849 matches
-
să fugă de lume ca să fie singur cu el însuși. De aceea are uneori răbufniri atât de crude și violente. Cineva o apucă de fustă. — Hai odată! o zorește Agrippina. Se scoală în picioare. Încearcă să se dezmeticească. E încă buimacă. Hai, că mă piș pe mine! Limbajul grosolan are darul s-o trezească. Antonia se ridică și ea să meargă cu ele, în timp ce ceilalți își maschează cât pot mai bine stânjeneala. Agrippina e cunoscută pentru ieșirile și vulgaritățile ei necontrolate
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Se scoală năucit în șezut, cu toate fibrele corpului întinse la maximum. Își duce palmele asudate peste privirea împăienjenită, încercând să alunge vedenia. A fost doar un vis. Același vis pe care l-a retrăit de atâtea ori până acum. Buimac, caută un punct de sprijin în jur. Ce face Agrippina lângă el? Încetul cu încetul realizează că se află acasă. Răsuflă adânc. Ușurat într-un fel. Acum își amintește. S-a încheiat campania din Dalmația și ieri a fost omagiat
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
clopoțelul așezat la îndemână pe speteaza patului. Ea doarme întotdeauna la perete, iar el, la margine. Imediat după ce se aude clinchetul de argint, perdeaua care separă încăperea pentru odihna de noapte de anticamera unde veghează cubicularul se agită ușor. Încă buimac, tânărul sare jos din patul înalt cu un salt elastic, igno rând scărița. Răceala mozaicului sub tălpile goale îl înviorează. Se simte întru câtva mai liniștit. Pune-ți o tunică pe tine, răsună în urmă glasul sever al Agrippinei. E
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dispărut. Răsuflă ușurat și se sprijină mai comod pe perne, când tresare dintr odată, înfiorat. Ca o lamă de cuțit, cuvintele lui Nerva îi sfârtecă creierii, și așa dureroși. I-a spus că vrea să se sinucidă. Își rotește privirea, buimac. Mizantropie de bețiv? Că alte motive n-ar prea avea. O arsură în coșul pieptului îl face să se chircească de durere. Cram pa coboară în burtă. Așteaptă speriat să se repete. O secundă, două, trei. A trecut. Încearcă să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
este condusă de un destin inexorabil și impersonal, căruia uite că și el i-a căzut victimă. Tapiseria din dreptul ușii trosnește ușor. — Au sosit și te așteaptă în atrium, Nero, îl aude spunând pe Aelius Seianus. Tiberius Nero clipește buimac. Cine îl așteaptă? Își amintește imediat. Aici nu e în campanie, ci la Roma. De la primele ore ale dimineții, toată lumea - cu excepția sclavilor și liberților, care depind încă de fostul stăpân - este prinsă în vârtejul îndatoririlor clientelare. De la parazit la marele
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
o dată să facă o incizie în arborele sacru și să recolteze tămâia, doar că a fost avertizat să nu se mânjească în acea zi prin vreun contact cu fe meile sau cu morții. Deschide ochii și clipește de câteva ori, buimac... Ce caută aici, printre străinii ăștia, care nici măcar nu cunosc aspectul arbo relui? Strivește între gene o lacrimă grea. Este rândul Agrip pinei să împrăștie sare peste altar. — Vouă, zeițe care prezidați nașterea, rostește femeia cu voce tare, vă aduc
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
de când s-a trezit, ci cel al lui Varus. Dar asta nu i-o poate mărturisi evreului... Pleacă ostenit pleoapele. Instantaneu, în întunericul minții lui zvâcnește o țeastă însângerată. Deschide din nou ochii și privește în jur cu un aer buimac. — Ce-i? întreabă Iulius Agrippa. Aerul lui deznădăjduit îl înfricoșează. — Ți-am spus. Un vis, bolborosește răgușit celălalt. Un vis blestemat. Răbufnește, înciudat parcă pe sine însuși: — Nu-ți închipui c-am ajuns ca femeile alea nebune care nu îndrăznesc
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
Îl iubeam pă câinele ăla, iar câinele ăla mă iubea și el pă mine. — A fost o relație, Îi zic eu cu delicatețe. O relație completă de iubire Între om și animal. George Își ațintește privirea asupra mea șocat și buimac. N-a fost asta... n-a fost asta... — Nu nu nu... n-am vrut să zic... Îi spun eu, adică... să presupunem că aterizează extratereștrii. Extratereștrii din cosmos, Încerc eu să-i explic. Ar vedea numai două specii de pământeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
