613 matches
-
prea ieșit. Se oprise puțin, să vadă dacă jupânul pricepuse. Cam greu, că acesta se gândea la altele. El tot bătea șaua! - Acum, că s-a mărit prăvălia, trebuie capital mai mare. Zece mii de lei dacă aș avea, m-aș cârpi... Pandele se juca cu țigaretul. Îl lăsa să vorbească. - Am trecut și pe la dumneavoastră să vedem ce mai faceți. Cucoana mi-a spus că sînteți cam bolnav... Mă gândeam să vă întreb, să aud ce ziceți... Pandele fluiera încetișor. Stere
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să vină la școală. Acarul clătina din cap și mormăia pentru el: - Le dați pe dracu, parc-ați fi niscai pricopsiți și voi! 124 , Spiridon avea o liotă de băieți. Nevastă-sa i-a spălat, i-a dichisit, i-a cârpit și i-a trimis. Ene nu prea se îndemna. Adică ce să caute la școală? Era vremea gutuilor. În grădina oltenilor pomii aveau crăcile pline cu fructe galbene. Degeaba ședeau hapsânii la pândă, tot trebuiau ei, cu Oprică și cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a mai nenorocit... Când să treacă podul Constanței, dricul se opri. Bariera era lăsată și cioclii n-aveau ce face, cât ar fi vrut ei s-ajungă mai repede la Străulești. Rudele, nădușite ca vara sub paltoane, gîffiau cu ochii cârpiți de groază la mulțimea care ajunsese iar lângă dric, privind cu mânie sicriul, scăpat de pe bulumaci de atâta goană, ridicat în picioare, cu mort cu tot, de parcă și răposatul ar fi simțit ura celor ce-l urmau la groapă. - Nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
celui din față îi căzu grea, peste gură. Avea inele de alamă pe degete și-i clănțăniră dinții. - Nu da, dom' șef! scrâșni. Sergentul apucă bastonul lui de cauciuc și închise ochii. Comisarul se repezi și la ăl bătrân. Îl cârpi de două ori, cu dosul peste față. - Caii... spunea încet, râzând. Haide, mă, spuneți! Unde-s caii, dar repede, că altfel e vai de măiculița voastră! Caii... - Ce cai? se răsti Paraschiv. Simțise în gură gustul sărat al sângelui și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
el de furie nerăbdătoare, eu de teamă. Mă simțeam amenințat, căci, dat fiind că-l cunoscusem înainte de perioada lui de glorie, eram într-un fel proprietatea lui, la fel de îndrăgit, disprețuit și detestat cum fusese pentru mine vechea-mi manta albă cârpită în ziua în care dăduse norocul peste mine. De aceea am decis că era timpul s-o iau din loc, îndepărtându-mă de omul ăsta, deoarece n-aș mai fi putut niciodată să-i vorbesc de la egal la egal, deoarece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ca asta nu se joacă așa.. Asta e o piesă complicată, o piesă labirint. La început pare că e simplă, da’ dup-aia... Zău, mai bine v-ați duce dracului. GRUBI: Iar începi! (Violent.) BRUNO: Stai! Stai! Grubi! GRUBI: Îi cârpesc două! După ce că n-are nici un rol, mai și vorbește (Prinzând-o de bărbie pe FETIȘCANĂ.): Ce rol ai tu, mă, în piesa asta? Ce rol? Vii și arunci lăturile și spui două vorbe. Ce rol e ăsta, mă? De ce te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
în baie, în bucătărie, când umbla la ușă. Cu nevastă-sa vorbea totdeauna în șoaptă, ca niște conspiratori. Tremura de frig și-și fricționa brațele goale. Pijamaua veche avea mânecile scurte, tăiate probabil acolo unde coatele nu mai putuseră fi cârpite. Frizura, de obicei atent încropită din părul lăsat să crească deasupra urechilor și savant adus apoi cu o periuță de dinți peste țeasta goală, atârna în șuvițe țepene. ― Pune mîna! Nu vezi! țipă Valerica Scurtu. Cade casa pe noi! Melania
Bună seara, Melania. Cianură pentru un surâs by Rodica Ojog-Brașoveanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295600_a_296929]
-
Când primăvara sosește Cătana la drum pornește, Din bogăția ce-o are Ia borneul pe spinare Și pleacă la drumul mare. Drumu-i lung și fleștărît, El pleacă tot amărât. Unde stă și hodinește Ia lula și duhănește Și cămeșa o cârpește Și curele fărbălește Și tot la mândra gândește Și din grai așa grăiește: - Mândră, mândră, draga mea, Mult mă mir, mândră, de tine, Ce pământ negru te ține De nu vini să vezi de mine. -Ține-mă pământ uscat Că socot
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
era anume făcut pe isteție, De un meșter de blăstămăție Și era cu o mintie creață Toată închegată-n ață, Avea postav de cinci groșiți Iară ață de cinci florinți- Cât era țara ungurească Nu se afla ață s'o cârpească. Avea nădragi de Anglie, Petece o mie, Ață o cocie; În picioare cisme-ncăputate Tot cu ață înnodate, Pe la căpute Erau toate rupte: Când fugea În potloage se oprea, Când alerga În ațe se-mpiedeca. Și citiră carte cu mare jale 309
