de ce se văita Lea. Dar Bilha m-a dezvelit și m-a ajutat să stau în picioare, în timp ce Lea se holba - la început îngrozită, apoi ușurată și până la urmă ca lovită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
erau lacrimi de ușurare sau de fericire ale unei femei care se bucura că se reîntâlnește cu familia, ci suspinele grele ale unei mame al cărei fiu fusese ucis în patul lui. A căzut în genunchi și a început să bocească, dând glas inimii ei zdrobite. Sunetul teribil i-a făcut pe toți cei din casa lui Nakht-re să năvălească în cameră: bucătarii și grădinarii, brutarii, copiii și doamna casei. Nakht-re și-a ridicat sora și a așezat-o pe scaunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
viață, devastată. A spus despre fugă și despre furtuna pe mare. Când Nakht-re a întrebat despre soțul ei, ea a răspuns: - Mort. Și fiul meu! Și a izbucnit în lacrimi încă o dată. La asta, femeile din casă au început să bocească cu glasuri ascuțite, și mi-a încrețit pielea pe spate, ca de un blestem. Fratele ei a îmbrățișat-o iar pe Re-nefer și ea și-a revenit: - Nehesi e salvatorul meu, a spus apoi uitându-se înspre locul unde stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
dragostea nu plătește tribut morții. - Mulțumesc, preaiubite, i-am spus eu lui Benia, dar el nu m-a auzit. - Mulțumesc, fiică, i-am spus lui Kiya, care și-a pus urechea pe pieptul meu și, neuzind nimic, a început să bocească. Am murit, dar nu i-am părăsit. Benia s-a așezat lângă mine și eu am rămas în ochii și în inima lui. Pentru săptămâini și luni și ani, chipul meu a trăit în grădină, mirosul meu a zăbovit în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
oară. Am râs însă tot drumul până la școala de corecție ca să-mi dau curaj și ca să-l umilesc pe tata. Numai după ce l-am văzut plecând, am izbucnit în plâns; și pe primul care a venit să mă întrebe de ce boceam, l-am zgâriat până la sânge. Adevărul e că tata n-a bănuit niciodată câte lacrimi am vărsat în contul eforturilor de a-i demonstra resentimentele mele. De câte ori venea la școala de corecție, îi râdeam în nas. După ce pleca, mă duceam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dinspre miazăzi, din munții de piatră. Cred că peste trei, poate peste patru zile. Mai stătură o vreme în tăcere. De departe îi iscodeau ochii lui Tela. În sat, dincolo de blestematul țarc, femeile se adunaseră în fața câtorva colibe și își boceau bărbații. Cu inima strânsă, fără să mai rostească vreun cuvânt, Auta ieși din țarc și se duse spre copacii la umbra cărora îl aștepta Iahuben. CAPITOLUL VI Noaptea era pe sfârșite. Auta nu mai dormea de mult. Stătea în picioare
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în fotoliu. Uite aici cheile de la mașină. Condu cu atenție. Îl privesc stupefiată. Ah! Și nu uita, se întoarce de la ușă, ne mai vedem noi! îmi face cu ochiul. Încui grăbită ușa, pun mâna pe un cuțit și încep să bocesc. De pe fereastră, mă privește trist și pleacă. Următoarea dată când ne vedem, dau peste el întâmplător (renunțasem la caz) într-un raid în căutare de droguri. Toți plecaseră, eu mai rămăsesem în cameră. Putea să nu apară, căci nu îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
mă gândesc, o să te contactez. —Bine. Vocea Fionei a rămas inexpresivă, deși femeia se chinuia să se abțină ca să nu reacționeze într-un fel pe care mai târziu să-l regrete. În clipa aia îi venea să urle și să bocească, să tăbare cu pumnii asupra spatelui și umerilor bărbatului într-o izbucnire furioasă. Pe Fiona o scoteau din minți încăpățânarea și prostia lui David. Dar, în loc de toate astea, ea și-a folosit toate resursele emoționale ca să-și păstreze calmul exterior
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
-sa fusese luată de străinele de la cimitir. O vedea prin despărțitura de sticlă unde ar fi trebuit să se afle soră-sa, nevestele casei plus femeile de la templu. Câteva ar fi ajutat să o spele și cu toate ar fi bocit: „Samaneh, pentru ce ai murit? Fiul tău are nouă ani, cum te-ai îndurat să îl lași?“. El, atunci, întregise în gând tot ce nu se mai întâmplase. Era singur lângă peretele care îți permitea să veghezi forfota pregătirilor. Mai
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
apăra în vreun fel, doar mișcă din cap, pe sub văl și strigă din nou: — Oameni buni! Clipa asta-i mai lungă ca viața mea! Îndurați-vă și stârpiți-mă! Însă nimeni nu aruncă piatra. Câțiva tineri din jur începuseră să bocească și îi văzu tremurând, înainte ca gardianul să îi dea peste gură. O izbise cu cizma, din buză, sângele îi curgea pe pământ și îl auzea ca-ntr-o peșteră. Ea era Shirin, avocata cu o mie de suflete de