Am rămas singur acolo, în imensitatea albă. Și cerul s-a luminat, acoperindu-și înaltul cu stele. Începe să-mi fie cald. Înăuntrul meu clocotesc parcă mii de suflete... Ah! Și trenul... trenul acela nu mai vine... Târziu, mă trezesc buimac pe un pat de spital. Privirea blândă a mamei mă învăluie cu drag. Nu o întreb nimic. Văd șinele lungi, nesfârșite, apoi... un trup înghețat, fără suflare... Într-un târziu, întreb: ,, Mamă, de ce n-a venit trenul, mamă?” Lacrimile șterg
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
sale odată cu omul pe care-l reprezenta. ― Dar le-am spus să se replieze, îngăimă, depășit de evenimente. N-au auzit ordinele mele. Ripley se proțăpi în fața lui. Fața ei aproape că o atingea pe a lui, când observă expresia buimacă a acestuia. ― Nu pot să bată în retragere acolo înăuntru! Trebuie să intervenim! (El își ridică încet ochii la ea, dând abia perceptibil din cap. Buzele i se mișcau, dar bolborosea fără noimă.) Pe dracu'! Nu mai avea ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
și carburantul explodară și transportorul se făcu țăndări aidoma unui soare pirotehnic. Rămășițele navei brăzdară cerul, apoi ajunseră rostogolindu-se la baza stației de epurare a atmosferei. O sferă de foc nemăsurată și efemeră aprinse văzduhul amurgit al lui Acheron. Buimaci, cei rămași întregi, increduli, ieșiră din ascunzători și priviră resturile; nu le venea să creadă că puterea lor de foc superioară și speranțele de a părăsi această lume se preschimbă deodată în scrum. ― Asta ne mai lipsea! exclamă Hudson, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
carului de la televeziune și, alergat de mașiniști și de securiști, o ia la goană spre scena unde Tovarășul își citește discursul. Rumoare, delegații, în picioare, strigă: omorâți-l! omorâți-l! Iar unul, trezit din somn de hărmălaie, răcnește și el, buimac: Și pe Ea! Și pe Ea! Să fi întrezărit, creatorul anonim al bancului, peste timp, fața galbenă a Tovarășului, cu crestături negre la tâmplă, de la cele 30 de gloanțe, trase orbește de parașutiștii militari? Și cadavrul Tovarășei, în paltonul de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
dezvoltăm sau să asigurăm un trai decent locuitorilor ei, România se încăpățânează să existe.Am avut noroc. Mai întâi am avut noroc că n-am devenit o republică sovietică. Dacă s-ar fi întâmplat așa ceva, azi am fi fost la fel de buimaci identitar ca și cetățenii Republicii Moldova. Apoi Războiul Rece ne-a păstrat la frigider așa cum eram înainte de 1945. Din 1990 încoace am început să ne destrămăm lent, să distrugem sau să lăsăm să se distrugă tot ce însemna comunitate ori bun
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
apoi, strecurându-mi privirea și reușind să văd ecranul aparatului, am crezut că se transmitea o piesă de teatru. Dar imediat am constatat că se vorbea românește, iar unul din actori era...Ion Caramitru! „Ce s-a întâmplat?”, am întrebat, buimac. „A fugit Ceaușescu!”, mi-a șoptit cineva. Desigur, nu am făcut paranteza de mai sus în speranța că l-ar putea interesa pe cineva cum a trăit un sinistru anchetator de securitate primele momente ale Revoluției! Ci pentru că, urmărind în
ANCHETE ALE SECURIT??II by GHEORGHE COTOMAN () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84041_a_85366]
-
vorbe ale Cosettei sa stinseră și-n camera ce începea să se cufunde într-un dulce semiîntuneric, Broanteș simți nevoia să facă un gest tandru, s-o mângâie pe fată. în decursul istoriei, în vremea când ieșind aplecați și ușor buimaci din peșterile de la Neanderthal, oamenii se răspândeau care-ncotro în păstori și-n agricultori, asemenea gesturi aveau o certă semnificație cognitivă. Cu timpul, însă, datorită înăspririi relațiilor de producție și apariției la nivelul marilor imperii a unui rafinament greșit înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
unde-și depusese ouăle, peste Smirna și Efes, Troia și Chios unde se-mbătase pe-o masă cu resturi de vin și zburase înapoi, ca proasta, vreo 50 de kilometri. Toate acestea n-avea de unde le cunoaște spătarul care, încă buimac, se sculă în capul oaselor, aruncă ce mai rămăsese din muscă și trase de șnurul de la căpătâi. Apăru, ca să zicem așa, o cadână. Episodul 67 O DIMINEAȚĂ MINUNATĂ La vederea cadânei, spătarul Vulture se frecă la ochi, se mai uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