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
și se întorc imediat, Cât mai repede posibil. De fapt, li se părea o gravă lipsă de considerație, când superiorul era în costum și cu cravată, ei să se așeze cu figura aceea, cu aspectul acela neglijent, nebărbieriți, cu ochii cârpiți de somn, cu mirosul nocturn și dens al trupurilor nespălate. N-a fost nevoie s-o explice, jumătatea de cuvânt care nu întotdeauna e suficientă în acest caz era de prisos. Firește, cum atmosfera era una de pace, iar adjutanții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
lege cîte un bilețel de fiecare obiect pentru a ține minte la ce folosește fiecare. Nu cum îl cheamă, ci la ce e bun : pentru stropit grădina, pentru înlocuit robinetul de la chiuveta din bucătărie, pentru bătut cuie în grindă, pentru cîrpit cămășile lui Vasile etc. Cu migală și răbdare, toate obiectele adunate în gospodărie au fost astfel etichetate. A rămas un capăt de ață, aflat într-un sertar. Bătrînica l-a strîns cu grijă, l-a legat de un petic de
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
zilnică de mângâieri, s-a retras și ea cu coada-ntre picioare când a fost repezită. Bătăile în ușă i-au surprins și i-au deranjat pe toți trei. Conu Costache ațipise de câteva minute, Zaharia se așezase să-și cârpească niște pantaloni și Liza stătea cu capul așezat pieziș peste labele ca zăpada și se gândea pesemne la ale ei. Primul s-a sculat în grabă Zaharia, a doua, fără grabă, Liza, iar conu Costache s-a întors doar pe
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Epoca noastră oscilează între evlavie și satanism. Religia trebuie să fie un indicator spre mântuire. Egalitatea din biserică o precede pe cea din cimitir. Misiunea religiilor e să îmblânzească neantul. Tragedia ateului e că nu are din ce să-și cârpească o speranță eternă. Pilonul fundamental al tuturor religiilor este speranța. Țelul credinței rămâne mântuirea. Câtă acoperire mai are îndemnul biblic : Iubiți-vă unii pe alții? La Judecata de Apoi, împăratul și soldatul se prezintă goi. Ca la recrutare. La chip
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
decât toate bolile la un loc. Rolul opoziției este să stea pe gard rezemată în coate ți să înjure puterea. Politica e prea nurlie ca să nu fie curtată de artă. Majoritatea pecinginilor planetei noastre sunt eșecuri politice. Morala încearcă să cârpească crevasele săpate de politică. Într-o pânză a lui Breughel, niște orbi îi călăuzesc pe alți orbi. Unde? Evident spre prăpastie. Ajunsă în stadiul de surogat, democrația devine anarhie. Creierul puterii a fost întotdeauna propaganda. În situații dificile, unii șefi
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
acut agresiunea rutinei și a instinctelor. Sloganul solidarității actuale : se salvează cine poate. Identitatea poate fi anulată de închistare. Dar și de globalizare. Dacă nu umanizăm tehnica, ne dezumanizăm noi. Suntem prea îngrămădiți. Ni se ciocnesc universurile. Arta încearcă să cârpească echilibrul pierdut al lumii. Mărci pregnante ale epocii noastre : dolarul și Kalașnicovul. Globalizarea ne va amplifica singurătatea, nu echilibrul interior. Poate în cuștile de la zoo am fi fost mai liniștiți. Balanța dintre cultură și tehnică este arbitrată de atitudinea omului
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
biblioteci, muzee. Nepusă în brazdă, inteligența generează apatie. Asceții consideră hedonismul o blasfemie. Pentru amărât și pentru valul de fum, direcția nu are nici o importanță. Patria poate fi raportul dintre aspirație și sacrificiu. Orice șansă poate deveni un tren pierdut.. Cârpesc unii absolutul marilor pasiuni cu indigeste revitalizări. Ne lipsește certitudinea cu care nebunii se declară sănătoși. În Rai mărul era prohibit. Nouă ni-l bagă insistent medicii pe gât. Solitarii suferă de nostalgia solidarității. Ia-ți întâi cârje, și după
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
bucuria - flecară. Kafka - un mesia pe dos, a strâmbat lumea și a plecat. Solitarii suferă de nostalgia solidarității. În Rai mărul era prohibit. Nouă ni-l bagă insistent medicii pe gât. Ne lipsește certitudinea cu care nebunii se declară sănătoși. Cârpesc unii absolutul marilor pasiuni cu indigeste relativizării. Nu te bucuri de milioanele muncite, cât de firfiricii aduși de noroc. Regimul alimentar sever te ajută să nu mori dar nu te lasă nici să trăiești. Patria poate fi raportul dintre aspirație
