1,120 matches
-
Da, aha. O întoarse dintr-o zvâcnitură și o lovi cu sete în stomac cu pumnul. Femeia se aplecă de durere și căzu la picioarele lui. O izbi cu piciorul în dulap și se întoarse la masă. Luă oala cu borș și o turnă în cap, apoi o azvârli în ea. - Na, să mănânci tu, să te saturi cu neamul tău. Polixenia tresări speriată. O durea trupul. Se uită la dulap, apoi la geam, scoase un țipăt ușor. Chipul nebărbierit al
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
din idei rahitice. În unele epoci, sunt mai hăituiți oamenii cinstiți decât pungașii. Pariază pe poporul tău, chiar când te duce la exasperare. Istoria are ironiile ei. Peste inscripția „dr. în drept la Paris” a apărut prin anii ’50 : „vând borș proaspăt”. Se pare că după plecarea romanilor, noi, românii, nu ne-am mai găsit cadența. Șansa omenirii ar putea consta în transformarea încrâncenării în ecumenism. Orgolioșii urmași ai arienilor s-au dovedit a fi, în cele din urmă, niște pitecantropi
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
negativă în raport cu epocile istorice anterioare. b) Domnia în Transilvania -Transilvania și-a păstrat structura voievodală chiar dacă regele maghiar era suzeranul ei. -Spre sfârșitul sec. XIII și începutul sec. XIV, o parte din voievozii transilvăneni șiau asumat prerogative sporite: o Roland Borș; o Ladislau Kan o aceștia concentrau în mâinile lor atribuții: militare, juridice și administrative. o deși era subordonat regelui Ungariei, voievodul Transilvaniei: avea autonomie; conducea armata Transilvaniei; convoca și prezida Dieta; o domnia nu era ereditară. -După înfrângerea armatei maghiare
Istoria românilor : sinteze de istorie pentru clasa a XII-a by Cristina Nicu, Simona Arhire () [Corola-publishinghouse/Science/1128_a_1947]
-
nu numai la el) apare și verbul a supa „a lua masa târziu, după un spectacol“, împrumutat din fr. souper. În prezent, se mai folosesc și alți termeni din aceeași sferă semantică: bulion „supă de carne fără zarzavat“ < fr. bouillon, borș „ciorbă preparată cu zeamă acră“ < rus., ucr. boršć, precum și minestrone, termen luat recent din italiană. Cuvinte de origine turcă În perioada creării terminologiei culinare românești (secolul 17), eram cu fața „întoarsă“ mai mult spre Orient. În epoca fanariotă, a fost
101 cuvinte moştenite, împrumutate şi create by Marius Sala () [Corola-publishinghouse/Science/1361_a_2705]
-
în bogăția ei. Motivul e unul precis: destinată rușilor obosiți după o noapte bine stropită cu vodcă, ea apare în farfurii într-un moment în care papilele gustative ale mesenilor nu mai reacționează la finețea unei supe sau a unui borș mai simplu, făcut din puține ingrediente. Am afirmat că scopul oricărei doctrine culinare trebuie să fie plăcerea. Specificitatea unei rețete născute din întâmplare sau din lipsa ingredientelor (cine poate afirma că tibetanii nu au preparate culinare specifice?!) nu este relevantă
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
caracterizată, în primul rând, prin extrema sa sărăcie. Mămăliga, afirmă Mihai Lupescu, „e temelia hranei țărănești [...]. Mâncarea țăranului se alcătuiește din mămăligă ori pâne, malai și din udătură, care cuprinde toate felurile de mâncări, și sorbitura, sorghitură, care cuprinde toate borșurile, ciorbele ș.a. La plăcinte, învârtite, alivenci ș.a. li se mai zice și «cocături».“ Preeminența mămăligii este indiscutabilă; o afirmă și Elena Niculiță-Voronca, în Datinele și credințele poporului român (1903): „La țăran, hrana cea mai de căpitenie e păpușoiul, din acesta
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
moderne este cuvântul „udătură“; cu sens dispărut astăzi, el este însă definit de Lazăr Șăineanu, în Dicționarul universal al limbii române, ca element auxiliar al aceleiași mămăligi: „Tot ce servea țăranului spre a face mămăliga să lunece pe gât (ceapă, borș, varză, castraveți, cartofi, terciu)“. Un cuvânt cu exact același sens era folosit în franceza medievală: le companage, adică toate alimentele care însoțeau pâinea țăranului francez (grecii Antichității aveau și ei un cuvânt cu acest înțeles, opson, acompaniamentul pâinii). În perioadele
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
În perioadele de post (și nu numai atunci) „cei mai mulți țărani postesc cu mămăligă, fasole și varză, adese mai au bostan și cartofi [...]; mâncările de frupt, pe lângă lapte dulce, lapte acru și brânză, care lipsesc celor mai mulți săteni, sunt zamă de carne (borș), răcituri, cârnați și caltaboși, friptură, mai ales iarna, dacă la Crăciun și-a tăiet godinul (porc tânăr). Friptura și borșul de găină se văd rar pe masa țăranului, căci galițele și le vinde de-și prinde alte nevoi; ouăle asemenea
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