a te privi, căci mai pocit chip precum al dumitale n-am văzut de când mama m-a făcut. Dar un chip azi este, mâine nu mai este, fiind în cele din urmă acoperit de pământ. Rămâne sufletul să rătăcească, fluture buimac, prin vremuri, în căutarea altui trup, poate mai arătos. Iar sufletul dumitale, din câte văz, frumos este și vrednic de laudă. — Și-apoi - sări și Barzovie-Vodă - oameni balcâzi, dar vajnici, au fost și-n vechime. Cicero, de-o pildă, avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
dar a sunat ca și cum cineva îl forța să facă ceva ce el nu voia să facă. A folosit cuvântul „șantajist“, cred. Știu că sună melodramatic, dar îți spune ceva chestia asta? Joe s-a holbat la mine cu o figură buimacă și, pentru un moment, am avut senzația că o să-mi spună să-mi văd de treabă. Apoi, cu mișcări lente, s-a ridicat și s-a îndreptat către un sertar de la birou. De acolo a scos o bucată mototolită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
a făcut semn lui Sir Richard, care a venit la noi obedient. —Richard, sunt îngrijorată pentru Suki, i-a spus deodată. Are nevoie de o pauză. Nu face nimic altceva decât să aibă grijă de Belinda. Richard Fine se uita buimac. — Înțeleg asta, Genny, dar ce pot face eu în legătură cu asta? E? Suki este o persoană matură. Poate are nevoie de propriul apartament, spuse Geneviève. Și Belinda la fel. —Le-am oferit propriile apartamente cu mulți ani în urmă! i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
minte de la obraz, repetă mai încet cel numit Cornel. — Ce mint? Ce mint? Gata, v-ați găsit fraieru’, aruncați măgăreața pe Aurică! Ce, mata n-ai auzit de prezumția de nevinovăție? Mustăciosul căscă ochii mari. Interveni și păgubitul, mai mult buimac decât furios: — Dacă omul te-a văzut când mi l-ai luat... — Și ce? prinse curaj Aurică. Mata trebuia să-l și crezi? De unde știi că m-a văzut? L-ai văzut mata că m-a văzut? Asta-i o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2196_a_3521]
-
atunci mi s-a părut o perniță, la o inspecție mai profundă s-a dovedit a fi un cearceaf (plin de sânge), pe care Îl Înfășurasem În jurul capului (care mă durea). Lumina era atât de puternică și eu Încă prea buimac de somn, Încât m-am târât afară din casă, pe coridor, cu o mână ținându-mi turbanul improvizat și cu cealaltă acoperindu-mi discret fața - ca un șeic dement, din imperiul somnului. De obicei adorm greu dacă o rază de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Deci, să Înțeleg că atunci când e vorba de băieți, asta se numește artă, și când e vorba de fete, e pedagogie? Ridicându-se din pat, Dora se duse la biroul meu. Se Întunecase. Afară fulgi de zăpadă disparați se roteau buimaci În ceața gălbuie a unei lămpi stradale. De jos dinspre scuar se auzea hârâitul nerăbdător al unei mașini, Încercând și nereușind să parcheze. Cu spatele la mine, Dora mi se adresă pe o voce scăzută: — Sascha... — Poftim? Întins Încă În pat, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
schimb, iritarea mă părăsise ca o fantomă alungată și am pornit la drum sfidător, aproape victorios, cu bocancii scârțâind Îndrăzneț. Cinci minute mai târziu am intrat În holul hotelului cu fața Îmbujorată și hainele aburinde. C-o privire leneșă dar buimacă, portarul se despărți de integramele lui. — Domnule Honig? Întrebă În silă. L-am salutat energetic, apoi am alergat sus pe scări, scuturându-mi capul. — Data viitoare, domnule. Azi n-am timp de integrame! Luând-o precaut pe coridor, am verificat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
În diametru și marginea striată. Simbolurile de deasupra se dovediră a fi niște plăcuțe metalice ștanțate. De la stânga la dreapta, pe plăcuțe se putea citi: „Emergency Ready“, „Emergency Lock“ și „Emergency Open“. În limba engleză! După o clipă de tăcere buimacă, Harry Adams Începu să râdă Încetișor. ASTRONAVA — Asta e-n engleză, zise Ted cu ochii țintă la ecran. Engleza scrisă! — Mda, făcu Harry. Fără doar și poate. — Ce-i asta? sări Ted. E vreo farsă? — Nu, spuse Harry calm, nefiresc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
izbucnise un comentator după ce văzuse "Trei surori". Singura piesă pe care dramaturgul a intitulat-o "dramă" (celelalte erau doar "vodeviluri"). Cehov a dat de "mucegaiul banalității", a surprins cu o "crudă tandrețe", derizoriul care instaurează tragedia. În piesele lui personaje buimace se mișcă anapoda, aiurea, ca niște păpuși dezarticulate. Repetă la nesfârșit aceleași cuvinte și se plictisesc de moarte. "E totuna, totuna", îngână, ca o flașnetă, Cebutkin. Ce ascund oare vorbele acestea fără șir și fără rost? De ce se agață de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1572_a_2870]