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
își chemă nevasta: - Adu o sticlă de rachiu, muiere, să ciocnesc cu băiatul! Cheam-o și pe Lina, să-și strângă ce mai are pe aici, că pleacă de la casa mea! Soacra le aduse țuica, o puse pe masă și ieși bocind. 41 Mireasa ședea lângă naș, privind peste ulucile umezite. Brutarul, beat, cânta cu glas stins la urechea vioristului, care-l ținea din arcuș: Mario, la nunta ta... Ofta rar și striga lui Ghiță Bîlcu, care se prăbușise cu capul pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cânte la cap fără primejdia de a fi sfâșiat de oameni. Și clipa sosirii dricului se apropia. Nu puteau s-aștepte nici noaptea. O dată cu căderea întunericului, porțile cimitirelor se închid. 215 Fratele mortului tocmise o ceată de milogi, să-l bocească, dar cerșetorii, orbii și schilozii trebuiau să aștepte la capelă, tocmai pentru a nu băga nimeni de seamă că vestitul cămătar al Cuțaridei pleacă în lumea celor veșnici. Rudele, vreo două femei și vreo trei bărbați, așteptau încremeniți pe niște
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
începuse să plângă. Neacșu se căznea cu acordeonul. Își aduseră aminte de Oacă. - Unde-o fi Ciupitu, săracu! sughiță lunganul copleșit. El pe patul spitalului, și noi în petrecere... Starostele i-a dat una peste gură: 301 - Să nu-mi bocești aici când mi-e bine mie, că în seara asta scap eu de toți dușmanii mei... V-ați făcut ai dracului, ai? -La trimis pe Gheorghe după curve: - Să-mi aduci aici toate coardele, Treanță, m-auzi tu? Că vreau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
căutai un loc în care să mergi pentru ca exaltarea să continue. Și nu mă refer la Electric Ballroom 1 aici. Janey își luă biletul de la casă și intrarăm în barul de la subsol, ca să bem ceva. — Pari foarte gânditoare, zise ea. — Boceam Scala. — O. Se întristă. — Da, știu... Am păstrat un moment de tăcere respectuoasă. După care Janey spuse: — Știi, chiar abia aștept. De obicei, mă cutremur de plictiseală la gândul că trebuie să văd un alt Vis, dar se spune că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
întâmplare zgudui mult sufletele părinților mei. Dacă până atunci, mama își plângea des durerea și suferința ei, după această întâmplare, pur și simplu, nu i s-au mai uscat ochii. Aștepta să plece toți, pe unde aveau de plecat, și bocea cu voce, pe fratele mort. Când plângea mama, începeam și eu a plânge cu ea. Atunci ea se oprea și mă liniștea pe mine. Eu împlinisem cinci ani la sfârșitul lui octombrie. Venise iarna. În timpul acelei ierni, mama devenise și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Că bărbatul nu-mi mai vine, Am aflat dinspre apus Că bărbatul mi s-au dus, S-a dus cale ne-nturnată De toți oamenii urmată. Am aflat din răsărit Că bărbatul mi-au murit, Și-au murit și mi-l bocea, Lumea - ntreagă îl plângea. Plîns-au toate schiturile, Toate răsăriturile Și apusurile toate Și noroade, limbi și gloate, Miază noapte, miază zi, Nu-l mai putură trezi. Plîns-au marea pe-ai ei regi, Pe - mpărații lumii - ntregi, Ș-o furtună se
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
surorii lui. - Dumnezău să-l hodinească‟n paci!, murmură bătrânul Toma, cu ochii în lacrimi. În aceeași clipă, cu un strigăt ascuțit, o pasăre de noapte fâlfai pe deasupra, dinspre pădure. Domnica se ridică încet și merse în casă, să-și bocească în voie bărbatul... În ceardac se așternu o tăcere ca de cimitir. După o vreme... Anton continuă... Mi-aduc aminte, când mergeam cu dânsu‟ la câte-o pândă... Avea pasul ușor, ca de pisică sălbatică... Parcă plutea, lăsând în urmă
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
doua zi, pădurarul i-a povestit moșierului, de ce a jurat că nu va mai împușca lupi, decât, doar dacă-i nevoit. Moșierul a înțeles, dar o întrebare îi chinuia mintea... „De unde a știut Anuca lupii uciși, pe care i-a bocit...“ CAPITOLUL IX Chemarea străbunilor Și timpul se scurgea neînduplecat... asta-i treaba lui... să se scurgă... Puiul de lup, îngrijit cu toată dăruirea de Anuca, creștea văzând cu ochii. Anuca avea grijă de el, ca de ochii din cap, și
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
panarama de civil, piciule drag că este obosit, că numai oamenii mari și cu mintea întreagă, precum mama eroului Ucu, înțeleg asta. Și pentru că mama lui Ucu înțelegea foarte bine asta, unde nu a început să strige din nou, să bocească așa cum n-a mai auzit nicicând cartierul nostru, "Ucule, Ucule, copilul meu drag, te-au omorât criminalii! Și-acum, tot ei, nenorociții, nu mă lasă să te văd!" Un soldat mai mintos a găsit calea de a mă scoate din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]