și cartofi [...]; mâncările de frupt, pe lângă lapte dulce, lapte acru și brânză, care lipsesc celor mai mulți săteni, sunt zamă de carne (borș), răcituri, cârnați și caltaboși, friptură, mai ales iarna, dacă la Crăciun și-a tăiet godinul (porc tânăr). Friptura și borșul de găină se văd rar pe masa țăranului, căci galițele și le vinde de-și prinde alte nevoi; ouăle asemenea le vinde, căci din ou țăranul «n are ce înțelege»“ (Lupescu). Cât despre carnea de vită, folosirea ei era practic
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
materialele publicate pe parcursul anilor ’3011, dar nu trebuie uitat faptul că articolul respectiv a apărut în 1957, la doar un an după o lungă perioadă de tăcere editorială impusă de regimul comunist. „Bucătăria noastră populară nu se reduce la mămăligă, borșul de chitici, pe care atât de pitoresc îl descrie Calistrat Hogaș; nici la bureții copți în spuză, călugărește, sau la halcana de carne tăvălită-n schinduf și pârjolită pe jăratec. [...] Există la români câteva procedee culinare, născocite parcă anume pentru
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
cu picioarele goale și mânecele sumese, pregătindu-se să execute o gavotă cu un marchiz cu perucă pudrată, pe o arie de Lulli.“ Trebuie spus că sarmalele din varză dulce, specifice nunților de vară, sunt de cele mai multe ori fierte în borș, pentru că poporului i s-a părut dintotdeauna că acreala este o valență imuabilă a acestei rețete. Lui Păstorel nici acest obicei nu i se pare acceptabil, el recomandând fierberea „à l ’étouffée [înăbușită, n.n.], în zeamă de carne“, iar la
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
umple, trebuie să torni mai întâi o tingire de apă caldă numai «înfierată», apoi alta «cu mărgele» (când face apa mărgele) și alta fiartă. Putina se pune pe cuptor și până sara e gata, că altfel se face cum e borșul, iar sara se fierbe într-o căldare mare, ca să rămâie dulce. Apoi se pune iar în putină la răceală și, când trebuie, o încălzește ș-o mănâncă cu pâne sau cu malai, ca laptele, cu lingura.“ Altfel spus, o zeamă
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
au servit din butoaiele ascunse în cele două gropi. Pecenegii au ridicat asediul, iar amestecul de orz și apă (supus unei fermentații lactice, spre deosebire de cel din miere și apă, care a trecut printr-o fermentație alcoolică) a ajuns strămoșul tuturor borșurilor care umplu și astăzi farfuriile Europei răsăritene. Strămoșescul gust pentru acru Una dintre cele mai ciudate particularități ale bucătăriilor estului european este prezența importantă, între zemuri, a supelor acre. Ciorbe la noi și la bulgari, borșuri la ucraineni, ruși sau
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
a ajuns strămoșul tuturor borșurilor care umplu și astăzi farfuriile Europei răsăritene. Strămoșescul gust pentru acru Una dintre cele mai ciudate particularități ale bucătăriilor estului european este prezența importantă, între zemuri, a supelor acre. Ciorbe la noi și la bulgari, borșuri la ucraineni, ruși sau români, rassol ’nik, okroșka sau uha la ruși, barscz, kapusniak, krupnik sau zurek la polonezi, korhelyleves la maghiari... Această atracție pentru acru nu se mai întâlnește decât extrem de rar în supele celorlalte bucătării europene, iar atunci când
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
așa cum se întâmplă în răsăritul continentului. Reticența Vestului față de zemurile acre este relevată atât de stupoarea (identică aceleia de pe chipul abatelui de Marennes, descrisă de Mihail Sadoveanu în Zodia Cancerului) manifestată de majoritatea occidentalilor la prima înghițitură luată dintr-un borș de-al nostru, cât și de ignoranța totală pe care o dovedesc, asupra acestui subiect, lucrări serioase în domeniul artei culinare, cum ar fi Larousse Gastronomique; astfel, cuvântul borchtch (borșci)este definit acolo ca desemnând o „supă din Europa orientală
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
Larousse Gastronomique; astfel, cuvântul borchtch (borșci)este definit acolo ca desemnând o „supă din Europa orientală [...]; ceea ce o caracterizează și îi dă culoarea este adaosul de sfeclă, însoțită de alte legume în cantități diverse“. Nici un cuvânt despre principala trăsătură a borșului, anume acreala, care nu este menționată nici în definiția cuvântului chorba. Românii, mai ales muntenii și moldovenii, se numără printre cei mai mari amatori de zemuri acre. Păstorel Teodoreanu afirmă chiar că sunt „supofobi“ și narează un episod din Primul
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
îl scoate în evidență și Mihai Lupescu: „Supa nu-i decât ciorba muntenească - ciorba dulce de carne. Mulți săteni zvârl zama de carne și mănâncă apoi carnea cu mujdei.“ Nici vecinii noștri de la răsărit nu se simțeau deloc bine fără borșurile lor: în timpul ocupației Parisului, în 1812, soldații ruși umblau ca bezmeticii prin oraș după orice fel de plante pe care le-ar fi putut fermenta, ca să-și acrească supa cumplit de dulce. Românii au două nume pentru multitudinea de zemuri