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
a doi copii mari: un băiat, după aspectul exterior de vreo patruzeci de ani, și o fată cu vreo cinci ani mai tânără. Băiatul, cât era ziulica de lungă, vara într-o salopetă uzată de doc, iarna într-o pufoaică cârpită cu petice de culori diferite, împingând permanent o roabă hodorogită de care nu se despărțea niciodată, cutriera străzile în căutare de lucru. Era harnic în felul lui. Pentru o bucată de pâine sau câteva hârburi ce nu-și mai găseau
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
asista la recital. Bunicul nu se sinchisea; aparent, se ruga de parcă noi nu eram pe acolo. Începea, stând în picioare în fața icoanei, invariabil, cu "Tatăl nostru Care ești în ceruri / Sfințească-se numele Tău...", după care lua cartea aceea de rugăciuni cârpită, lipită cu făină de grâu, cu litere pe care doar el le mai deslușea, căuta încă o rugăciune potrivită de acolo și începea s-o citească. De fapt, nu citea, ci recita, motiv pentru care bunica îl ironiza mereu, spunându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
spune inima asta păcătoasă, amice!” - și-a încheiat prelegerea gândul de veghe. “Să te audă Cel din Înalturi” - am răspuns eu, cu suflet tremurat... ― Scoală, conașule! Scoală, că părintele te așteaptă! - am auzit șoapta Sevastiței... M-am ridicat cu ochii cârpiți de somn. Am privit la ceas. Erau trecute câteva minute peste ora stabilită de bătrân din prima zi a revenirii mele în preajma lui. Am apucat desaga cu cărți și am alergat spre chilia călugărului. La bătaia în ușă, s-a
Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
din apa atât cât era nevoie, insă încercând în același timp să mențină echilibrul, pentru a nu pune în pericol ambarcațiunea. Atunci dulgherul începu să se miște cu agilitatea unei maimuțe, atârnat de o funie groasă în exteriorul vasului și „cârpindu-l“ cu ajutorul unui ac uriaș din os, pe care un ucenic de-al lui i-l trecea înapoi, din interior. Un observator străin de cultură acelui popor născut pentru viața pe ocean nu și-ar fi crezut ochilor că o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
că nu ne înțeleg limba. Sub acoperișele din paie și puzderii, colibele nu aveau decît o singură încăpere; din tinda fără tavan te aburcai direct în pod. Uneori și aceasta lipsea. Școala se deosebea prin acoperișul ei de tablă ruginită, cîrpit cu carton gudronat. Am intrat într-o colibă. Pe laița cu cîrpe colorate, așezată pe pari înfipți în pămînt, mișunau copii cu părul creț și ochii sclipitori. Gol pușcă, cu burta de vierme gras, unul din ei își mișca mîinile
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
iubire. În timp ce dă la o parte corsajul rochiei foarte decoltate și privește pieptul Sophiei, simte că, din păcate, stă pe iarba udă, iar mâine o să se aleagă mai mult ca sigur cu o răceală. Tălpile pantofilor lui americani au fost cârpite prea des cu carton, or capacul acesta de carton nu‑i prea rezistent, se înmoaie imediat. La fel de puțin rezistent e și capacul care acoperă dorințele lui Rainer; acestea sunt așa de tumultuoase, încât capacul saltă mereu pentru a lăsa aburul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
stăteam acolo și mă gîndeam la aceste lucruri și la acești oameni. Mă gîndeam la domnul Rosen, la femeia aceea și la sora ei, la miile de clipe ciudate și tainice ale vieții noastre. Mă gîndeam ce bine s-ar cîrpi un perete cu cenușa lui Cezar și cum viața noastră se Împletește cu viața tuturor celor ce-au trăit, cum fiecare moment neînsemnat, fiecare viață neînsemnată, fiecare vorbă pierdută sau pas uitat, făcut cîndva pe aceste străzi, vibrează cumva În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Asta până când îl reclama vreunul din vecinii care îi trecea pragul. Securitatea venea, îi răsturna biblioteca, i-o punea cu fundul în sus, îi confisca vreo câteva registre și, eventual, un colonel din cei prieteni cu bunică-meu Tauberger, îi cârpea o palmă când se simțea luat peste picior de bătrânul care îl întreba: cauți hașiș, sau reviste deocheate? Era felul lui de a spune NU la toată linsoarea și mersul în patru labe din jur. Decât să umble să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]