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
ruși umblau ca bezmeticii prin oraș după orice fel de plante pe care le-ar fi putut fermenta, ca să-și acrească supa cumplit de dulce. Românii au două nume pentru multitudinea de zemuri acre pe care le fac: ciorbă și borș. Pe vremuri, primul se referea la zemurile neacrite, adică avea semnificația originară, aceea din bucătăria turcească (cuvântul ciorbă este de origine turcă 18, iar turcii au foarte puține ciorbe acrite cu zeamă de lămâie sau cu iaurt), dar treptat a
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
adică avea semnificația originară, aceea din bucătăria turcească (cuvântul ciorbă este de origine turcă 18, iar turcii au foarte puține ciorbe acrite cu zeamă de lămâie sau cu iaurt), dar treptat a ajuns să însemne zemuri acrite cu orice în afară de borș de tărâțe. Borș este un termen de origine slavă. Rușii și ucrainenii fac și ei borș, dar prin acest cuvânt înțeleg o supă acrită cu zeamă de sfeclă fermentată. Influența lor este prezentă, așa cum afirmă Radu Anton Roman, în Bucovina
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
turcii au foarte puține ciorbe acrite cu zeamă de lămâie sau cu iaurt), dar treptat a ajuns să însemne zemuri acrite cu orice în afară de borș de tărâțe. Borș este un termen de origine slavă. Rușii și ucrainenii fac și ei borș, dar prin acest cuvânt înțeleg o supă acrită cu zeamă de sfeclă fermentată. Influența lor este prezentă, așa cum afirmă Radu Anton Roman, în Bucovina, unde se face „borș din sfeclă“. Tehnica fermentației lactice este cunoscută în întreaga Europă încă din
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
este un termen de origine slavă. Rușii și ucrainenii fac și ei borș, dar prin acest cuvânt înțeleg o supă acrită cu zeamă de sfeclă fermentată. Influența lor este prezentă, așa cum afirmă Radu Anton Roman, în Bucovina, unde se face „borș din sfeclă“. Tehnica fermentației lactice este cunoscută în întreaga Europă încă din neolitic. Cerealele măcinate fermentează spontan, în contact cu aerul; dacă nu li se adaugă nici un fel de zahăr (care se transformă în alcool sub acțiunea drojdiilor), fermentația va
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
din neolitic. Cerealele măcinate fermentează spontan, în contact cu aerul; dacă nu li se adaugă nici un fel de zahăr (care se transformă în alcool sub acțiunea drojdiilor), fermentația va fi lactică, iar zeama rezultată va avea gust acru. Este cazul borșului nostru, obținut din fermentația unui amestec de tărâțe de grâu, mălai și pâine neagră, și al zur-ului polonez, care inițial se făcea din secară măcinată; pentru krupnik, rușii folosesc orz măcinat și fermentat, iar pentru okroșka, un fel de
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
zur-ului polonez, care inițial se făcea din secară măcinată; pentru krupnik, rușii folosesc orz măcinat și fermentat, iar pentru okroșka, un fel de cvas (din mălai și/sau pâine neagră de secară) acru. După cum se poate ușor constata, importul borșului în bucătăria românească respectă aceeași regulă întâlnită în cazul preluării stufatului: numele și rețeta provin din gastronomii diferite. Denumirea ne-a venit de la ruși, iar preparatul culinar, de la polonezi, așa cum bine remarcă, în Alexandru Lăpușneanu, Costache Negruzzi: „După borșul polonez
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
importul borșului în bucătăria românească respectă aceeași regulă întâlnită în cazul preluării stufatului: numele și rețeta provin din gastronomii diferite. Denumirea ne-a venit de la ruși, iar preparatul culinar, de la polonezi, așa cum bine remarcă, în Alexandru Lăpușneanu, Costache Negruzzi: „După borșul polonez veneau mâncări grecești. Dar nu trebuie să ne închipuim că bucătăria țărănească își putea permite varietatea de legume și toată cărnăria care defineau borșul (import polonez) servit la mesele boierilor; deseori (mai ales în perioadele de post), țăranii se
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
ruși, iar preparatul culinar, de la polonezi, așa cum bine remarcă, în Alexandru Lăpușneanu, Costache Negruzzi: „După borșul polonez veneau mâncări grecești. Dar nu trebuie să ne închipuim că bucătăria țărănească își putea permite varietatea de legume și toată cărnăria care defineau borșul (import polonez) servit la mesele boierilor; deseori (mai ales în perioadele de post), țăranii se mulțumeau cu „borșul holtei“, în care nu fierbeau nimic altceva în afară de ceapă și sare. O zicală citată de Elena NiculițăVoronca este edificatoare în acest sens
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]